Valoarea totală a listărilor realizate la BVB a depăşit un miliard de euro în primele patru luni

Valoarea totală a listărilor realizate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a depăşit un miliard de euro în primele patru luni ale acestui an, o perioadă marcată de volatilitate în pieţele de capital internaţionale.
Conform unui comunicat al bursei, de la începutul anului, 13 runde de finanţare, care au totalizat 1,1 miliarde euro, au fost derulate prin intermediul BVB. Defalcat, pe segmentul de venit fix, au fost listate 6 emisiuni de obligaţiuni corporative, în valoare cumulată de 427 milioane euro, 5 emisiuni de titluri de stat Fidelis, în valoare de 618 milioane euro, şi o emisiune de obligaţiuni municipale, în valoare de 112 milioane euro.
Pe segmentul de acţiuni a avut loc o listare în valoare de 1 milion de euro. Instrumentele de venit fix au contribuit în mod semnificativ la valoarea totală de tranzacţionare consemnată în primele patru luni la BVB, impulsionate în special de continuarea periodică a programului de emisiuni de titluri de stat Fidelis.
În interiorul pieţei de acţiuni, la finalul primelor patru luni, cele mai tranzacţionate cinci titluri de pe Piaţa Reglementată la vedere a BVB au fost cele ale Fondului Proprietatea, OMV Petrom, Banca Transilvania, Romgaz şi BRD - Groupe Societe Generale.
"La nivel general, piaţa de capital din România a crescut cu 5,2% la finalul perioadei ianuarie-aprilie din acest an, luând în calcul evoluţia companiilor din componenţa indicelui BET-TR, care include şi dividendele. Se observă, astfel, o temperare a avansului care depăşise 5,5% la finalul primelor două luni din acest an. Deşi creşterea înregistrată la finalul lunii aprilie a avut loc pe fondul unei lichidităţi în scădere, toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) se aflau în teritoriu pozitiv la finalul primelor 4 luni ale acestui an. Prin comparaţie cu indicele BET-TR, cel mai mare avans a fost înregistrat de indicele companiilor din energie şi utilităţi, BET-NG, care a avut o creştere dublă, de 10,5%", se menţionează în comunicat.
Per ansamblu, valoarea totală de tranzacţionare cu toate tipurile de instrumente financiare a ajuns la 6,74 miliarde lei, însă această cifră este în scădere faţă de primele patru luni ale anului trecut, pe fondul aşteptărilor investitorilor privind viitoarele IPO-uri anunţate la BVB.
"Oportunităţile investiţionale generate de anunţurile publice privind intenţiile de listare ale mai multor companii româneşti la Bursă au creat entuziasm şi o stare de expectativă în rândul investitorilor. Piaţa de capital românească a crescut în acest an, pe fondul unor tranzacţii cu mai puţină adâncime decât anul trecut, semn că investitorii îşi recalibrează portofoliile. Încurajăm companiile româneşti să fie prezente la Bursă, pentru că ne aflăm într-un context care prezintă oportunităţi specifice care pot fi fructificate prin listarea de instrumente financiare pe piaţa de capital. BVB are un istoric de succes în acest sens: 163 de runde de finanţare a căror valoare depăşeşte 7,2 miliarde euro au fost derulate în ultimii cinci ani prin intermediul pieţei de capital", a declarat Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.
La rândul său, Adrian Tănase, directorul general al BVB a subliniat că există potenţial de îmbunătăţire în ceea ce priveşte lichiditatea pieţei, indicator care este sub nivelul de anul trecut.
"Deşi în 2022 am avut un record de lichiditate pe toate palierele, considerăm că există un culoar semnificativ de creştere. Continuarea programului Fidelis pentru titlurile de stat emise de Ministerul Finanţelor şi anunţurile publice în ceea ce priveşte listările de noi companii la Bursă sunt elemente care pot impulsiona în mod pozitiv evoluţia pieţei de capital locale. Ne aşteptăm ca IPO-urile din acest an să deschidă şi mai mult apetitul românilor către investiţiile bursiere. Facilitatea oferită de brokerii autorizaţi din România de a deschide conturi de tranzacţionare online, dar şi simplificarea procedurilor fiscale aplicabile de la 1 ianuarie 2023 vor contribui semnificativ la atingerea unui nou record în ceea ce priveşte numărul investitorilor în piaţa de capital", a spus Tănase.
