Personalitate a vieții politice românești din perioada interbelică, om politic, profesor și jurist eminent, Nicolae Titulescu a fost și un diplomat de anvergură mondială, ministru de Externe în mai multe mandate și singurul președinte al Ligii Națiunilor reales pentru două mandate consecutive. Orator neîntrecut, Nicolae Titulescu a obținut succese răsunătoare în străinătate fiind recunoscut drept una dintre prestigioasele personalități ale vieții politice internaționale.

Încă de la începutul Primului Război Mondial, Nicolae Titulescu a desfășurat o intensă activitate în favoarea desăvârșirii unității statului național român. În 1915 a rostit, la Ploiești, discursul 'Inima României', în care a susținut unirea Transilvaniei cu România: 'România nu poate fi întreagă fără Ardeal...Ardealul e inima României geografice! Din culmile ei izvorăsc apele care au scăldat românismul în istorie'. În septembrie 1918, a devenit membru în Consiliul Național Român de la Paris, alături de o serie de personalități ale vieții politice românești precum Traian Vuia, Take Ionescu, Constantin Mille, se amintește în lucrarea 'Reflecții - Nicolae Titulescu' (Colecția Cogito, 1985).

Desemnat prim-delegat al României la Conferința de Pace de la Paris, unde a semnat, la 4 iunie 1920, alături de ministrul de stat dr. Ion Cantacuzino, Tratatul de la Trianon între Puterile Aliate și Asociate, pe de o parte, și Ungaria, pe de altă parte, care a consfințit la nivel internațional unirea cu România a Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului. A fost conducătorul delegației României la Conferința de la Spa, unde a susținut interesele României și a semnat acordul privind reparațiile datorate de Germania puterilor învingătoare în Primul Război Mondial.

Lui Nicolae Titulescu i-a fost acordat portofoliul de trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al României la Londra (1921-1927; 1928-1932).

În calitate de ministru al Afacerilor Străine (1927-1928; 1932-1936), Nicolae Tittulescu și-a adus o importantă contribuție la redeschiderea sau înființarea unor legații ale României în țări europene - Finlanda (Helsinki, 1927), Portugalia (Lisabona, 1928) și latino-americane - Argentina (Buenos Aires, 1928), Chile (Santiago de Chile), Mexic (Ciudad de Mexico), Uruguay (Montevideo), potrivit lucrării 'Dicționar biografic de istorie a României' (Editura Meronia, 2008).

A participat la Haga, în perioada 6-31 august 1929, la lucrările primei faze a Conferinței internaționale în problema reparațiilor de război (Planul Young), alături de G.G. Mironescu, ministrul Afacerilor Străine, și Mihai Popovici, ministru de Finanțe. Au urmat, între 3-20 ianuarie 1930, lucrările celei de-a doua faze a Conferinței, la care a participat alături de G.G. Mironescu și Ioan Lugoșianu.

În cadrul Societății Națiunilor, la care România a aderat încă de la înființare (1920), Nicolae Titulescu a desfășurat o intensă activitate ca delegat permanent al României. A fost numit reprezentant permanent al României pentru Consiliul Societății Națiunilor (1928) și a fost ales președintele celei de-a XI-a (10 sept. - 4 oct. 1930) și a celei de-a XII-a (7 sept. 1931) sesiuni ordinare a Adunării Generale a Societății Națiunilor, fiind singura personalitate care a deținut de două ori această funcție consecutiv.

În 1933, Titulescu s-a aflat printre semnatarii pactului de organizare a Micii Înțelegeri, a semnat, la Londra, în numele Guvernului României, Convenția de definire a agresiunii, aducând o substanțială contribuție la redactarea textului uneia dintre ele ('Convenția Litvinov - Titulescu') și a semnat, la Ankara, Tratatul de amiciție, neagresiune, arbitraj și conciliațiune dintre România și Turcia, apoi, în 1934, Pactul Înțelegerii Balcanice și Pactul de neagresiune și conciliațiune de la Rio de Janeiro etc. De asemenea, a fost însărcinat de guvernul român să reia tratativele cu delegația sovietică în vederea încheierii unui pact de neagresiune între România și URSS.

Nicolae Titulescu a militat pentru suveranitatea și egalitatea tuturor statelor în relațiile internaționale, pentru securitate colectivă și prevenirea agresiunii. Ca reprezentant al României, diplomatul român a participat la lucrările unor importante reuniuni internaționale: Conferința internațională de la Londra (1924), în care s-a dezbătut 'Planul Dawes', un plan al reparațiilor de după Primul Război Mondial, ocazie cu care a prezentat memoriul 'Les revendications de la Roumanie'; Conferința miniștrilor de Finanțe ai țărilor aliate de la Londra, unde a prezentat un memoriu referitor la reglementarea reparațiilor de război și creanțelor speciale ale României; Conferința de dezarmare de la Geneva (1932), unde a propus soluții destinate să garanteze pacea și bunele relații dintre state; Conferința pentru reparații de război de la Lausanne (1932); Conferința Balcanică de la București (1932), prilej cu care a rostit un discurs privitor la consolidarea păcii și apropierea între națiunile balcanice; Conferința de la Geneva (1933), în care a susținut inițiativa sovietică privind definirea agresiunii și agresorului; Conferința de la Montreux (1936), unde a încheiat o convenție pentru strâmtorile Bosfor și Dardanele etc.

