logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

contact@agerpres.ro

Consiliul Fiscal: Scenariul macroeconomic al Guvernului revizuit este mai realist faţă de cel anterior

Image

Scenariul macroeconomic al Guvernului revizuit şi publicat în data de 13 august este mai realist faţă de cel anterior, dar s-ar putea dovedi a fi mai optimist în raport cu ultimele evoluţii ale indicatorilor macroeconomici, potrivit opiniei preliminare a Consiliului Fiscal (CF).

"CF apreciază că scenariul macroeconomic al Guvernului revizuit (publicat în data de 13 august a.c.) este mai realist faţă de cel anterior. Cu toate acestea, scenariul revizuit s-ar putea dovedi a fi mai optimist în raport cu ultimele evoluţii ale indicatorilor macroeconomici (cu titlu de exemplu, deflatorul PIB care, prin avansul său în 2020, relativ ridicat, aproape compensează reducerea volumului activităţii economice, contribuind, astfel, la menţinerea PIB nominal la un nivel similar anului anterior; sau, contracţia economică pentru 2020 ar putea fi mai amplă decât noua valoare prognozată de CNSP). Consiliul Fiscal menţionează că analiza datelor privind rectificarea se bazează pe cunoaşterea unor elemente care sunt furnizate de către MFP - constând, în principal, în măsurile discreţionare nou adoptate şi cuantificarea acestora, operaţiunile swap realizate, volumul şi destinaţia fondurilor europene. Lista măsurilor şi cuantificarea impactului lor apare, în contextul actual, ca fiind deosebit de importantă deoarece numărul şi volumul acestora pare relevant pentru nivelul şi dinamica trecută şi viitoare a multor agregate bugetare", se spune în document.

Consiliul Fiscal enumera, neexhaustiv, măsurile identificate pentru anul 2020 şi pentru anul viitor. Astfel, pentru 2020 sunt menţionate măsuri pentru gestionarea crizei pandemice; eliminarea supra-accizei la combustibili; eliminarea pragului minim pentru baza de impozitare în cazul locurilor de muncă part-time; eliminarea taxării cifrei de afaceri din energie; eliminarea taxei pe active bancare; majorarea accizei la ţigarete în ianuarie şi aprilie; majorarea salariului minim (reflectat în dinamica salariilor din sectorul privat, cu impact asupra încasărilor din contribuţii sociale).

Pentru anul 2021 sunt menţionate introducerea venitului minim de incluziune şi majorarea accizei la ţigarete.

"Mai este de menţionat că, pe lângă inexistenţa unei evaluări a acestor măsuri din partea MFP, impactul acestora este diferit - unele influenţând deficitul bugetar, iar altele doar tranzitând bugetul general consolidat. O evaluare riguroasă a acestor măsuri este esenţială pentru analiza temeinică a evoluţiilor fiscale în prima jumătate a anului şi este un element critic al oricărei proiecţii fiscale pentru anul 2020 şi cei următori. În contextul în care dimensiunea tuturor acestor măsuri între care şi a celor care influenţează deficitul poate varia mult, până la mai multe puncte procentuale de PIB, Consiliul Fiscal apreciază că indisponibilitatea acestora, împreună cu timpul foarte limitat, împiedică o evaluare riguroasă atât a evoluţiilor curente cât şi a noilor ţinte pentru 2020 propuse în a doua rectificare bugetară. Consiliul Fiscal va emite o opinie în perioada următoare, condiţionată, însă, de furnizarea acestor informaţii strict necesare", potrivit sursei citate.

Consiliul Fiscal precizează că noua ţintă de deficit (8,6% din PIB) aparţine intervalului 8,1 - 8,9% din PIB pe care CF l-a avansat anterior pentru 2020, potrivit scenariului de declin al PIB de 4 - 6%, considerându-l mai realist, ceea ce constituie un element de adecvare a evoluţiei anticipate a economiei la realitate.

"Consiliul Fiscal remarcă şi majorarea proiecţiei de datorie publică către nivele relativ ridicate în 2020, care se apropie de valorile-prag prevăzute în LRFB. Deosebit de importante sunt, din perspectiva impactului bugetar, precum şi asupra datoriei publice, măsurile luate în privinţa pensiilor şi alocaţiilor (punctul de pensie urmând să crească cu aproximativ 14%, iar alocaţiile fiind într-un proces de majorare eşalonată). Aceste măsuri cu important impact fiscal, dar şi alte măsuri, se constituie într-o sursă de incertitudine la nivelul evoluţiilor viitoare. Modificarea sau invalidarea traiectoriei ca impact bugetar a măsurilor deja adoptate, cât şi noi iniţiative legislative pot constitui tot atâtea surse pentru o evoluţie diferită a situaţiei bugetului public şi a economiei în general, la acesta putându-se adăuga şi efecte ale deciziilor Curţii Constituţionale", arată Consiliul Fiscal.