Numărul investitorilor de pe piaţa de capital din România a continuat să crească şi a ajuns la finalul lui 2022 la 133.000 de investitori, potrivit datelor Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI). Prin comparaţie, la finalul anului 2019 erau aproape 54.000 de investitori, ceea ce înseamnă o creştere de 246% realizată în ultimii 5 ani.
Totodată, cifra de 133.000 de investitori reprezintă un maxim istoric pentru piaţa de capital din România. Anul trecut, la BVB au fost realizate 42 de runde de finanţare, iar valoarea totală a rundelor de finanţare a ajuns la 1,9 miliarde euro, fiind foarte aproape de maximul din 2021, de 2 miliarde euro. Piaţa de capital din România a supraperformat prin comparaţie cu o serie de indici reprezentativi după ce, în ultimii 5 ani, companiile din indicele BET-TR au oferit investitorilor creşteri de peste 100%, exprimate în moneda unică europeană, precizează sursa citată.
Evoluţia pozitivă a pieţei de capital din primele patru luni din 2023 an vine după un an 2022 marcat de volatilitate şi incertitudini. La nivelul pieţei de capital româneşti s-au înregistrat anul trecut noi maxime la capitolul valoare totală de tranzacţionare, lichiditate medie zilnică şi număr de tranzacţii. Astfel, BVB a atins un nou record în 2022 în ceea ce priveşte valoarea totală de tranzacţionare realizată pe toate pieţele cu toate tipurile de instrumente financiare, după ce tranzacţiile totale au depăşit 24 miliarde lei, în creştere cu 11% faţă de nivelul din 2021.
Tot la nivelul anului trecut, lichiditatea medie zilnică de tranzacţionare pentru toate tipurile de instrumente financiare listate pe Piaţa Reglementată (PR) şi Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) a crescut cu 11% şi a ajuns la 95,6 milioane lei. Investitorii au realizat în 2022 un nou record în ceea ce priveşte numărul de tranzacţii cu toate tipurile de instrumente financiare realizate pe toate pieţele: peste 1,67 milioane de tranzacţii. În acelaşi timp, incertitudinile internaţionale au condus la scăderi ale pieţei, de 1,9% pentru indicele BET-TR, la finalul anului trecut. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu, infografie: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
PIB-ul nominal al României ar putea depăși 700 miliarde de euro în 2034 (raport)
PIB-ul nominal al României ar putea depăși 700 miliarde de euro în 2034 și se poate apropia de 800 de miliarde de euro în 2035, la un ritm de creștere reală de aproximativ 3% anual și o inflație medie similară, potrivit macroeconomiștilor din ING Bank. Aceste estimări ar poziționa România în competiție cu țări precum Austria și Su
AFM a semnat contractul de finanțare pentru realizarea a 26 de fabrici de reciclare, cu bani din PNRR
Contractul de finanțare pentru construirea a 26 de fabrici de reciclare, în valoare de aproape 674,75 milioane de lei, a fost semnat miercuri, a anunțat președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Florin Bănică, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. 'Am semnat cele 26 de contracte de finanțare care reprezintă ținta asumată
ANAF: Nou program de conformare pentru persoanele care realizează venituri din activității de asistență medicală
Agenția Națională de Administrare Fiscală va desfășura, până la finalul anului, la nivel național, un nou program de conformare, ce se adresează persoanelor fizice înregistrate sub forma cabinetelor medicale individuale (CMI) sau ca persoană fizică independentă (PFI) și care realizează venituri din prestarea activității de asistență medicală (generală ori special
Incendiile, printre printre principalele amenințări la adresa locuințelor; 67 milioane de lei, despăgubiri plătite de asigurători în 2024
Incendiile rămân printre principalele amenințări la adresa locuințelor din România, membrii UNSAR achitând anul trecut despăgubiri în valoare de 67 milioane lei doar pentru daunele provocate de foc locuințelor asigurate prin polițe facultative, aproape triplu decât în 2021. Potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Soci
Ratele creditelor ipotecare scad ca pondere în veniturile unui debitor pe termen lung, în ciuda variației dobânzilor (analiză)
Ratele creditelor ipotecare scad ca pondere în veniturile unui debitor pe termen lung, în ciuda variației dobânzilor, care pot ajunge și la câteva puncte procentuale, potrivit unei analize realizate de brokerul online Ipotecare.ro. Datele companiei arată că durata medie de rambursare a u
Angajatorii mici și foarte mici din România au scos la concurs 28.000 de joburi, în primele patru luni (platformă)
Companiile mici și foarte mici din România, cu maximum zece angajați, au postat de la începutul acestui an și până în prezent, 28.000 de locuri de muncă, în creștere cu 10% față de primele patru luni din 2024, arată o analiză publicată, miercuri, de o platformă de recrutare online. Datele centralizate de eJobs relevă faptul că, di
ONRC: 21.006 firme au fost radiate la nivel național în primul trimestru din 2025
Un număr de 21.006 firme au fost radiate la nivel național, în primul trimestru din 2025, cu 16,95% mai puține comparativ cu perioada similară din 2024, conform statisticilor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul București, respectiv 3.480 (număr în scădere cu 9,04
OMV Petrom a înregistrat un profit net de un miliard de lei, în primul semestru, în scădere cu 24%
OMV Petrom a încheiat primul trimestru al acestui an cu un profit net de 1,07 miliarde lei, în scădere cu 24% față de cel obținut în perioada similară din 2024, conform datelor transmise, miercuri, Bursei de Valori București. Rezultatul din exploatare CCA excluzând elemente speciale a fost de 1,3 miliarde lei, mai mic cu 29%, reflect&ac
ANAR: Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare a crescut la 75%
Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare din România a crescut de la 56% la aproape 75%, datorită precipitațiilor recente, a anunțat Administrația Națională ''Apele Române'' (ANAR) pe pagina de Facebook. ''La sfârșitul lunii martie, coeficientul de umplere în princi
Alba: Cel mai mare parc fotovoltaic finanțat din PNRR, inaugurat la Teiuș de un dezvoltator danez
Cel mai mare parc fotovoltaic din România finanțat cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), o investiție totală de 55 milioane de euro, din care 15 milioane de euro reprezintă finanțarea nerambursabilă, a fost inaugurat marți în Teiuș, fiind, de asemenea, cel mai mare astfel de obiectiv realizat în cele 16 țări în care
STB: Parada tramvaielor de odinioară, muzică de fanfară și povești din Capitală, de 1 Mai
Tramvaiele de odinioară vor circula de 1 Mai alături de noile tramvaie din flota Societății de Transport București (STB) pe calea dintre Depoul Victoria - Bucur Obor - Piața Sfântu Gheorghe, într-o călătorie desfășurată pe muzică de fanfară și și povești despre oameni, tramvaie și oraș, a anunțat, marți, STB. 'Societatea de Tra
ANRE introduce activitatea de market making pe piețele de energie și gaze
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat Ordinul privind Regulile generale pentru implementarea activității de market making pe piețele organizate de energie electrică, începând din 1 iulie 2025, respectiv pe cele centralizate de gaze naturale, de la 1 aprilie 2026. Potrivit unui comunicat d
Grindeanu, despre pana de curent din Spania: Situații de acest tip, care par de domeniul SF-ului, ar trebui luate în calcul
Scenariile în care ar putea avea loc o pană masivă de curent, precum cea de Spania, deși par să țină de domeniul științifico-fantastic (SF), ar trebuie să fie luate în calcul de cei care se ocupă cu situațiile de urgență, a afirmat, marți, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu. Acesta a fost întrebat d
Un sfert dintre români asociază ziua de 1 Mai cu grătarele și socializarea (studiu)
Un sfert dintre români consideră sărbătoarea de 1 Mai în primul rând o zi dedicată grătarelor și socializării (24%), în special tinerii cu vârste între 25-34 de ani (29%), relevă rezultatele unui studiu dat publicității marți. Potrivit datelor centralizate de Reveal Search Marketing, în topul semnifica
Chirițoiu: Telekom de doi ani tot se grăbește să vândă și cred că în curând îi va reuși; important e să luăm și o decizie bună
Telekom de doi ani se tot grăbește să vândă și cred că în curând îi va reuși treaba asta, însă piața de telecomunicații trebuie să rămână o piață care să funcționeze bine atât din punct de vedere al prețului, cât și al calității, a declarat, marți, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment