Bulgaria: Rata inflației a ajuns la 5,6%, cel mai ridicat nivel din octombrie 2023
Prețurile de consum în Bulgaria au crescut în septembrie, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape doi ani, arată datele publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (NSI), transmite DPA.
Rata anuală a inflației a ajuns la 5,6% în septembrie, de la 5,3% în august. Este cel mai ridicat nivel al inflației din octombrie 2023, când prețurile au crescut cu 5,8%.
Datele din septembrie vin pe fondul creșterii cu 8,7% a costurilor cu utilitățile și locuința (de la 8,5% în august), și cu 8,8% a prețurilor serviciilor, în timp ce avansul prețurilor la alimente și băuturi non-alcoolice s-a atenuat la 6,2%, de la 6,9% luna precedentă.
În ritm anual, rata inflației în septembrie s-a redus la 0,8%.
Indicele armonizat al prețurilor de consum (IAPC) a urcat la 4,1% în septembrie, de la 3,5% în august.
Luna trecută, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a îmbunătățit previziunile privind creșterea economiei bulgare la 3,2% în 2025, de la 2,8% în precedenta prognoză. Creșterea ar urma să se tempereze la 2,6% în 2026, un nivel nemodificat față de estimarea din mai. Această creștere este condiționată de investiții publice susținute, în timp ce accesul la zona euro ar putea spori comerțul și investițiile private, inclusiv FDI, apreciază BERD.
Raportul BERD arată că după o accelerare la 2,8% în 2024, PIB-ul a crescut suplimentar, la 3,2% în primul semestru din 2025. În pofida unei temperări a creșterii salariilor, consumul privat a fost rezilient, în timp ce rata șomajului a scăzut la 3,6% la mijlocul anului. Inflația a urcat la 5,3% în iulie 2025, determinată parțial de o creștere a TVA la pâine și la restaurante la 20%.
După un an 2024 slab, investițiile s-au redresat de asemenea, în urma cheltuielilor publice de capital mai ridicate. Pe partea negativă, exporturile au scăzut în ritm anual, în urma declinului exporturilor de produse energetice și de materii prime. Cheltuielile guvernamentale au crescut cu 20% în primul semestru din 2025, în timp ce veniturile au urcat cu doar 13%, sporind riscurile fiscale.
Cu toate acestea, după aprobarea aderării la zona euro, Bulgaria beneficiază de îmbunătățirea ratingului de credit rating și de costuri de finanțare mai scăzute. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ECA estimează că 3,8% din bugetul UE a fost cheltuit necorespunzător în 2025
Curtea de Conturi Europeană (ECA) avertizează că nivelul estimat al erorii în cheltuielile UE rămâne prea ridicat, iar acest lucru este important pentru cetățeni, deoarece controalele deficitare privind utilizarea fondurilor pot submina încrederea în faptul că acestea ajung la proiectele eligibile și produc rezultatele preconizate.
UE: Comisarul pentru agricultură, 'îngrijorat' de viitorul buget pentru PAC
Comisarul european pentru agricultură, Christophe Hansen, și-a exprimat 'îngrijorarea' miercuri, la Paris, în contextul în care se apropie un Consiliu European crucial pentru buget, în special pentru viitoarea politică agricolă comună (PAC) pentru perioada 2028-2034, relatează AFP. 'Pe 14 și 15 octombrie vom
Statele membre IEA vor accelera scoaterea a aproximativ 100 de milioane de barili din rezervele strategice
Statele membre ale Agenției Internaționale pentru Energie (IEA) și-au exprimat sprijinul pentru eliberarea pe piață a aproximativ 100 de milioane de barili din rezervele de petrol, care au fost promise în martie, urmând să fie prioritizată scoaterea de motorină din rezerve, a anunțat miercuri IEA într-un comunicat, transmite Reuters. Săptăm&a
Italia susține că UE trebuie să țină cont de inflație când evaluează abaterile de la buget
Autoritățile UE ar trebui să țină cont de majorarea inflației când evaluează abaterea guvernamentală de la obiectivele bugetare, a anunțat miercuri ministrul italian al Economiei, Giancarlo Giorgetti, transmite Reuters. Acesta susține că prețurile mai ridicate pot afecta semnificativ planurile fiscale ale Executivului și a indicat că va aduce în di
Germania: Producția industrială se redresează
Producția industrială a Germaniei a crescut mai mult decât se estima în august, în pofida perturbărilor cauzate de nivelul scăzut al Rinului, pe fondul activității solide din domeniul construcțiilor și al producției de echipamente, a anunțat miercuri Oficiul federal de statistică (Destatis), transmit DPA și Reuters. Sectorul industrial german
