Comunicat de presă - Agenția pentru Dezvoltare Centru
Gheorghieni și Victoria din Regiunea Centru
Mediul urban va deveni mai atractiv și sănătos prin investiții finanțate din Programul 'Regiunea Centru'
Creșterea rezilienței urbane la schimbările climatice, reducerea poluării și îmbunătățirea confortului urban este susținută, în cazul municipiului Gheorghieni și al orașului Victoria, prin două proiecte diferite, dar pentru care autoritățile publice din cele două localități au obținut finanțare nerambursabilă.
Contractele de finanțare pentru aceste investiții au fost semnate cu Agenția pentru Dezvoltare Centru, Autoritate de Management a Programului 'Regiunea Centru' 2021 - 2027.
- Proiectul 'Creșterea rezilienței urbane și dezvoltării infrastructurii verzi în Municipiul Gheorgheni prin reabilitarea și modernizarea Grădinii Csíky', are valoarea totală a proiectului este de 12.276.670,35 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) este de 7.404.377,87 lei, iar valoarea finanțării nerambursabile din Bugetul de stat este de 1.132.434,26 lei. Diferența până la valoarea totală este contribuția beneficiarului. Termenul pentru finalizarea proiectului este luna noiembrie 2028.
- Proiectul 'Amenajare infrastructură verde-albastră prin crearea unui parc public în zona Lacuri, orașul Victoria', are valoarea totală de 12.761.484,06 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) este de 10.415.828,83 lei, iar valoarea finanțării nerambursabile din Bugetul de stat este de 1.593.009,11 lei. Diferența până la valoarea totală este contribuția beneficiarului. Termenul estimat pentru finalizarea proiectului este luna septembrie 2028.
Ambele proiecte sunt finanțate în cadrul Priorității 3: 'O Regiune cu comunități prietenoase cu mediul'.
Infrastructura verde și albastră este un concept care prinde din ce în ce mai mult teren, pe măsură ce atât autoritățile publice, cât și populația, conștientizează faptul că spațiile verzi și apele nu ar trebui privite doar din punct de vedere al valorii estetice pe care o aduc vieții urbane. Infrastructura verde-albastră bine configurată și conectată are un impact semnificativ, contribuind la perceperea orașului ca un mediu locuibil, sănătos și atractiv.
'Dezvoltarea a ceea ce numim 'infrastructură verde-albastră', respectiv elementele naturale - vegetație și luciu de apă, esențiale pentru biodiversitate, protecția mediului, reducerea poluării este esențială pentru sănătatea publică, mai ales în mediul urban unde nivelul de poluare este mult mai ridicat decât în mediul rural. De aceea, pentru a sprijini investițiile de acest tip, în Programul «Regiunea Centru» 2021 - 2027 avem alocați peste 1,1 miliarde lei. Reabilitarea și extinderea spațiilor verzi existente sau înființarea unora noi pe terenuri degradate, alături de acțiuni de reabilitare a cursurilor de apă sau lacurilor sau iazurilor, acolo unde există, contribuie și la îmbunătățirea esteticii și confortului urban', a declarat domnul Simion Crețu, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.
În cadrul ambelor proiecte se vor executa lucrări de reamenajare a terenului, construirea de alei pietonale înierbate sau din materiale permeabile, însămânțare cu gazon cu plante perene rezistente, toaletarea vegetației existente și plantarea de arbori și arbuști, precum și realizarea de straturi florale plantate cu specii perene. Se vor realiza și spații de socializare și pentru activități de agrement (minigolf, picnic, observare, șah, etc). Se vor amplasa sisteme de irigare și rețea de iluminat, instalații sanitare și mobilier urban specific.
Beneficiarii acestor două proiecte sunt locuitori celor două localități, respectiv aproape 16.000 de persoane în cazul municipiului Gheorghieni și peste 6.500, în cazul orașului Victoria. De asemenea, de aceste investiții beneficiază și turiștii și vizitatorii precum și operatorii economici.
Dacă doriți informații în timp real despre PR Centru și alte oportunități, puteți instala aplicatia PRoCentru disponibilă pe Android sau iOS. Pe website-ul programului www.regiocentru.ro, în secțiunile Implementare Program sau Comunicare, găsiți mai multe situații, informări, harta contractelor și listele de beneficiari.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.