logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Nouă din zece angajatori au în plan să facă angajări până la finalul anului (sondaj)

Imagine din galeria Agerpres

Nouă din zece angajatori au în plan să facă angajări până la finalul anului, iar 50% dintre ei susţin că salariile şi bonusurile pe care le oferă sunt elementele care îi ajută cel mai mult să atragă candidaţi, potrivit unui sondaj realizat de o platformă de recrutare online din România.

"91,2% dintre angajatorii care au participat la cel mai recent sondaj derulat de eJobs România au declarat că au în plan să facă angajări până la finalul anului. 5,4% spun că au blocat toate angajările, în timp ce 3,4% nu ştiu exact care va fi cursul evenimentelor până la final de an", relevă datele din sondajul menţionat.

Dintre cei care au în continuare poziţii deschise, 44,4% estimează că numărul de colegi noi pe care îi vor adăuga în echipe în următoarele 3 luni nu va fi mai mare de 5, 20,4% au un plan de 6-10 angajări noi, 18,5% estimează că numărul de recrutări va fi cuprins între 11 şi 50. Potrivit sondajului, 7,3% dintre angajatori au deschise între 51 şi 100 de poziţii, 5,4% între 101 şi 250 şi 1,3% între 251 - 500.

De asemenea, 2,6% spun că se află în plină campanie de recrutări masive şi vor să angajeze peste 500 de oameni până la final de an.

Întrebaţi care sunt atuu-rile pe care cred că le au şi care îi pot ajuta în atragerea candidaţilor, 50,3% au pus pe primul lor salariile şi bonusurile oferite. 40,1% menţionează şi comunicarea constantă şi transparentă, 37,2% au inclus şi flexibilitatea programului şi a managerilor într-un top al primilor 3 diferenţiatori cheie pe care îi au faţă de concurenţă.

Alte aspecte punctate au mai fost beneficiile extrasalariale, echipa şi mediul de lucru, posibilitatea de a creşte în carieră, munca remote sau echilibrul între viaţa personală şi cea profesională, se precizează în comunicatul companiei.

"Angajatorii sunt conştienţi de faptul că un salariu bun poate să-i ajute mult să găsească mai repede oamenii potriviţi pentru joburile pe care le au deschise. Ştiu însă, la fel de bine, că încep să mai conteze şi alte lucruri pentru că tot mai mulţi candidaţi caută "pachetul complet" atunci când vor să-şi schimbe jobul. Tocmai de aceea, sunt deja câţiva ani de când companiile investesc sume considerabile în brandul de angajator şi în imaginea pe care şi-o construiesc în relaţia cu candidaţii şi cu angajaţii", a susţinut Bogdan Badea, CEO eJobs.

Potrivit studiului citat, 45,1% dintre respondenţi consideră că se află într-o companie cu brand de angajator puternic. 35,6% încă lucrează în acest sens şi sunt la început cu acţiunile de employer branding, iar 19,3% declară că nu au un brand de angajator.

"Deşi 6 din 10 angajatori spun că lipsa unui brand de angajator solid devine un impediment în procesul de recrutare, o treime dintre respondenţi cred că acest lucru poate fi evitat dacă lipsa unui brand de angajator este compensată prin salarii şi beneficii, în timp ce 13,6% spun că procesele de recrutare nu le-au fost influenţate până acum de faptul că nu au un brand de angajator de sine stătător", a explicat Badea.

În acest sens, 48,8% dintre companiile participante la sondaj au declarat că, pentru anul acesta, bugetul de employer branding a reprezentat 1% din cifra de afaceri. 20,2% investesc în acest scop între 1% şi 2%, 16,7% între 2% şi 5%, 10,5% între 5% şi 10% şi 3,9% alocă mai mult de 10% din cifra de afaceri bugetului de employer branding. "Deşi pare puţin, în cifre absolute vorbim de sume care pot depăşi chiar 1 milion de euro pe an, în cazul companiilor foarte mari, care angajează masiv în fiecare an şi în special care activează în industrii care se confruntă cu un nivel ridicat al fluctuaţiei de personal. Cu toate acestea, trebuie menţionat şi faptul că 28% dintre respondenţi au menţionat că, în 2023, au renunţat complet la bugetul de employer branding", a mai spus Bogdan Badea.

Sondajul platformei de recrutare a fost realizat în luna septembrie a acestui an, pe un eşantion de 494 de companii, reprezentate de HR manageri, specialişti în HR, manageri de echipe, CEO şi antreprenori.

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România şi liderul pieţei locale de profil, cu 5 milioane de CV-uri, peste 2 milioane de vizitatori unici pe lună şi 300.000 companii care au beneficiat de serviciile companiei. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internaţională de media localizată în Zurich, Elveţia. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 12

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Economic 18-04-2025 13:46

CONAF: Forumul Național De Vocație Antreprenoare ajunge la Iași, pe 25 aprilie

Forumul Național De Vocație Antreprenoare, inițiativa Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), continuă cu cea de-a patra ediție, la Palatul Culturii din Iași, se arată într-un comunicat al CONAF transmis, vineri, AGERPRES. Prin acest forum itinerant, CONAF oferă comunității antreprenoriale un cadru de dialog, un set de instrumente

Economic 18-04-2025 12:22

ROMPAN: Sectorul de panificație va avea 165 de milioane de euro pentru investiții în modernizarea și înființarea de unități noi

Sectorul de panificație din România va avea la dispoziție 165 de milioane de euro, din fonduri europene, pentru investiții în modernizarea și înființarea de unități noi, iar primele proiecte ar putea fi depuse începând cu luna iunie, a declarat pentru AGERPRES președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panif

