Europa digitală: 7,5 miliarde euro pentru sprijinirea supercalculatoarelor, inteligenţei artificiale, securităţii cibernetice şi competenţelor digitale avansate
Comisia Europeană şi preşedinţia portugheză a Consiliului Uniunii Europene vor găzdui în perioada 1-2 iunie 2021 Adunarea privind Agenda digitală, unul dintre subiecte fiind Programul Europa digitală, cu un buget general de 7,5 miliarde de euro, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Agenda digitală va fi dedicată anul acesta deceniului digital al Europei. Acest eveniment la nivel înalt se va axa pe obiectivele pe care şi le-a fixat UE pentru 2030 în cadrul deceniului digital şi pe programul Europa digitală, un nou program de finanţare în valoare de 7,5 miliarde de euro, destinat implementării de proiecte digitale europene.
Programul va finanţa proiecte europene în patru domenii: supercalculatoarele, inteligenţa artificială, securitatea cibernetică şi competenţele digitale avansate. În timpul evenimentului, reprezentanţii sectorului şi ai mediului de afaceri, inclusiv ai întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri) şi ai startupurilor, precum şi organismele guvernamentale vor avea posibilitatea de a afla mai multe despre posibilităţile pe care le oferă programul Europa digitală şi de a primi orientări practice.
La Adunarea privind Agenda digitală vor participa miniştri din mai multe state membre, reprezentanţi ai Parlamentului European şi ai Comisiei, precum şi reprezentanţi ai sectorului privat şi ai societăţii civile. Aceştia vor discuta despre cum ar putea fi promovate, pe de o parte, exemplul Europei în toate domeniile şi, pe de altă parte, obiectivele pentru 2030 prezentate în Comunicarea Comisiei privind deceniul digital, inclusiv cele referitoare la competenţele digitale, la transformarea digitală a întreprinderilor, la conectivitatea de mare viteză şi la infrastructura digitală sigură şi durabilă, precum şi la digitalizarea serviciilor publice. Discuţiile se vor concentra, de asemenea, asupra modului în care pot fi promovate şi protejate cel mai bine în mediul digital valorile şi drepturile europene.
"Protejarea valorilor UE într-un context digital este tot mai importantă în condiţiile în care ne petrecem o parte importantă din timp online. Prin urmare, miza deceniului digital este să garanteze faptul că, în calitate de cetăţeni, avem aceleaşi drepturi atât online, cât şi offline", a afirmat Margrethe Vestager, vicepreşedintele executiv pentru o Europă pregătită pentru era digitală.
La rândul său, Thierry Breton, comisarul pentru piaţa internă, a declarat: "Am putut constata, în timpul pandemiei, ce rol central au ajuns să ocupe tehnologiile digitale în viaţa noastră. Sectorul digital va fi unul dintre principalii piloni ai eforturilor noastre de redresare. Trebuie să construim împreună un continent rezilient şi suveran din punct de vedere digital, cu sprijinul programului Europa digitală".
În prima zi a Adunării privind Agenda digitală se va discuta despre deceniul digital: Viziunea Europei şi posibilităţile de transformare digitală a Europei până în 2030.
Discuţiile se vor concentra asupra definirii căii pe care trebuie să o urmeze Europa pentru a face din transformarea digitală o reuşită până în 2030, pe baza viziunilor prezentate în luna martie de către Comisie în cadrul Busolei pentru dimensiunea digitală. Se vor face investiţii importante în vederea atingerii obiectivelor fixate în acest domeniu, inclusiv prin intermediul Mecanismului de redresare şi rezilienţă.
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va prezenta pregătirile care sunt în curs în vederea unei declaraţii interinstituţionale comune privind drepturile şi principiile digitale pentru deceniul digital. Prim-ministrul Portugaliei, Antonio Costa, va prezenta Declaraţia de la Lisabona, care va contribui la aceste pregătiri. Declaraţia aşteptată privind drepturile şi principiile digitale pentru deceniul digital va include numeroase angajamente, printre care acela de a asigura accesul la o conectivitate de înaltă calitate în întreaga Europă, de a promova competenţele digitale pentru toţi cetăţenii şi de a construi unui mediu online echitabil şi lipsit de discriminare. Consultarea publică pe acest subiect, deschisă până la 2 septembrie 2021, are drept scop lansarea unei dezbateri ample la nivelul societăţii şi colectarea opiniilor cetăţenilor, a organizaţiilor neguvernamentale şi a organizaţiilor societăţii civile, a întreprinderilor, a administraţiilor şi a tuturor părţilor interesate cu privire la această tematică. Contribuţiile colectate vor sta la baza propunerii de declaraţie interinstituţională.
