Valdis Dombrovskis: Comisia Europeană ar putea propune noi reglementări privind capitalul băncilor
Comisia Europeană ar putea propune până în iunie noi reglementări privind capitalul băncilor în UE, pentru a introduce o reformă care a fost acceptată pe plan global în urmă cu aproape doi ani, a afirmat marţi comisarul european pentru servicii financiare, Valdis Dombrovskis, transmite Reuters.
Conform unui raport al Autorităţii Bancare Europene (EBA), sistemul bancar european are nevoie de 39,7 miliarde de euro (47 miliarde de dolari) pentru a implementa noile reglementări - cunoscute sub numele de Basel III - menite să înlăture orice îndoială cu privire la soliditatea băncilor globale.
În 2017 a fost semnat un acord privind noile reglementări globale stabilite de Comitetul Basel pentru Supravegherea Bancară (BCBS), care vor întări şi mai mult reglementările internaţionale post-criză pentru bănci.
Acordul include noi limitări ale modului în care băncile estimează riscul creditelor ipotecare, ale împrumuturilor şi ale altor active în bilanţurile lor, într-un efort de a îmbunătăţi transparenţa şi situaţia bilanţurilor. Normele Basel III vizează mai ales consolidarea fondurilor proprii ale băncilor, precum şi rezervele lor de lichidităţi pentru a limita riscurile de faliment şi a evita noi crize.
Valdis Dombrovskis a precizat că Executivul comunitar vrea să facă o propunere "în trimestrul doi din 2020" pentru a introduce reglementările Basel III în legislaţia UE. El a cerut autorităţilor de reglementare din SUA şi din alte ţări importante să adopte elementele cheie ale acestor norme.
În plus, a explicat Dombrovskis, UE nu va aplica reglementările până la finalul lui 2026, conform acordului încheiat cu partenerii globali.
"Reglementările ar putea favoriza împrumuturile şi investiţiile "verzi", păstrând măsurile de prevedere necesare. La adoptarea normelor se va ţine cont de "specificul european" pentru a se evita ca cerinţele privind majorarea capitalului să nu aibă un impact negativ disproporţionat asupra anumitor activităţi şi sectoare specifice", a afirmat comisarul european pentru servicii financiare.
Industria bancară are câţiva ani la dispoziţie pentru a introduce noile reglementări.
În trecut, oficialii europeni au anunţat că sunt sunt împotriva majorării semnificative a capitalului, apreciind că unele servicii ale băncilor vor deveni mai scumpe.
Comitetul Basel, un organism de reglementare bancară ce cuprinde aproape 30 de state, stabilise ca din 2016 să intre în vigoare noile reglementări bancare - cunoscute sub numele de Basel III.
Dar cei ce se opun noilor reglementări, în special în Europa şi Japonia, consideră că revizuirea a mers prea departe, deoarece se tem că băncile vor trebui să majoreze excesiv de mult nivelul capitalului. Autorităţile din Europa solicitau ca cerinţele de capital să fie calibrate conform riscurilor pe care şi le asumă băncile şi a modelelor lor de afaceri.
Guvernele din întreaga lume au cheltuit miliarde de dolari din banii contribuabililor pentru a salva băncile care au întâmpinat probleme după criza financiară din 2007 - 2009 şi al căror faliment ameninţa stabilitatea întregului sistem financiar global. De atunci, organismele de reglementare din G20 au încercat să găsească modalităţi pentru a evita repetarea unei astfel de situaţii.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Dicu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Taiwanul este 'indispensabil' pentru ambițiile SUA în domeniul inteligenței artificiale, consideră ministrul de externe al insulei
Taiwanul este un actor 'indispensabil' pentru ambițiile Statelor Unite în materie de inteligență artificială (AI), a afirmat ministrul taiwanez de externe Lin Chia Lung, care a subliniat că Taipeiul 'nu este un adversar' al Washingtonului, ci partenerul său 'cel mai de încredere', relatează miercuri EFE. &Ic
Stocurile europene de gaze, la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani (IEA)
Europa se îndreaptă spre iarnă cu cel mai scăzut nivel al stocurilor de gaze naturale din 2013 până în prezent, ceea ce ar putea prelungi până în 2027 tensiunile de pe piața globală a gazelor, a avertizat marți Agenția Internațională pentru Energie (IEA), transmit AFP și DPA. La 30 octombrie, depozitele de gaze na
Țările din zona euro vor nominaliza până în 6 noiembrie candidații la conducerea Băncii Centrale Europene
Guvernele țărilor din zona euro li s-a cerut să trimită până în 6 noiembrie propuneri de candidați pentru funcția de președinte al Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat marți un purtător de cuvânt al Eurogrup (miniștrii de Finanțe din zona euro), transmit Bloomberg și Reuters. La reuniunea Eurogrup din 9 noiembrie vor fi
Aramco explorează noi rute de export și este pregătit pentru majorarea producției
Gigantul petrolier saudit Aramco explorează extinderea rutelor de export și a capacității din afara țării, inclusiv o potențială expansiune de conductei Est-Vest, a afirmat marți directorul general Amin Nasser, transmit DPA și Reuters. Compania este pregătită să majoreze rapid producția când circumstanțele o impun, a adăugat Nasser.