La 29 august 1936, ca urmare a unor puternice presiuni atât interne, cât și externe, Nicolae Titulescu a fost demis din Guvernul României și nevoit să emigreze în Franța. Aici și-a continuat activitatea pentru asigurarea și menținerea păcii în lume; a conferențiat la Academia diplomatică din Paris, în Camera Comunelor de la Londra (conferința 'Despre metodele practice de a păstra pacea existentă'), la New College, Universitatea din Oxford ('Situația internațională a Europei'); a vorbit în fața Comitetului pentru Pace și Apărare din Mare Britanie, prezidat de Winston Churchill, în legătură cu evoluția situației internaționale și atitudinea Marii Britanii față de evenimentele europene.

***
Născut la 4/16 martie 1882, la Craiova, Nicolae Titulescu a absolvit, în 1900, Liceul 'Carol I' (1893-1900) din Craiova, cu premiul de onoare la examenul de bacalaureat. Bursier, a plecat la Paris, în toamna aceluiași an, pentru a urma Facultatea de Drept și de Studii Politice. A obținut în 1903, licența în drept și, în 1905, și-a susținut teza de doctorat 'Essai sur une theorie generale des droits eventuels', distinsă 'magna cum laudae'. S-a întors în România, ca profesor suplinitor (1905) la Catedra de drept civil a Facultății de Drept din cadrul Universității Iași. În 1907 a trecut la baroul avocaților din București. A fost profesor titular la catedra de drept civil de la Facultatea de Drept din București din 1909 până în 1931. (sursa: lucrările 'Reflecții - Nicolae Titulescu', Colecția Cogito, 1985 și 'Membrii Academiei Române/1866-2003', Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, București, 2003)

A înființat în 1907, ziarul 'Țăranul', susținând cauza țăranilor răsculați și a aderat, în 1908, la Partidul Conservator Democrat. A rămas în cadrul partidului până în 1921, când liderul acestuia, Take Ionescu, a încetat din viață. A fost ales deputat de Romanați în 1912, reales în 1914. În timpul primului mandat, a rostit discursul 'Poziția României față de evenimentele din Balcani' (1913). A deținut funcția de ministru de Finanțe (1916-1918) în cadrul guvernului condus de Ion I. C. Brătianu, în perioada exilului autorităților la Iași, dar și între anii 1920-1921, în guvernul condus de Alexandru Averescu.

Membru de onoare (31 mai 1930) al Academiei Române, a devenit membru titular, la 28 mai 1935. A fost vicepreședinte (1927) și președinte (1934) al Academiei Diplomatice Internaționale din Paris, al Societății Internaționale de Filologie, Științe și Arte Frumoase (1929), membru în Comisia de Cooperare Intelectuală Internațională de la Geneva, membru al Curții Permanente de Arbitraj de la Haga. I-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităților din Atena (1933) și Bratislava (1937).

Articole precum 'Suveranitatea statelor', 'Pactul Înțelegerii Balcanice', 'Pactul societății Națiunilor în legătură cu pactul Briand-Kellog', 'Organizarea păcii' au fost publicate în 'Dicționarul Diplomatic' al Academiei. Din lucrările sale, mai amintim: 'La Réforme agraire en Roumanie et les Optants Hongrois de Transylvanie' (Paris, 1924); 'L'Attentat de Marseille' (1935); 'La politique extérieure de la Roumanie' (1936). Postum au fost publicate: 'Reflecții' (1985); 'Basarabia, pământ românesc' (1992); 'Documente confidențiale' (1992); 'Politica externă a României (1937)' (1994); 'Nicolae Titulescu - Pledoarii pentru pace' (1996); 'Opera politico-diplomatică (iulie 1927-iulie 1928)' (partea I, partea a II-a, 2003), 'Opera politico-diplomatică. Corespondență, vol. I (1921-1931)' (partea I, partea a II-a, 2004), 'Opera politico-diplomatică (1 ianuarie 1937-31 decembrie 1937)' (partea I, partea a II-a, partea a III-a, 2007).

Marele diplomat Nicolae Titulescu a murit în exil la 17 martie 1941. A fost înhumat la 24 martie 1941 în cimitirul Bisericii ruse 'Sf. Mihail' din Cannes. În ciuda dorinței sale exprimată prin testamentul scris la 5 ianuarie 1940, de a fi înmormântat la Brașov, timp de cinci decenii corpul său neînsuflețit a rămas în Franța, de unde a fost adus în țară abia în 1992. La 15 martie 1992 a avut loc ceremonia reînhumării rămășițelor pământești ale lui Nicolae Titulescu la Biserica 'Sf. Nicolae' din Șcheii Brașovului. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto din deschidere: nicolaetitulescu.eu