BTA: Peste șapte milioane de turiști au vizitat Bulgaria în perioada ianuarie-septembrie
Peste șapte milioane de turiști au vizitat Bulgaria în perioada ianuarie-septembrie, a anunțat adjunctul ministrului Turismului, Mariela Modeva, la deschiderea celei de-a 21-a ediții a Târgului Internațional de Turism Cultural de la Veliko Tarnovo. Din mai până în septembrie, 5,7 milioane de turiști au vizitat țara, inclusiv peste 3,5 m
Vânzările trimestriale ale Mercedes au scăzut dar cele de vehicule electrice au înregistrat o creștere record
Producătorul auto Mercedes-Benz AG a anunțat miercuri că a vândut pe plan global 407.200 de automobile în trimestrul trei din 2026, un declin de 8% comparativ cu perioada similară din 2025, transmite DPA. În afara Chinei, vânzările au crescut cu 1% față de trimestrul trei din 2025. China, cea mai mare piață auto din lume,
Guvernatorul Băncii Franței: Nu este necesar ajutorul BCE, în pofida majorării costurilor de împrumut
Situația economiei franceze este gravă, ținând cont de recenta majorare a costurilor de împrumut, dar țara nu are nevoie de asistență de la BCE, a dat asigurări guvernatorul Băncii Centrale a Franței, Emmanuel Moulin, transmite Reuters. Există temeri pe piețe că majorarea costurilor de împrumut, pe fondul situației fragile a finanțelor public
Franța se așteaptă la cea mai scăzută producție de vin din acest secol
Producția de vin a Franței din 2026 ar urma să scadă la cel mai redus nivel din acest secol, în urma reducerii suprafețelor podgoriilor, a secetei severe și a căldurii extreme, chiar dacă Ministerul Agriculturii a îmbunătățit ușor previziunile, transmite Reuters. Valul de căldură de la finalul lunii iunie, urmat de o vreme și mai călduroasă și mai
Eurostat: Ungaria și România, cel mai semnificativ declin din UE al producției de servicii, în iulie
Producția de servicii a crescut cu 1,5% în Uniunea Europeană și în zona euro în iulie, comparativ cu perioada similară din 2025, însă Ungaria și România sunt statele membre UE în care acest indicator a scăzut cel mai mult, conform d
Reuniune informală a AIE dedicată scoaterii de motorină și țiței din rezervele strategice
Consiliul de guvernare al Agenției Internaționale pentru Energie (AIE) va organiza miercuri, la ora locală 13:00 (11:00 GMT), o reuniune informală pentru a discuta o propunere de scoatere de petrol și motorină din rezervele strategice, au declarat doi diplomați europeni pentru Reuters. Reprezentanții statelor UE au discutat deja această propun
Rezervele de aur ale Chinei au înregistrat cea mai mare creștere lunară din ultimii 3 ani
Banca centrală a Chinei și-a intensificat achizițiile de aur în luna septembrie, pe fondul scăderii prețurilor, arată datele oficiale publicate miercuri, transmite Bloomberg. Rezervele de aur ale Băncii Populare a Chinei au crescut cu 740.000 de uncii în luna septembrie, până la 77,47 milioane de uncii, aceasta fiind a 23-a l
Orice reducere a bugetului pentru 2028-2034 ar complica depășirea provocărilor întâmpinate de UE, atrag atenția eurodeputații
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Parlamentul European a subliniat miercuri că orice reducere a bugetului Uniunii Europene pentru 2028-2034 ar complica depășirea provocărilor întâmpinate de UE și de țările sale membre, eurodeputații evidențiind în același timp importanța resurselor proprii pentru bugetul comunita
Șefa FMI avertizează că șocul energetic, datoria publică și riscurile legate de AI amenință creșterea economiei globale
Economia mondială este amenințată de prețurile ridicate la energie, datoria publică record și riscurile asociate boom-ului investițiilor în inteligența artificială (AI), a avertizat miercuri directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, care a îndemnat guvernele să adopte măsuri de protecție prin politici fiscale și mon
China critică Germania și Franța pentru apelul lor comun la noi instrumente comerciale europene de protecție
China a criticat Germania și Franța pentru apelul lor la noi măsuri europene de protecție împotriva practicilor comerciale neloiale, relatează miercuri dpa. ''Protecționismul nu poate să îmbunătățească competitivitatea'', a declarat marți un purtător de cuvânt al Ministerului Comerțului din China, adăugâ













