ANAT: România a inclus pe lista galbenă majoritatea destinaţiilor europene, pe baza unor statistici irelevante

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) cataloghează ca fiind ''de neînţeles'' măsura prin care autorităţile din România au inclus pe lista galbenă majoritatea destinaţiilor europene, "pe baza unor statistici irelevante care raportează doar numărul cazurilor noi la populaţia totală şi nu ţine cont de faptul că aceste state testează mai mult şi, implicit, controlează mai bine situaţia epidemiologică".
"Prin intermediul adresei nr. 12/04.03.2021, ANAT transmitea Guvernului rugămintea unui sprijin prin avizarea memorandumurilor referitoare la protocoalele cu Israel şi Grecia privind accesul reciproc al turiştilor, pentru a debloca vânzarea României ca destinaţie turistică pe aceste pieţe, precum şi accesul turiştilor români către aceste destinaţii. Din păcate, acest lucru nu s-a concretizat nici până acum şi sezonul estival este foarte aproape. Ca atare, ANAT a trimis ieri (marţi, 27 aprilie 2021, n.r.), o nouă scrisoare deschisă în atenţia domnului Florin Cîţu, prim-ministru şi preşedinte al Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, şi a domnului Claudiu Năsui, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, prin care îşi exprimă îngrijorarea referitoare la introducerea, pe lista galbenă, a unor ţări de unde vin turişti în România şi către care merg turiştii români. Această măsură a condus din nou la un val de anulări de vacanţe şi rambursări, în condiţiile în care situaţia economică a agenţiilor de turism este oricum cel puţin delicată. În acelaşi timp, ţările Uniunii Europene au convenit oficial în cursul săptămânii trecute să introducă aşa numitele certificate verzi de călătorie, ca un pas spre redeschiderea turismului în această vară", susţin reprezentanţii ANAT, într-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.
Potrivit sursei citate, Israelul - ţara care în anii trecuţi era pilonul principal al activităţii de incoming şi care totodată este o destinaţie cerută de mii de turişti români - a înaintat autorităţilor din România propunerea de semnare a unui acord bilateral prin care vor fi recunoscute certificatele de vaccinare româneşti, astfel încât să nu mai fie necesar testul serologic, însă nu a primit niciun răspuns.
"Între timp, Israel a semnat astfel de acorduri cu alte state europene", precizează asociaţia.
De asemenea, în urmă cu aproape o lună, Grecia propunea României un memorandum similar şi anunţa deschiderea circulaţiei turistice de la mijlocul lunii aprilie pentru cetăţenii celorlalte state membre ale Uniunii Europene, în condiţii concrete.
"Aşa cum s-a văzut, statul elen a respectat termenul asumat, iar acest fapt s-a reflectat, pentru puţin timp, în relansarea vânzărilor agenţiilor de turism pe această destinaţie. La câteva zile distanţă însă, România a introdus Grecia pe lista actualizată a ţărilor cu risc epidemiologic ridicat, turiştii care se întorc de acolo în România fiind obligaţi să intre în carantină, cu excepţia persoanelor vaccinate sau a celor care au avut COVID în ultimele 3 luni. Această măsură a condus din nou la un val de anulări de vacanţe şi rambursări, în condiţiile în care situaţia economică a agenţiilor de turism este oricum cel puţin delicată", apreciază reprezentanţii agenţiilor de turism.
În prezent, lista galbenă cuprinde circa 60 de state, printre care: Cipru, Turcia, Franţa, Italia, Maldive, Croaţia, Belgia sau Bulgaria.
"Am studiat cifrele publicate în ultimele zile pentru trei ţări: România, Grecia şi India. Atât în România, cât şi în Grecia, în ultima săptămână, fiecare dintre aceste două state a raportat, în medie, circa 3.000 de noi cazuri zilnic. Grecia însă, cu o populaţie cu aproximativ 40% mai mică decât a României, a efectuat de circa 2,5 ori mai multe teste zilnic, rezultând o rată de pozitivare puţin peste 3%, comparativ cu aproape 10% în cazul României. În ceea ce priveşte India, unde se concentrează circa 40% dintre noile cazuri la nivel mondial şi situaţia a devenit dramatică, are o rată de pozitivare de circa 25% şi, paradoxal, nu se afla până ieri pe lista galbenă! Considerăm (...) că este necesară şi revizuirea condiţiilor de accedere în România, atât a cetăţenilor ne-rezidenţi, cât şi a românilor care se întorc din vacanţele petrecute în alte state. Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 9/2021 impune obligativitatea carantinării persoanelor care se întorc din state incluse în 'lista galbenă', chiar dacă prezintă un rezultat negativ al unui test PCR. Cerinţa este nejustificată, în opinia noastră, şi în contradicţie flagrantă cu cele impuse de alte state europene, unde prezentarea acelui test negativ conferă dreptul la libera circulaţie pe teritoriile lor", subliniază Dumitru Luca, preşedintele ANAT.
