Bloomberg: Airbus vrea să vândă în China peste 100 de aeronave de mari dimensiuni
Airbus este în negocieri pentru o vânzare majoră de aeronave A330neo către China, discuţiile fiind impulsionate de vizita de luna trecută a preşedintelui chinez Xi Jinping în Franţa, transmite Bloomberg.
Cei mai mari operatori aerieni chinezi iau în considerare cumpărarea a peste 200 de modele modernizate A330, condiţiile încă se negociază iar calendarul livrărilor este incert, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Negocierile scot în evidenţă decalajul semnificativ dintre Airbus şi Boeing în privinţa afacerilor din China, o piaţă crucială pentru sectorul aviaţiei, pe fondul escaladării tensiunilor geopolitice dintre Beijing şi Washington. Recent, China a oprit din nou importurile de la Boeing.
Între timp, grupul aeronautic european beneficiază de pe urma investiţiei sale locale în cea mai mare economie din Asia.
Un purtător de cuvânt al Airbus a refuzat să facă comentarii, în timp ce reprezentanţii Air China, China Southern Airlines şi China Eastern Airlines nu au răspuns imediat solicitărilor Bloomberg de a comenta.
O comandă masivă din China ar sprijini catalogul de comenzi pentru A330neo, un model cu vânzări mai slabe, care este o versiune modernizată a unui model mai vechi, A330, cu aripi şi motoare noi.
În timp ce China lucrează la extinderea sectorului intern al aviaţiei, cu modelul C919 produs de Comac, nu are în prezent avioane mari, cu două culoare. Cererea pentru acest tip de avion a crescut, în urma redresării călătoriilor pe distanţe lungi, după nivelul scăzut din pandemie.
Anterior, Boeing furnizase operatorilor aerieni chinezi sute de modele 777 şi 787 Dreamliners. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Japonia va propune crearea unei rezerve comune de minerale critice la summitul G7 de la Evian
Japonia va propune crearea unei rezerve comune de minerale critice în cadrul summitului G7 care se va desfășura în perioada 15-17 iunie în localitatea franceză Evian, a declarat sâmbătă premierul nipon Sanae Takaichi înainte de a călători în Europa, informează EFE. În declarații pentru presă înainte de plecare, ș
BTA: Costurile de producție la Kozlodui vor rămâne stabile în următorii doi-trei ani (directorul centralei nucleare)
Costul producerii electricității la centrala nucleară Kozlodui ar urma să rămână nemodificat în următorii doi-trei ani, deoarece unitatea are suficiente rezerve de combustibil nuclear, le-a spus jurnaliștilor directorul general Ivan Andreev, în marja Forumului atomic bulgar (BULATOM), conferința internațională pe teme nucleare care a avut loc miercuri,
Țările UE au convenit să mențină compensațiile plătite pasagerilor pentru întârzierile zborurilor
Țările Uniunii Europene au convenit vineri să mențină pragul actual de trei ore pentru întârzierea zborurilor pentru compensare în următorul set de drepturi ale pasagerilor aerieni din UE și să solicite o mai mare transparență a prețurilor pentru bagajele de mână, a declarat reporterilor un diplomat de rang înalt al blocului comunitar, conform R
SUA: Departamentul de Justiție validează achiziția Warner de către Paramount pentru 111 miliarde de dolari
Departamentul de Justiție al SUA a aprobat vineri achiziția studioului hollywoodian Warner Bros. Discovery de către conglomeratul Paramount Skydance, deschizând calea pentru această mega-fuziune în valoare de aproximativ 111 miliarde de dolari, despre care se așteaptă să creeze un nou gigant media, relatează AFP. În urma unei investigații de
Listarea record a SpaceX o propulsează printre cele mai valoroase companii din lume
Acțiunile companiei aerospațiale și de inteligență artificială SpaceX s-au tranzacționat în creștere vineri, la debutul lor pe Bursa de la New York, transmit DPA și Reuters. Joi, prețul de listare a fost fixat la 135 de dolari pe acțiune, compania vânzând aproximativ 555,6 milioane de acțiuni și urmând să obțină 75 mili
Comisia Europeană a aprobat condiționat achiziționarea Xella de către Holcim
