Fondul Proprietatea solicită organizarea unui nou proces de selecţie pentru numirea membrilor Consiliului de Administraţie la Aeroporturi Bucureşti

Fondul Proprietatea îşi exprimă îngrijorarea cu privire la rezultatul procesului de selecţie pentru numirea noilor membri în Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti SA, pentru un mandat de patru ani, şi cere organizarea unui nou proces de selecţie, conform unui comunicat de presă al companiei.
Fondul Proprietatea menţionează că procesul de selecţie nu a fost riguros, rezultând, astfel, nominalizări care nu sunt credibile. Acţionarii sunt aşteptaţi să voteze numirea candidaţilor selectaţi la Adunarea Generală a Acţionarilor, programată pe 2 noiembrie 2020.
"Prin procesul de selecţie, în care legislaţia privind guvernanţa corporativă a fost respectată doar în teorie, în practică nu s-a ajuns la rezultatul optim, şi anume, găsirea celor mai potriviţi candidaţi pentru Consiliu. Fondul a observat că majoritatea candidaţilor propuşi nu au experienţă relevantă de conducere şi nu sunt independenţi, cei mai mulţi fiind conectaţi politic sau afiliaţi", se spune în comunicat.
Fondul Proprietatea cere Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor să nu aprobe numirea membrilor Consiliului de Administraţie al Aeroporturi Bucureşti pentru un mandat de patru ani şi să reia procesul de selecţie pentru întregul Consiliu de Administraţie.
"Este absolut crucial pentru Aeroporturi Bucureşti să aibă membri în Consiliul de Administraţie cu o calificare corespunzătoare, competenţi şi experimentaţi, mai ales în actualele circumstanţe pline de provocari. Candidaţii cu experienţă dovedită şi fără influenţă politică ar trebui să aibă prioritate pentru a susţine Aeroporturi Bucureşti să treacă prin această perioadă plină de incertitudini şi să îşi dezvolte potenţialul. Compania are planuri corporative şi de investiţii ambiţioase, inclusiv listarea la Bursa de Valori, care pot fi realizate doar dacă sunt gestionate de profesioniştii potriviţi", a declarat Johan Meyer, CEO Franklin Templeton Investments şi manager de portofoliu la Fondul Proprietatea.
Conform comunicatului, solicitarea Fondului privind reiniţierea procedurii de selecţie pentru membrii Consiliului are la bază câteva consideraţii cheie, precum: procesul de selecţie nu a fost relevant sau coerent, de vreme ce a fost condus de trei consultanţi de HR diferiţi. Consultatul de HR care a încheiat ultima fază a procedurii de selecţie, PricewaterhouseCoopers Tax Advisors & Accountants SRL, nu a avut mandat pentru a interveni asupra listei lungi a candidaţilor care a rezultat în urma primelor faze ale procesului de selecţie, fapt care a condus la o listă scurtă nepotrivită; procedura de selecţie nu a inclus o etapă de căutare activă pentru cei mai buni candidaţi disponibili realizată de profesionişti de resurse umane, fiind realizată exclusiv prin publicarea unui anunţ de recrutare a candidaţilor; depunerea candidaturilor a fost caracterizată de un exces de birocraţie, care a descurajat potenţialii candidaţi potriviţi să participe la procesul de selecţie.
De asemenea, FP Menţionează faptul că procesul de selecţie nu s-a concretizat prin selectarea candidaţilor care au experienţa şi calităţile necesare pentru a conduce o companie cu un nivel de complexitate cum este cel al Aeroporturi Bucureşti; candidaţii catalogaţi drept cei mai potriviţi în procesul de selecţie nu îndeplinesc criteriul independenţei; niciunul dintre candidaţii propuşi nu are experienţa relevantă pentru a susţine obiectivul companiei de a atrage finanţare de la investitorii instituţionali pentru construcţia unui nou terminal, prin listarea companiei la Bursa de Valori.
Lansat în decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despăgubirea cetăţenilor români ale căror proprietăţi au fost confiscate de fostul regim comunist. În urma licitaţiei internaţionale anunţate în decembrie 2008, Franklin Templeton Investments a preluat oficial rolul de manager de investiţii şi administrator unic al Fondului pe 29 septembrie 2010. Fondul este o companie de investiţii de tip închis, iar obiectivul său investiţional este maximizarea randamentelor către acţionari şi creşterea valorii activului net pe acţiune prin investiţii realizate, în principal, în acţiuni şi valori mobiliare româneşti. Fondul se tranzacţionează pe Bursa de Valori Bucureşti din 25 ianuarie 2011 şi a fost listat pe segmentul Specialist Fund Market London Stock Exchange prin intermediul certificatelor de depozit ("GDR-uri") la data de 29 aprilie 2015. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
ONRC: 21.006 firme au fost radiate la nivel național în primul trimestru din 2025
Un număr de 21.006 firme au fost radiate la nivel național, în primul trimestru din 2025, cu 16,95% mai puține comparativ cu perioada similară din 2024, conform statisticilor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul București, respectiv 3.480 (număr în scădere cu 9,04
OMV Petrom a înregistrat un profit net de un miliard de lei, în primul semestru, în scădere cu 24%
OMV Petrom a încheiat primul trimestru al acestui an cu un profit net de 1,07 miliarde lei, în scădere cu 24% față de cel obținut în perioada similară din 2024, conform datelor transmise, miercuri, Bursei de Valori București. Rezultatul din exploatare CCA excluzând elemente speciale a fost de 1,3 miliarde lei, mai mic cu 29%, reflect&ac
ANAR: Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare a crescut la 75%
Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare din România a crescut de la 56% la aproape 75%, datorită precipitațiilor recente, a anunțat Administrația Națională ''Apele Române'' (ANAR) pe pagina de Facebook. ''La sfârșitul lunii martie, coeficientul de umplere în princi
Alba: Cel mai mare parc fotovoltaic finanțat din PNRR, inaugurat la Teiuș de un dezvoltator danez
Cel mai mare parc fotovoltaic din România finanțat cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), o investiție totală de 55 milioane de euro, din care 15 milioane de euro reprezintă finanțarea nerambursabilă, a fost inaugurat marți în Teiuș, fiind, de asemenea, cel mai mare astfel de obiectiv realizat în cele 16 țări în care
STB: Parada tramvaielor de odinioară, muzică de fanfară și povești din Capitală, de 1 Mai
Tramvaiele de odinioară vor circula de 1 Mai alături de noile tramvaie din flota Societății de Transport București (STB) pe calea dintre Depoul Victoria - Bucur Obor - Piața Sfântu Gheorghe, într-o călătorie desfășurată pe muzică de fanfară și și povești despre oameni, tramvaie și oraș, a anunțat, marți, STB. 'Societatea de Tra
ANRE introduce activitatea de market making pe piețele de energie și gaze
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat Ordinul privind Regulile generale pentru implementarea activității de market making pe piețele organizate de energie electrică, începând din 1 iulie 2025, respectiv pe cele centralizate de gaze naturale, de la 1 aprilie 2026. Potrivit unui comunicat d
Grindeanu, despre pana de curent din Spania: Situații de acest tip, care par de domeniul SF-ului, ar trebui luate în calcul
Scenariile în care ar putea avea loc o pană masivă de curent, precum cea de Spania, deși par să țină de domeniul științifico-fantastic (SF), ar trebuie să fie luate în calcul de cei care se ocupă cu situațiile de urgență, a afirmat, marți, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu. Acesta a fost întrebat d
Un sfert dintre români asociază ziua de 1 Mai cu grătarele și socializarea (studiu)
Un sfert dintre români consideră sărbătoarea de 1 Mai în primul rând o zi dedicată grătarelor și socializării (24%), în special tinerii cu vârste între 25-34 de ani (29%), relevă rezultatele unui studiu dat publicității marți. Potrivit datelor centralizate de Reveal Search Marketing, în topul semnifica
Chirițoiu: Telekom de doi ani tot se grăbește să vândă și cred că în curând îi va reuși; important e să luăm și o decizie bună
Telekom de doi ani se tot grăbește să vândă și cred că în curând îi va reuși treaba asta, însă piața de telecomunicații trebuie să rămână o piață care să funcționeze bine atât din punct de vedere al prețului, cât și al calității, a declarat, marți, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment
Grindeanu: N-am știut că șapte spitale în București sunt blocate și fără autorizație de construcție; asta spune multe
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat marți că a aflat de la dezbaterea electorală de luni că în București sunt opt spitale care așteaptă după autorizații de construcție, iar dacă instituția pe care o conduce s-ar afla în aceeași situație și autostrăzile ar aștepta după autorizații ar fi asaltat de presă și acuzat că nu
A murit Valeriu Tabără, președintele ASAS și fost ministru al Agriculturii
Academia de Științe Agricole și Silvice 'Gheorghe Ionescu-Șișești' a anunțat marți decesul președintelui instituției și fost ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără. 'Cu imens regret, Academia de Științe Agricole și Silvice 'Gheorghe Ionescu-Șișești' anunță trecerea în eternitate a eminentului om de știință, Prof. un
Chiriţoiu: Piaţa de energie poate să funcţioneze bine, dar nu înseamnă că energia va fi şi ieftină
Piaţa de energie poate să funcţioneze bine, dar asta nu înseamnă că energia va fi şi ieftină, iar pentru competitivitate economică trebuie să ai energie ieftină, a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, la un eveniment de specialitate. "Piaţa asta de energie poate să funcţioneze bine, dar nu înseam
Grindeanu: Ministerul Transporturilor nu va fi în situația de a pierde nici măcar un euro din PNRR
Ministerul Transporturilor nu se va afla în situația de a pierde nici măcar un euro din PNRR, în condițiile în care valoarea totală a proiectelor finanțate prin PNRR este de 20 de miliarde de euro, dar suma din PNRR este de 7,2 miliarde de euro, a explicat marți ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, într-o conferi
Grindeanu: Suntem la al cincilea contract de pe A8; aproape 40% din lungime, acoperită de contracte
Autostrada A8 prinde contur, marți fiind semnat al cincilea contract, astfel că mai mult de 40% din lungimea acesteia este acoperită de contracte, a declarat marți, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, într-o conferință de presă. 'Suntem la al cincilea contract de pe A8. Un A8 care încet, încet p
Buzău: Ambasadorul Argentinei consideră România o putere agricolă în UE care poate crește prin sistemul No-till
Ambasadorul Argentinei în România, Carlos Alejandro Poffo, a declarat, cu ocazia unui eveniment de promovare a tehnologiei No-till în agricultură, faptul că România este una dintre marile puteri agricole ale Uniunii Europene (UE) și are un potențial remarcabil pentru a-și extinde producția prin sistemul respectiv. DAJ Buzău a organizat