BTA: Zboruri charter între Bucureşti şi Plovdiv vor fi lansate în această iarnă
O linie charter directă între Bucureşti şi Plovdiv va fi deschisă în timpul sezonului de iarnă 2024/2025 pentru a stimula turismul în regiune, a afirmat joi directorul executiv al Pamporovo AD, Marian Belyakov, la o întâlnire la ambasada Bulgariei la Bucureşti. Evenimentul a reunit oficiali ai Ministerului Economiei din Bulgaria,
OMC: Comerţul mondial ar putea creşte cu 3% în 2025, dacă conflictele din Orientul Mijlociu sunt ţinute sub control
Organizaţia Mondială a Comerţului a îmbunătăţit joi previziunile privind evoluţia comerţului mondial în acest an şi a apreciat că o creştere suplimentară, de 3%, este posibilă în 2025, presupunând că sunt ţinute sub control conflictele din Orientul Mijlociu, transmite Reuters. Organizaţia cu sediul la Geneva apreciază că anul acesta com
SUA: O creştere uşor peste aşteptări a inflaţiei în septembrie
Inflaţia a înregistrat în septembrie o creştere peste aşteptări în SUA, dar avansul anual al inflaţiei a fost cel mai redus din ultimii trei ani şi jumătate, ceea ce ar putea determina Rezerva Federală a SUA (Fed) să reducă din nou dobânzile, luna viitoare, transmite Reuters. De la o lună la alta, preţurile de consum au înregistra
Comisia Europeană: Anul trecut, 20.400 de persoane au fost ucise în accidente rutiere în UE
Anul trecut, aproximativ 20.400 de persoane au fost ucise în accidente rutiere în Uniunea Europeană (UE), reprezentând o scădere de 1% faţă de anul precedent, cu o rată a mortalităţii de 46 de decese la un milion de locuitori, arată datele finale publicate joi de Comisia Europeană. Deşi tendinţa pe termen lung arată în 2023 o reducere d
Rusia raportează un excedent bugetar de 0,1% din PIB, în primele nouă luni din acest an
Excedentul bugetar al Rusiei în perioada ianuarie-septembrie 2024 s-a situat la 169 miliarde de ruble (1,73 miliarde de dolari), sau 0,1% din PIB, faţă de un deficit de 0,8% din PIB în primele nouă luni din 2023, a anunţat Ministerul de Finanţe, transmite Reuters. Veniturile Rusiei din petrol şi gaze la bugetul de stat au urcat cu
Airbus confirmă că a livrat doar 50 de aeronave în septembrie
Livrările Airbus au scăzut cu 9% în septembrie, la 50 de aeronave, comparativ cu perioada similară din 2023, a informat grupul aeronautic european, transmite Reuters. Datele, care confirmă un raport recent al Reuters, fac ca numărul total de avioane livrate până acum în acest an să ajungă la 497, un avans de 2% faţă de perioa
Tendinţă îngrijorătoare: volumul cheltuielilor UE neconforme este în creştere (raport ECA)
Nivelul de eroare estimat pentru cheltuielile de la bugetul Uniunii Europene creşte de la un an la altul, iar nivelul record al datoriei, războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, inflaţia ridicată, toţi aceşti factori duc la riscuri financiare din ce în ce mai mari pentru bugetul UE, este concluzia raportului special publicat joi de Curtea de C
Agenţia Internaţională a Energiei a înrăutăţit previziunile privind cererea globală de petrol în 2025
Creşterea cererii globale de petrol în 2025 va fi sub previziunile anterioare, în urma activităţii economice slabe din China şi America de Nord, se arată într-un raport al Agenţiei Internaţionale a Energiei (EIA), transmite Reuters. Anul viitor, cererea globală de petrol ar urma să crească cu 1,2 milioane de barili pe zi (bpd), la 104,3 milio
Economia Germaniei este pe cale de a înregistra al doilea declin anual consecutiv
Germania, cea mai mare economie europeană, este pe cale de a se contracta pentru al doilea an consecutiv, a anunţat miercuri Guvernul, ceea ce scoate în evidenţă problemele autorităţilor de la Berlin, într-un moment în care se îndreaptă spre un an electoral dificil, transmit AP şi Reuters. Noile previziuni indică o scăd
Comitetul Regiunilor UE: 'Unul din cinci europeni', expus riscului de sărăcie sau excluziune socială (articol European Newsroom)
În condiţiile în care Săptămâna europeană a regiunilor şi oraşelor este în plină desfăşurare, preşedintele Comitetului Regiunilor, Vasco Alves Cordeiro, a subliniat necesitatea consolidării politicii de coeziune a UE - şi, alături de aceasta, a luptei contra sărăciei şi excluziunii sociale, cu care mulţi europeni se confruntă zilnic, relatează
Investiţii UE de 865 milioane euro în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei
Comisia Europeană a adoptat miercuri cel de-al doilea program de lucru pentru partea digitală a Mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE) - Sectorul digital, care defineşte domeniul de aplicare şi obiectivele acţiunilor finanţate de UE pentru îmbunătăţirea infrastructurilor de conectivitate digitală ale Europei, se arată într-un comunicat al Executivului
AlegeriSUA2024/ Economie solidă, dar alegători deprimaţi - paradoxul SUA (AFP)
Economia americană dă dovadă de o vigoare neaşteptată, iar crearea de locuri de muncă a depăşit din nou aşteptările în septembrie, dar, într-un context în care subiectul este unul crucial cu mai puţin de o lună înainte de scrutinul care se anunţă foarte strâns între Kamala Harris şi Donald Trump, alegătorii nu sunt foarte optimişti
Măslinii din Spania şi-au găsit o nouă casă în Ungaria
Viticultorul Csaba Torok, care creşte măslini pe pantele cu temperaturi blânde din sudul Ungariei, lângă lacul Balaton, crede că aceşti copaci din Europa de Sud şi-au găsit o nouă casă, pe fondul temperaturilor mai ridicate de pe continent, transmite Reuters. Torok, în vârstă de 55 de ani, a adus primii trei măslini tin
China: Măsurile antidumping privind coniacul importat din Uniunea Europeană sunt legitime
Măsurile provizorii antidumping privind coniacul importat din Uniunea Europeană, anunţate marţi de China, sunt "măsuri reparatorii comerciale legitime", a anunţat miercuri Ministerul Comerţului de la Beijing, transmite Reuters. Din 11 octombrie, importatorii vor trebui să furnizeze autorităţilor vamale ceea ce Ministerul Comerţului a
IEA: 50% din electricitate va fi regenerabilă, în 2030, dar fără a atinge ţinta COP
Expansiunea regenerabilelor accelerează şi până în 2030 aceste surse de energie vor acoperi 50% din cererea de electricitate la nivel mondial, conform Agenţiei Internaţionale a Energiei, care consideră însă că este nevoie de mai multe eforturi pentru a atinge obiectivul COP28 privind triplarea capacităţilor de regenerabile până la acea dată, r






