BCE a atenuat reglementările privind supervizarea creditorilor din zona euro
Banca Centrală Europeană (BCE) atenuează unele din verificările pe care le efectuează asupra băncilor din zona euro, de la modul în care creditorii obșțin aprobarea pentru răscumpărările de acțiuni, până la desfășurarea testelor de stres, a afirmat luni Sharon Donnery, membră a Consiliului de supraveghere (reprezentantă a BCE), transmite Reuters. B
Volkswagen lansează noi modele electrice pentru a fi lideri în Europa pe segmentul entry-level
Volkswagen speră că noile modele electrice accesibile o vor ajuta să ajungă la o cotă de piață de 20% pe acest segment în Europa, a afirmat directorul general al grupului german, Oliver Blume, înaintea Salonului auto de la Munchen, Germania, transmite DPA. 'Avem un obiectiv clar: o poziție de vârf pe segmentul entry-level pe piața noastră
Grupul rus Rosatom se pregătește să emită obligațiuni denominate în yuani în China
Rosatom se pregătește să emită obligațiuni denominate în yuani pe piața din China, a declarat luni pentru Reuters un purtător de cuvânt al grupului controlat de statul rus. Purtătorul de cuvânt nu a oferit alte detalii. Însă acest anunț de la Rosatom vine după vizita de săptămâna trecută a președintelui Vladimir P
Aurul doboară record după record, pe fondul intensificării pariurilor privind reducerea dobânzilor de către Fed
Cotația aurului a atins luni un nou maxim istoric, stimulată de un raport privind numărul mic de noi locuri de muncă create de economia americană în luna august, raport care a dus la înmulțirea pariurilor privind reducerea dobânzii de politică monetară de către Rezerva Federală americană, transmite Bloomberg. Luni dimineața,
Exporturile Germaniei au scăzut surprinzător în iulie, dar producția industrială a crescut
Exporturile Germaniei au înregistrat o scădere surprinzătoare în luna iulie, pe fondul unui declin semnificativ al cererii venite din SUA, în timp ce producția industrială a crescut, arată datele oficiale publicate luni, transmite Reuters. Exporturile celei mai mari economii europene au scăzut cu 0,6% în luna iulie comp
Banca spaniolă BBVA a lansat o ofertă de 14,8 miliarde euro pentru preluarea rivalei Sabadell
Grupul bancar spaniol BBVA a lansat luni, în mod oficial, oferta sa ostilă pentru preluarea rivalei mai mici Sabadell, ofertă cu o valoare de 14,8 miliarde euro, pentru care perioada de acceptare începe luni, transmite Reuters. O eventuală combinare a celor două bănci ar da naștere celui de al doilea mare grup bancar spaniol, cu ac
UE analizează noi sancțiuni împotriva băncilor și companiilor energetice rusești
Uniunea Europeană analizează noi sancțiuni împotriva mai multor bănci și companii energetice rusești, în cadrul unei noi runde de măsuri care să îl preseze pe Vladimir Putin să pună capăt războiului din Ucraina, transmite Bloomberg. Noul pachet de sancțiuni, care ar urma să fie cel de al 19-lea adoptat de blocul comunitar de
Telefonica este interesată să facă achiziții în Germania, Marea Britanie, Spania și Brazilia
Grupul spaniol de telecomunicații Telefonica este interesat să cumpere active din domeniul telecom și să elibereze resurse prin vânzarea de active în țările vorbitoare de limba spaniolă din America Latină, în contextul în care directorul general Marc Murtra lucrează la o viziune mai amplă pentru sectorul european al telecomunicațiilor, transmi
Gazprom a primit un rating 'AAA' din partea unei agenții chineze de evaluare
Agenția chineză de evaluare financiară CSCI Pengyuan a atribuit un rating 'AAA' grupului petrolier rus Gazprom, care este vizat de sancțiuni din partea autorităților americane, într-un context în care Beijingul se pregătește să își redeschidă piața internă de obligațiuni pentru marile companii energetice rusești, transmite Reuters.
În domeniul energiei, interesele României și Ungariei se suprapun, afirmă ministrul ungar de externe
Interesele Ungariei și ale României în domeniul energiei sunt 'deplin aliniate', iar cele două țări vor coopera mai strâns în viitor, a afirmat ministrul ungar de externe și al comerțului, Peter Szijjarto, într-o postare sâmbătă pe Facebook, consemnează agenția MTI. După o discuție telefonică cu mini
În urma taxelor vamale impuse de Trump, 88 de operatori poștali și-au suspendat serviciile către SUA
Un număr de 88 de operatori poștali și-au suspendat total sau parțial serviciile cu SUA, inclusiv societatea germană Deutsche Post și cea britanică Royal Mail, ceea ce a condus la o scădere cu peste 80% a expedierilor poștale către această țară în urma noilor taxe vamale decise de președintele american Donald Trump, a anunțat sâmbătă Uniunea Poștală Unive
Trump amenință UE cu represalii după amenda aplicată Google
'Europa a +atacat+ astăzi o altă mare companie americană importantă, Google', a protestat vineri președintele SUA Donald Trump pe rețeaua sa Truth Social, amenințând că va riposta cu sancțiuni comerciale, notează AFP. În același mesaj, președintele american a asigurat că, dacă Uniunea Europeană nu revine asupra amenzilor
Guvernul american cere o revizuire completă a activității Fed
Secretarul american al trezoreriei, Scott Bessent, a afirmat vineri că Rezerva Federală (Fed) ar trebui să facă obiectul unei examinări complete, o nouă palmă pentru instituția monetară care a fost îndemnată de președintele SUA Donald Trump să reducă rata dobânzilor, relatează AFP. 'Fed trebuie să schimbe direcția', a decla
SUA: Rata șomajului a crescut până la 4,3% în luna august
Numărul locurilor de muncă create de către angajatorii american a încetinit în mod semnificativ, în luna august, în timp ce rata șomajului a crescut, ceea ce conferă noi argumente pentru ca Rezerva Federală să reducă dobânda de politică monetară, transmite Reuters. Departamentul Muncii a informat că economia ameri
Polonia: Plafonarea prețurilor la electricitate va fi prelungită până la finele anului
Guvernul polonez va prelungi plafonarea prețurilor la electricitate până la finalul anului, a declarat vineri ministrul Energiei, Milosz Motyka, ceea ce ar putea elimina un risc de inflație și ar crește speranțele pentru o reducere a dobânzii de bază, transmite Reuters. Prețurile la electricitate vor fi înghețate la nivelul d













