Preţul energiei creşte cu 80% în Marea Britanie
Preţul maxim al energiei pe care companiile din sector îl pot percepe gospodăriilor din Marea Britanie începând cu 1 octombrie 2022 a fost fixat la 3.549 lire (4.202 euro), ceea ce înseamnă o creştere ce 80% faţă de actuala limită, a anunţat vineri autoritatea britanică de reglementare Ofgem, citată de agenţia EFE. Preţul maxim este &ic
Audi confirmă intrarea în Formula 1 din 2026
Brandul de automobile premium Audi al grupului german Volkswagen AG a anunţat vineri intrarea în cursele de Formula 1, transmite Reuters. Din 2026, Audi va concura în Campionatului Mondial de Formula 1, cea mai prestigioasă clasă a curselor de automobile, cu o divizie de motoare dezvoltată special pentru acest eveniment. Anunţul privind echipa la c
Germania, criticată pentru că nu gestionează corespunzător combaterea spălării banilor
Germania a fost criticată de un organism global de supervizare pentru că nu a făcut suficient în vederea combaterii spălării banilor, cum ar fi urmărirea penală în foarte puţine cazuri, chiar dacă este unul dintre cele mai mari centre globale de procesare a numerarului, transmite Reuters. Raportul Grupului de Acţiune Financiară Internaţională (FATF
CE reduce estimările privind recolta de porumb din 2022, din cauza randamentele mai scăzute în România, Franţa, Bulgaria şi Ungaria
Comisia Europeană a redus cu 10% estimările privind recolta de porumb din acest an în blocul comunitar, a doua scădere consecutivă, din cauza secetei severe, transmite Reuters. Reducerea vine ca urmare a estimărilor privind randamentele mai scăzute în România, Franţa, Bulgaria şi Ungaria, a precizat Executivul comunitar.
CE lansează o consultare publică online privind noul cadru al UE pentru monitorizarea pădurilor şi planurile strategice
Comisia Europeană a lansat joi o consultare publică online referitoare la viitoarea propunere legislativă privind un nou cadru al UE pentru monitorizarea pădurilor şi planurile strategice, astfel cum se prevede în Strategia UE pentru păduri pentru 2030, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Se urmăreşte elaborarea u
Declinul economiei SUA în T2 a fost mai redus decât s-a estimat iniţial
Ritmul declinului economiei SUA în trimestrul doi din 2022 a fost mai redus decât s-a estimat iniţial, cheltuielile de consum compensând scăderea stocurilor şi reducând temerile privind iminenţa unei recesiuni, transmite Reuters. Departamentul american al Comerţului a anunţat joi că Produsul Intern Brut a înregist
Scumpirea energiei pune în pericol 370.000 de angajaţi în Italia, până în iunie 2023
Scumpirea bunurilor energetice pune în pericol 120.000 de companii şi 370.000 de angajaţi din Italia până în primul semestru din 2023, a anunţat joi patronatul din Comerţ Confcommercio, citat de agenţia EFE. Patronatul a estimat că toate cheltuielile energetice din sectorul terţiar se vor ridica la 33 miliarde de euro î
Şeful Wizz Air se aşteaptă la o cerere solidă în trimestrul patru din 2022
Directorul general al Wizz Air, Jozsef Varadi, a afirmat joi pentru Reuters că în trimestrul patru din 2022 cererea pare "destul de solidă", pasagerii nefiind afectaţi de majorarea inflaţiei şi temerile privind o recesiune globală. Presiunile asupra lanţurilor europene de aprovizionare din domeniul aviaţiei, care au cauzat &ici
Christine Lagarde (BCE): Schimbările climatice au un impact clar, în special asupra inflaţiei
Banca Centrală Europeană trebuie să ţină cont de schimbările climatice când ia decizii deoarece au un impact clar, în special asupra inflaţiei, a afirmat preşedintele BCE, Christine Lagarde, într-un interviu acordat joi publicaţiei Madame Figaro, transmite Reuters. "În condiţiile în care se produc în lu
Economia Ucrainei ar putea creşte cu 15,5% în 2023 după declinul sever din 2022
PIB-ul Ucrainei ar trebui să se stabilizeze în 2023 şi să înregistreze un avans de 15,5%, în funcţie de evoluţiile militare în războiul contra Rusiei, care a început în 24 februarie, a declarat joi ministrul Economiei, Iulia Sviridenko, într-un interviu acordat Reuters. Sviridenko, care este şi prim vi
Preţurile gazelor naturale în Europa, aproape de un nivel record
Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa şi în Asia au urcat aproape de niveluri record, cea mai gravă criză energetică din ultimele decenii intensificând concurenţa pentru asigurarea livrărilor, transmit DPA şi Bloomberg. Joi dimineaţa, la hub-ul TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru g
Germania: Creşterea economiei a depăşit estimările în trimestrul doi din 2022
Germania, cea mai mare economie europeană, a înregistrat creştere în trimestrul doi din 2022, depăşind estimările analiştilor, datorită cheltuielilor guvernamentale şi ale gospodăriilor, în pofida crizei din energie, arată datele publicate joi de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), transmite Reuters. În estimarea
Novartis va lista Sandoz la Zurich şi va crea cea mai mare companie europeană de medicamente generice
Novartis a anunţat joi scindarea Sandoz şi listarea diviziei de medicamentele biosimilare la Bursa de la Zurich, pentru a crea cea mai mare companie europeană de medicamente generice, transmite Reuters. "Atât pentru medicamentele inovatoare cât şi pentru afacerea Sandoz, scindarea va permite concentrarea pe realizarea unor str
Rusia oferă asiaticilor contracte de petrol pe termen lung cu un discount de până la 30%
Rusia a abordat câteva ţări din Asia pentru a le oferi posibile contracte de petrol pe termen lung cu un discount de până la 30%, a anunţat Bloomberg citând un oficial occidental, transmite Reuters. Discuţiile ar putea reprezenta un indiciu că Rusia încearcă să evite discuţiile din G7 privind crearea unei excepţii pentr
Primăria Budapestei acordă ajutoare pentru plata energiei
Primăria Budapestei a anunţat miercuri un ajutor social pentru plata energiei, în valoare 48.000 de forinţi (117 euro) anual, destinat familiilor cu copii, persoanelor cu dizabilităţi sau boli cronice şi pensionarilor, informează MTI. Primarul capitalei ungare, Gergely Karacsony, a comunicat într-un mesaj video pe Facebook că pentr







