Violeta Alexandru: Biletele de tratament pentru pensionari trebuie repartizate mai eficient; urmează măsuri de simplificare a procedurilor

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, anunţă că va analiza în perioada următoare de ce se întâmplă ca biletele de tratament şi odihnă pentru pensionari să nu fie folosite şi în ce măsură acest lucru se datorează unui management defectuos sau procedurilor legale.
"Am mai multe subiecte (destul de multe) în lucru în legătură cu activitatea Casei Naţionale de Pensii. Termin inventarul celor mai importante probleme în aplicarea legislaţiei privind pensiile, desluşesc situaţia scanării Carnetelor de Muncă, iau măsuri pentru arhivarea corespunzătoare a documentelor şi, printre toate acestea, mă preocupă şi sistemul de distribuţie a biletelor de tratament. Mă preocupă transparenţa cheltuirii resurselor şi eficienţa. Biletele de tratament şi odihnă pentru pensionari chiar trebuie repartizate mai eficient. Cererea pare mare (sunt influenţată, recunosc, şi de numărul mare de mesaje pe acest subiect) şi totuşi rămân nedistribuite circa 15.000 de bilete pe an. 15.000 de pensionari ar putea să îşi trateze afecţiunile şi să beneficieze de aceste oportunităţi gândite special pentru ei şi pentru nevoile lor. Voi analiza în profunzime în următoarea perioadă de ce se întâmplă ca biletele să nu fie folosite, în ce măsură se întâmplă din cauza unui management defectuos sau a procedurilor greoaie. Urmează măsuri de simplificare", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
Potrivit datelor prezentate de aceasta, în 2019 au fost contractate 179.446 bilete de tratament şi odihnă pentru a fi acordate gratuit pensionarilor. 167.169 au plecat spre distribuire şi numai 165.562 au fost ridicate efectiv.
"Nu toţi le şi folosesc, chiar dacă urmează tot procesul şi au răbdarea necesară de a trece pe la toate cozile. 1.200 nu au fost prezentate la unitatea turistică de tratament. În sistem este şi Casa de Pensii dar sunt şi parteneri contractaţi. Statul are şi companie în domeniu: Societatea de Tratament Blanear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă (TBRCM) cu 13 spaţii balneare, restaurante şi baze de tratament balnear. Ar trebui să meargă lucrurile foarte bine", precizează Violeta Alexandru.
Ea a adăugat că va merge marţi cu proiectul pe 2020 în Guvern pentru a nu perturba calendarul de distribuţie, dar îi rămân multe de organizat în această privinţă.
"Vreau transparenţă totală şi pe acest subiect", a punctat ministrul Muncii.AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ratele creditelor ipotecare scad ca pondere în veniturile unui debitor pe termen lung, în ciuda variației dobânzilor (analiză)
Ratele creditelor ipotecare scad ca pondere în veniturile unui debitor pe termen lung, în ciuda variației dobânzilor, care pot ajunge și la câteva puncte procentuale, potrivit unei analize realizate de brokerul online Ipotecare.ro. Datele companiei arată că durata medie de rambursare a u
Angajatorii mici și foarte mici din România au scos la concurs 28.000 de joburi, în primele patru luni (platformă)
Companiile mici și foarte mici din România, cu maximum zece angajați, au postat de la începutul acestui an și până în prezent, 28.000 de locuri de muncă, în creștere cu 10% față de primele patru luni din 2024, arată o analiză publicată, miercuri, de o platformă de recrutare online. Datele centralizate de eJobs relevă faptul că, di
ONRC: 21.006 firme au fost radiate la nivel național în primul trimestru din 2025
Un număr de 21.006 firme au fost radiate la nivel național, în primul trimestru din 2025, cu 16,95% mai puține comparativ cu perioada similară din 2024, conform statisticilor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul București, respectiv 3.480 (număr în scădere cu 9,04
OMV Petrom a înregistrat un profit net de un miliard de lei, în primul semestru, în scădere cu 24%
OMV Petrom a încheiat primul trimestru al acestui an cu un profit net de 1,07 miliarde lei, în scădere cu 24% față de cel obținut în perioada similară din 2024, conform datelor transmise, miercuri, Bursei de Valori București. Rezultatul din exploatare CCA excluzând elemente speciale a fost de 1,3 miliarde lei, mai mic cu 29%, reflect&ac
ANAR: Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare a crescut la 75%
Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare din România a crescut de la 56% la aproape 75%, datorită precipitațiilor recente, a anunțat Administrația Națională ''Apele Române'' (ANAR) pe pagina de Facebook. ''La sfârșitul lunii martie, coeficientul de umplere în princi
Alba: Cel mai mare parc fotovoltaic finanțat din PNRR, inaugurat la Teiuș de un dezvoltator danez
Cel mai mare parc fotovoltaic din România finanțat cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), o investiție totală de 55 milioane de euro, din care 15 milioane de euro reprezintă finanțarea nerambursabilă, a fost inaugurat marți în Teiuș, fiind, de asemenea, cel mai mare astfel de obiectiv realizat în cele 16 țări în care
STB: Parada tramvaielor de odinioară, muzică de fanfară și povești din Capitală, de 1 Mai
Tramvaiele de odinioară vor circula de 1 Mai alături de noile tramvaie din flota Societății de Transport București (STB) pe calea dintre Depoul Victoria - Bucur Obor - Piața Sfântu Gheorghe, într-o călătorie desfășurată pe muzică de fanfară și și povești despre oameni, tramvaie și oraș, a anunțat, marți, STB. 'Societatea de Tra
ANRE introduce activitatea de market making pe piețele de energie și gaze
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat Ordinul privind Regulile generale pentru implementarea activității de market making pe piețele organizate de energie electrică, începând din 1 iulie 2025, respectiv pe cele centralizate de gaze naturale, de la 1 aprilie 2026. Potrivit unui comunicat d
Grindeanu, despre pana de curent din Spania: Situații de acest tip, care par de domeniul SF-ului, ar trebui luate în calcul
Scenariile în care ar putea avea loc o pană masivă de curent, precum cea de Spania, deși par să țină de domeniul științifico-fantastic (SF), ar trebuie să fie luate în calcul de cei care se ocupă cu situațiile de urgență, a afirmat, marți, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu. Acesta a fost întrebat d
Un sfert dintre români asociază ziua de 1 Mai cu grătarele și socializarea (studiu)
Un sfert dintre români consideră sărbătoarea de 1 Mai în primul rând o zi dedicată grătarelor și socializării (24%), în special tinerii cu vârste între 25-34 de ani (29%), relevă rezultatele unui studiu dat publicității marți. Potrivit datelor centralizate de Reveal Search Marketing, în topul semnifica
Chirițoiu: Telekom de doi ani tot se grăbește să vândă și cred că în curând îi va reuși; important e să luăm și o decizie bună
Telekom de doi ani se tot grăbește să vândă și cred că în curând îi va reuși treaba asta, însă piața de telecomunicații trebuie să rămână o piață care să funcționeze bine atât din punct de vedere al prețului, cât și al calității, a declarat, marți, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment
Grindeanu: N-am știut că șapte spitale în București sunt blocate și fără autorizație de construcție; asta spune multe
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat marți că a aflat de la dezbaterea electorală de luni că în București sunt opt spitale care așteaptă după autorizații de construcție, iar dacă instituția pe care o conduce s-ar afla în aceeași situație și autostrăzile ar aștepta după autorizații ar fi asaltat de presă și acuzat că nu
A murit Valeriu Tabără, președintele ASAS și fost ministru al Agriculturii
Academia de Științe Agricole și Silvice 'Gheorghe Ionescu-Șișești' a anunțat marți decesul președintelui instituției și fost ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără. 'Cu imens regret, Academia de Științe Agricole și Silvice 'Gheorghe Ionescu-Șișești' anunță trecerea în eternitate a eminentului om de știință, Prof. un
Chiriţoiu: Piaţa de energie poate să funcţioneze bine, dar nu înseamnă că energia va fi şi ieftină
Piaţa de energie poate să funcţioneze bine, dar asta nu înseamnă că energia va fi şi ieftină, iar pentru competitivitate economică trebuie să ai energie ieftină, a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, la un eveniment de specialitate. "Piaţa asta de energie poate să funcţioneze bine, dar nu înseam
Grindeanu: Ministerul Transporturilor nu va fi în situația de a pierde nici măcar un euro din PNRR
Ministerul Transporturilor nu se va afla în situația de a pierde nici măcar un euro din PNRR, în condițiile în care valoarea totală a proiectelor finanțate prin PNRR este de 20 de miliarde de euro, dar suma din PNRR este de 7,2 miliarde de euro, a explicat marți ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, într-o conferi