Virgil Popescu: În acest moment nu avem un consens politic în Parlament pentru a modifica Legea offshore

Partidele politice parlamentare nu au ajuns până acum la un consens, astfel încât să fie modificată Legea offshore, iar investitorii din Marea Neagră să înceapă extracţia de gaze, a declarat ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, într-un interviu pentru AGERPRES.
El a repetat încă o dată ceea ce a spus de mai multe ori, încă din toamnă, de la preluarea mandatului, respectiv faptul că Guvernul nu are de gând să modifice Legea offshore, iar acest lucru va putea fi făcut doar în Parlament.
"Spun asta dintotdeauna. Am participat la facerea Legii offshore în Parlament. Am fost şi sunt deputat. După părerea mea, acea Lege offshore era ok, acceptată de companii. A venit Ordonanţa 114 care a pus în cap practic orice liberalizare, orice tendinţă de investiţii în România. Ne-am angajat că deblocăm investiţiile în Marea Neagră şi pentru asta am spus că este nevoie de două lucruri. O dată, abrogarea Ordonanţei 114. A făcut Guvernul acest lucru imediat ce a venit la guvernare. Şi al doilea lucru: modificarea Legii offshore, dacă se doreşte acest lucru, dar acest lucru nu se poate face de către Guvern, ci doar în Parlament. Pentru că, dacă Guvernul, prin absurd, dă Ordonanţă de Urgenţă şi modifică, ajunge în Parlament şi Parlamentul, observaţi ce probleme sunt cu Legea carantinei şi izolării, vă daţi seama ce bucurie ar fi în Parlament", a spus Popescu.
Potrivit acestuia, este nevoie de un consens politic în Parlament pentru a trece o astfel de lege, însă, acest moment, acest acord între partide nu există.
"În Parlament trebuie ajuns la un consens cu toate forţele politice în aşa fel încât acea modificare a Legii offshore să fie acceptată şi să întrunească consensul politic sau marea majoritate, 80%-90% din Parlament. Atâta timp cât acest consens nu există, şi nu există, că astfel s-ar fi realizat, nu are rost să discutăm", a subliniat ministrul.
El a amintit că Guvernul a eliminat, recent, obligaţia producătorilor de a vinde pe bursă 50% din volume, înlocuind-o cu gas release program, care prevede ca 40% din producţie să fie vândută pe bursă, la un preţ de pornire stabilit de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie.
"Am mai făcut un pas în Guvern. S-a cerut de către toţi investitorii din Marea Neagră să se elimine acea obligaţie de a vinde pe piaţa centralizată jumătate din producţia de gaze. Odată cu liberalizarea de la 1 iulie am înlocuit atât în producţia offshore cât şi onshore acea obligaţie de a vinde pe piaţa centralizată cu obligaţia de a intra într-un gas release program. Practic am eliminat şi această ultimă barieră. Tot ce a putut să facă Guvernul a făcut", a susţinut Popescu.
În Marea Neagră românească există zăcăminte de gaze estimate de Agenţia Naţională de Resurse Minerale la aproximativ 200 de miliarde de metri cubi.
OMV Petrom şi ExxonMobil sunt parteneri egali în proiectul de explorare a zăcământului de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră, estimat la 42 - 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Spre comparaţie, România produce în prezent circa 10-11 miliarde de metri cubi de gaze pe an.
Anul trecut, ExxonMobil şi-a anunţat intenţia de a se retrage din România.
La rândul lor, reprezentanţii OMV Petrom au susţinut că extracţia gazelor din perimetrul Neptun Deep va deveni incertă, dacă nu va fi modificată Legea offshore.
Gazele din Marea Neagră sunt o oportunitate uriaşă pentru România, dar nu vor rămâne aşa pentru totdeauna, iar, în acest moment, proiectul este blocat politic, a declarat Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, la finele lunii iunie.
"Trebuie să fim conştienţi că aceasta este o oportunitate extraordinară pentru România, dar că nu va rămâne aşa pentru totdeauna. Şi, în condiţiile în care tranziţia energetică este din ce în ce mai aproape, în contextul valorificării preţului la gazele naturale, trebuie să ne dăm seama că vine un moment când acest lucru este cel mai valoros lucru pentru România şi pentru statul român", a spus reprezentantul companiei energetice.
Potrivit acesteia, toată lumea caută surse competitive de energie, pentru a combate schimbările climatice.
"Vedem însă probleme în ceea ce priveşte stocurile, există o ofertă în exces de energie în lume, atât în ceea ce priveşte combustibilii fosili, cât şi energia regenerabilă. Şi există concurenţă în piaţă. De aceea, România are nevoie să fie competitivă. Aşadar, acesta este motivul declaraţiei noastre, care a fost foarte bine gândită. Acest lucru nu durează pentru totdeauna, trebuie să acţionăm. Şi consider că proiectul s-a blocat în sistemul politic", a adăugat Verchere.
Ea a adăugat că mediul de afaceri doreşte să colaboreze cu autorităţile pentru ca Legea offshore să fie modificată, astfel încât proiectele din Marea Neagră să fie deblocate.