SEPA, eroul neapreciat al Europei (BCE)
În pofida extinderii Zonei Unice de plăți în euro - pe scurt, SEPA - multe gospodării continuă să apeleze la canale costisitoare pentru a transfera bani peste granițe, în Europa, iar gradul de informare a publicului cu privire la integrarea plăților la nivel european rămâne, în mod surprinzător, limitat, sugerează datele dintr-un sondaj
Apple raportează rezultate trimestriale record, în urma majorării vânzărilor de iPhone-uri
Apple a anunțat luni că vânzările de iPhone-uri au crescut în ritm anual cu aproximativ 17% în trimestrul trei, la 57,58 miliarde de dolari, în timp ce analiștii se așteptau la un nivel de 56,54 miliarde de dolari, transmit DPA și Reuters. Per ansamblu, veniturile trimestriale au urcat cu aproximativ 12%, la 114,5 milia
Cel mai mare sindicat german planifică proteste în peste 2.000 de locații
Cel mai puternic sindicat german, IG Metall, intensifică mișcările de protest din industria metalelor și cea electrică, transmite DPA. Luni, sindicatul a anunțat că a cerut ca până la finalul săptămânii mii de muncitori să intre în grevă în peste 2.000 de unități din întreaga țară. În centrul orașului Koblenz,
Negrescu: Avem nevoie de companii care investesc în tehnologie, de universități conectate la economie, de o administrație capabilă
România și UE au nevoie de companii care investesc în tehnologie, de universități conectate la economie, de o administrație capabilă să implementeze proiecte și de un sistem educațional care pregătește tinerii pentru profesiile viitorului, a declarat, luni, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, într-un mesaj video, în deschiderea B
Un atac cibernetic major afectează frigiderele magazinelor Delhaize, Carrefour și Spar din Belgia
Un atac cibernetic major a avut loc luni în Belgia, fiind afectate zeci de supermarketuri ale retailerilor Delhaize, Carrefour și Spar, dar și alte lanțuri de magazine, informează Euronews. În plus, au avut de suferit supermarketuri din Suedia, Țările de Jos, Estonia, Luxemburg, Finlanda și Irlanda. În urma incidentului, temperatura în frigi
Oficial BCE: Țările din zona euro se integrează mai rapid cu Statele Unite decât între ele
Țările din zona euro se integrează mai rapid cu Statele Unite decât între ele, a afirmat luni vicepreședintele Băncii Centrale Europene (BCE), Boris Vujcic, argumentând că această tendință face mai vulnerabil blocul la șocurile economice, într-un moment în care sporesc tensiunile geopolitice, transmite Reuters. De
Binance: Retragerile se stabilizează, după cel mai mare atac cibernetic din istoria criptomonedelor
Clienții Binance au retras 3,64 miliarde de dolari, sau 2,1% din active, în urma reluării activității celei mai mari platforme de tranzacționare a criptomonedelor din lume, după incidentul de săptămâna trecută când hackerii au sustras 6,3 miliarde de dolari, transmite Reuters. Incidentul, care i-a determinat pe investitori să
Exporturile solide au ajutat BYD să înregistreze în octombrie a șasea lună consecutivă de creștere a vânzărilor
BYD, cel mai mare producător de vehicule electrice (EV) din lume, a înregistrat în octombrie a șasea lună consecutivă de creștere a vânzărilor, pe fondul sporirii dependenței de piețele externe, pentru a contracara cererea slabă și războiul prețurilor pe plan intern, transmite Reuters. În octombrie, vânzările au c
GAFI: Bulgaria, Coasta de Fildeș, RD Congo și Monaco, scoase de pe lista gri privind combaterea spălării banilor
Bulgaria, Coasta de Fildeș, Republica Democratică Congo (RDC) și Monaco au fost scoase de pe lista gri privind combaterea spălării banilor, a anunțat Grupul de Acțiune Financiară Internațională (GAFI), și a avertizat Vietnamul că întârzie reformele, transmite Reuters. Includerea pe lista gri nu aduce sancțiuni dar face împrumuturile mai costi
FBI acuză Coreea de Nord de furtul a peste 6 miliarde de dolari în criptomonede de pe platforma Binance
Poliția federală americană (FBI) a acuzat oficial sâmbătă Coreea de Nord de furtul record a 6,3 miliarde de dolari de pe platforma Binance, cea mai mare platformă de tranzacționare a criptomonedelor din lume, într-un incident pe care analiștii îl consideră cel mai mare atac cibernetic din istoria criptomonedelor, relatează duminică AFP. '
China și Elveția semnează un acord comercial care elimină aproape toate taxele vamale
Președintele chinez Xi Jinping și omologul său elvețian, Guy Parmelin, au salutat vineri, la Beijing, extinderea unui acord comercial major, care prevede eliminarea taxelor vamale pentru aproape toate exporturile elvețiene către a doua cea mai mare economie a lumii, informează AFP. Într-un context în care, în ultimele luni, C