În acelaşi timp, prin Hotărârea CNSU, la art. 2 alin. (5), se menţionează că operatorii de transport internaţional au interdicţie de a îmbarca, pentru călătoriile către România, persoanele încă nevaccinate, fără dovada anticorpilor sau care nu prezintă un test negativ.
"De aici se naşte o altă situaţie fără ieşire: un turist nevaccinat care a rezervat o minivacanţă de 3 zile în Bulgaria cu transport autocar are nevoie de un test PCR înainte de plecare şi încă unul făcut la destinaţie în chiar prima (sau a doua) zi de sejur, adică în weekend-ul Paştelui, când va fi o adevărată aventură găsirea unui centru de testare deschis. În plus, aceste teste, cumulate, vor costa cam cât vacanţa rezervată şi, cu toate acestea, va trebui să între 10 zile în carantină la întoarcerea în ţară", explică sursa citată.
Şeful ANAT evidenţiază faptul că toate patronatele din turism susţin campania de vaccinare şi necesitatea accelerării acesteia.
"Suntem de acord că persoanelor vaccinate trebuie să li se ofere anumite privilegii legate de libera circulaţie, însă considerăm că este prematur să implementăm în acest moment condiţii restrictive, la numai o lună de când populaţia generală a avut acces la vaccinare şi, practic, cu excepţia 'esenţialilor' şi a persoanelor peste 65 ani, nimeni nu a avut încă timpul necesar pentru imunizarea completă", spune Luca.
În acest context, ANAT adresează Guvernului rugămintea de a acorda sprijin cu demersurile necesare în vederea adoptării unui set de condiţii clare şi relaxate privind circulaţia turiştilor, prin revizuirea criteriilor de introducere a diferitelor state şi teritorii în lista galbenă şi prin semnarea protocoalelor de colaborare cu ţările reprezentând pieţe-ţintă pentru turismul românesc. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
DNSC nu confirmă un atac cibernetic sau a un incident cibernetic transfrontalier, referitor la cazul penei de curent
Directoratul Național de Securitate Cibernetică nu confirmă existența unui atac cibernetic sau a unui incident cibernetic transfrontalier, precizează reprezentanții DNSC în legătură cu pana de curent ce a afectat Spania
Banca Națională a României lansează proiectul Economic@BNR, o platformă de cercetare, dezbatere și educație economică
Banca Națională a României (BNR) lansează proiectul Economic@BNR, o platformă de cercetare și analiză pe teme economice relevante pentru România, inclusiv din perspectiva obiectivelor asumate la nivel național privind dezvoltarea educației economice și financiare, conform unui comunicat de presă. Scopul inițiativei este acela de a facilita comunica
Trei din patru români planifică să-și renoveze locuința în 2025, bugetul mediu depășește 9.000 de lei (studiu)
Trei din patru români planifică renovarea casei în 2025, mai mult de jumătate dintre ei pentru îmbunătățirea confortului sau modernizarea locuinței, iar alți 36% vor face doar reparații necesare, arată cel mai recent studiu realizat de Raiffeisen Bank, în parteneriat cu compania globală de cercetare de piață Appinio. În același ti
Corina Martin: Peste 50.000 de turiști sunt așteptați la malul mării, în weekendul prelungit de 1 Mai
Peste 50.000 de turiști sunt așteptați de 1 Mai, pe Litoralul românesc, dată la care debutează și sezonul estival la malul mării, a declarat Corina Martin, președinta Asociației patronale Resto Constanța și secretar general al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR). 'Așteptăm peste 50.000 de turiști în sta
CNIR preia contractul de construire a lotului Chiribiș - Biharia de pe traseul Autostrăzii A3 Transilvania
Contractul pentru construirea lotului Chiribiș - Biharia, în valoare de 785 milioane de lei, aflat pe traseul Autostrăzii A3 Transilvania, a fost preluat de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR). Potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis luni AGERPRES, preluarea contractului pentru proiectarea și execuția lotului Chiribiș - Bihari
Tănase(BVB):Vrem să schimbăm instinctul antreprenorului, ca primul lui gând pentru finanțare să nu mai fie la bancă, ci la bursă