În cadrul primei zile va avea loc şi ceremonia de lansare a EllaLink, un proiect cofondat de UE prin intermediul programului BELLA. EllaLink este un cablu submarin optic care leagă Europa de America de Sud. Acest program, care constituie un pas esenţial către atingerea obiectivului UE de a investi într-o mai bună conectivitate cu partenerii săi, va asigura prima conexiune de date directă şi de mare capacitate între Europa şi America Latină menită să sprijine schimbul şi prelucrarea de date din domeniul cercetării şi educaţiei. UE este investitorul cu cea mai mare contribuţie la programul BELLA, în valoare de 26,5 milioane de euro, reţelele naţionale de cercetare şi educaţie din America Latină şi guvernul brazilian contribuind şi ele cu fonduri suplimentare.
Programul Europa digitală va fi subiectul central al celei de a doua zile a Adunării privind Agenda digitală. Cu un buget general de 7,5 miliarde de euro, programul
are drept obiectiv consolidarea suveranităţii digitale a UE, dar şi sprijinirea celor două obiective îngemănate ale Uniunii - tranziţia verde şi transformarea digitală. Programul va accelera redresarea economică şi transformarea digitală a Europei, în beneficiul cetăţenilor şi al întreprinderilor. AGERPRES/ (AS-autor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Orange și-a îmbunătățit estimările de profit pentru 2026, grație creșterilor înregistrate în Africa, Polonia și Spania
Grupul francez de telecomunicații Orange și-a îmbunătățit, marți, estimările privind creșterea profitului operațional în acest an, vizând acum o majorare de peste 4,5%, grație rezultatelor solide din Africa, Polonia și Spania, transmite Reuters. Această prognoză îmbunătățită, comparativ cu obiectivul anterior de peste 4
Directorul Chiquita avertizează că aprovizionarea cu banane ieftine este în pericol din cauza fenomenului El Nino și a războaielor
Bananele riscă să devină următorul produs care se va scumpi, din cauza fenomenului meteo El Nino și a războaielor, afirmă unul dintre principalii comercianți de banane, transmite Bloomberg. 'Sectorul se confruntă cu condiții meteorologice extreme și cu perturbări geopolitice. Costurile de producție pentru fructele tropicale sunt în creștere', a d
BTA: Bulgaria susține o abordare bazată pe rezultate pentru următorul buget al UE
Bulgaria susține punctul de vedere potrivit căruia politica bugetară a UE ar trebui să se bazeze pe rezultate, a declarat luni vicepremierul Atanas Pekanov, la cea de a 7-a ediție a Forumului Economic de la Sofia, desfășurat în capitala Bulgariei, transmite BTA. Remarcând faptul că discuțiile privind următorul buget multianual al U
Bursa și moneda braziliană s-au prăbușit după victoria lui Lula da Silva în alegerile prezidențiale
Realul brazilian s-a prăbușit luni în urma realegerii surprinzătoare a președintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva, informează AFP. În jurul orei 13:30 GMT, moneda braziliană afișa un declin de 11,02% față de dolarul american, care era cotat 5,5956 reali per dolar, cel mai scăzut nivel pentru moneda braziliană după luna
După taxa pe coletele mici, UE va impune și taxa de procesare pentru coletele provenite din țările terțe
Pentru a limita avalanșa de produse chinezești achiziționate online și pentru a consolida controalele, o 'taxă de procesare' de doi euro va fi aplicată coletelor importate în Uniunea Europeană, începând de duminică, informează AFP. Această taxă de procesare UE, care se adaugă la taxei de trei euro pentru coletele impo
Investițiile în Coridorul Verde sunt estimate la 22,1 miliarde de euro
Investițiile totale în proiectul Coridorului Verde, care vizează exportul de energie electrică produsă din surse regenerabile în Azerbaidjan către piețele europene, via Georgia și Marea Neagră, sunt estimate la 22,1 miliarde de euro, a informat compania responsabilă de acest proiect, Green Energy Corridor Power Company (GECO), într-o prezentare publ
