Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea
Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea este abilitat să aducă la cunoștința publicului următoarele:
În cursul de astăzi, 4 noiembrie 2026, în cadrul Operațiunii 'JUPITER', au fost puse în executare opt mandate de percheziție domiciliară la nouă locații din jud. Bihor, în cadrul unor dosare penale având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea armelor și munițiilor, prev. de art. 342 alin. (2) din Codul penal.
În fapt,
S-a reținut că in perioada iunie 2025 iulie 2026, mai multe persoane de pe raza jud. Bihor ar fi comandat prin intermediul unor platforme on-line arme neletale supuse autorizării și muniții pentru arme neletale supuse autorizării, care ar fi fost deținute fără drept.
În urma punerii în executare a mandatelor de percheziție domiciliară au fost identificate și ridicate 6 arme neletale supuse autorizării și deținute fără drept și aproximativ 1250 de proiectile deținute fără drept, persoanele în cauză nefiind autorizate să dețină, poarte sau să folosească arme neletale, precum și muniții pentru acestea.
Cercetările sunt continuate de organele de cercetare penală din cadrul I.P.J Bihor. - Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Toxice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Facem precizarea că percheziția domiciliară reprezintă un procedeu probatoriu reglementat de Codul de procedură penală, în vederea descoperirii și strângerii probelor necesare soluționării cauzelor, care nu poate, în niciun fel, să înfrângă principiul
prezumției de nevinovăție.
COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE AL PARCHETULUI DE PE LÂNGÃ JUDECÃTORIA ORADEA
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.