În perioada 13 februarie 1991 - 20 iunie 1991 au avut loc numeroase dezbateri parlamentare pe titluri, capitole, teze și articole asupra proiectului de constituție votat în Parlament și aprobat prin referendum în noiembrie-decembrie 1991. Redăm, în cele ce urmează, un fragment din dezbaterile specialiștilor din epocă pe marginea Constituției din 1991, cuprinse în volumul 'Geneza Constituției României 1991. Lucrările Adunării Constituante' (Regia Autonomă 'Monitorul Oficial', 1991)

* Fragment din alocuțiunea lui Ioan Vida pe marginea Titlului III, capitolul 6, din Constituția de la 1991 referitoare la Ministerul Public și autoritatea judecătorească; Stenograma ședinței din 1 mai 1991, Monitorul Oficial, Partea a II-a, nr. 15 din 6 mai 1991; pp. 567.

'Cea de-a doua componentă a autorității judecătorești o constituie Ministerul Public, instituție, de asemenea, tradițională în România antebelică. Prin instituirea Ministerului Public se urmărește crearea unei autorități judecătorești care să se deosebească esențial de actuala Procuratură. Rolul primordial al Ministerului Public este acela de a participa la activitatea judiciară, fie în calitate de autor al urmăririi penale, fie pentru a exercita controlul necesar asupra organelor poliției judiciare.

În fine, Ministerul Public participă la activitatea de judecată de pe aceeași poziție cu apărătorul unei părți în proces, susținând acuzarea și apărând interesele generale ale societății și ordinea publică.

Ministerul Public este format din parchete organizate pe lângă fiecare instanță de judecată și își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului justiției.

În cadrul comisiei, dezbaterile au prilejuit observarea a trei soluții în privința statutului Ministerului Public:

1. Păstrarea sistemului actual al Procuraturii de instituție independentă în stat, sistem pe care-l regăsim în toate fostele state socialiste și în Portugalia.

2. Subordonarea Ministerului public în mod nemijlocit față de Guvernul României.

3. Subordonarea acestei instituții față de ministrul justiției.

A fost aleasă această ultimă variantă, întrucât ea răspunde tradițiilor noastre și corespunde practicii internaționale în materie.

Obiecțiile cele mai puternice în raport cu subordonarea Ministerului Public unei autorități administrative pornesc de la faptul că pe această cale magistrații, împărțiți în două categorii - judecători și procurori - ar avea un statut diferit: unii ar fi complet independenți, în timp ce alții ar depinde de executiv, ceea ce ar avea implicații negative asupra actului de justiție.

Această din urmă susținere nu rezistă în fața unui argument peremptoriu. Procurorul, spre deosebire de judecător, nu emite o hotărâre judecătorească, lui revenindu-i atribuții exterioare deliberării judecătorești privitoare la promovarea justiției, apărarea legalității, a drepturilor cetățenilor și a interesului public ocrotit de lege și chiar privind garantarea independenței tribunalelor.

În plus, în fața instanțelor judecătorești, procurorii sunt independenți, ei subordonându-se numai legii.

Pentru a se realiza în fapt independența magistraților, atât a judecătorilor cât și a procurorilor, este necesară instituirea unui sistem neutru de numire, promovare și sancționare a acestora, exterior instituțiilor în care aceștia își desfășoară activitatea. În acest scop, se propune constituirea unui Consiliu Superior al Magistraturii, instituție de largă tradiție, întâlnită în țări ca Franța, Spania, Portugalia, Italia, Brazilia, care are rostul de a propune Președintelui României numirea judecătorilor și procurorilor, precum și judecarea abaterilor disciplinare ale acestora.'

***

Adunarea Constituantă a României s-a constituit prin Decretul-Lege nr. 92 din 14 martie 1990, iar la 11 iulie 1990 a fost aprobată componența nominală a Comisiei de redactare a proiectului de Constituție, condusă de Antonie Iorgovan, profesor la Facultatea de Drept. Comisia a inclus 23 de parlamentari și 5 experți - personalități ale învățământului juridic românesc și juriști (Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Ioan Muraru, Florin Vasilescu, Ioan Vida), conform volumului 'Geneza Constituției României 1991. Lucrările Adunării Constituante' (Regia Autonomă 'Monitorul Oficial', 1991) și site-ului www.cdep.ro.

O variantă de lucru a proiectului de Constituție a fost schițată de Comisia de redactare, între noiembrie 1990 - ianuarie 1991. Au urmat serii de dezbateri parlamentare în cadrul Adunării Constituante, precum și dezbateri pe articole, teze, titluri.

Proiectul de Constituție al României, astfel cum a rezultat în urma dezbaterilor, a fost votat de parlament la 21 noiembrie 1991. La 8 decembrie 1991, proiectul a fost aprobat prin referendum de către cetățeni, conform cdep.ro.

Constituția din 1991 a fost revizuită în 2003.

***

Ministerul Public este prevăzut în Constituția de la 1991, la Titlul III, Capitolul 6, art. 130-131, intitulat 'Ministerul Public'.

Astfel, conform art. 130, alin. 1 din Constituția din 1991, în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apară ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.

Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete, în condițiile legii (art. 130, alin. 2).

La art. 131 se arată că procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției. Funcția de procuror este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior (alin. 1 și 2).

Constituția revizuită din 2003 introduce o completare, prin care se precizează că parchetele funcționează pe lângă instanțele de judecată, conduc și supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, în condițiile legii (art. 131, alin. 3 din Constituția din 2003). AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Andreea-Gabriela Onogea, editor online: Irina Giurgiu)