Polonia și Germania vor să își intensifice legăturile economice
Polonia și Germania s-au angajat să extindă relațiile comerciale și investițiile și să colaboreze pentru a consolida competitivitatea industrială a Europei, a declarat luni ministrul german al Economiei, Katherina Reiche, la cea de-a patra ediție a Forumului Economic Polono-German, care a început luni la Varșovia, transmite Reuters. Potrivit oficialului
Bruxelles-ul intenționează să impună noi restricții la importurile din China, la începutul lui 2027
Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare pentru a reduce importurile de produse chinezești în sectoare precum produsele chimice, mobila și utilajele, informează Bloomberg citând mai multe surse din apropierea acestui dosar. Măsurile, care ar putea lua forma unor plafoane la import sau a unor tarife, ar putea f
Statele membre UE caută un acord cu privire la viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC)
Miniștrii europeni ai Agriculturii, care se reunesc luni și marți la Luxemburg, vor încerca să ajungă la un acord privind viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC), în timp ce statele membre lucrează la bugetul Uniunii Europene, transmite AFP. În centrul discuțiilor miniștrilor Agriculturii se află reforma Politicii Agricole Comune după 2027,
Prețurile de referință la gaze în Europa au ajuns la 97 de euro pe MWh, o premieră după 2022
Prețurile de referință la gaze naturale pe piața europeană au trecut luni pragul de 97 de euro pe megawat-oră, o premieră după 2022, în contextul în care se înmulțesc îngrijorările cu privire la aprovizionarea regiunii la iarnă, precum și incertitudinile legate de evoluția conflictului din Orientul Mijlociu, transmite Bloomberg. Cotații
Producătorii auto chinezi i-au devansat pe rivalii japonezi în Europa în trimestrul al treilea
Producătorii auto chinezi i-au depășit, ca volum de vânzări, pe rivalii japonezi în Europa în trimestrul al treilea, fiind pentru prima dată în istorie când acest lucru se întâmplă pe parcursul unui trimestru, o nouă dovadă a rapidității cu care mărci precum BYD Co și Chery Automobile Co câștigă teren în Europa, transmite
Șeful AIE nu se așteaptă ca piețele energetice să revină anul viitor la situația de dinaintea războiului
Directorul Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), Fatih Birol, a declarat luni că nu se așteaptă ca piețele energetice să revină anul viitor la situația existentă înainte de începerea războiului din Iran, la finele lunii februarie, transmite Reuters. Conflictul din Iran a tensionat puternic o piață a energiei care, conform estimărilor, ar fi
Letonia, printre primele cinci țări prin care au fost transportate cereale rusești (firmă de consultanță)
Letonia, stat membru al Uniunii Europene și NATO, s-a numărat printre primele cinci țări prin care au fost transportate cereale rusești în actualul sezon de comercializare, în pofida relațiilor politice tensionate, în timp ce Moscova își redirecționează exporturile din bazinul Mării Azov și al Mării Negre către porturile baltice, relatează Reu
Cheltuielile pentru centrele de date vor ajunge la 2.100 de miliarde de dolari în 2028
Cheltuielile globale pentru centrele de date ar urma să ajungă la 1.000 de miliarde de dolari în 2026 și se vor dubla până la 2.100 de miliarde de dolari la nivelul anului 2028, fiind impulsionate de cererea tot mai mare pentru serviciile de inteligență artificială (AI), au estimat analiștii de la BofA Global Research într-un raport publicat vineri,
Premierul canadian spune că firma AtkinsRealis are șanse să construiască o centrală nucleară în Turcia
Compania canadiană de inginerie AtkinsRealis se numără printre candidații care ar putea contribui la construirea celei de-a doua centrale nucleare din Turcia, a declarat vineri premierul canadian, Mark Carney, transmite Reuters. Canada și Turcia, țări aliate în cadrul NATO, și-au îmbunătățit relațiile la nivelul de 'parteneriat strategic' c