Economic 18-04-2025 10:50

CNAB a recepționat noi lucrări de modernizare a Aeroportului Henri Coandă

Compania Națională Aeroporturi București anunță că, joi, 17 aprilie, au fost recepționate noi lucrări de modernizare prevăzute în cadrul fazei a treia din proiectul de sistematizare a suprafeței de mișcare a Aeroportului Henri Coandă. Potrivit unui comunicat al CNAB, investiția a vizat lucrări de amploare la mai multe obiective și face parte din strategi

Economic 18-04-2025 10:38

Poșta Română a finalizat distribuirea pensiilor, cât și livrarea anticipată a prestațiilor sociale aferente lunii aprilie

Poșta Română a finalizat, înaintea Sărbătorilor de Paște, distribuirea prestațiilor sociale aferente lunii aprilie, operatorul precizând că a efectuat atât plata pensiilor, cât și livrarea anticipată a alocațiilor, indemnizațiilor și altor ajutoare sociale. Un sprijin suplimentar în această lună l-a reprezentat ajuto

Economic 18-04-2025 09:31

Producția de gaze a scăzut cu aproape 2% în primele două luni; importurile s-au majorat cu 23% (INS)

Producția de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele două luni din 2025, de 1,26 milioane tone echivalent petrol, cu 23.800 tep sub cea din perioada similară a anului trecut (minus 1,9%), conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Pe de altă parte, în primele două luni din acest an, import

Economic 17-04-2025 20:39

Boloș anunță oportunități de finanțare din fonduri europene pentru sănătate publică, servicii sociale și microîntreprinderi

Cele mai importante oportunități de finanțare din fonduri europene acoperă domenii esențiale precum sănătate publică, servicii sociale și susținerea micilor afaceri locale, a anunțat, joi, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. 'Nu lăsăm informația să se piardă: azi vă prezint cele mai importante oportunități de fin

Economic 17-04-2025 19:32

CNS Cartel ALFA: Directiva privind salariul minim adecvat reprezintă un colac de salvare pentru milioane de lucrători

Peste 20 de milioane dintre cei mai slab plătiți lucrători din Uniunea Europeană ar putea beneficia de o creștere salarială dacă directiva privind salariul minim adecvat va fi pe deplin implementată în statele membre, susțin reprezentanții CNS 'Cartel ALFA'. 'Directiva privind salariul minim adecvat este o legislație deosebit

Economic 17-04-2025 16:14

OIV: Producția de vin a României a scăzut cu aproximativ 19,8% în 2024, ajungând la 3,7 milioane hectolitri

Din cauza condițiilor climatice dificile, grindină și secetă în perioade critice, producția de vin a României a scăzut cu aproximativ 19,8% în 2024 comparativ cu 2023, ajungând la 3,7 milioane hectolitri, aceasta fiind una dintre cele mai semnificative scăderi procentuale din Uniunea Europeană, arată cel mai recent raport publicat de Organizaț

Economic 17-04-2025 16:00

ANPC va afectua controale la furnizorii de energie electrică, până la jumătatea lunii iunie

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va desfășura, timp de trei luni, acțiuni de control la nivel național pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale privind protecția consumatorilor în procesul de furnizare a energiei electrice. 'În perioada 17 aprilie - 16 iunie 2025, Auto

Economic 17-04-2025 15:29

Iuliu Stocklosa a fost reales președinte al Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București

Adunarea Generală a membrilor Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) l-a reales, joi, în funcția de președinte pe Iuliu Stocklosa. Potrivit unui comunicat al CCIB, Iuliu Stocklosa a fondat, în 1990, compania East Electric, membră a CCIB încă de la înființare. East Electric activează în prin

Economic 17-04-2025 14:48

Maramureșul și Bucovina sunt printre cele mai căutate destinații de către români pentru vacanța de Paște (platformă)

Maramureșul și Bucovina au fost printre cele mai căutate destinații de către turiștii români pentru vacanța de Paște, conform unui studiu realizat de o platformă de rezervări. 'Cu peisaje spectaculoase, tradiții și obiceiuri autentice, cele două regiuni din nordul țării continuă să atragă anual sute de turiști. Aproximativ 41% dintre

Economic 17-04-2025 14:40

Ministerul Finanțelor a împrumutat joi aproape 720 de milioane lei de la bănci

Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, joi, 719,4 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Suma împrumutată prin emisiunea de certificate de trezorerie cu discont are maturitatea la 11 luni, iar randamentul mediu e

Economic 17-04-2025 13:43

Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025 (studiu)

Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025, relevă un studiu realizat de EY România, care dezvăluie preferințele consumatorilor pentru cheltuielile legate de această perioadă, într-un context marcat de inflație ridicată și instabilitate economică. Potrivit EY România, sondajul evidențiază accentul pus

Economic 17-04-2025 13:29

ANCOM: Platformele online foarte mari au obligația de a atenua riscurile sistemice asupra proceselor electorale

Furnizorii de platforme online și de motoare de căutare online foarte mari au obligația de a evalua și atenua riscurile sistemice identificate, precum diseminarea de conținut ilegal, efectele negative asupra exercitării drepturilor fundamentale și asupra discursului civic sau proceselor electorale, se arată într-un comunicat de presă al Autorității Naționale pentru Adm

Economic 17-04-2025 13:16

ANPC: Cozonaci cu până la 21 de E-uri în marile lanțuri de magazine, compoziție înșelătoare și probleme la declarația nutrițională

Inspectorii pentru protecția consumatorilor au analizat cozonacii puși în vânzare în marile lanțuri de retail din România și atrag atenția asupra aditivării excesive, în condițiile în care au fost identificate până la 21 de E-uri, compoziției înșelătoare cu ingrediente ambigue și problemelor la declarația nutrițională.