Germania majorează semnificativ nivelul datoriei publice în 2021 (Reuters)
Ministrul german de Finanţe, Olaf Scholz, ar urma să aprobe anul viitor noi datorii în valoare de cel puţin 160 de miliarde de euro (190 de miliarde de dolari), au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Luna trecută, surse guvernamentale au declarat că suma de 96 de miliarde de euro prevăzută iniţial de Ol
Şeful FMI cere menţinerea stimulentelor, deoarece economia mondială ''nu a depăşit perioada critică''
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a cerut liderilor G20 să menţină măsurile de stimulare, deoarece economia globală "nu a depăşit perioada critică", transmit Reuters şi Xinhua. "Apreciez eforturile tuturor ţărilor G20 de a adopta decizii fără precedent pentru a atenua impactul pandemiei
G20 extinde până la mijlocul anului viitor programul privind îngheţarea plăţilor aferente serviciului datoriei
Liderii G20 au aprobat duminică planul privind extinderea până la mijlocul anului viitor a îngheţării plăţilor aferente serviciului datoriei celor mai sărace ţări din lume şi au susţinut o abordare comună privind gestionarea problemelor lor legate de datorii, transmite Reuters. Într-o declaraţie comună, liderii G20 (grupul ce
Brexit: Londra reafirmă că doreşte un acord privind relaţiile comerciale viitoare cu UE, dar nu cu orice preţ
Ministrul britanic al finanţelor Rishi Sunak a declarat că este încrezător că Londra şi Bruxelles vor ajunge la un acord privind relaţiile comerciale post-Brexit, dar a subliniat că acesta nu trebuie încheiat ''cu orice preţ'', transmite duminică DPA. ''Cred că facem progrese &ic
Stocurile de carne de porc se acumulează în Europa din cauza coronavirusului şi pestei porcine
Europa se confruntă cu un excedent de carne de porc, în condiţiile în care pandemia de coronavirus şi pesta porcină africană au redus vânzările, ceea ce face ca preţurile să scadă, susţine Bloomberg. Germania, cel mai mare producător de carne de porc din UE, a fost exclusă de pe o serie de pieţe importante din Asia după ce în septembrie
Moderna va percepe un preţ de 25-37 de dolari pentru o doză de vaccin anti-COVID-19
Compania farmaceutică americană Moderna va percepe guvernelor un preţ cuprins între 25 şi 37 de dolari pentru o doză din vaccinul anti-COVID-19, în funcţie de cantitatea comandată, a declarat sâmbătă directorul general al companiei, Stephane Bancel, pentru săptămânalul german Welt am Sonntag, transmite Reuters. "În concluzie,
EASA ar putea autoriza reluarea zborurilor cu avioane Boeing 737 MAX în ianuarie
Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) consideră că avionul Boeing 737 MAX este sigur în urma revizuirii sistemelor de siguranţă şi estimează că în luna ianuarie ar putea permite reluarea zborurilor cu acest tip de avion, a afirmat sâmbătă un responsabil al acestei agenţii, potrivit Reuters.
Regatul Unit şi Canada au convenit un acord comercial post-Brexit
Regatul Unit şi Canada au convenit sâmbătă un acord comercial post-Brexit provizoriu care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2021 şi va reproduce pe o bază bilaterală acordul de care Regatul Unit a beneficiat până în prezent ca ţară membră a UE, a anunţat Ministerul britanic al Comerţului Internaţional, potrivit AFP. Premierul britanic B
Germania: Femeile vor avea o prezenţă mai importantă în Consiliile de Administraţie ale companiilor listate
Majoritatea companiilor listate şi a societăţilor cooperative din Germania vor trebui să aibă cel puţin o femeie în Consiliile lor de Administraţie, după ce reprezentanţii partidelor aflate la guvernare au ajuns la un acord privind această măsură îndelung aşteptată, transmite Reuters. Conform acordului,
Rusia a prelungit embargoul asupra produselor alimentare occidentale
Preşedintele rus Vladimir Putin a decis, sâmbătă, prelungirea până la finalul lui 2021 a embargoului asupra produselor alimentare occidentale, măsură introdusă iniţial în 2014 ca răspuns la sancţiunile impuse de SUA şi de Uniunea Europeană contra Moscovei pentru rolul acesteia în criza ucraineană, relatează AFP şi EFE. Decretul, semnat
IATA: Companiile aeriene vor avea nevoie de alte 80 miliarde de dolari pentru a supravieţui
Companiile aeriene vor avea nevoie de ajutoare suplimentare în valoare de 80 miliarde de dolari, adică aproximativ jumătate din ajutoarele de care au beneficiat deja din partea guvernelor, pentru a depăşi criza coronavirusului, a avertizat vineri Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA), transmite Reuters. "Le sun
Parlamentul Cehiei a aprobat cea mai mare reducere a impozitului pe venit din ultimele decenii
Cehia va reduce impozitul pe venit anul viitor, o măsură care potrivit Guvernului de la Praga ar urma să ajuta economia să îşi revină din recesiunea provocată de coronavirus, transmite Bloomberg. Parlamentul de la Praga a aprobat vineri reducerea impozitului pe venit propusă de premierul miliardar Andrej Babis, care vrea să extindă stimulentele d
Planurile privind majorarea vârstei de pensionare provoacă nemulţumiri în China
O decizie a Partidului Comunist Chinez de a majora vârsta de pensionare, în cadrul unui plan economic şi de dezvoltare pe termen lung, a provocat nemulţumiri pe social media într-o ţară care îmbătrâneşte rapid, transmite Reuters. În 2018, aproape 250 de milioane din cei 1,4 miliarde de locuitori ai Chinei aveau v&aci
UE ar putea plăti peste 10 miliarde de dolari pentru vaccinurile Pfizer şi CureVac
Uniunea Europeană ar putea plăti peste 10 miliarde de dolari pentru a-şi asigura sute de milioane de doze de vaccinuri împotriva coronavirusului dezvoltate de Pfizer-BioNTech şi CureVac, a declarat pentru Reuters un oficial european implicat în discuţiile cu grupurile farmaceutice. Potrivit acestui oficial, care a dorit să îşi păstreze anonim
Statele din sudul Europei deplâng exodul de medici şi asistente
Mii de medici şi asistente au plecat din Spania în ultimul deceniu, nemulţumiţi de măsurile de austeritate în sistemul sanitar, în căutarea unor salarii mai mari în străinătate, transmite Reuters. O situaţie similară se înregistrează în Italia şi Portugalia, alte două state din sudul Europei care au redus bugetele pentru săn