Instituţia menţionează că la aceste riscuri la adresa traiectoriei descrise de a doua rectificare bugetară din 2020 se pot adăuga cele generate de un posibil nou val al pandemiei, de evoluţia economică a principalilor parteneri comerciali ai României, precum şi a economiei mondiale, de impactul incert al măsurilor fiscale şi monetare adoptate pe plan internaţional şi naţional etc. O altă sursă a unor riscuri în amplificare este reprezentată de incertitudini din mediul politic - ce pot accentua sursele de risc descrise anterior.

Consiliul Fiscal menţionează că Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a trimis CF documentele necesare întocmirii opiniei la finalul zilei de 13 august 2020, respectiv la ora 22:41.

"Având în vedere intenţia Guvernului de a aproba documentele mai sus menţionate în şedinţa programată pentru 14 august 2020, intervalul de timp aflat la dispoziţia Consiliului Fiscal pentru analiza documentelor şi elaborarea opiniei solicitate este insuficient, redactarea unei opinii complete fiind imposibilă şi din acest motiv. Un alt motiv care face imposibilă redactarea unei opinii complete este lipsa unor informaţii strict necesare evaluării rectificării bugetare. În aceste condiţii, Consiliul Fiscal a decis elaborarea unei opinii preliminare, în care se va limita la unele consideraţii, precum şi la evaluarea conformării propunerii de rectificare cu reglementările statuate de LRFB, urmând ca opinia completă să fie finalizată în perioada următoare, condiţionat şi de primirea informaţiilor necesare solicitate Ministerului Finanţelor Publice", se arată în document. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 12

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic 01-06-2025 14:23

Bursa de la București a câștigat peste 10 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână

Bursa de Valori București (BVB) a câștigat 10,13 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 2,67%, în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu 24,6 milioane de lei (-5,62%), în comparație cu săptămâna anterioară. Potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES, capitalizarea bur

Economic 01-06-2025 12:35

Producătorii și importatorii de automobile din România au lansat un ghid pentru obținerea finanțării prin 'Rabla' 2025

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) a lansat, în premieră pentru România, Ghidul APIA pentru obținerea finanțării prin Programul 'Rabla' 2025, un document dedicat, în egală măsură, persoanelor fizice și celor juridice, conceput pentru a clarifica fiecare etapă a procesului de înscriere. 'Acest dem

Economic 01-06-2025 10:00

Loteria Română: Report de peste 4 milioane de euro la Joker

Reportul la categoria I a jocului Joker depășește 4 milioane de euro pentru tragerea de duminică, în timp ce la aceeași categorie la Loto 6/49 este în valoare de 690.100 de euro, informează Loteria Română. Duminică, 1 iunie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de jo

Economic 31-05-2025 12:38

Directorul Salrom: Asociația Europeană a Producătorilor de Sare și-a exprimat disponibilitatea de a trimite echipamente și experți la Praid

Asociația Europeană a Producătorilor de Sare și-a exprimat disponibilitatea de a trimite echipamente și experți la Praid pentru a ajuta la rezolvarea situației, a anunțat, sâmbătă, directorul Salrom, Constantin Dan Dobrea. 'Asociația Europeană a Producătorilor de Sare și-a arătat solidaritatea și toate țările care au producători de sare în Euro

Economic 31-05-2025 11:49

Ministrul Bogdan Ivan, la Praid: Ne interesează să găsim soluția prin care vom redeschide mina

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a declarat sâmbătă, la Praid, că se caută cele mai bune soluții pentru redeschiderea salinei din localitate, muncitorii de acolo vor fi plătiți, urmând să fie acordate compensări și pensiunilor și hotelurilor care au suferit pierderi. Acesta a punctat, însă, că situația este complicată, iar la o primă evaluar

Economic 30-05-2025 21:05

Investiție de urgență de aproximativ 300 de milioane de lei pentru a rezolva situația de fond la Salina Praid (ministru)

