CFR Călători a pierdut 140 de milioane de lei anul acesta din compensaţii

CFR Călători a primit anul acesta o compensaţie cu 140 de milioane de lei mai mică faţă de anul trecut, lucru care ne afectează pentru că ne împiedică să planificăm mai multe trenuri, a declarat, joi, directorul general al companiei, Dan Costescu.
"Practic, în acest an, avem o reducere de aproximativ 140 de milioane de lei, deci am scăzut sub un miliard de lei, în condiţiile în care, anul trecut, am avut un miliard o sută şi ceva de lei. Acum avem 999 de milioane (de lei - n. r.). Evident că acest lucru ne afectează, pentru că ne împiedică să planificăm mai multe trenuri, ceea ce ne dorim, bineînţeles după ce rezolvăm problema cu parcul de vagoane disponibil", a menţionat Costescu, prezent la Târgul de Turism.
Şeful CFR Călători nu a respins ideea unei majorări de preţuri la biletele de tren, precizând totuşi că nu s-a făcut o analiză în acest sens. Întrebat dacă există posibilitatea scumpirii biletelor, Costescu a răspuns: "Este o ipoteză de lucru, ea a existat în fiecare an. S-au luat decizii dacă da sau nu. Ceea ce este cert, în ultimii 6 ani nu a fost nicio majorare de preţuri".
"Nu s-a făcut o analiză în acest sens. Sunt în companie de doar trei săptămâni şi m-am dus pe lucrările de urgenţă, pe disponibilul de parc, lucrurile care puteau să-mi afecteze planurile de revigorare a companiei", a adăugat el.
De asemenea, Costescu a precizat că acordarea compensaţiei doar pe doi ani, şi nu pe patru, aşa cum era înainte, nu va afecta foarte mult compania, aici fiind vorba mai mult "de obiectivele pe care şi le-a asumat România împreună cu celelalte state membre pentru a anunţa o atribuire competitivă a rutelor în 2024".
În opinia sa, dispariţia acestei compensaţii nu se va întâmpla în România, în caz contrar va dispărea transportul de călători pe calea ferată.
"Este un scenariu care nu se va întâmpla în România, părerea mea. În toate statele europene care sunt membre acum există această compensaţie şi ea va rămâne pentru următoarea perioadă. Altfel, s-a dovedit că ori transportul de călători pe calea ferată va dispărea, ori se va ajunge la nişte preţuri care până la urmă vor duce tot la dispariţia acestei forme de transport", a menţionat acesta.
În ipoteza că nu s-ar mai acorda compensaţia firmelor de transport călători pe calea ferată, Dan Costescu a menţionat că preţurile biletelor de tren ar trebui să se majoreze cu 15%.
"În bugetul pe care l-am găsit întocmit la începutul anului cu 600 de milioane de lei pierdere erau şi aceste influenţe - de la scăderea acestei compensaţii, deci 140 de milioane de lei din prima, influenţele de la creşterile salariale de anul trecut, influenţele de la creşterile de preţuri la combustibil şi energie electrică pentru tracţiune. O scădere suplimentară (a compensaţiei - n. r.), evident va duce la o pierdere şi mai mare pentru companie. 140 de milioane de lei înseamnă cam 15% din compensaţie. A dispărut 15% din compensaţie, deci acest procent trebuie acoperit prin alte metode", a spus Dan Costescu.
CFR Călători, prezentă la Târgul de Turism, promite preţuri mai mici cu 45% la Târgul de Turism al României pentru biletele de tren pe rute interne.
"În perioada târgului, oferim vouchere cu reducere 45% pentru cumpărarea biletelor de tren în trafic intern. Voucherul este valabil pentru călătoria până la data de 23 martie 2020, iar reducerea pe baza lui se aplică la preţul final al unei călătorii simple individuale (adult sau copil), la procurarea de la casele de bilete din staţii şi agenţii de voiaj cu emitere electronică a legitimaţiilor de călătorie. De asemenea, vizitatorii de la târg, înscrişi sau care se înscriu la newsletter-ul CFR Călători, pot cumpăra direct de la standul nostru bilete de tren cu reducere 45%. Tipurile de bilete care se pot emite sunt cele disponibile la cumpărarea online cu maximum 30 de zile de anticipaţie şi cel mai târziu cu 6 ore înainte de plecarea trenului", se arată într-un comunicat al CFR Călători remis AGERPRES.
