BMW a compensat reducerea livrărilor prin majorarea preţurilor şi vânzărilor de vehicule electrice

Constructorul german de automobile premium BMW AG a raportat miercuri un profit net trimestrial peste aşteptări, în condiţiile în care a reuşit să compenseze reducerea livrărilor prin majorarea preţurilor şi vânzări solide de vehicule electrice, transmite Reuters.
În trimestrul al treilea al acestui an, profitul net al BMW a crescut cu 42,4% în ritm anual, până la 2,58 miliarde de euro, peste estimările analiştilor care mizau pe un rezultat net de 2,34 miliarde de euro. Aceasta în condiţiile în care numărul automobilelor livrate de BMW a scăzut cu 12,2% în trimestru al treilea, până la 600.000 de vehicule, dar veniturile au crescut cu 4,5%, până la 27,47 miliarde de euro.
Veniturile BMW au beneficiat în principal de pe urma automobilelor electrice, ale căror vânzări aproape s-au dublat în primele nouă luni ale acestui an până la 232.000 de unităţi.
"Un mix mai bun de produs şi o mai bună politică de preţ pentru noile vehicule, pe lângă un trend stabil de stabilire a preţurilor pentru vehiculele second hand, a consolidat performanţele financiare", a informat BMW.
Mai mulţi constructori auto, precum Volkswagen, Stellantis sau Renault, au raportat vânzări mai mici în trimestrul al treilea din cauza problemelor în aprovizionarea cu semiconductori. Acele companii care au putut compensa diminuarea livrărilor prin majorarea preţurilor, precum BMW sau Daimler, au înregistrat performanţe mult mai bune decât alţi constructori.
BMW a avertizat încă din luna august că blocajele apărute de-a lungul lanţurilor de aprovizionare îi vor afecta rezultatele din ultimele şase luni ale acestui an, după ce în trimestrul al doilea a raportat un profit net peste aşteptări de 4,8 miliarde de euro, pe fondul revenirii economiei după carantină.
Miercuri, BMW şi-a menţinut estimările conform cărora în anul 2021 marja operaţională a diviziei sale auto se va situa între 9,5% şi 10,5% din vânzări, adăugând că acest obiectiv va fi atins printr-o uşoară reducere a numărului de angajaţi. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA: Inflația s-a atenuat, pe fondul revenirii cheltuielilor consumatorilor
Un indicator al inflației urmărit cu atenție de Rezerva Federală americană a încetinit luna trecută, înainte ca impactul tarifelor vamale suplimentare să înceapă să se resimtă, în condițiile în care cheltuielile consumatorilor americani au crescut semnificativ în martie, transmit AP și Reuters. Departamentul
Economia SUA s-a contractat; taxele vamale au dus la majorarea importurilor
Economia SUA s-a contractat în ritm anual în perioada ianuarie-martie 2025, primul declin din ultimii trei ani, războaiele comerciale ale președintelui Donald Trump perturbând afacerile, transmit AP și Reuters. Potrivit datelor preliminare publicate miercuri de Departamentul american al Comerțului, Produsul Intern Brut al SUA
Europa Centrală: Economia Ungariei a scăzut cu 0,2%, în timp ce PIB-ul Cehiei a crescut cu 0,5%, în primul trimestru
Economia Ungariei s-a contractat la începutul lui 2025, pentru a patra oară în ultimele șase trimestre, în timp ce consumul gospodăriilor a continuat să sprijine evoluția PIB-ul Cehiei, transmite Reuters. Economiile din Europa Centrală se bazează pe majorarea cheltuielilor gospodăriilor pentru a conduce redresarea în 20
Eurostat: Bulgarii și românii au fost anul trecut europenii cei mai expuși riscului de sărăcie și excluziune socială
Aproximativ 93,3 milioane de persoane din Uniunea Europeană (echivalentul a 21% din populație) erau expuse anul trecut riscului de sărăcie și excluziune socială, Bulgaria și România înregistrând cel mai ridicat nivel în rândul țărilor membre UE, arată
Franța: Economia a evitat la limită recesiunea în primul trimestru din 2025
Economia franceză a evitat la limită recesiunea în primul trimestru din 2025, raportând o creștere marginală, după ce s-a contractat cu 0,1% în ultimele trei luni din 2024, arată datele preliminare publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (Insee), transmit DPA
