Moody's îmbunătăţeşte previziunile privind creşterea economiei Chinei în 2025
Agenţia de evaluare financiară Moody's a revizuit în creştere previziunile privind creşterea Chinei, a doua economie mondială, estimând că va urma o stabilizare a condiţiilor de creditare, transmit DPA şi Reuters.
Într-un raport publicat luni, Moody's a informat că se aşteaptă ca PIB-ul Chinei să crească în 2025 cu 4,2%, de la un nivel de 4% previzionat anterior.
De asemenea, a precizat agenţia de evaluare financiară, măsurile de stimulare adoptate din septembrie de autorităţile de la Beijing ar urma să atenueze o parte din impactul potenţialelor taxe vamale mai ridicate ale SUA.
Datele oficiale publicate luni de Beijing arată un tablou mix al evoluţiei Chinei în noiembrie, producţia industrială a înregistrat o creştere solidă, ritmul de scădere a preţului locuinţelor s-a atenuat dar vânzările cu amănuntul au fost dezamăgitoare. Toate aceste date scot în evidenţa necesitatea unor noi măsuri de stimulare pentru a menţine o creştere sustenabilă, apreciază analiştii.
În ritm anual, producţia industrială a înregistrat o creştere de 5,4% în noiembrie, după un avans de 5,3% luna precedentă, şi în linie cu estimările.
În contrast, vânzările cu amănuntul au urcat cu doar 3%, în timp ce analiştii se aşteptau la un avans de 4,6%. În octombrie, creşterea a fost de 4,8%. De asemenea, rata şomajului în noiembrie s-a menţinut la 5%.
Datele de la Oficiul de Statistică arată că declinul preţului locuinţelor în 70 de oraşe mari şi mijlocii a fost cel mai lent în noiembrie, deşi analiştii se aşteaptă la o accentuare a scăderii în următoarele luni, pe fondul sporirii măsurilor de sprijin ale autorităţilor.
Economistul ING Lynn Song a apreciat că autorităţile de la Beijing vor reuşi probabil să îndeplinească obiecivul de creştere a PIB-ului de "aproximativ 5%" în 2024. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SEPA, eroul neapreciat al Europei (BCE)
În pofida extinderii Zonei Unice de plăți în euro - pe scurt, SEPA - multe gospodării continuă să apeleze la canale costisitoare pentru a transfera bani peste granițe, în Europa, iar gradul de informare a publicului cu privire la integrarea plăților la nivel european rămâne, în mod surprinzător, limitat, sugerează datele dintr-un sondaj
Apple raportează rezultate trimestriale record, în urma majorării vânzărilor de iPhone-uri
Apple a anunțat luni că vânzările de iPhone-uri au crescut în ritm anual cu aproximativ 17% în trimestrul trei, la 57,58 miliarde de dolari, în timp ce analiștii se așteptau la un nivel de 56,54 miliarde de dolari, transmit DPA și Reuters. Per ansamblu, veniturile trimestriale au urcat cu aproximativ 12%, la 114,5 milia
Cel mai mare sindicat german planifică proteste în peste 2.000 de locații
Cel mai puternic sindicat german, IG Metall, intensifică mișcările de protest din industria metalelor și cea electrică, transmite DPA. Luni, sindicatul a anunțat că a cerut ca până la finalul săptămânii mii de muncitori să intre în grevă în peste 2.000 de unități din întreaga țară. În centrul orașului Koblenz,
Negrescu: Avem nevoie de companii care investesc în tehnologie, de universități conectate la economie, de o administrație capabilă
România și UE au nevoie de companii care investesc în tehnologie, de universități conectate la economie, de o administrație capabilă să implementeze proiecte și de un sistem educațional care pregătește tinerii pentru profesiile viitorului, a declarat, luni, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, într-un mesaj video, în deschiderea B
Un atac cibernetic major afectează frigiderele magazinelor Delhaize, Carrefour și Spar din Belgia
Un atac cibernetic major a avut loc luni în Belgia, fiind afectate zeci de supermarketuri ale retailerilor Delhaize, Carrefour și Spar, dar și alte lanțuri de magazine, informează Euronews. În plus, au avut de suferit supermarketuri din Suedia, Țările de Jos, Estonia, Luxemburg, Finlanda și Irlanda. În urma incidentului, temperatura în frigi
Oficial BCE: Țările din zona euro se integrează mai rapid cu Statele Unite decât între ele