La standul companiei, cei mici pot proba şepcuţele de ceferist şi pot face fotografii pentru colecţia personală la fiecare oră exactă, de joi până sâmbătă, în intervalul 11:00 - 16:00 şi duminică între 11:00 şi 14:00. AGERPRES/(A - autor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
DNSC nu confirmă un atac cibernetic sau a un incident cibernetic transfrontalier, referitor la cazul penei de curent
Directoratul Național de Securitate Cibernetică nu confirmă existența unui atac cibernetic sau a unui incident cibernetic transfrontalier, precizează reprezentanții DNSC în legătură cu pana de curent ce a afectat Spania
Banca Națională a României lansează proiectul Economic@BNR, o platformă de cercetare, dezbatere și educație economică
Banca Națională a României (BNR) lansează proiectul Economic@BNR, o platformă de cercetare și analiză pe teme economice relevante pentru România, inclusiv din perspectiva obiectivelor asumate la nivel național privind dezvoltarea educației economice și financiare, conform unui comunicat de presă. Scopul inițiativei este acela de a facilita comunica
Trei din patru români planifică să-și renoveze locuința în 2025, bugetul mediu depășește 9.000 de lei (studiu)
Trei din patru români planifică renovarea casei în 2025, mai mult de jumătate dintre ei pentru îmbunătățirea confortului sau modernizarea locuinței, iar alți 36% vor face doar reparații necesare, arată cel mai recent studiu realizat de Raiffeisen Bank, în parteneriat cu compania globală de cercetare de piață Appinio. În același ti
Corina Martin: Peste 50.000 de turiști sunt așteptați la malul mării, în weekendul prelungit de 1 Mai
Peste 50.000 de turiști sunt așteptați de 1 Mai, pe Litoralul românesc, dată la care debutează și sezonul estival la malul mării, a declarat Corina Martin, președinta Asociației patronale Resto Constanța și secretar general al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR). 'Așteptăm peste 50.000 de turiști în sta
CNIR preia contractul de construire a lotului Chiribiș - Biharia de pe traseul Autostrăzii A3 Transilvania
Contractul pentru construirea lotului Chiribiș - Biharia, în valoare de 785 milioane de lei, aflat pe traseul Autostrăzii A3 Transilvania, a fost preluat de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR). Potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis luni AGERPRES, preluarea contractului pentru proiectarea și execuția lotului Chiribiș - Bihari
Tănase(BVB):Vrem să schimbăm instinctul antreprenorului, ca primul lui gând pentru finanțare să nu mai fie la bancă, ci la bursă
Piața de capital oferă foarte mulți bani, miliarde de euro numai dacă ne gândim la fondurile de pensii, și vrem să schimbăm instinctul antreprenorului, ca primul lui gând pentru finanțare să nu mai fie la bancă, ci către bursă, a declarat, luni, directorul general al Bursei de Valori București (BVB), Adrian Tănase. 'Vrem (...) să schimbăm insti
AFM publică un clip video pentru producătorii auto, în cadrul Programului Rabla Auto 2025
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) publică un material video pentru producătorii auto interesați să participe la Programul Rabla Auto 2025, cu informații detaliate privind înscrierea în cadrul programului, disponibil începând cu 30 aprilie, ora 10:00, a anunțat luni instituția. Conform sursei citate, ghidul video va fi disponibil
Laszlo Borbely: România va pregăti 2.000 de experți în dezvoltare durabilă
România va pregăti până la finalul anului, prin intermediul unui curs post-universitar, 2.000 de experți în dezvoltare durabilă, a declarat, luni, Laszlo Borbely, consilier de stat și coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă. 'E o rețea de circa 150 de oameni care au fost primii experți în dezvoltare durabilă. E o n
Petrescu (ASF): Bursa trebuie să fie locul unde instinctiv un antreprenor trebuie să îndrepte pentru finanțare
Trebuie să arătăm antreprenorului român că nu linia tradițională de finanțare bancară este cea care trebuie să se afle în ADN-ul lui, ci, instinctiv, el trebuie să se îndrepte spre bursă pentru diferite modalități de finanțare, a transmis, luni, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. 'Atingem c&acir
Precup: Peste 50% din piața de capital din România este generată de companiile de stat
Sectoarele de activitate trebuie să aibă o mai mare reprezentativitate în cadrul Bursei de Valori București, pentru că, astăzi, peste 50% din piața de capital este generată de companiile de stat, a afirmat, luni, Mihai Precup, secretar de stat în Cancelaria Prim-Ministrului și președinte al Consiliului interministerial pentru aplicarea politicii în domeniul
Burduja: Memorandum între Hidroelectrica și NREL pentru stocarea de energie verde prin hidrocentrale cu acumulare prin pompaj
Hidroelectrica și National Renewable Energy Laboratory (NREL) - Department of Energy al SUA au parafat un memorandum care pune România în avangarda Europei în stocarea energiei verzi prin hidrocentrale cu acumulare prin pompaj (CHEAP) în tot lanțul carpatic, a anunțat, luni, ministrul Energiei, Sebastian Burduja. 'Astăzi, la Varșovi
ANAF derulează un nou program de conformare pentru cabinetele medicale individuale
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va desfășura până la finalul anului, la nivel național, un nou program de conformare ce se adresează persoanelor fizice înregistrate sub forma cabinetelor medicale individuale (CMI) sau ca persoană fizică independentă (PFI) și care realizează venituri din prestarea activității de asistență medicală (generală
Senat-moțiune/Bucura-Oprescu: Bugetul de pensii din 2025 este cu 21 de miliarde de lei mai mare față de cel de anul trecut
Bugetul de pensii din acest an este de 155 de miliarde lei, cu 21 de miliarde lei mai mare față de cel de anul trecut, ceea ce înseamnă că nu este nici pe departe o scădere, cum s-a mințit în moțiune, a afirmat luni ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu. 'Haideți să analizăm împreună c&aci
Adrian Pintea (MADR): Sistemul Național Antigrindină este oprit în momentul de față
Sistemul Național Antigrindină este oprit în prezent pentru că se fac anumite autorizări, dar în scurt timp acesta ar putea fi redeschis, a declarat, luni, secretarul de stat la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Pintea. 'Într-adevăr, în ceea ce privește sistemul național antigrindină, în mo
Federația Silva: Reorganizarea Romsilva pune în pericol viitorul pădurilor românești; decizie luată fără consultarea partenerilor sociali
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor a decis 'de unul singur' soarta pădurilor României, fără consultarea partenerilor sociali, în legătură cu reorganizarea Romsilva, acțiune care pune în pericol viitorul pădurilor românești, avertizează Federația Sindicatelor Silva, într-un comunicat de presă transmis, luni, AGERPRES.