logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Boloş: Prelungim valabilitatea poliţelor încheiate de asigurători aflaţi în insolvenţă cu 90 de zile, pentru a proteja 17 % din parcul naţional auto

Imagine din galeria Agerpres

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a anunţat joi seara că a fost prelungită valabilitatea poliţelor încheiate de asigurători aflaţi în procedură de insolvenţă cu 90 de zile, pentru a proteja 17% din parcul naţional auto.

"În urma deschiderii procedurii falimentului unei societăţi de asigurare cu efect asupra aproximativ 1,7 milioane contracte RCA, Ministerul Finanţelor a promovat astăzi un OUG care să reglementeze prelungirea cu 90 de zile a termenului de încetare a poliţelor de asigurare/reasigurare", potrivit unui mesaj postat pe pagina de socializare a instituţiei.

Astfel, termenul va fi de 180 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

"În acest mod prevenim un real pericol în ceea ce priveşte scăderea gradului de cuprindere în asigurarea obligatorie RCA a 17% din parcul naţional auto. Acum, reglementăm termene mai mari în care vor înceta de drept contractele de asigurare ale asigurătorului cu o cotă de piaţă ridicată pe segmentul asigurărilor, aflat în procedură de insolvenţă la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă", a scris ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, pe pagina de socializare.

Guvernul a decis, joi, prelungirea cu 90 de zile, până la 8 decembrie, a termenelor contractelor de asigurare RCA încheiate de asiguratorii aflaţi în procedură de insolvenţă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

"Trebuie să menţionez şi prelungirea, printr-o ordonanţă de urgenţă, aprobată de Guvern astăzi, a termenelor în care contractele de asigurare încheiate cu asiguratorul cu o cotă de piaţă ridicată pe segmentul asigurărilor RCA şi aflat în procedură de insolvenţă încetează de drept. Astfel, pentru poliţele de asigurare, reasigurare încheiate de societăţile de asigurare reasigurare aflate în procedură de insolvenţă în derulare, la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, termenele de încetare de drept, de 90 de zile, respectiv 150 de zile, prevăzute de lege, se prelungesc cu 90 de zile", a precizat Mihai Constantin.

El a menţionat că "măsura este necesară pentru asigurarea protecţiei contractanţilor şi beneficiarilor de asigurări, pentru stabilitatea pieţei de asigurări şi pentru evitarea riscului de diminuare a gradului de cuprindere în asigurarea obligatorie RCA a vehiculelor înregistrate pe teritoriul României".

"În consecinţă, noul termen de valabilitate devine 8 decembrie 2023", a mai precizat Constantin.

Încă de săptămâna trecută, Valentin Ionescu, şeful Direcţiei Generale Asigurări, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), a anunţat că poliţele RCA pot fi cumpărate în avans cu două luni după modificarea Normei 20, iar denunţarea poliţelor Euroins ar putea fi prelungită cu 90 de zile.

Acesta a susţinut că, în cazul în care termenul de denunţare va fi extins până în decembrie, ar scădea cu mult numărul de poliţe ce ar mai fi valabile, probabil undeva la 700.000 - 800.000 de la 1,5 - 1,6 milioane de poliţe, număr care poate fi absorbit de piaţă fără probleme mari, având în vedere că mai sunt doar şase companii de asigurări autorizate pe RCA şi două pe paşaport european. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 89

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 31-10-2026 13:39

Ministerul Energiei: Centrala Termoelectrică Iernut va intra în operare comercială cel târziu la finalul semestrului I 2027

Centrala Termoelectrică Iernut va fi în operare comercială începând cu finalul semestrului I din 2027, cel mai târziu, în timp ce sincronizarea centralei cu Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată să aibă loc în primul trimestru al anului viitor, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Energiei, transmis sâm

Economic Intern 31-10-2026 13:15

CNAIR: Continuă lucrările pentru finalizarea Lotului 3 Afumați-Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord

Lucrările de finalizare a Lotului 3 Afumați - Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord, continuă, fiind montate parapetele de protecție, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-o postare publicată, sâmbătă, pe pagina de socializare a instituției. 'Pe șantierul Lotului 3 al Autostrăzii Bucu

Economic Intern 30-10-2026 19:44

Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii

Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la

Economic Intern 30-10-2026 19:34

Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima

Economic Intern 30-10-2026 18:45

Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere

Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ

Economic Intern 30-10-2026 17:45

Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme

Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir

Economic Intern 30-10-2026 17:22

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei

Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes

Economic Intern 30-10-2026 17:03

Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz

Economic Intern 30-10-2026 16:42

Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025

Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv

Economic Intern 30-10-2026 16:35

Chisăliță, la Cernavodă: Proiectele de investiții din programul nuclear românesc, esențiale pentru asigurarea securității energetice

Proiectele de investiții care fac parte din programul nuclear românesc sunt esențiale pentru asigurarea securității energetice a României, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a efectuat o vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. ''Proiectele de investiții care fac parte din

Economic Intern 30-10-2026 16:31

Guvernul a aprobat vineri prima rectificare bugetară din 2026; fonduri suplimentare pentru sănătate, pensii și bugetele locale

Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. ''Guvernul a aprobat a

Economic Intern 30-10-2026 16:06

VIDEO Guvernul a adoptat o ordonanță cu măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului (ministru)

Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanță care cuprinde măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului, inclusiv alocarea a 300 de milioane de lei pentru împrumuturi destinate asigurării încălzirii în sezonul rece, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în briefingul de la finalul ședinței Executivului.

Economic Intern 30-10-2026 16:01

VIDEO Nazare: Bugetul pe 2027 va fi complicat de construit; pierdem 1,5% din PIB din PNRR

Bugetul pentru anul 2027 va fi complicat de construit, în condițiile în care România pierde finanțări din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) echivalente cu 1,5% din PIB și trebuie să integreze cheltuieli importante pentru apărare, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după ședința de Guvern.

Economic Intern 30-10-2026 15:16

Protecția Consumatorilor a dat amenzi de peste 5,1 milioane de lei, în urma unor controale în toată țara

Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi de peste 5,1 milioane de lei în urma unor controale efectuate în toată țara, care au vizat modul de comercializare a produselor alimentare și nealimentare, precum și prestarea de servicii. Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (AN

Economic Intern 30-10-2026 15:06

VIDEO Ministrul Finanțelor: Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale

Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care a avertizat însă că țara este într-un echilibru foarte fragil.