Țările din zona euro se integrează mai rapid cu Statele Unite decât între ele, a afirmat luni vicepreședintele Băncii Centrale Europene (BCE), Boris Vujcic, argumentând că această tendință face mai vulnerabil blocul la șocurile economice, într-un moment în care sporesc tensiunile geopolitice, transmite Reuters. De
Binance: Retragerile se stabilizează, după cel mai mare atac cibernetic din istoria criptomonedelor
Clienții Binance au retras 3,64 miliarde de dolari, sau 2,1% din active, în urma reluării activității celei mai mari platforme de tranzacționare a criptomonedelor din lume, după incidentul de săptămâna trecută când hackerii au sustras 6,3 miliarde de dolari, transmite Reuters. Incidentul, care i-a determinat pe investitori să
Exporturile solide au ajutat BYD să înregistreze în octombrie a șasea lună consecutivă de creștere a vânzărilor
BYD, cel mai mare producător de vehicule electrice (EV) din lume, a înregistrat în octombrie a șasea lună consecutivă de creștere a vânzărilor, pe fondul sporirii dependenței de piețele externe, pentru a contracara cererea slabă și războiul prețurilor pe plan intern, transmite Reuters. În octombrie, vânzările au c
GAFI: Bulgaria, Coasta de Fildeș, RD Congo și Monaco, scoase de pe lista gri privind combaterea spălării banilor
Bulgaria, Coasta de Fildeș, Republica Democratică Congo (RDC) și Monaco au fost scoase de pe lista gri privind combaterea spălării banilor, a anunțat Grupul de Acțiune Financiară Internațională (GAFI), și a avertizat Vietnamul că întârzie reformele, transmite Reuters. Includerea pe lista gri nu aduce sancțiuni dar face împrumuturile mai costi
FBI acuză Coreea de Nord de furtul a peste 6 miliarde de dolari în criptomonede de pe platforma Binance
Poliția federală americană (FBI) a acuzat oficial sâmbătă Coreea de Nord de furtul record a 6,3 miliarde de dolari de pe platforma Binance, cea mai mare platformă de tranzacționare a criptomonedelor din lume, într-un incident pe care analiștii îl consideră cel mai mare atac cibernetic din istoria criptomonedelor, relatează duminică AFP. '
China și Elveția semnează un acord comercial care elimină aproape toate taxele vamale
Președintele chinez Xi Jinping și omologul său elvețian, Guy Parmelin, au salutat vineri, la Beijing, extinderea unui acord comercial major, care prevede eliminarea taxelor vamale pentru aproape toate exporturile elvețiene către a doua cea mai mare economie a lumii, informează AFP. Într-un context în care, în ultimele luni, C
BTA: Cooperarea la Marea Neagră este necesară pentru a aborda provocările regionale legate de securitate, mediu și economie
Este nevoie de o cooperare mai strânsă între Bulgaria și România în ceea ce privește monitorizarea Mării Negre, inclusiv prin utilizarea tehnologiei prin satelit, pentru a îmbunătăți monitorizarea mediului marin și gestionarea riscurilor în regiune, a declarat George Constantin, director general adjunct în cadrul Ministerului
Producătorii de ciocolată au parte de o ''sperietură'' de Halloween, pe măsură ce consumatorii americani reduc cheltuielile
Consumatorii americani cheltuiesc mai puțin pe dulciurile de Halloween comparativ cu anii precedenți, pe fondul presiunilor pe partea de costuri, dar și de interesul în creștere pentru opțiuni cu un conținut scăzut de zahăr și gustări diferite de dulciurile tradiționale, o provocare majoră pentru producătorii de ciocolată Hershey și Mondelez, transmite Reuters.
Volkswagen pune pe pauză dezvoltarea unei versiuni electrice a modelului Golf
Grupul german Volkswagen a decis să suspende lucrările la dezvoltarea unei versiuni electrice a modelului Golf la sediul său central de la Wolfsburg, în contextul în care reducerile drastice de costuri analizate de producătorul auto aflat în dificultate vizează inclusiv unul dintre modelele sale emblematice pentru viitor, transmite Reuters.
Marile companii petroliere americane raportează o creștere explozivă a profiturilor pe fondul războiului din Iran
Marile companii petroliere americane au anunțat, vineri, un nou trimestru cu profituri în creștere vertiginoasă, în contextul prețurilor mai mari ale petrolului și marjelor de rafinare ridicate, provocate de războiul dintre SUA și Iran, informează AFP. În perioada iulie-septembrie 2026, ExxonMobil a avut un profit net de 15,4












