logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comisia Europeană: România a făcut progrese limitate cu recomandările specifice de ţară din 2018

Imagine din galeria Agerpres

România nu a făcut niciun progres cu privire la cadrul fiscal, stabilirea salariului minim, implementarea legii privind venitul minim de incluziune, predictibilitatea procesului de luare a deciziilor şi guvernanţa companiilor de stat, se arată în raportul de ţară publicat miercuri de Comisia Europeană.

Pe de altă parte, ţara a înregistrat progrese limitate în domeniul colectării taxelor şi respectării obligaţiilor fiscale, creşterii competenţelor în domeniul educaţiei, dialogului social, îngrijirii în ambulatoriu, prioritizării investiţiilor publice şi achiziţiilor publice, se mai precizează în documentul citat.

Potrivit Executivului comunitar, de la debutul semestrului european, în 2011, 59% din toate recomandările specifice de ţară adresate României au înregistrat cel puţin "unele progrese", în timp ce 41% au înregistrat progrese "limitate" şi chiar "niciun progres".

Pe ansamblu, România a făcut progrese în implementarea recomandările specifice de ţară începând din 2013, însă elanul pentru reforme pare să se fi redus în ultimii ani. În mai multe domenii, acţiunile au încetinit şi chiar au fost inversate şi este nevoie în continuare de eforturi pentru a atinge rezultate tangibile.

În ceea ce priveşte ajustarea fiscală, Comisia subliniază că România a urmat o consolidare fiscală care i-a permis să îşi atingă obiectivul pe termen mediu în 2014 şi 2015. "Cu toate acestea, începând din 2016 autorităţile au urmat o politica fiscală expansionistă care a dus la o deviere semnificativă faţă de obiectiv", se arată în documentul Executivului comunitar.

Comisia precizează că progresele pe piaţa muncii şi reforma sistemului de asistenţă socială au stagnat după 2016.

"Salariul minim continuă să fie stabilit de guvern în mod ad-hoc, dialogul social rămâne ineficient, iar rolul unor instituţii importante a fost recent slăbit. Implementarea legii venitului minim de incluziune, adoptată în 2016, a stagnat şi acum se aşteaptă să intre în vigoare doar în luna aprilie 2019", subliniază raportul CE.

Potrivit acestuia, sistemul de sănătate se confruntă cu numeroase provocări. Progresul reformelor în domenii cheie precum construcţia spitalelor regionale a fost întârziat, în timp ce în alte domenii prioritare măsurile luate de autorităţi par insuficiente. Capacitatea administrativă a Ministerului Sănătăţii continuă să fie foarte limitată. Trecerea la îngrijirea în ambulatoriu rămâne într-un stadiu incipient, în condiţiile în care majoritatea eforturilor sunt concentrate pe îngrijirea spitalicească, explică sursa citată.

Executivul comunitar atrage atenţia că modul în care sunt elaborate politicile publice rămâne foarte impredictibil. "Modificările legislative importante şi uneori complexe sunt adoptate în continuare fără o consultare adecvată a actorilor importanţi, în timp ce studiile de impact deseori lipsesc. Acest lucru a făcut ca, în multe cazuri, să fie nevoie de adoptarea unor modificări legislative adiţionale pentru a corecta efectele neintenţionate ale ordonanţelor de urgenţă adoptate din scurt. Declaraţiile publice contradictorii cu privire la viitorul reformelor importante contribuie şi ele la un climat general de impredictibilitate a procesului de elaborare a politicilor, ceea ce afectează în mod negativ mediul de afaceri" se arată în document.

Comisia Europeană (CE) a publicat miercuri cele 28 de rapoarte de ţară din analiza "Semestrul european - pachetul de iarnă: evaluarea progreselor înregistrate de statele membre în ceea ce priveşte îndeplinirea priorităţilor economice şi sociale". AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea) 

 

Citiţi şi:

 

* Comisia Europeană: Sistemul bancar din România va fi extrem de afectat de impozitarea activelor financiare 

 

* Comisia Europeană: Capacitatea sistemului de impozitare de a reduce sărăcia şi de a corecta disparităţile sociale este limitată în România 

 

* Comisia Europeană: Nivelul datoriei României ar urma să crească gradual, ducând la riscuri de sustenabilitate pe termen mediu 

 

* Comisia Europeană: România se confruntă cu riscuri crescute - deteriorarea deficitului de cont curent şi creşterea costurilor cu forţa de muncă 

Afisari: 86

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 28-09-2026 20:41

Parlament-audieri miniștri/Nazare: Execuția bugetară reprezintă un pilon foarte solid de prezervare a ratingului pentru raportul de vineri

Execuția bugetară reprezintă un pilon foarte solid de prezervare a ratingului pentru raportul de vineri, a declarat, luni, ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Există un risc al retrogradării, același lucru vi l-am spus și înainte de raportul Fitch și înainte de raportul M

Economic Intern 28-09-2026 19:48

Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de luni

Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere prima ședință de tranzacționare a săptămânii, iar rulajul s-a cifrat la 266,7 milioane de lei (50,5 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depreciat cu 2,21%, până la

Economic Intern 28-09-2026 17:18

Parlament-audieri miniștri/ Tanczos Barna: Sunt convins că se pot face plățile începând cu data de 16 octombrie

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) poate demara pe 16 octombrie plata subvenției către fermieri, a afirmat, luni, ministrul Agriculturii, Tanczos Barna, la audierile din comisiile de specialitate ale Parlamentului. 'Am avut multe discuții cu APIA în legătură cu avansul pentru anul 2026. Eu le-am cerut ca p&acir

Economic Intern 28-09-2026 15:43

Bucura-Oprescu: Lumea muncii se schimbă mai repede decât mecanismele și instituțiile pe care le gestionăm

Lumea muncii se schimbă mai repede decât mecanismele și instituțiile existente, în condițiile în care inteligența artificială transformă profesii, digitalizarea schimbă modul în care lucrăm, iar tranziția verde schimbă industrii, a declarat, luni, chestorul Camerei Deputaților, Simona Bucura-Oprescu. 'Lumea muncii s

Economic Intern 28-09-2026 15:32

Circulația unor trenuri internaționale va fi modificată în 3 și 4 octombrie, ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară din Ungaria

Circulația mai multor trenuri internaționale va fi modificată în zilele de 3 și 4 octombrie 2026, ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară din Ungaria, a anunțat, luni, CFR Călători. 'CFR Călători informează că, în urma unei avizări primite din partea administrației feroviare ungare MAV-START, în zilele de 3 ș

Economic Intern 28-09-2026 14:49

Poppe (OIF): Pacea nu este niciodată dobândită definitiv; nu există pace durabilă fără instituții solide și dialog

O pace durabilă presupune existența unor instituții solide și a dialogului, iar UCESIF lucrează tocmai în această direcție, a declarat, luni, Eric Poppe, reprezentantul Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) pentru Europa Centrală și de Est. 'Pacea nu este niciodată dobândită definitiv și nu există pace durabilă fără

Economic Intern 28-09-2026 14:14

Bucharest Cybersecurity Conference (BCC2026), în perioada 20-22 octombrie 2026

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a publicat agenda pentru ediția din 2026 a Bucharest Cybersecurity Conference (BCC2026), eveniment de referință pentru dialogul internațional privind securitatea cibernetică, organizat alături de Bitdefender în perioada 20-22 octombrie 2026, la București. BCC2026 va reuni reprezentan

Economic Intern 28-09-2026 14:12

Fudulea (CES): Dialogul și consensul sunt arma noastră cea mai puternică

Dialogul și consensul reprezintă cea mai puternică armă în vremuri tulburi, în care consiliile economice și sociale sunt atacate în calitate de instituții ale dialogului și consensului, a declarat, luni, președintele Consiliului Economic și Social (CES), Sterică Fudulea. 'Avem nevoie astăzi de modele mai mult decât

Economic Intern 28-09-2026 13:49

Ghigiu: Progresul economic este sustenabil doar când se traduce prin salarii corecte și servicii publice de calitate

Progresul economic este cu adevărat sustenabil doar atunci când se traduce prin salarii corecte, servicii publice de calitate și acces egal la educație și sănătate, a declarat, luni, președintele Comisiei pentru Învățământ a Camerei Deputaților, Alexandru-Mihai Ghigiu. 'Din perspectiva social-democrată pe care o reprezint

Economic Intern 28-09-2026 13:08

UNSAR: Despăgubiri de circa 2,3 milioane lei, în primele trei luni din 2026

Companiile de asigurări membre ale Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România /UNSAR/ au achitat despăgubiri de circa 2,3 milioane lei, în primele trei luni ale anului 2026, pentru prejudicii produse terților în baza clauzei de răspundere civilă legală din polițele facultative pentru locuințe, informează un comunicat al organiz

Economic Intern 28-09-2026 11:49

Sindicatul MIPE-Normalitate: Ținta de 10 miliarde de euro anual din fonduri UE nu poate fi atinsă cu personal redus

Angajații care gestionează fondurile europene îi cer premierului desemnat Siegfried Mureșan să explice cum va putea România să atragă minimum 10 miliarde de euro anual din fondurile de coeziune și să implementeze programele europene în derulare, în condițiile în care Programul de Guvernare 2026-2028 prevede reorganizarea sistemului de gestiune a

Economic Intern 28-09-2026 11:07

Rețele Electrice România investește 86 milioane lei pentru rețelele de înaltă tensiune din Constanța și Tulcea

Rețele Electrice România, operator de distribuție de energie electrică, parte a grupului PPC în România, va derula un proiect de circa 86 de milioane de lei pentru modernizarea a trei linii electrice de înaltă tensiune (110 kV) din județul Constanța, precum și a unei linii de 110 kV din județul Tulcea. Potrivit unui com

Economic Intern 28-09-2026 11:05

Accesibilitatea creditelor ipotecare s-a menținut stabilă în 2026 (analiză)

Accesibilitatea creditelor ipotecare s-a menținut stabilă pe parcursul anului 2026, raportul dintre rata medie și salariul mediu net ajungând în iulie la 55%, față de 54% la începutul anului, iar pentru începutul lui 2027 este estimată menținerea unei valori similare, potrivit indicelui Ipotecare.ro. Conform unui comuni

Economic Intern 28-09-2026 09:58

Reunificarea ANAF cu Vama, o decizie care anulează o reformă instituțională înainte să-și producă efectele (sindicat)

Sindicatul Național Meridian consideră că măsura prevăzută în programul de guvernare propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan privind reunificarea Autorității Vamale Române (AVR) cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) trebuie analizată cu maximă responsabilitate, atât din perspectiva funcționării administrației vamale, cât și prin r

Economic Intern 28-09-2026 09:36

AMOFM: 5.405 de șomeri în București, în august; rata șomajului a ajuns la 0,41%

Numărul șomerilor înregistrați la nivelul Capitalei era de 5.405 persoane la sfârșitul lunii august, astfel încât rata șomajului a ajuns la 0,41%, a anunțat luni Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM). Din numărul total de șomeri înregistrați, 3.348 erau femei. Potrivit sursei citate, la sfâ