ANSVSA: Produsele congelate ale companiei "Greenyard", retrase de la comercializare, inclusiv în România

Produsele congelate aparţinând companiei "Greenyard" au fost retrase de la comercializare pe piaţa europeană, inclusiv pe cea din România, deşi nu figurează pe lista de distribuţie a legumelor congelate contaminate cu bacteria Listeria Monocytogenes şi nici nu a primit vreo notificare oficială referitoare la această alertă alimentară.
"În seara zilei de 05.07.2017, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a primit notificări din partea a două firme care comercializează produse ale companiei 'Greenyard', despre decizia companiei producătoare de a retrage toate produsele aflate la comercializare pe piaţa europeană, inclusiv de pe piaţa României. În ţara noastră, produsele congelate aparţinând companiei 'Greenyard' au fost retrase de la raft. Retragerea produselor s-a făcut preventiv, pe baza principiului precauţiei", se arată într-un comunicat al ANSVSA remis vineri AGERPRES.
Reprezentanţii Autorităţii precizează că nu a fost notificată oficial, prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje, de modificări ale situaţiei comunicate joi de ANSVSA, care să implice şi România.
De asemenea, nu s-au primit informaţii oficiale şi nici buletine de analiză care să indice prezenţa Listeria monocytogenes în produsele congelate de pe piaţa românească.
Cu toate acestea, ANSVSA a dispus prelevarea de probe din produsele firmei respective, produse retrase de la comercializare şi reţinute oficial.
În conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu procedurile ANSVSA, operatorii vor transmite Autorităţii anunţul privind rechemarea produselor cu detalii despre produse şi recomandări pentru consumatori, care se postează pe site-ul ANSVSA, la modulul 'Siguranţa Alimentelor şi Sănătate Publică', secţiunea 'Rechemare/Retragere produse alimentare'.
Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) a anunţat zilele trecute că porumbul congelat şi posibil şi alte legume congelate sunt sursa probabilă a contaminării cu bacteria Listeria Monocytogenes care afectează Austria, Danemarca, Finlanda, Suedia şi Marea Britanie.
Experţii vor folosi secvenţierea completă a genomului pentru a identifica sursa alimentară, care iniţial s-a crezut că este limitată la porumbul congelat. Până în data de 8 iunie 2018 au fost raportate 47 de cazuri, inclusiv nouă decese, informează EFSA.
Aceleaşi tulpini de Listeria Monocytogenes au fost detectate în legumele congelate produse de aceeaşi companie din Ungaria în 2016, 2017 şi 2018, ceea ce sugerează că tulpinile au persistat în fabrica de procesare în pofida procedurilor de curăţare şi dezinfecţie efectuate.
Informaţiile disponibile confirmă contaminarea de la fabrica din Ungaria. Totuşi, sunt necesare investigaţii amănunţite pentru a identifica punctele exacte ale contaminării la fabrica din Ungaria, precizează Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară.
În 29 iunie 2018, Oficiul pentru siguranţa alimentară din Ungaria a interzis comercializarea tuturor legumelor congelate şi a produselor congelate mixte produse de fabrica afectată în perioada august 2016 - iunie 2018, solicitând retragerea lor imediată şi aducerea produselor în fabrică, pentru a se reduce riscul infectării.
Totuşi, este posibil să apară noi cazuri din cauza perioadei lungi de incubaţie a liseriozei (de până la 70 de zile). Pentru reducerea riscului infecţiei, consumatorii trebuie să gătească complet legumele congelate, chiar dacă acestea sunt consumate în mod obişnuit fără a fi gătite (de exemplu în salate sau smoothies). Aceste sfaturi se aplică în special consumatorilor cu cel mai ridicat risc de a contracta listerioaza, cum ar fi vârstnicii, femeile însărcinate, nou-născuţii şi adulţii care au un sistem imunitar slăbit, avertizează Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Bursa de Valori București a închis pe verde ședința de marți
Bursa de Valori București (BVB) a închis marți în creștere pe aproape toți indicii, iar rulajul a fost de 45,48 milioane de lei (9,13 milioane de euro), din care 36,69 milioane de lei (7,37 milioane de euro) au reprezentat tranzacțiile cu acțiuni. Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacț
ANAF atenționează contribuabilii cu privire la o nouă campanie de e-mailuri false
Agenția Națională de Administrare Fiscală atenționează contribuabilii cu privire la o nouă campanie de emailuri false (email spoofing) transmise în numele instituției, prin care contribuabilii sunt înștiințați că 'au dreptul la rambursare datorită plății în exces a impozitelor'. 'Pentru siguranța dumneavoastră, vă
Burduja: Am luat măsuri pentru fiecare tip de producător pentru reducerea producției de energie, de Paște
Consumul de energie de Paște va fi unul mic, iar producția trebuie să fie la un nivel adecvat, pentru a nu exista probleme de adecvanță și de tensiune la nivelul sistemului, motiv pentru care au fost luate măsuri pe fiecare tip de producător, a declarat, marți, ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Astfel, la Hidroelectrica se vor opri hidroa