Energia regenerabilă ar urma să acopere joi 99% din necesarul de electricitate al Germaniei
Rețeaua energetică a Germaniei urmează să fie dominată joi de electricitatea din surse regenerabile, ceea ce creează condițiile pentru ca prețurile la electricitate să coboare în teritoriul negativ, o nouă dovadă a modului în care energia fotovoltaică și cea eoliană transformă cea mai mare piață din Europa, transmite Bloomberg. Scă
Comisia Europeană investește 910 milioane de euro pentru a crea o industrie de apărare puternică și inovatoare în Europa
Comisia Europeană a anunțat miercuri că, în cadrul ediției din 2024 a Fondului european de apărare (FEA), va investi 910 milioane de euro pentru a crea o industrie de apărare puternică și inovatoare în Europa, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Aceste investiții vizează eliminarea principalelor lacune în materie de ca
Economia zonei euro a înregistrat o creștere peste așteptări în primul trimestru
Economia zonei euro a înregistrat o creștere peste așteptări în primul trimestru, începând anul 2025 pe un ton optimist, înainte ca războiul comercial cu SUA, o apreciere a monedei euro și deteriorarea sentimentului de încredere să o afecteze, arată datele oficiale publicate miercuri, transmite Reuters. Blocul comunitar a &i
Autoritatea portugheză de telecomunicații anunță restabilirea serviciilor pentru 98% dintre clienți
Autoritatea Națională de Telecomunicații (Anacom) din Portugalia a anunțat că, marți după-amiaza, 98% dintre clienții principalelor companii aveau restabilite serviciile de rețea mobilă, internet și televiziune, în urma penei de curent înregistrate cu o zi înainte, care a afectat și Spania și Franța, relatează agenția EFE. Purtătorul de cuv&a
China are o listă de produse americane care vor fi scutite de taxele de 125% (Reuters)
China a elaborat o listă de produse americane care vor fi scutite de taxele de 125% și a înștiințat companiile despre acest demers, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar, într-un moment în care Beijingul vrea să atenueze impactul războiului său comercial cu Washingtonul. China acordă deja scutiri de taxe pent
SUA: Trump reduce temporar taxele la producătorii de automobile
Președintele american Donald Trump a semnat marți un decret prin care relaxează temporar taxele vamale pentru producătorii de automobile care fabrică în Statele Unite cu piese importate, în special prin evitarea unui cumul al acestor taxe în vigoare de la începutul lunii aprilie, relatează AFP. Acest anunț survine &icir
SUA: Numărul locurilor de muncă vacante a scăzut în martie, ajungând la cel mai redus nivel din septembrie
Numărul locurilor de muncă vacante în SUA a scăzut în martie, războaiele comerciale ale președintelui Donald Trump înrăutățind perspectivele economice, transmite AP. Conform datelor publicate de Biroul de Statistică de la Departamentul american al Muncii (BLS), numărul locurilor de muncă vacante, un indicator al cererii de fo
Activitatea fabricilor Renault și Stellantis din Spania s-a reluat
În Spania a fost reluată gradual producția la cele două fabrici ale Renault și la cele trei uzine ale Stellantis, după pana masivă de curent care a afectat luni Peninsula Iberică, transmite Reuters. Un purtător de cuvânt al Renault a precizat că activitatea la cele două fabrici a fost oprită luni la ora locală 12:30 PM.
Banca Mondială estimează un declin semnificativ al prețurilor materiilor prime
Banca Mondială (BM) a previzionat marți că reducerea creșterii economiei mondiale, parțial în urma turbulențelor comerciale, va duce la scăderea prețurilor materiilor prime pe plan global cu 12% în 2025 și încă 5% în 2026, la cele mai reduse niveluri de după 2020 în termeni reali, transmite Reuters. Ajustate &icir
BCE: Creditarea companiilor din zona euro se redresează
Acordarea de împrumuturi bancare companiilor și gospodăriilor din zona euro a continuat să accelereze în martie, ceea ce indică că reducerea dobânzilor a impulsionat activitatea înainte ca SUA să lanseze un război comercial global, arată datele unui studiu publicat marți de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters.