logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Comic Con

Magia Comic Con România a adunat aproximativ 66.700 de oameni la Romexpo

Weekendul acesta s-a scris o nouă filă din povestea Comic Con România. Aproximativ 66.700 de oameni au transformat spațiul de la Romexpo într-un univers fantastic plin de personaje în costume creative, voie bună și distracție. Ziua de vineri, 25 aprilie, a marcat un record de audiență pentru o primă zi de Comic Con, fiind cea mai aglomerată deschidere din întreaga istorie de 12 ani a evenimentului.

Daniel Gillies (The Originals, The Vampire Diaries), Sujaya Dasgupta (Shadow and Bone, Shantaram), Josha Stradowski (The Wheel of Time, Gran Turismo), Jack Wolfe (Shadow and Bone, The Witcher), Charles Edwards (Lord of the Rings: The Rings of Power, The Crown), Sam Phillips (Bridgerton, The Crown) și Rupert Young (Bridgerton, Merlin) au făcut deliciul fanilor în cadrul panel-urilor în care au dezvăluit detalii inedite din culisele serialelor și filmelor preferate, au oferit autografe și au făcut fotografii profesionale în cadrul sesiunilor dedicate.

Zeci de expozanți au venit cu oferte variate de produse, unele chiar în exclusivitate la Comic Con, și activări distractive cu premii. Aleea Artiștilor a găzduit zeci de creatori talentați care și-au expus lucrările, au interacționat cu vizitatorii curioși să le descopere arta și au împărtășit poveștile din spatele creațiilor.

Gaming-ul a fost și anul acesta bine reprezentat la Comic Con, în zona special amenajată, unde au fost disponibile peste 150 de stații de joc (PC, consolă sau VR), iar nu mai puțin de 35 de gaming streamers au transmis live de la eveniment. Amatorii de jocuri au putut să participe la competiții sau, pur și simplu, s-au putut relaxa cu jocuri diverse, de la FIFA la CS sau Valorant, au putut testa echipamente care s-au lansat în premieră la eveniment.

Pasionații de Star Wars au putut admira o dioramă LEGO realizată de Rolug înfățișând în detaliu planeta Naboo, s-au putut fotografia pe speeder-bike-ul lui Andor din serialul cu același nume care tocmai a debutat cu al doilea sezon pe Disney+, și și-au putut testa cunoștințele despre celebrul univers intergalactic în cadrul quiz-ului organizat de rețeaua de streaming. Mai mult, vizitatorii și-au putut testa reflexele de supererou în spațiul dedicat noului film Marvel, Thunderbolts*, cu Sebastian Stan, David Harbour și Florence Pugh în rolurile principale.

MAX (Warner, Discovery) a recreat un colț din universul The Last of Us pentru a promova noul sezon lansat recent, oferindu-le vizitatorilor ocazia să-și exerseze abilitățile la tras cu arcul, lovit cu racheta de tenis și să-și îmbogățească colecția de premii prin participarea la concursuri captivante.

În zona japoneză, vizitatorii au avut șansa să încerce (ceaiuri autentice, matcha, onigiri) și la figurat din elemente ale culturii nipone: au putut să își aranjeze părul în stil japonez, au putut închiria veșminte yukata, au putut experimenta jocuri tradiționale și și-au putut demonstra îndemânarea la origami, furoshiki sau kanji.

Parada cosplay a numărat aproximativ 240 de participanți în costume impresionante, atent lucrate și ingenioase, portretizând personaje din varii producții, de la jocuri video, la anime sau benzi desenate.

O nouă ediție Comic Con urmează să aibă loc la Arena Națională, în perioada 12-14 septembrie, iar biletele sunt deja puse în vânzare, la prețul promoțional de 150 lei (abonament valabil toate cele 3 zile de eveniment) - https://tickets.comic-con.ro.

De-a lungul celor 12 ani, la Comic Con România, au participat numeroși actori cunoscuți de la Hollywood, dintre care îi amintim pe Jason Momoa (Game of Thrones, Aquaman), Jamie Campbell Bower (Stranger Things, Twilight saga), Ed Westwick (Gossip Girl), Paul Wesley (The Vampire Diaries), Mark Sheppard (Supernatural), Alfred Enoch (How to Get Away with Murder, Harry Potter), Tom Wlaschiha (Game of Thrones, Stranger Things), Andrew Scott (Sherlock), Clive Standen (Vikings), Jim Beaver (Supernatural), Robert Knepper (Prison Break), Charles Dance (Game of Thrones, The Imitation Game), Sylvester McCoy (Dr. Who, The Hobbit), precum și mulți alți actori de seamă din producții de top ca House of the Dragon, Lord of the Rings: The Rings of Power, La Casa de Papel, Game of Thrones, Spartacus, Supernatural, Doctor Who, Fringe, Harry Potter, The Vampire Diaries, Lord of the Rings, Sherlock sau Vikings.

Andra Vasile
East European Comic Con - PR

Afisari: 69

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].