Antreprenori din România, Italia, Turcia și Ucraina au depus oferte pentru construcția lotului 3 al autostrăzii Craiova-Filiași
Antreprenori din România, Italia, Turcia și Ucraina au depus oferte pentru construcția lotului 3 al autostrăzii Craiova-Filiași, un contract în valoare de 2,71 miliarde de lei (fără TVA), a anunțat, marți, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu. 'Au fost depuse 5 oferte pentru construcția lotului 3 al aut
Soluții eficiente pentru extinderea piețelor de export, pe agenda discuțiilor dintre reprezentanți ai sectorului agroalimentar și ANSVSA
Identificarea unor soluții eficiente pentru extinderea piețelor de export, consolidarea relațiilor internaționale și adaptarea la noile reglementări europene și globale au reprezentat subiecte de discuții, în cadrul unei întâlniri, dintre reprezentanți ai sectorului agroalimentar și cei ai Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranț
ANAR a atribuit, prin licitație, aproape 70% dintre subsectoarele de plajă pentru următorii 10 ani
Aproape 70% dintre subsectoarele de plajă propuse spre închiriere au fost atribuite pentru sezoanele estivale 2025 - 2034, a anunțat, marți, Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. 'În urma organizării de către Administrația Națională 'Apele Româ
FNGCIMM trebuie să intervină cu produse de garantare în zonele în care piața nu se dezvoltă organic (ministru)
Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) trebuie să intervină cu produse de garantare în zonele în care piața nu se dezvoltă organic, pentru a acționa complementar în sectoarele, industriile și în zona companiilor unde se identifică deficiențe, susține ministrul Finanțelor, Tanczos Barna
Andrei Cionca: Observăm o scădere de peste un punct în încrederea managerilor români în economia României
Indicele Confidex privind încrederea în economie este 51,3 pentru primul semestru din 2025, aproape identic cu cel din semestrul II din 2024 (52), dar în scădere față de cel din primul semestru din 2024, când se situa la 52,5, a afirmat, marți, inițiatorul studiului CONFIDEX, Andrei Cionca, co-fondator al fondurilor de private equity ROCA și A
VIDEO STB: Un tramvai de epocă pe traseul liniei 10, într-o cursă festivă dedicată Paștelui
Un tramvai de epocă va străbate joi, 17 aprilie, traseul liniei 10, într-o cursă festivă dedicată Paștelui, aceasta fiind 'o surpriză de sărbătoare pentru cei mici și cei mari', informează Societatea de Transport București (STB). Conform unui comunicat al societății, Tramvaiul Iepurașului va pleca la ora 14:00 în această cu
România, printre țările UE cu cele mai mici rate de ocupare în 2024
Aproximativ 197,6 milioane de persoane în vârstă de muncă (20-64 ani) din Uniunea Europeană erau ocupate în 2024, ceea ce înseamnă o rată de ocupare de 75,8%, cel mai ridicat nivel înregistrat de la debutul colectării datelor statistice, conform Eurostat. În cazul UE, rata de ocupare a crescut cu 0,5 puncte
Andrei Cionca: Economia României nu va fi impactată direct în mod masiv de războiul tarifelor; problema o reprezintă impactul indirect
Economia României nu va fi impactată direct în mod masiv de războiul tarifelor, dar problema o reprezintă impactul indirect, respectiv cum vor fi afectați clienții companiilor din România, a explicat, marți, Andrei Cionca, inițiatorul studiului CONFIDEX și cofondator Roca Investments. 'Economia României, din ce vede
România se numără printre țările UE cu cele mai ample scăderi ale producției industriale în luna februarie
Producția industrială în UE a crescut în februarie 2025, comparativ cu luna ianuarie 2025, însă România se numără printre țările membre cu cele mai ample scăderi ale producției industriale de la o lună la alta, arată datele publicate, marți, de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Conform acestor date, în fe
Pericolul companiilor 'zombie'' se extinde în economie (analiză)
Numărul companiilor aflate în dificultate și care determină probleme pe lanțurile economice continuă să crească, iar datele statistice arată că, după primul trimestru din 2025, una din patru companii din România a intrat în zona 'zombie', arată o analiză Sierra Quadrant. Firmele 'zombie' sunt companiile care a
Ivan: Normele de accesare a voucherelor de vacanță ar putea fi aprobate săptămâna aceasta
Hotărârea de Guvern privind noile norme de accesare a voucherelor de vacanță, care se utilizează pentru plata a 800 de lei pentru achiziționarea de pachete de servicii turistice în valoare de cel puțin 1.600 lei, a fost trimisă luni spre avizare, a declarat marți ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan I
Ivan: Finanțarea Start-Up Nation se va face din fonduri europene, nu se va pune presiune pe buget și se va stimula producția
Finanțarea programului Start-Up Nation se va face numai din fonduri europene, nu se va mai pune presiune pe bugetul de stat și se va stimula direct producția din România, a declarat marți ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan, cu ocazia inaugurării platformei oficiale de înscriere pentru cursurile grat