"Dacă nu, importurile de gaze ale României ar putea ajunge la 40% în anul 2030", a avertizat şefa OMV Petrom. AGERPRES/(A - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
CONAF: Forumul Național De Vocație Antreprenoare ajunge la Iași, pe 25 aprilie
Forumul Național De Vocație Antreprenoare, inițiativa Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), continuă cu cea de-a patra ediție, la Palatul Culturii din Iași, se arată într-un comunicat al CONAF transmis, vineri, AGERPRES. Prin acest forum itinerant, CONAF oferă comunității antreprenoriale un cadru de dialog, un set de instrumente
ROMPAN: Sectorul de panificație va avea 165 de milioane de euro pentru investiții în modernizarea și înființarea de unități noi
Sectorul de panificație din România va avea la dispoziție 165 de milioane de euro, din fonduri europene, pentru investiții în modernizarea și înființarea de unități noi, iar primele proiecte ar putea fi depuse începând cu luna iunie, a declarat pentru AGERPRES președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panif
CNAB a recepționat noi lucrări de modernizare a Aeroportului Henri Coandă
Compania Națională Aeroporturi București anunță că, joi, 17 aprilie, au fost recepționate noi lucrări de modernizare prevăzute în cadrul fazei a treia din proiectul de sistematizare a suprafeței de mișcare a Aeroportului Henri Coandă. Potrivit unui comunicat al CNAB, investiția a vizat lucrări de amploare la mai multe obiective și face parte din strategi
Poșta Română a finalizat distribuirea pensiilor, cât și livrarea anticipată a prestațiilor sociale aferente lunii aprilie
Poșta Română a finalizat, înaintea Sărbătorilor de Paște, distribuirea prestațiilor sociale aferente lunii aprilie, operatorul precizând că a efectuat atât plata pensiilor, cât și livrarea anticipată a alocațiilor, indemnizațiilor și altor ajutoare sociale. Un sprijin suplimentar în această lună l-a reprezentat ajuto
Producția de gaze a scăzut cu aproape 2% în primele două luni; importurile s-au majorat cu 23% (INS)
Producția de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele două luni din 2025, de 1,26 milioane tone echivalent petrol, cu 23.800 tep sub cea din perioada similară a anului trecut (minus 1,9%), conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Pe de altă parte, în primele două luni din acest an, import
Boloș anunță oportunități de finanțare din fonduri europene pentru sănătate publică, servicii sociale și microîntreprinderi
Cele mai importante oportunități de finanțare din fonduri europene acoperă domenii esențiale precum sănătate publică, servicii sociale și susținerea micilor afaceri locale, a anunțat, joi, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. 'Nu lăsăm informația să se piardă: azi vă prezint cele mai importante oportunități de fin
CNS Cartel ALFA: Directiva privind salariul minim adecvat reprezintă un colac de salvare pentru milioane de lucrători
Peste 20 de milioane dintre cei mai slab plătiți lucrători din Uniunea Europeană ar putea beneficia de o creștere salarială dacă directiva privind salariul minim adecvat va fi pe deplin implementată în statele membre, susțin reprezentanții CNS 'Cartel ALFA'. 'Directiva privind salariul minim adecvat este o legislație deosebit
OIV: Producția de vin a României a scăzut cu aproximativ 19,8% în 2024, ajungând la 3,7 milioane hectolitri
Din cauza condițiilor climatice dificile, grindină și secetă în perioade critice, producția de vin a României a scăzut cu aproximativ 19,8% în 2024 comparativ cu 2023, ajungând la 3,7 milioane hectolitri, aceasta fiind una dintre cele mai semnificative scăderi procentuale din Uniunea Europeană, arată cel mai recent raport publicat de Organizaț
ANPC va afectua controale la furnizorii de energie electrică, până la jumătatea lunii iunie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va desfășura, timp de trei luni, acțiuni de control la nivel național pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale privind protecția consumatorilor în procesul de furnizare a energiei electrice. 'În perioada 17 aprilie - 16 iunie 2025, Auto
Iuliu Stocklosa a fost reales președinte al Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București
Adunarea Generală a membrilor Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) l-a reales, joi, în funcția de președinte pe Iuliu Stocklosa. Potrivit unui comunicat al CCIB, Iuliu Stocklosa a fondat, în 1990, compania East Electric, membră a CCIB încă de la înființare. East Electric activează în prin
Maramureșul și Bucovina sunt printre cele mai căutate destinații de către români pentru vacanța de Paște (platformă)
Maramureșul și Bucovina au fost printre cele mai căutate destinații de către turiștii români pentru vacanța de Paște, conform unui studiu realizat de o platformă de rezervări. 'Cu peisaje spectaculoase, tradiții și obiceiuri autentice, cele două regiuni din nordul țării continuă să atragă anual sute de turiști. Aproximativ 41% dintre
Ministerul Finanțelor a împrumutat joi aproape 720 de milioane lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, joi, 719,4 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Suma împrumutată prin emisiunea de certificate de trezorerie cu discont are maturitatea la 11 luni, iar randamentul mediu e
Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025 (studiu)
Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025, relevă un studiu realizat de EY România, care dezvăluie preferințele consumatorilor pentru cheltuielile legate de această perioadă, într-un context marcat de inflație ridicată și instabilitate economică. Potrivit EY România, sondajul evidențiază accentul pus
ANCOM: Platformele online foarte mari au obligația de a atenua riscurile sistemice asupra proceselor electorale
Furnizorii de platforme online și de motoare de căutare online foarte mari au obligația de a evalua și atenua riscurile sistemice identificate, precum diseminarea de conținut ilegal, efectele negative asupra exercitării drepturilor fundamentale și asupra discursului civic sau proceselor electorale, se arată într-un comunicat de presă al Autorității Naționale pentru Adm
ANPC: Cozonaci cu până la 21 de E-uri în marile lanțuri de magazine, compoziție înșelătoare și probleme la declarația nutrițională
Inspectorii pentru protecția consumatorilor au analizat cozonacii puși în vânzare în marile lanțuri de retail din România și atrag atenția asupra aditivării excesive, în condițiile în care au fost identificate până la 21 de E-uri, compoziției înșelătoare cu ingrediente ambigue și problemelor la declarația nutrițională.