Stellantis suspendă producţia Fiat 500e
Stellantis a anunţat joi că va suspenda timp de patru săptămâni producţia modelului complet electric Fiat 500, pe fondul cererii reduse, transmite Reuters.
Stellantis, care deţine mărcile Fiat, PSA, Chrysler, Jeep, Citroen şi Alfa Romeo, este singurul mare producător auto al Italiei.
Încetinirea vânzărilor de vehicule electrice (EV) pe plan global a determinat producătorii auto să-şi ajusteze planurile EV.
"Această măsură este necesară din cauza actualei lipse de comenzi, pe fondul dificultăţilor de pe piaţa europeană a maşinilor electrice înregistrate de toţi producătorii auto, în special de cei europeni", se arată într-un comunicat al companiei.
Modelul 500e este produs la celebra fabrică Mirafiori din Torino, locul de origine al Fiat.
Producţia va fi suspendată de vineri, iar Stellantis "depune toate eforturile pentru a gestiona situaţia, în această fază dificilă a tranziţiei". Ca parte a acestor eforturi, producătorul auto franco-italian a anunţat că va investi 100 milioane de euro la Mirafiori pentru a folosi baterii cu o performanţă mai ridicată şi va produce o versiune hibridă a maşinii electrice mici 500e, începând din 2025 sau 2026.
De mult timp sindicatele au cerut Stellantis o relansarea a uzinei Mirafiori, unde producţia a scăzut în ultimii ani.
Autorităţile de la Roma vor oferi subvenţii de până la 13.750 de euro pentru cei cu venituri reduse care vor să îşi cumpere un vehicul electric nou, care costă până la 30.000 de euro, fără TVA. O parte din această subvenţie este legată de casarea unui automobil existent cu motor pe combustie.
Acelaşi grup al persoanelor cu venituri reduse poate beneficia de o subvenţie de până la 10.000 de euro pentru un nou vehicul plug-in hybrid care costă până la 45.000 de euro.
În plus, vehiculele cu motoare pe combustie de ultimă generaţie vor fi şi ele eligibile pentru a beneficia de subvenţii, dar va fi vorba de o sumă mult mai mică.
Stellantis a prezentat recent noul Citroen e-C3, un vehicul electric low-cost, cu un preţ de pornire de 23.300 euro (24.540 dolari), menit să concureze cu modelele electrice accesibile ale firmelor auto din China. Citroen e-C3, care va fi produs în Slovacia, va concura cu Dacia Spring, care este asamblat în China.
Vehiculele electrice şi hibride sunt mai scumpe decât cele alimentate cu motoare cu combustie internă, iar producătorii auto europeni vor să lanseze modele mai ieftine, pentru a contracara concurenţa din China. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA: Marile bănci raportează profituri trimestriale solide, dar avertizează asupra impactului dobânzilor ridicate
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marți profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-și plătească facturile, iar companiile au menținut investițiile semnificativ în AI, transmite AP. Dar chiar dacă JPMorgan Chase, Citigroup, Wells Fargo și Goldman Sachs au avut creșteri anual ale profiturilor, ele au a
Francois Provost: Renault ar putea fi nevoit să diminueze producția în Europa fără flexibilitate în privința emisiilor de carbon
Directorul general al Renault, Francois Provost, a avertizat marți că firma ar putea fi nevoită să diminueze producția în Europa cu aproximativ 300.000 de vehicule dacă oficialii nu arată flexibilitate privind obiectivele impuse producătorilor auto de reducere a emisiilor de CO2 în 2030, transmit EFE și Reuters. 'Dacă nu avem f
COFCO: Producția de porumb a Chinei va crește anul acesta; livrările din SUA 'nu sunt încă o opțiune'
Producția de porumb a Chinei ar urma să crească anul acesta, în timp ce importurile ar urma să scadă ușor, livrările din SUA 'nefiind încă o opțiune' deoarece continuă să nu fie viabile din punct de vedere economic, a afirmat marți Zhang Dalong, director de cercetare în domeniul produselor agricole la COFCO, compania deținută de statul chine
Vânzările trimestriale ale BMW, afectate de dificultățile de pe piața din China
Vânzările trimestriale globale ale Bayerische Motoren Werke AG (BMW) au scăzut din nou, slăbiciunea de pe piața chineză cheie afectând rezultatele producătorului german de automobile premium, transmit DPA și Reuters. Grupul, care deține mărcile BMW, Mini și Rolls-Royce, a raportat marți un declin anual de 6,3% al vânzărilor p
Șeful Volkswagen: Producătorii de automobile din Europa sunt 'sub o enormă presiune'