Ministerul Economiei și Ministerul Mediului vor emite o Hotărâre de Guvern (HG) prin care se va stabili o investiție de urgență estimată la 300 de milioane de lei pentru a rezolva situația de fond la Salina Praid, a anunțat vineri ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan. 'Împreună cu mi

Economic 30-05-2025 19:17

Ministerul Energiei: România nu va pierde niciun ban pe jalonul 121 din PNRR

România nu va pierde niciun ban pe jalonul 121 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) referitor la îmbunătățirea guvernanței corporative a companiilor de stat din sectorul energetic, a anunțat, vineri, Ministerul Energiei. ''Ministerul Energiei reafirmă angajamentul total și necondiționat față de reformele as

Economic 30-05-2025 19:05

ANPC a înregistrat 108 reclamații referitoare la achiziționarea online a biletelor pentru concertul Metallica din 2026

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a înregistrat până în prezent 108 reclamații care vizează o serie de nereguli consemnate la achiziționarea online a biletelor pentru concertul Metallica din mai 2026, care va avea loc pe Arena Națională din București. Potrivit informațiilor transmise vineri de ANPC,

Economic 30-05-2025 18:26

ANPC: Amenzi totale de 250.500 de lei în urma unor controale efectuate vineri; două unități - Kaufland și Profi - închise temporar

Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat, vineri, amenzi în valoare de 250.500 lei, în urma unor controale tematice și operative desfășurate la șapte operatori economici, și au oprit temporar activitatea la o unitate Kaufland din sectorul 2 și un magazin Profi din sectorul 4. ''În data de 30.05.2025, din d

Economic 30-05-2025 17:47

Apele Române: Intervențiile la Salina Praid vor fi reluate imediat ce condițiile de siguranță permit accesul echipelor în teren

Administrația Națională ''Apele Române'' (ANAR), prin Administrația Bazinală de Apă (ABA) Mureș, nu poate efectua investiții sau intervenții directe la o exploatare minieră care nu se află în patrimoniul instituției, conform legislației în vigoare, însă dă asigurări că intervențiile la Salina Praid vor fi reluate imediat ce con

Economic 30-05-2025 16:50

ANSVSA: Un transport cu peste 40.000 de animale românești va pleca vineri către Algeria

Un nou transport cu peste 40.000 animale românești - bovine și ovine - va pleca vineri către Anaba (Algeria) din Portul Constanța, a anunțat Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) într-o postare pe Facebook. ''Astăzi, 30 mai 2025, un nou transport semnificativ de ovine și bovine p

Economic 30-05-2025 16:05

Jianu (IMM România): Aderarea la OECD este cel mai important obiectiv al României în perioada următoare

Aderarea la OECD este cel mai important obiectiv al României în perioada următoare, având în vedere că 70% din comerțul global și 90% din investițiile străine directe din România sunt reprezentate de cele 38 de țări membre ale organizației, a declarat Florin Jianu, președinte de onoare IMM România, la cea de-a XXXII-a ediție a '

Economic 30-05-2025 15:18

CFR Călători modifică circulația unor trenuri, în 11 și 13 iunie, pentru efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară

CFR Călători modifică circulația unor trenuri de călători în zilele de 11 și 13 iunie 2025, ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Lugoj - Chizătău - Topolovăț, solicitate și realizate de către CNCF CFR SA - managerul căii ferate, a anunțat vineri compania. Astfel, trenul IR 72 Craiova - Budapes

Economic 30-05-2025 15:09

Ministerul Finanțelor lansează din 6 iunie a cincea ediție FIDELIS din 2025, cu dobânzi de până la 8,35%

Ministerul Finanțelor (MF) lansează a cincea ediție FIDELIS din 2025, care se va desfășura în perioada 6 - 16 iunie și va oferi dobânzi de până la 8,35% la emisiunile în lei și de până la 6,50% la cele în euro, în timp ce donatorii de sânge vor putea cumpăra titluri de stat cu scadența la 2 ani.

Economic 30-05-2025 14:40

Ministrul Boloș nu crede că România poate strânge 30 de miliarde de lei fără creșteri de taxe

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, s-a declarat pesimist că România ar putea să strângă la bugetul de stat 30 de miliarde de lei fără creșteri de taxe. Întrebat, vineri, într-o conferință de presă organizată la Guvern, oficialul a menționat că este nevoie de un mix de soluții între refo