Comisia Europeană a aprobat vineri, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, proiectul de achiziție a Xella international SA de către Holcim Ltd, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Aprobarea este condiționată de respectarea deplină a angajamentului oferit de Holcim, care implică cesionarea in
Renault, Volkswagen și Stellantis cer UE protejarea sectorului auto
Renault, Volkswagen și Stellantis s-au aliat pentru a cere reglementări mai simple și subvenții pentru încurajarea producției de mașini 'Made in Europe', opunându-se venirii vehiculelor electrice (EV) din China, a anunțat vineri publicația Financial Times (FT), informează platforma de știri Alliance News și ANSA. Cei trei p
UE propune un ajutor de 540 de milioane de euro și alte măsuri pentru fermierii afectați de criza îngrășămintelor
Comisia Europeană a prezentat, vineri, un set de măsuri pentru a-i ajuta pe fermierii care se confruntă cu creșterea accentuată a costurilor îngrășămintelor și pentru a sprijini securitatea alimentară a Europei, punând în aplicare Planul de Acțiune pentru Îngrășăminte anunțat recent, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Utilizarea trotinetelor electrice închiriate va fi interzisă la Bruxelles din 2027
Utilizarea trotinetelor electrice închiriate va fi interzisă la Bruxelles din 2027, în principal din motive de siguranță, a anunțat Guvernul regional din Bruxelles, transmite AFP. 'Prea multe accidente, prea multe perturbări, prea multe abuzuri. Bruxelles-ul întoarce pagina trotinetelor electrice închiriate', a postat joi pe con
'Baterie pe roți': Suedia își alimentează locuințele cu electricitatea provenită de la automobilele electrice
De îndată ce ajung acasă, cele opt familii dintr-un complex de apartamente din Hudiksvall, estul Suediei, își conectează mașinile electrice pentru a le reîncărca sau, și mai surprinzător, pentru a alimenta rețeaua electrică, ceea ce le permite să își reducă facturile, transmite AFP. 'Suntem aproape autosuficienți în ceea ce pr
Banca Centrală a Turciei menține nemodificată rata dobânzii la 37%
Banca Centrală a Turciei a menținut joi nemodificată rata dobânzii la 37%, pentru a treia ședință consecutiv, în linie cu estimările, pe fondul efectelor conflictului din Orientul Mijlociu, transmit Xinhua și Anadolu. 'Pe fondul evoluțiilor geopolitice și al incertitudinilor care au apărut, prețurile energiei rămân ridica
Banca Mondială a înrăutățit previziunile privind creșterea economiei globale în acest an la 2,5%, din cauza războiului
Economia mondială ar urma să înregistreze anul acesta o creștere de 2,5%, față de un avans de 2,6% prognozat în ianuarie, cel mai redus nivel de când a început pandemia, la finalul lui 2019, din cauza războiului din Orientul Mijlociu, conform celui mai recent raport semianual 'Perspectivele Economice Globale' (Global Economic Prospects
Statele Unite văd o ''prioritate absolută'' în exploatarea minereurilor strategice din Kazahstan
O delegație a SUA, aflată în prezent în Kazahstan pentru un congres asupra mineritului și metalurgiei, a descris joi drept o ''prioritate absolută'' a politicii americane extracția minereurilor strategice ale acestei țări din Asia Centrală, relatează agenția EFE. ''Nu este un secret faptul că minereurile str
OPEC înrăutățește din nou estimările privind creșterea cererii globale de petrol în 2026
Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a redus estimările privind creșterea cererii globale de petrol în 2026 la 970.000 barili pe zi (bpd), a doua înrăutățire consecutivă a prognozei, din cauza impactului economic al războiului din Orientul Mijlociu și a închiderii Strâmtorii Ormuz, transmite Reuters. Grupul
Comisia Europeană confirmă că alumina nu este inclusă în ultimele sancțiuni ale UE împotriva Rusiei
Comisia Europeană a confirmat joi că alumina, care continuă să fie exportată din UE în Rusia și este folosită în producția de aluminiu, un metal important pentru industria militară, nu este inclusă în cel de-al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei, prezentat săptămâna aceasta, relatează agenția EFE. '










