Petre Daea deschide miercuri Târgul de Primăvară organizat în curtea Ministerului Agriculturii

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, va deschide miercuri Târgul de Primăvară organizat de Asociaţia "Produs de Cluj" în curtea instituţiei.
Evenimentul face parte din campania de promovare a produselor agroalimentare româneşti şi de creştere a accesului românilor la alimente de calitate obţinute pe plan local, sub denumirea "Produs românesc - Bun pentru tine, bine pentru fiecare!".
La Târgul de Primăvară vor participa peste 30 de producători şi artizani locali din regiunea de Nord Vest şi Centru a României. Astfel, vor fi expuse produse atestate tradiţional din categoria panificaţie şi patiserie (pâine de casă cu cartofi, chec de casă, colac cu nucă), dar şi produse care au dobândit menţiunea "produs montan" din categoria lactate, fructe şi legume procesate şi multe altele.
Vizitatorii se vor bucura de o ofertă variată, având posibilitatea de a degusta şi achiziţiona preparate din carne, lapte, fructe şi legume, dulceţuri, gemuri, sucuri, siropuri, uleiuri presate la rece, produse de patiserie, produse apicole, ţuică şi vin, obţinute de producătorii români prin valorificarea materiei prime locale.
Specificul zonei Ardealului va fi reprezentat de meşterii artizani care vor expune costume populare, sculpturi în lemn, pielărie sau sticlă, precum şi renumitele păpuşi artizanale, îmbrăcate în port tradiţional românesc.
De-a lungul celor cinci zile de târg, 8 - 12 martie a.c., vizitatorii vor putea lua parte şi la spectacole şi la recitalurile ansamblurilor folclorice, susţinute de interpreţi renumiţi.
"Târgul de primăvară" le va da ocazia tuturor celor care ne vor vizita să cumpere pentru cei dragi flori specifice acestui anotimp de la florarii români care se vor afla în curtea ministerului.
Asociaţia Produs de Cluj promovează, prin intermediul târgurilor naţionale şi internaţionale, de peste 10 ani, preparate alimentare realizate de mici întreprinzători locali, obţinute din materie primă provenită din microfermele proprii şi de la fermieri din zonă, punând în valoare brandurile regionale şi nu numai, precizează MADR.
Accesul este liber pentru toţi cei interesaţi pe parcursul celor cinic zile, între orele 9:00 - 19:00.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
ANCOM: Precizăm că am tratat cu aceeași rapiditate sesizările primite de la doi dintre actorii politici implicați în campania electorală
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) precizează că a primit sesizări de la doi dintre actorii politici implicați în campania electorală, care semnalau aspecte diferite pe fond, respectiv conținut potențial ilegal în cazul uneia dintre plângeri și alterarea vizibilității pe marile platforme în c
Banca Mondială estimează pentru România o creștere economică de 1,3% în 2025
Banca Mondială estimează o încetinire a creșterii în economiile în curs de dezvoltare din regiunea Europa și Asia Centrală (ECA) la 2,5% în perioada 2025-2026, pentru România previzionând o creștere economică de 1,2% în 2025 și de 1,9% în 2026, conform Raportului ECA Economic Update pentru regiune, publicat miercuri.
