Nancu (FNGCIMM): Credite de 14 miliarde de lei acordate prin IMM Invest, până în prezent
Un număr de 20.000 de credite în valoare de 14 miliarde de lei au fost acordate până în acest moment prin Programul IMM Invest, a declarat, marţi, într-o videoconferinţă organizată de Grupul Bursa, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), Dumitru Nancu.
"În Planul de relansare economică şi de investiţii, Fondul Naţional de Garantare are patru măsuri şi în următoarea programare 2021 - 2024 vom veni cu alte cinci programe. IMM Invest, IMM Factor, IMM Leasing şi Noua Casă reprezintă măsurile anticlice pe care Guvernul României le-a luat în această perioadă. Guvernul României a luat, în această perioadă, cea mai importantă măsură anticiclică: Programul IMM Invest. Până în acest moment, avem 20.000 de credite acordate în valoare de 14 miliarde de lei. Practic, în aceste ultime cinci luni s-au plătit în economie 1,4% din PIB. Este cea mai mare injecţie de capital pe care Guvernul a injectat-o în întreprinderile mici şi mijlocii din România şi nu impactează bugetul de stat, pentru că banii sunt alocaţi de către bănci şi Guvernul doar garantează. Impactul asupra bugetului de stat va fi în momentul în care acea garanţie vine la plată", a afirmat Nancu.
Programul IMM INVEST ROMANIA a fost aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2017, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 209/2018. În contextul pandemiei COVID, această ordonanţă de urgenţă a fost ulterior modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2020 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 42/2020, prin care au fost aduse o serie de îmbunătăţiri menite să asigure creşterea flexibilităţii şi accesului la finanţare a beneficiarilor programului.
IMM Invest este cel mai mare program de susţinere a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România, demarat în ultimii 30 de ani.
Principalele avantaje aduse de acesta sunt următoarele: statul asigură până la 90% din valoarea creditului, dobânda creditelor este subvenţionată integral de stat cel puţin până la final de an, zero comisioane legate de garanţia statului, zero comision de rambursare anticipată a creditului, iar perioada de acordare a garanţiei este de până la 72 de luni.
Grupul de presă Bursa a organizat, marţi, videoconferinţa cu tema "Fondurile Europene", eveniment în cadrul căruia au fost dezbătute teme, precum: Planul de rezilienţă şi de redresare economică, prioritate pentru perioada 2021-2023; Finanţarea companiilor prin IMM Invest versus fondurile alocate de Uniunea Europeană; Împrumut bancar sau finanţare europeană nerambursabilă; Green-bonds - soluţie pentru implementarea Green Deal; Exerciţiul bugetar 2021-2027, noi direcţii de finanţare. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Tricomserv listează obligațiuni de 2,5 milioane de lei pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare al BVB
Tricomserv, companie românească specializată în producția industrială și fabricarea echipamentelor destinate sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, debutează pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare al Bursei de Valori București (BVB) cu prima listare a unei emisiuni de obligațiuni corporative, garantate, neconvertibile, în valoare de 2,5
RetuRO: Peste 3,36 miliarde de ambalaje au fost returnate de către consumatori până la finalul anului 2024
Peste 3,36 miliarde de ambalaje au fost returnate de către consumatori, de la lansarea celui mai mare proiect de economie circulară din România până la finalul anului 2024, iar RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, a predat către reciclatori o cantitate de 231.300 de tone de ambalaje. Potrivit unui comunicat al
Aprovizionarea cu apă în cultura grâului de toamnă, valori satisfăcătoare în toate zonele agricole al țării (agrometeo)
Aprovizionarea cu apă accesibilă plantelor, în cultura grâului de toamnă, va prezenta valori satisfăcătoare, până la apropiate de optim și optime, în toate zonele agricole ale țării, iar pe fondul temperaturilor medii diurne ridicate din aer și sol, la speciile de orz și grâu de toamnă vor fi posibile reluări lente de vegetație în
UNSAR: București și județul Ilfov, regiunea de dezvoltare cu cele mai multe locuințe ce dețin o asigurare facultativă
Regiunea de dezvoltare formată din Municipiul București și din județul Ilfov are cele mai multe locuințe protejate printr-o asigurare facultativă, cu o pondere de 29% din total, relevă datele publicate, marți, de Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR). Practic, trei din zece locuințe amplasate &i
Fișierele executabile și tip arhivă - cel mai popular mod de livrare de malware, în T3 din 2024 (raport)
Cel puțin una din zece (11%) amenințări transmise prin e-mail, identificate cu tehnologia HP Sure Click, a ocolit unul sau mai multe instrumente de securitate destinate protejării poștei electronice, arată cel mai recent raport Threat Insights, elaborat de HP Inc. Conform datelor publicate marți, în trimestrul al treilea din 2024, fișier
INS: Relativă stabilitate a activității în industria prelucrătoare și servicii; creștere accentuată a prețurilor în comerț, în următoarele luni
Industria prelucrătoare și serviciile vor înregistra o relativă stabilitate a activității economice și a numărului de salariați în perioada ianuarie - martie 2025, în timp ce în comerțul cu amănuntul se preconizează o creștere accentuată a prețurilor, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS) date luni publicității.
