BMW şi Volkswagen, sancţionate de UE pentru înţelegeri cu privire la epurarea gazelor de eşapament
Comisia Europeană a amendat, joi, cu 502 milioane de euro constructorul auto german Volkswagen şi cu 373 milioane de euro compatriotul BMW, pentru că au limitat concurenţa în domeniul sistemelor de epurare a gazelor de eşapament ale automobilelor diesel, informează AFP. Un alt mare constructor auto german, Daimler (producătorul automobilelor marc
Preţurile mondiale la alimente au scăzut pentru prima dată în ultimul an
Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a scăzut în luna iunie, pentru prima dată în ultimele 12 luni, o veste bună pentru consumatori, întrucât se diminuează presiunile inflaţioniste, a anunţat, joi, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Bloomberg. FAO publică lunar propriul său F
Eurostat: Chiriile au crescut cu 15,3% în UE; preţurile la locuinţe au urcat cu 30,9%, din 2010
Preţurile la locuinţe şi chiriile în cele 27 de state membre ale UE au urmat căi similare din 2010 şi până în trimestrul doi din 2011, după care au evoluat diferit: în timp ce chiriile au crescut constant până în primul trimestru din 2021, preţurile la locuinţe au fluctuat semnificativ, potrivit datelor publicate joi de Oficiul Eur
Oficialii BCE sunt de acord cu un nou obiectiv privind inflaţia (Bloomberg)
Oficialii Băncii Centrale Europene au fost de acord să majoreze obiectivul ţintă al BCE privind inflaţia la 2% şi să permită o marjă de manevră pentru depăşirea ei, când va fi necesar, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Acordul a fost adoptat săptămâna aceasta, la reuniunea specială dedicată
Şeful IATA se aşteaptă la reluarea zborurilor transatlantice în următoarele săptămâni
Directorul general al Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA), Willie Walsh, şi-a exprimat optimismul moderat privind cererea pentru călătorii în semestrul doi din 2021, adăugând că se aşteaptă ca zborurile transatlantice între Marea Britanie şi SUA să se reia în următoarele săptămâni, transmite Reuters.
Eurostat: Cheltuielile pentru protecţia mediului în UE s-au situat la 273 miliarde de euro în 2021
Cheltuielile naţionale pentru protecţia mediului (NEEP) în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene s-au ridicat anul trecut la 273 miliarde de euro, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Crescând în medie cu peste 2% în fiecare an, cheltuielile naţionale pentru protecţia mediului au urcat cu
Comisia Europeană a îmbunătăţit previziunile privind creşterea economiei UE şi a zonei euro în 2021 şi în 2022
Economia Uniunii Europene va creşte cu 4,8% în 2021 şi cu 4,5% în 2022, după ce în mai se estima un avans de 4,2% anul acesta şi de 4,4% anul viitor, conform previziunilor interimare din vara anului 2021, publicate miercuri de Comisia Europeană (CE). Zona euro va înregistra o expansiune sim
Trecerea la energie regenerabilă ar putea crea 10 milioane de locuri de muncă (EY)
De la parcurile eoliene marine din Marea Britanie la centralele de energie solară plutitoare din Vietnam, aproximativ 13.000 de proiecte de energie regenerabilă din aproape 50 de ţări aşteaptă finanţare şi ar putea crea până la zece milioane de locuri de muncă ecologice, conform unui raport publicat miercuri de firma de consul
Samsung Electronics se aşteaptă la un profit ridicat în T2, în urma majorării cererii pentru cipuri
Grupul sud-coreean Samsung Electronics Co Ltd a estimat miercuri o creştere anuală de 53,4% a profitului operaţional în trimestrul doi din acest an, mult peste estimările analiştilor, datorită majorării cererii pentru cipuri şi a preţurilor ridicate, care au compensat vânzările mai reduse de smartphone-uri, transmit Yonhap şi
Guvernatorul Băncii Italiei avertizează că micii creditori s-ar putea confrunta cu crize în următoarele luni
Creşterea economiei italiene se consolidează şi va rămâne susţinută în următorii doi ani, dar câteva din micile bănci ale ţării s-ar putea confrunta cu crize în următoarele luni, a afirmat Ignazio Visco, guvernatorul Băncii Centrale a Italiei, transmite Reuters. "Redresarea economiei s
Sportul automobilistic reprezintă 1,5 milioane de locuri de muncă la nivel mondial
Un milion şi jumătate de joburi şi aproape 160 de miliarde de euro, acesta este impactul economic direct şi indirect al sportului automobilistic mondial în 2019, potrivit unui studiu realizat de firma de consultanţă Ernst & Young (EY) pentru Federaţia internaţională de automobilism (FIA), relatează AFP. Acest studiu, primul de acest gen realizat la n
Franţa ar putea trimite Rusia în faţa OMC în disputa cu privire la cuvântul şampanie
Guvernul francez a anunţat marţi că ar putea trimite Rusia în faţa Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), ca urmare a planurilor Moscovei de a obliga producătorii străini de şampanie să îşi eticheteze produsul drept "vin spumant" în Rusia, transmite Reuters.
Nintendo va lansa o nouă consolă Switch, cu un ecran îmbunătăţit, la un preţ de 349,99 dolari
Grupul japonez Nintendo Co. a anunţat marţi un nou model al consolei sale de jocuri video Switch, care va avea un ecran îmbunătăţit şi va costa 349,99 dolari, urmând să apară pe piaţă în data de 8 octombrie, înainte de sezonul crucial al sărbătorilor de sfârşit de an, transmite Reuters. Noul dispozitiv reprezintă prima modernizare
Joint venture-ul Hyvia, specializat pe mobilitatea cu hidrogen, îşi va vinde produsele în întreaga Europă
Hyvia, un joint venture între Renault şi Plug Power specializat pe mobilitatea cu hidrogen, a anunţat marţi că îşi va vinde produsele pe întreg teritoriul Europei, iar de la finele acestui an va începe să asambleze celule de combustibil pe hidrogen şi staţii de realimentare cu hidrogen la uzina de la Flins, nordul Franţei, transmite Reuters.
Săptămâna de lucru de patru zile un ''succes covârşitor'' în Islanda
Testele pilot derulate în Islanda cu privire la săptămâna de lucru de patru zile au fost "un succes covârşitor" şi au determinat mulţi angajaţi să facă trecerea la un program mai scurt de muncă, susţin cercetătorii, informează BBC. În cursul unor teste derulate între 2015 şi 2019, angajaţii au fost plătiţi la fel pentru









