UE, în faza de finalizare a unui proiect pentru un încărcător de telefon universal
Comisia Europeană dă "tuşa finală" unui proiect de reglementare pentru impunerea unui încărcător de telefon universal , a declarat luni vicepreşedinta sa însărcinată cu politica de concurenţă, Margrethe Vestager, relatează AFP. "Să ai un încărcător universal care se poate cumpăra independent de marca telefonulu
Grecia şi-a îndeplinit anul acesta obiectivele privind turismul (Kathimerini)
Grecia şi-a îndeplinit obiectivele din acest an privind turismul, sosirile şi veniturile ajungând la 50% din cele înregistrate într-un an de boom, 2019, informează publicaţia Kathimerini. Autoritatea aviatică civilă a anunţat că în perioada ianuarie-august 2021 au fost 235.570 de zboruri, o scădere de 36,1% faţă d
Premierul Ungariei îşi lansează campania electorală anunţând posibila majorare a salariului minim
Guvernul de la Budapesta va acorda anul viitor familiilor o rambursare a impozitului pe venit de două miliarde de dolari şi de asemenea intenţionează să majoreze semnificativ salariul minim, a anunţat luni premierul Viktor Orban, în pregătirea campaniei electorale pentru alegerile din 2022, transmite Reuters. Pentru prima dată în u
Cazul Turow: Polonia trebuie să plătească penalităţi de 500.000 euro pe zi pentru ignorarea deciziei CJUE
Polonia va trebui să plătească Comisiei Europene penalităţi de 500.000 euro (585.550 dolari) pe zi pentru încălcarea unei decizii anterioare privind oprirea exploatării minei de cărbune de la Turow, se arată în decizia de luni a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), transmite Reuters. Mina cu carieră deschisă de la Turow, e
Creşterea preţurilor gazelor şi o iarnă mai rece vor majora cotaţia barilului de ţiţei (Goldman Sachs)
Creşterea preţurilor gazelor naturale pe plan global, precum şi o iarnă mai rece în Europa şi Asia, ar putea duce la majorarea cererii pentru petrol, astfel încât cotaţia barilului de ţiţei Brent ar putea ajunge la 80 de dolari în trimestrul patru din 2021, au avertizat luni analiştii de la Goldman Sachs, transmite Reuters.
Schiatul în Austria va fi permis numai celor vaccinaţi, recuperaţi sau testaţi
Austria îşi va deschide pârtiile de ski în sezonul de iarnă din acest an, însă vor fi introduse unele restricţii pentru pasionaţii sporturilor de iarnă, transmite DPA. Operatorii de instalaţii pe cablu vor permite accesul numai persoanelor care pot prezenta o dovadă că au fost vaccinaţi sau testaţi împotriva coron
Olanda vrea interzicerea bancnotei de 500 de euro
Ministrul olandez de Finanţe, Wopke Hoekstra, conduce o mişcare europeană comună care cere interzicerea bancnotei de 500 de euro şi plăţile în numerar de până la 5.000 de euro, pentru a preveni spălarea de bani şi alte activităţi infracţionale, informează site-ul DutchNews.nl. Oficialul le-a spus parlamentarilor că planul este spri
Planurile autorităţilor chineze pun în pericol revenirea post-COVID a sectorului european al luxului
Planurile autorităţilor de la Beijing vizând redistribuirea avuţiei ameninţă să frâneze industria europeană a produselor de lux, astfel că mulţi investitori sunt reticenţi la ideea de a cumpăra acţiuni la firmele din acest sector chiar şi după o scădere semnificativă înregistrată în luna august, transmite Reuters. Cererea pentru produse
UE pune la dispoziţie şapte miliarde de euro pentru proiecte-cheie de infrastructură
Comisia Europeană a lansat săptămâna trecută o cerere de propuneri, în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE), pentru programul Transporturi, prin care pune la dispoziţie 7 miliarde euro pentru proiecte europene de infrastructură în domeniul transporturilor, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Majorit
Prima şedinţă de tranzacţionare pentru indicele Dax 40 extins şi întinerit
Bursa de la Frankfurt demarează luni tranzacţiile într-o nouă formulă, indicele său principal, Dax, a cărui compoziţie a fost majorată de la 30 la 40 de companii, vrând să ofere o imagine întinerită prin adăugarea unor noi vedete ale economiei germane, informează AFP. La debutul tranzacţiilor, la ora locală 9:00 (7:00 GMT), noii intraţi, prin
Un grup de europarlamentari cere Comisiei Europene anchetarea Gazprom din cauza creşterii preţurilor gazelor naturale
Un grup de parlamentari europeni a cerut Comisiei Europene să investigheze rolul Gazprom în creşterea preţurilor gazelor naturale din Europa, apreciind că suspectează compania rusă de manipularea pieţei, transmite Reuters. La hub-ul de gaze TTF din Olanda, preţurile spot s-au triplat de la începutul anului, ajungând la un niv
Negocieri UE-Australia: Parisul nu vede cum ar putea "avea încredere" în Canberra
Franţa nu vede cum ar putea avea încredere în Canberra în cadrul negocierilor comerciale între Uniunea Europeană şi Australia, după decizia acesteia din urmă de a rupe angajamentul de a cumpăra submarine franceze, a declarat vineri secretarul de stat pentru afaceri europene francez Clement Beaune, citat de AFP. "Avem negocieri come
Şeful Gazprom avertizează că preţurile gazelor în Europa ar putea creşte şi mai mult
Preţurile gazelor naturale din Europa, deja la un nivel ridicat, ar putea creşte şi mai mult din cauza capacităţilor scăzute de stocare a gazelor, a avertizat vineri şeful grupului rus Gazprom, Alexei Miller, transmite Reuters. La o conferinţă online, Miller a declarat că cererea pentru gaze naturale este în creştere. El a descris gazele
Ford majorează capacitatea de producţie pentru camioneta electrică Lightning, în urma cererii ridicate
Ford Motor a anunţat majorarea capacităţii de producţie pentru modelul F-150 Lightning, în urma cererii ridicate pentru camioneta electrică, înaintea lansării din primăvara anului viitor, transmite Reuters. Pentru îndeplinirea obiectivului, producătorul auto american va angaja 450 de angajaţi şi va investi 250 milioane de dol
Actualul sistem capitalist nu a făcut foarte bine economiei SUA, apreciază Nancy Pelosi
Capitalismul nu a slujit economia Statelor Unite atât de bine pe cât ar fi putut, a afirmat vineri preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, adăugând că sistemul are nevoie de îmbunătăţiri, relatează Reuters. "În America, sistemul nostru este capitalismul, este sistemul nostru economic, dar nu ne-a slujit economia at








