Coronavirus: Uniunea Europeană are în vedere investiţii masive prin intermediul viitorului buget multianual

Viitorul buget pe termen lung al Uniunii Europene ar trebui să fie folosit pentru a sprijini redresarea economică după pandemia cauzată de noul coronavirus, au anunţat miercuri preşedinţii Comisiei Europene şi Consiliului European, transmit Reuters şi dpa.
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a afirmat că liderii celor 27 de state membre vor avea pe 23 aprilie un summit în sistem de videoconferinţă consacrat ajustării bugetului pentru 2021-2027 al blocului comunitar.
La rândul său preşedinta CE, Ursula von der Leyen, a spus că ''viitorul buget european trebuie să fie răspunsul european la criza coronavirusului''.
''Un buget european care cu toată forţa sa poate mobiliza banii necesari pentru o iniţiativă de investiţii masive, pentru a reporni cu adevărat procesul economic. Nu vorbim despre un miliard (euro), vorbim despre 1.000 de miliarde, privind la iniţiativa de investiţii care trebuie să fie făcută'', a subliniat şefa executivului comunitar.
Ea a adăugat că în prima parte a perioadei de programare financiară multianuală vor trebui injectate cât mai multe fonduri posibil.
Uniunea Europeană analizează modul de finanţare a redresării economice adânci care este de aşteptat să urmeze pandemiei de coronavirus.
Ursula von der Leyen a anunţat că executivul UE va organiza la 4 mai o conferinţă de presă online consacrată colectării de fonduri pentru dezvoltarea unui vaccin contra COVID-19. Pentru a susţine această iniţiativă globală sunt necesare fonduri'', a spus şefa Comisiei Europene.
Potrivit şefei Comisiei Europene, restricţiile impuse în Europa pentru a limita răspândirea noului coronavirus au fost necesare, dar au venit cu un ''preţ enorm''.
Executivul comunitar recomandă respectarea a trei condiţii pentru a ridica măsurile restrictive: îndeplinirea criteriilor epidemiologice, asigurarea capacităţii suficiente a sistemului de sănătate şi supravegherea sub forma testării pe scară largă.
''Deşi revenirea la normalitate va fi foarte lungă, este de asemenea clar că măsurile de izolare extraordinare nu pot dura pe termen nedeterminat'', indică strategia de ieşire din perioada de izolare prezentată de Comisia Europeană.
Orientările Comisiei Europene, care nu vor fi obligatorii pentru ţările membre, ar fi trebuit să fie prezentate săptămâna trecută, dar unele state UE s-au temut că Bruxellesul ar fi putut trimite astfel un semnal că restricţiile pot fi deja relaxate.
Fiecare stat membru să decidă cum şi când va adopta măsurile respective. Unele ţări membre, printre care Austria, Spania, Danemarca şi Cehia, au început deja să ridice unele restricţii.
În acelaşi timp, preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat că măsurile actuale din ţara sa vor rămâne în vigoare până la 11 mai, iar cancelarul german Angela Merkel va discuta miercuri cu reprezentanţii landurilor despre paşii de urmat. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Taxele vamale americane vor afecta în Europa mai puternic țările din Est, avertizează FMI
Fondul Monetar Internațional (FMI) estimează că impactul taxelor vamale americane asupra creșterii economice va fi semnificativ în Uniunea Europeană, iar țările est-europene vor fi mai puternic afectate ca urmare a dependenței lor majore față de industria prelucrătoare, relatează agenția EFE. Directorul departamentului european al FMI, Alfred Kammer, a i
Președintele Băncii Naționale a Elveției respinge bitcoin ca activ de rezervă
Președintele Băncii Naționale a Elveției (SNB) a declarat vineri că criptomonedele nu îndeplinesc standardele instituției de monedă de rezervă, respingând solicitările promotorilor cripto de a deține bitcoin ca instrument de acoperire împotriva riscurilor în creștere cu care se confruntă economia mondială, transmite Reuters. Promotorii
Germania: Așteptările privind exporturile s-au prăbușit, în urma războiului comercial
Așteptările privind afacerile în rândul exportatorilor germani au scăzut la cel mai redus nivel de la criza financiară globală din 2008, în urma noilor taxe vamale anunțate de președintele Donald Trump, potrivit unui studiu al Institutului Ifo publicat vineri, transmite DPA. Indicele Ifo privind așteptările legate de exporturi s-a deteriorat
Apple vrea să producă în India majoritatea iPhone-urilor pe care le vinde în SUA
Apple Inc intenționează, până la finalul anului viitor, să importe cea mai mare parte a iPhone-urilor pe care le vinde în SUA din India, accelerând reducerea dependenței de China, pentru a atenua riscurile legate de taxele vamale și tensiunile geopolitice, transmite Bloomberg. Obiectivul înseamnă că Apple va trebui să-și dubleze producț
Banco BPM respinge oficial oferta de preluare din partea UniCredit
Al treilea mare grup bancar italian, Banco BPM, a respins oficial oferta de preluare a rivalei mai mari UniCredit SpA, spunând că prețul este prea scăzut și acționarii săi vor fi penalizați în entitatea combinată, transmite Reuters. Oferta UniCredit de 13 miliarde euro (14,8 miliarde de dolari) începe luni și se desfășoară p&
Carrefour isi menține obiectivele pentru 2025, pe fondul majorării vânzărilor trimestriale
Carrefour, cel ai mare retailer european, a raportat vânzări trimestriale mai ridicate, care reflectă rezultatele foarte bune înregistrate pe piața din Brazilia și îmbunătățirea performanței pieței franceze, unde compania a redus prețurile pentru a atrage consumatorii afectați de inflația ridicată, transmite Reuters. Compania
Comisarul european pentru industrie declară că nu înțelege planurile Arcelor Mittal de reorganizare
Vicepreședintele pentru Industrie al Comisiei Europene, Stephane Sejourne, și-a exprimat, joi 'neînțelegerea' față de recentele anunțuri ale companiei multinaționale din domeniul siderurgiei Arcelor Mittal, care intenționează să elimine 600 de locuri de muncă în Franța și are în vedere relocarea altora din Europa, relatează agenția EFE.