Piața de capital oferă foarte mulți bani, miliarde de euro numai dacă ne gândim la fondurile de pensii, și vrem să schimbăm instinctul antreprenorului, ca primul lui gând pentru finanțare să nu mai fie la bancă, ci către bursă, a declarat, luni, directorul general al Bursei de Valori București (BVB), Adrian Tănase. 'Vrem (...) să schimbăm insti
AFM publică un clip video pentru producătorii auto, în cadrul Programului Rabla Auto 2025
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) publică un material video pentru producătorii auto interesați să participe la Programul Rabla Auto 2025, cu informații detaliate privind înscrierea în cadrul programului, disponibil începând cu 30 aprilie, ora 10:00, a anunțat luni instituția. Conform sursei citate, ghidul video va fi disponibil
Laszlo Borbely: România va pregăti 2.000 de experți în dezvoltare durabilă
România va pregăti până la finalul anului, prin intermediul unui curs post-universitar, 2.000 de experți în dezvoltare durabilă, a declarat, luni, Laszlo Borbely, consilier de stat și coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă. 'E o rețea de circa 150 de oameni care au fost primii experți în dezvoltare durabilă. E o n
Petrescu (ASF): Bursa trebuie să fie locul unde instinctiv un antreprenor trebuie să îndrepte pentru finanțare
Trebuie să arătăm antreprenorului român că nu linia tradițională de finanțare bancară este cea care trebuie să se afle în ADN-ul lui, ci, instinctiv, el trebuie să se îndrepte spre bursă pentru diferite modalități de finanțare, a transmis, luni, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. 'Atingem c&acir
Precup: Peste 50% din piața de capital din România este generată de companiile de stat
Sectoarele de activitate trebuie să aibă o mai mare reprezentativitate în cadrul Bursei de Valori București, pentru că, astăzi, peste 50% din piața de capital este generată de companiile de stat, a afirmat, luni, Mihai Precup, secretar de stat în Cancelaria Prim-Ministrului și președinte al Consiliului interministerial pentru aplicarea politicii în domeniul
Burduja: Memorandum între Hidroelectrica și NREL pentru stocarea de energie verde prin hidrocentrale cu acumulare prin pompaj
Hidroelectrica și National Renewable Energy Laboratory (NREL) - Department of Energy al SUA au parafat un memorandum care pune România în avangarda Europei în stocarea energiei verzi prin hidrocentrale cu acumulare prin pompaj (CHEAP) în tot lanțul carpatic, a anunțat, luni, ministrul Energiei, Sebastian Burduja. 'Astăzi, la Varșovi
ANAF derulează un nou program de conformare pentru cabinetele medicale individuale
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va desfășura până la finalul anului, la nivel național, un nou program de conformare ce se adresează persoanelor fizice înregistrate sub forma cabinetelor medicale individuale (CMI) sau ca persoană fizică independentă (PFI) și care realizează venituri din prestarea activității de asistență medicală (generală
Senat-moțiune/Bucura-Oprescu: Bugetul de pensii din 2025 este cu 21 de miliarde de lei mai mare față de cel de anul trecut
Bugetul de pensii din acest an este de 155 de miliarde lei, cu 21 de miliarde lei mai mare față de cel de anul trecut, ceea ce înseamnă că nu este nici pe departe o scădere, cum s-a mințit în moțiune, a afirmat luni ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu. 'Haideți să analizăm împreună c&aci
Adrian Pintea (MADR): Sistemul Național Antigrindină este oprit în momentul de față
Sistemul Național Antigrindină este oprit în prezent pentru că se fac anumite autorizări, dar în scurt timp acesta ar putea fi redeschis, a declarat, luni, secretarul de stat la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Pintea. 'Într-adevăr, în ceea ce privește sistemul național antigrindină, în mo
Federația Silva: Reorganizarea Romsilva pune în pericol viitorul pădurilor românești; decizie luată fără consultarea partenerilor sociali
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor a decis 'de unul singur' soarta pădurilor României, fără consultarea partenerilor sociali, în legătură cu reorganizarea Romsilva, acțiune care pune în pericol viitorul pădurilor românești, avertizează Federația Sindicatelor Silva, într-un comunicat de presă transmis, luni, AGERPRES.