Industria auto europeană este 'sub o enormă presiune' din partea concurenței chineze și a schimbărilor de pe piață, a avertizat marți șeful Volkswagen, Oliver Blume, reînnoind solicitările pentru reglementări mai flexibile și subvenții pentru sprijinirea producătorilor locali, transmite Reuters. Vorbind la un eveniment în m
UE a plătit Rusiei aproape 200 de miliarde euro pentru energie de la invazia în Ucraina
Uniunea Europeană a plătit circa 200 miliarde de euro Rusiei, de la invazia în Ucraina, în 2022, până în iulie 2026, dar ar ar fi cheltuit 475 miliarde de euro în perioada menționată, dacă nu ar fi luat măsuri pentru a reduce dependența de combustibilii fosili, relatează agenția EFE. Concret, conform datelor Euros
Din cauza secetei și scăderii consumului de vin, viticultorii francezi înlocuiesc vița de vie cu arbori de fistic
Afectată de scăderea apetitului consumatorilor pentru vin, în special pentru vinurile roșii, precum și de schimbările climatice, o familie de viticultori din sudul Franței, a decis să scoată vița de vie și să planteze arbori de fistic, după ce a ajuns la concluzia ca nu mai este fezabil să planteze numai viță de vie, transmite AFP. 'Nu avem de ales d
Exporturile UE de autoturisme hibride și electrice au crescut mai rapid decât importurile în 2025
Uniunea Europeană a importat anul trecut autoturisme hibride și electrice în valoare de 45,1 miliarde euro, în creștere cu 4% față de 2024, în timp ce exporturile blocului comunitar au crescut cu 10% în ritm anual până la 64,7 miliarde de euro, arată datele publicate marți de Eurostat. Per total, în ultimul deceniu a avut lo
Producătorul german de piese auto Schaeffler va asambla drone pentru armata franceză
Producătorul german de piese auto Schaeffler AG va asambla un nou lot de drone comandate de Franța companiei franceze Delair și grupului franco-german KNDS, care și-au propus drept obiectiv creșterea de zece ori a ratelor de producție, au anunțat marți companiile pentru AFP. Această nouă comandă ilustrează succesul unui model industrial care se răspândeș
Germania se așteaptă la cea mai mică producție de vin de după 2010
Producția de vin a Germaniei este așteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German al Vinului (DWI) mizând pe o producție cu aproximativ 20% sub media multianuală, relatează DPA. În prognoza sa inițială, DWI a anunțat marți că producția din acest an ar urma să fie sub media multianuală de 8,7 milioane hect
Turiștii care vizitează Thailanda ar putea să plătească 30 de dolari la plecare
Thailanda intenționează să obțină venituri suplimentare de la turiști, punând la încercare o industrie a turismului care nu și-a revenit încă pe deplin după pandemia de coronavirus, transmite Bloomberg. Guvernul premierului Anutin Charnvirakul analizează introducerea unei taxe de ieșire de aproximativ 1.000 de baht (30 de dolari) pentru călăt
Rusia afirmă că a livrat hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari către Europa începând cu 2022
Rusia a declarat luni că a vândut țărilor europene hidrocarburi în valoare de peste 320 de miliarde de dolari începând din 2022, în ciuda sancțiunilor adoptate împotriva sa din cauza conflictului din Ucraina, transmite AFP. 'Această cifră se ridică, pentru perioada din 2022 până în prezent, l
Ieșirea Italiei din procedura de deficit excesiv ar putea fi amânată (Banca Centrală)
Intenția Italiei de a avea un deficit bugetar de peste 3% din PIB atât în 2027, cât și în 2028 ar putea complica planul țării de a ieși din procedura de deficit excesiv (EDP), a avertizat luni Banca Centrală a Italiei, transmite Reuters. Reducerea deficitului sub plafonul UE este o cerință cheie pentru ca Italia să iasă
BYD vrea să ajungă la peste 40.000 de angajați în Europa
BYD intenționează să-și majoreze numărul de angajați în Europa la aproximativ 40.000, până la finalul deceniului, în condițiile în care grupul auto chinez caută să evolueze de la un simplu exportator la un producător auto major în regiune, a afirmat luni vicepreședintele executiv Stella Li, în marja Salonului Auto de la Paris, tran
Vânzările de smartphone-uri au coborât la cel mai redus nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut nivel de după 2012, în condițiile în care o penurie prelungită de cipuri de memorie a crescut prețurile telefoanelor și a diminuat cererea, arată estimările preliminare ale firmei de consultanță Counterpoint Research, tra