Comisia Europeană va prezenta în mai o foaie de parcurs pentru eliminarea completă în UE a importurilor de combustibili fosili rusești
Comisia Europeană va prezenta în următoarele două săptămâni o foaie de parcurs cu măsuri menite să elimine complet importurile de combustibili fosili din Rusia în statele membre ale UE, a anunțat joi la Londra la un eveniment pe teme energetice președinta executivului comunitar, Ursula von der Leyen, relatează Reuters. Uniunea Europeană și-a
SUA califică drept 'extorcare' amenzile impuse de Comisia Europeană companiilor Apple și Meta
Statele Unite 'nu vor tolera' amenzile grele impuse de Comisia Europeană companiilor americane Apple și Meta, a declarat joi un purtător de cuvânt al Casei Albe, care a calificat aceste amenzi drept 'o nouă formă de extorcare economică', transmite AFP. 'Reglementările extrateritoriale care țintesc în mod precis
Kristalina Georgieva (FMI) cere acțiuni rapide pentru rezolvarea tensiunilor comerciale care amenință creșterea
Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a cerut țărilor să acționeze 'rapid' pentru rezolvarea disputelor comerciale care amenință creșterea economiei mondiale, transmit AP și Reuters. Impredictibilitatea provocată de campania agresivă a președintelui Donald Trump de a taxa importurile străine determină companiile să
BTA: Bulgaria și Romania lansează proceduri de achiziții publice comune pentru îmbunătățirea navigației pe Dunăre
În ședința care are loc în mod regulat miercuri, Consiliul de Miniștri a aprobat un acord între Agenția Executivă pentru Explorarea și Întreținerea Fluviului Dunărea și Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați din România privind lansarea în comun a procedurilor de achiziții publice în cadrul proiectului FAST Dunărea 2, care vi
Germania: Guvernul a înrăutățit previziunile economice din 2025, în urma incertitudinilor din comerțul mondial
Guvernul de la Berlin a înrăutățit previziunile privind evoluția economiei germane, estimând acum o stagnare în 2025, după ce anterior previziona un avans de 0,3%, deoarece incertitudinile din comerțul mondial ar urma să afecteze creșterea economică și investițiile, transmite Reuters. Germania, cea mai mare economie europeană, a fost singura
Fondul suveran de investiții al Norvegiei, pierderi de 40 miliarde dolari, în urma declinului acțiunilor din domeniul tehnologiei
Fondul suveran de investiții al Norvegiei, unul dintre cei mai mari investitori globali, a raportat joi pierderi trimestriale de 415 miliarde de coroane norvegiene (39,72 miliarde de dolari), în urma declinului acțiunilor companiilor din domeniul tehnologiei, transmite Reuters. 'Rezultatele din primul trimestru au fost afectate de fluctuațiile semnif
Comisia Europeană anunță o revizuire cuprinzătoare a normelor UE privind siguranța rutieră și înmatricularea vehiculelor
Comisia Europeană (CE) propune o revizuire cuprinzătoare a normelor UE privind siguranța rutieră și înmatricularea vehiculelor pentru a îmbunătăți siguranța rutieră și calitatea aerului în întreaga UE, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Noile norme vor ține seama de prezența tot mai mare a vehic
Eurostat: Exporturile UE de materii prime reciclabile au scăzut anul trecut
Exporturile de materii prime reciclabile - care includ deșeuri și resturi reciclabile, precum și alte materii prime secundare - din UE către țările din afara blocului comunitar s-au situat anul trecut la 35,7 milioane de tone, o scădere de 8,2% comparativ cu 2023, arată