IMM România prezintă în Carta Albă a Turismului caracteristicile, riscurile, vulnerabilitățile și oportunitățile sectorului turistic
Carta Albă a Turismului din România, ediția a IV-a, prezentată luni de către IMM România, se referă la principalele caracteristici, riscuri, vulnerabilități și oportunități ale sectorului turistic, cu scopul de a influența viitoarele politici publice în domeniu și de a furniza informații cu privire la specificul turismului pe două domenii importante: unităț
Burduja: Terapia șoc verde trebuie să înceteze; Europa are resursele, tehnologia și oamenii necesari să revină în marea ligă a lumii
Politicile de 'înverzire' ale Europei nu au fost politici publice bine gândite, ci o ideologie urmată orbește, pe modelul unei terapii șoc, iar aceasta trebuie să înceteze și economia trebuie reconstruită pe baze solide, competitive și inovatoare, susține ministrul Energiei, Sebastian Burduja. 'În ultimele z
ANRE: Afirmațiile cu privire la structura organizatorică și la câștigurile salariaților instituției sunt false
Afirmațiile cu privire la structura organizatorică a ANRE și la câștigurile salariaților instituției sunt false, în condițiile în care Autoritatea are 28 de direcții și servicii și nu 61 iar salariul de bază mediu brut este de 23.000 de lei pe lună și nu de 9.000 de euro, a precizat luni Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei.
Report de peste 2,47 milioane de euro la Loto 6/49 categoria I
Un report în valoare de peste 12,33 milioane de lei (peste 2,47 milioane de euro) se înregistrează la Loto 6/49 în timp ce la Noroc este în joc un report cumulat care depășește 12,06 milioane de lei (2,42 milioane de euro), a anunțat, luni, Loteria Română. Joi, 30 ianuarie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noro
ANRE trebuie să fie reformată de la zero; fiecare salariat câștigă, în medie, 9.000 de euro pe lună (APCE)
Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România (APCE) atrage atenția asupra necesității unei reforme structurale și a unei schimbări majore în modul de funcționare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), în condițiile în care interacțiunea cu aceasta este foarte dificilă. 'Prin t
Lucrările la lotul 3 A0 Sud sunt în grafic pentru a respecta termenul de finalizare, 15 aprilie 2025 (constructor)
Lucrările la lotul 3 Bragadiru - Joița al autostrăzii A0 Sud sunt în grafic, iar termenul de finalizare și deschiderea traficului, stabilite pentru data de 15 aprilie 2025, vor fi respectate, dă asigurări constructorul, într-un comunicat remis luni AGERPRES. 'Aktor face pași semnificativi către finalizarea segmentului de autost
România ar trebui să genereze încasări de trei miliarde de euro din turism până în 2035 (secretar de stat)
România ar trebui să genereze încasări de trei miliarde de euro din turism până în 2035, a declarat luni Terente Ciui, secretar de stat în cadrul Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), la lansarea celei de-a patra ediții a Cărții Albe a Turismului din România. Secretar
Jianu: Turismul și-a revenit, din 2023, la nivelul prepandemic; 2024 a fost pe creștere
Turismul românesc și-a revenit deja, din 2023, ajungând la nivelul pe care îl avea înainte de pandemie, în anul 2019, a declarat luni fostul președinte al IMM România, senatorul PSD Florin Jianu, la lansarea celei de-a patra ediții a Cărții Albe a Turismului din România. 'Turismul și-a revenit și a
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație pe piața serviciilor stomatologice
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind posibila încălcare a legislației din domeniul concurenței de către Colegiul Medicilor Stomatologi din România, informează luni instituția. Potrivit unui comunicat al autorității de concurență, în cadrul investigației, au fost efectuate inspecții inopinate la sediul Cole