SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 iulie
Ortodoxe Sf. Sfinţit Mc. Atinoghen cu cei 10 ucenici ai săi; Sf. Mc. Iulia Duminica a 6-a după Rusalii Greco-catolice Duminica 6 dR. Sf. m. Atinoghen şi cei 10 discipoli. Sf. Fecioară Maria, Regina Carmelului Romano-catolice Duminica a 15-a de peste an Sf. Fc.
17 iulie - Ziua mondială a justiţiei penale internaţionale
La 17 iulie este marcată Ziua mondială a justiţiei penale internaţionale. Marcarea acestei zile are loc după ce în anul 1998, la această dată, a fost consemnată semnarea Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, document de referinţă pentru justiţia internaţională privind protejarea faţă de cazurile de genocid, de crime împotriva umani
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 iulie
Ortodoxe Sf. Mc. Chiric şi Iulita; Sf. Vladimir, luminătorul Rusiei Greco-catolice Sf. m. Chiriac şi mama sa Iulita Romano-catolice Ss. Bonaventura, ep. înv.; Vladimir Sfântul Mucenic Chiric şi mama sa, Sfânta Mucenică Iulita, sunt po
FRAGMENT DE ISTORIE: Arestarea dictatorului fascist italian Benito Mussolini (25 iulie 1943)
La 25 iulie 1943 a avut loc arestarea lui Benito Mussolini (1883-1945), cel care în 1922 instaurase dictatura fascistă în Italia, lider al statului fascist (1922-1943), supranumit ''Il Duce'', şi unul dintre fondatorii Axei Berlin-Roma-Tokyo. Debarcarea aliată anglo-americană în Sicilia, la 10 iulie 1943, precipitase evoluţia
REVOLUŢIA DE LA 1848-1849: Manifestaţia de protest de pe Câmpul de la Filaret ("Câmpia Libertăţii") din Bucureşti
La 20 iulie 1848 a avut loc pe Câmpul de la Filaret ("Câmpia Libertăţii") din Bucureşti o manifestaţie de protest împotriva încălcării teritoriului ţării de către armata otomană la 19 iulie. La 19 iulie 1848, o armată otomană de cca 20.000 de oameni, în frunte cu Suleiman Paşa, trecuse Dunărea, de la Rusciuk (Ruse) la Giurgiu, cu scopu
TIMP LIBER: Comuna Arieşeni din judeţul Alba
Comuna Arieşeni din judeţul Alba, aflată la graniţa cu judeţul Bihor, are în componenţă 18 sate, răsfirate pe pantele domoale ale munţilor Bihor din Apuseni, la o altitudine de aproximativ 830 m. Este situată pe valea superioară a Arieşului Mare, în Depresiunea Arieşeni, într-un cadru natural pitoresc. Cuprinde numeroase atracţii turistice, de la monumente
DOCUMENTAR: 105 ani de la naşterea luptătorului anti-apartheid Nelson R. Mandela (18 iulie)
Primul preşedinte de culoare al Africii de Sud (1994-1999) şi luptător neobosit pentru drepturile omului, democraţie şi libertate, Nelson Rolihlahla Mandela, s-a născut la 18 iulie 1918, în clanul Madiba din satul Mvezo, regiunea Eastern Cape, Africa de Sud, potrivit https://www.sahistory.org.za/.
Săptămâna europeană 10-14 iulie 2023
Reuniunea Consiliului Afaceri Generale, reuniunea informală a miniştrilor mediului şi energiei, solicitarea eurodeputaţilor către Consiliu de a aproba aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen până la sfârşitul anului 2023, poziţia Consiliului privind proiectul de buget al UE pentru 2024, adoptarea proiectului de lege privind protejarea jur
Săptămâna mondială a alăptării (1-7 august)
Săptămâna mondială a alăptării este marcată în fiecare an între 1 şi 7 august, perioada aleasă fiind cea în care, în 1990, a fost semnată Declaraţia Innocenti privind Protecţia, Promovarea şi Susţinerea Alăptării, de către decidenţi guvernamentali, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), UNICEF şi alte organizaţii, cu scopul de a proteja, promov
Retrospectiva evenimentelor interne 10-14 iulie 2023
Participarea preşedintelui român la Summitul NATO de la Vilnius, primirea la Palatul Victoria a premierului bulgar, demisia ministrului muncii şi solidarităţii sociale, evoluţiile privind relele tratamente din azilele de bătrâni şi bolnavi din România, listarea companiei Hidroelectrica la Bursa de Valori Bucureşti, lansarea de către BNR a unei moned
Raportul legislativ al lunii iulie 2023
Legea nr. 195/2023 pentru instituirea anului 2023 ca "Anul Iuliu Maniu", Legea nr. 198/2023 privind învăţământul preuniversitar şi Legea nr. 199/2023 privind învăţământul superior ("Legile Educaţiei"), Legea nr. 212/2023 care extinde numărul de persoane ce beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare fără penalizar
FRAGMENT DE ISTORIE: Conferinţa de pace de la Bucureşti după al doilea război balcanic (16-28 iulie 1913)
La începutul secolului al XX-lea, zona Balcanilor a reprezentat un punct fierbinte pe harta politico-diplomatică a continentului, diferite interese regionale de putere găsindu-şi aici sursa diferendelor teritoriale. Imperiul Otoman nu se mulţumea cu noul său statut internaţional după pierderea războiului ruso-turc (1877-1878) şi încă nutrea un rol hotărâtor
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 iulie
Ortodoxe Sf. Ap. Achila; Sf. Mc. Iust şi Iraclie; Sf. Cuv. Nicodim Aghioritul Greco-catolice Sf. ap. Aquila, din cei 70; Sf. aep. Iosif Mărturisitorul Romano-catolice Sf. Camil de Lellis, pr. Sfântul Apostol Achila este pomenit în calendaru
23 iulie - Ziua presei militare
Ziua presei militare este sărbătorită, anual, la 23 iulie, dată la care în anul 1859 a apărut, la Bucureşti, prima publicaţie a Armatei Române, "Observatorul militar, diariu politicu şi scientificu" (până la 3 decembrie 1859). Problematica militară a constituit o preocupare încă dinainte de apariţia publicaţiilor cu caracter m
20 iulie - Ziua mondială a şahului (ONU)
În fiecare an, jocul de şah este aniversat la data de 20 iulie, ca urmare a rezoluţiei adoptate de Adunarea Generală a ONU la 13 decembrie 2019. Rezoluţia a fost propusă de mai multe ţări, între care Armenia, Bangladesh, Camerun, China, Cuba, Rusia, India şi Liban. Conform Rezoluţiei 74/22, şahul permite "consolidarea educaţiei, a egalităţii d




