EFEMERIDE ASTRONOMICE - 1 iulie
Este a 183-a zi a anului 2024. Au mai rămas 183 de zile până la sfârşitul anului. Soarele răsare la 05 h 35 m şi apune la 21 h 04 m. Luna răsare la 01 h 48 m şi apune la 16 h 39 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Ionela Gavril)
DOCUMENTAR: Zodia Racului (22 iunie-22 iulie)
Al patrulea semn al zodiacului clasic european (care cuprinde 12 zodii), Racul, este asociat constelaţiei cu acelaşi nume, cu începere din 22 iunie, încheindu-se pe 22 iulie. Este prima zodie de vară, perioadă în care lumina Soarelui creşte tot mai mult, nopţile devin tot mai călduroase, întreaga natură este în plină expansiune, iar aceste eveni
21 iunie - Ziua internaţională a sărbătorii solstiţiului (ONU)
Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a decis celebrarea solstiţiului, la 21 iunie, în fiecare an, ca întruchipare a unităţii moştenirii culturale şi a tradiţiilor de secole. Cultura reprezintă ansamblul caracteristicilor spirituale, materiale, intelectuale şi emoţionale distinctive ale unei societăţi sau ale unui grup social şi cuprinde, pe lângă artă şi lite
Reuniunile CSAT din perioada 2019-2024 (cronologie)
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se reuneşte la 20 iunie 2024, la Palatul Cotroceni, pe agendă aflându-se analiza privind posibilitatea transferului unui sistem PATRIOT către Ucraina. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe agenda şedinţei CSAT, care va avea loc începând cu ora 13,00, se mai află subi
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 30 iunie
Este a 182-a zi a anului 2024. Au mai rămas 184 de zile până la sfârşitul anului. Soarele răsare la 05 h 35 m şi apune la 21 h 04 m. Luna răsare la 01 h 25 m şi apune la 15 h 21 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Ionela Gavril)
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 29 iunie
Este a 181-a zi a anului 2024. Au mai rămas 185 de zile până la sfârşitul anului. Soarele răsare la 05 h 34 m şi apune la 21 h 04 m. Luna răsare la 01 h 05 m şi apune la 14 h 04 m. Luna la Ultimul Pătrar 00 h 53 m. Luna neagră (Lilith), încheie tranzitul Fecioara (început la 3 oct. 2023)
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 28 iunie
Este a 180-a zi a anului 2024. Au mai rămas 186 de zile până la sfârşitul anului. Soarele răsare la 05 h 34 m şi apune la 21 h 04 m. Luna răsare la 00 h 45 m şi apune la 12 h 48 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Ionela Gavril)
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 iunie
Este a 179-a zi a anului 2024. Au mai rămas 187 de zile până la sfârşitul anului . Soarele răsare la 05 h 33 m şi apune la 21 h 04 m. Luna răsare la 00 h 24 m şi apune la 11 h 31 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Ionela Gavril)
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 iunie
Este a 178-a zi a anului 2024. Au mai rămas 188 de zile până la sfârşitul anului. Soarele răsare la 05 h 33 m şi apune la 21 h 04 m. Luna răsare la 00 h 00 m şi apune la 10 h 13 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Ionela Gavril)
O PERSONALITATE PE ZI: Actriţa Tania Filip
Actriţa de teatru şi film Tania Filip, profesoară. în cadrul UNATC ''I.L. Caragiale'' Bucureşti, s-a născut la 24 iunie 1959, la Bucureşti. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ''Ion Luca Caragiale'' din Bucureşti, promoţia 1982, la clasa profesorilor Amza Pellea şi Ion Cojar. Cariera sa de actriţă &ic
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 iunie
Ortodoxe Sf. Sfinţit Mc. Metodie, episcopul Patarelor; Sf. Ier. Calist, patriarhul Constantinopolului Greco-catolice Sf. ep. m. Metodie al Olimpului Romano-catolice Fer. Margareta Ball, văduvă, m. Sfântul Sfinţit Mucenic Metodie este pomenit &ici
26 iunie - Ziua Drapelului Naţional
În fiecare an, la 26 iunie, este marcată Ziua Drapelului Naţional, instituită prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998, potrivit https://www.cdep.ro/. Potrivit Articolului 12 din Constituţia României din 2003, drapelul este unul din simbolurile noastre naţionale, alături de stemă, sigiliu, imnul "Deş
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea muzicianului Michael Jackson (25 iunie)
Supranumit "Regele muzicii pop", Michael Joseph Jackson s-a născut la 29 august 1958, în Gary, Indiana, potrivit www.imdb.com. Tatăl său, Joe Jackson, fusese chitarist, dar a renunţat la ambiţiile sale muzicale în urma căsătoriei cu mama lui Michael, Katherine Jackson (n. Katherine Esther Scruse). &Ici
21 iunie - Ziua europeană a muzicii
Ziua europeană a muzicii este sărbătorită la 21 iunie. Această zi reprezintă un eveniment popular gratuit, deschis tuturor muzicienilor, amatorilor de toate nivelurile sau profesioniştilor, care celebrează muzica vie şi evidenţiază amploarea şi diversitatea practicilor muzicale, precum şi toate genurile muzicale. Se adresează oricărui tip de public şi contribuie la familiari
24 iunie - Ziua Universală a Iei
La data de 24 iunie, în fiecare an, începând din 2013, este sărbătorită Ziua Universală a Iei (Ziua Iei). Comunitatea online "La Blouse Roumaine", fondată de Andreea Tănăsescu, a propus, în 2012, ca data de 24 iunie, când are loc sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi cea străveche a Sânzienelor ş


.jpg)