AAC: Direcțiile propuse de PE referitor la bugetul UE post-2027, un pas important spre o Politică Agricolă Comună mai corectă
Direcțiile propuse de Parlamentul European referitor la viitorul buget al UE post-2027 reprezintă un pas important spre o Politică Agricolă Comună (PAC) mai corectă și adaptată realităților fermierilor din Estul Europei, consideră Alianța pentru Agricultură și Cooperare. Potrivit unui comunicat al AAC, remis AGERPRES, Comisia pentru bugete a Parlamentului Euro
Crețu (ELCEN): Datoria Primăriei Capitalei a ajuns la 1,4 miliarde lei; în aprilie a plătit zero lei
Datoria Primăriei Capitalei către ELCEN este în prezent de 1,4 miliarde lei, iar în luna aprilie nu a fost plătit niciun leu, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, directorul general al Electrocentrale București, Claudiu Crețu. 'Voi vorbi strict cifre, ca să înțelegem situația în care ne aflăm astă
Burduja: Sistemul de termoficare în sine este în colaps; administratorii Termoenergetica l-au informat pe Nicușor Dan că intră în insolvență compania
Sistemul de termoficare este în colaps, în condițiile în care ELCEN, compania Ministerului Energiei, are de încasat peste 1,25 miliarde de lei de la Termoenergetica, bani pe care aceasta nu i-a primit de la Primăria Generală și a anunțat că trebuie să intre în insolvență, conform legii, a afirmat, miercuri, ministrul Energiei, Sebastian
România, prezentă în aceste zile la Târgul de Turism din Kazahstan
România participă, începând de miercuri, la Târgul de Turism din Kazahstan (KITF), care a ajuns la a 23-a ediție, în standul țării noastre fiind promovate destinații precum Mureș, Harghita, Bucovina, dar și Constanța - Mamaia. 'Intrarea României în spațiul Schengen ne-a făcut destinația vedetă și &
Metrorex introduce abonamente lunare pentru utilizarea parcării Terminalului Multimodal Străulești, începând cu 1 mai
Metrorex introduce, de la 1 mai, abonamente lunare pentru utilizarea parcării Terminalului Multimodal Străulești, odată cu efectuarea testelor pentru implementarea unei noi oferte tarifare, a anunțat miercuri compania. Astfel, Metrorex vine în sprijinul publicului călător care utilizează serviciile de parcare tip Park&Ride prin introducerea abonament
Ministrul Finanțelor participă la Reuniunile de Primăvară organizate de Grupul Băncii Mondiale și Fondul Monetar Internațional
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, participă în această săptămână la Reuniunile de Primăvară organizate de Grupul Băncii Mondiale și Fondul Monetar Internațional (FMI), reafirmând angajamentul României pentru stabilitatea fiscal-bugetară, a anunțat miercuri instituția. 'Delegația Ministerului Finanțelor, condusă d
ANSVSA: Un transport cu peste 30.000 de oi va pleca miercuri către Algeria
Un nou transport de ovine românești, cu peste 30.000 de animale, va pleca miercuri din portul Constanța către Algeria, a anunțat Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). 'Astăzi, 23 aprilie 2025, un nou transport important de ovine este realizat către statul algerian, în baza colaborăr
Pistol: În octombrie, practic, vom avea toată legătura de la Ploiești la Buzău
Lotul 2 Pietroasele - Mizil din autostrada A7 Ploiești - Buzău este estimat a se finaliza în cursul lunii mai, iar lotul 3 Pietroasele/Spătaru - Buzău în octombrie, astfel încât, practic, vom avea toată legătura de la Ploiești la Buzău, a afirmat, miercuri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CN
Grindeanu: Contractele pentru construcția ultimelor trei tronsoane ale A8 intră în procedură de licitație
Documentația pentru contractele privind proiectarea și execuția tronsoanelor cuprinse între Lețcani și Podul de la Ungheni a fost transmisă, miercuri, spre validare, la Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), a anunțat ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de
Incertitudinea domină piața bursieră; deciziile lui Trump au potențialul de a transforma complet peisajul (analiză)
Incertitudinea încă domină piața, iar deciziile lui Trump au potențialul de a transforma complet peisajul, susțin analiștii XTB, companie de investiții pe bursele internaționale. 'Este important de reținut că anunțul de a suspenda tarifele nu înseamnă că președintele american a renunțat complet la acest scenariu. În plus,
Buget de 1,43 miliarde de lei la ''Rabla 2025''; ecotichetul pentru mașinile electrice ajunge la 7.500 de euro (minister)
Bugetul Programului ''Rabla'' din acest an va fi de 1,43 miliarde de lei, cu aproape 50% mai mare decât cel din 2024, iar valoarea ecotichetului pentru mașinile electrice a fost majorată la 7.500 de euro, față de 5.000 de euro, în anul anterior, informează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), într-un comunicat de presă tr
Ministerul Muncii: Alocațiile pentru copii vor ajunge la beneficiari din 8 mai, iar pensiile din 2 mai
Alocațiile pentru copii vor ajunge la beneficiari din 8 mai, în cont bancar, în timp ce pensiile vor putea fi încasate din 2 mai, prin mandat poștal, chiar dacă începutul lunii aduce minivacanța de 1 Mai, informează Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Potrivit unei postări pe pagina de Fac
Bursa de la București a deschis pe verde ședința de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis miercuri în creștere pe toți indicii, iar rulajul se cifra la 8,3 milioane de lei (1,6 milioane euro) după 30 de minute de la debutul ședinței. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,30%, iar indicele