La 4 ianuarie 1926, Parlamentul a ratificat hotărârea Consiliului de Coroană din 31 decembrie 1925 privind aprobarea renunțării principelui Carol la tronul României ('Actul de la 4 ianuarie') și recunoașterea prințului Mihai ca principe moștenitor al României, pe timpul minoratului acestuia fiind instituită o Regență.

La sfârșitul anului 1925, viața politică din România a fost confruntată cu problema crizei dinastice, ca urmare a hotărârii principelui Carol de a renunța la prerogativele sale de moștenitor al tronului și de a rămâne în străinătate, împreună cu Elena Lupescu, arată istoricul Ioan Scurtu în lucrarea sa 'Iuliu Maniu' (Editura Enciclopedică, București, 1995).

Regele Carol al II-lea (1930-1940) s-a născut la Sinaia, la 3 octombrie 1893, fiind primul copil al regelui Ferdinand I (1914-1927) și al reginei Maria. În 1914, la moartea regelui Carol I (1866-1914) și urcarea pe tronul României a tatălui său, Ferdinand I, Carol a fost declarat prinț moștenitor. Carol a renunțat de trei ori la calitatea de principe moștenitor al coroanei României. 'În ziua de 12 decembrie 1925, el a adresat regelui Ferdinand o scrisoare prin care - pentru a treia oară în decurs de șapte ani - renunța la obligațiile ce-i reveneau în calitate de principe moștenitor, punând instituția monarhică într-o situație dificilă', arată istoricul Ioan Scurtu în volumul 'Regele Ferdinand (1914-1927)', apărut la Editura Garamond, București, 1995.

'Spre sfârșitul guvernării liberale a izbucnit criza dinastică, generată de renunțarea lui Carol, fiul mai mare al regelui Ferdinand, la prerogativele sale de moștenitor al tronului. Cauzele acestei renunțări se găsesc atât în comportarea familială a lui Carol (care-și părăsise soția și copilul, rămânând în străinătate cu Elena Lupescu), cât și în atitudinea lui politică - vizând scoaterea monarhiei de sub tutela liberalilor', se arată în lucrarea 'Istoria României în anii 1918-1940. Evoluția regimului politic de la democrație la dictatură', autor Ioan Scurtu (Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996).

'Participând la ședința Consiliului de Coroană din 31 decembrie 1925, Iuliu Maniu a declarat că dreptul de a hotărî într-o asemenea problemă aparținea regelui, dar că ar fi necesar încă un demers 'solemn și oficial' pe lângă principe, pentru a-l determina să revină asupra deciziei sale; până la aflarea rezultatului urma ca ședința Consiliului de Coroană să se suspende, o hotărâre trebuind să se adopte ulterior. După discuții contradictorii, Consiliul de Coroană a hotărât, în unanimitate, să accepte renunțarea lui Carol la calitatea de moștenitor al tronului'. (Ioan Scurtu, 'Iuliu Maniu', Editura Enciclopedică, București, 1995).

Sursa foto: Arhivele Nationale ale Romaniei/Facebook

După ce Consiliul de Coroană, întrunit la 31 decembrie 1925, a acceptat actul renunțării, corpurile legiuitoare au ratificat acest act, la 4 ianuarie 1926, proclamând ca moștenitor al tronului pe Mihai, fiul lui Carol. De asemenea, a fost instituită o Regență (....) care să exercite prerogativele regale în eventualitatea că Mihai ar ajunge pe tron înainte de vârsta majoratului. ('Istoria României în anii 1918-1940. Evoluția regimului politic de la democrație la dictatură', autor Ioan Scurtu, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996).

Sursa foto: Arhivele Nationale ale Romaniei/Facebook

Pe timpul minoratului lui Mihai se instituie o Regență, aflată sub influența liberalilor, și formată din patriarhul Miron Cristea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Gheorghe Buzdugan (din 1 octombrie 1929, în urma decesului acestuia, a fost numit Constantin Sărățeanu), și principele Nicolae, fratele lui Carol. ('Istoria României în date', coordonator Dinu C. Giurescu; Editura Enciclopedică, București, 2003)

'În timp ce liberalii erau apărătorii hotărâți ai actului de la 4 ianuarie 1926, opoziția - în primul rând Partidul Național și Partidul Țărănesc - va începe să facă agitație în favoarea revenirii lui Carol, pentru a lovi astfel în Partidul National-Liberal.(...) La 27 martie 1926, după încheierea a patru ani de guvernare - cea mai lungă din întreaga perioadă interbelică - Ion I.C. Brătianu și-a depus mandatul', se arată în lucrarea 'Istoria României în anii 1918-1940. Evoluția regimului politic de la democrație la dictatură', autor Ioan Scurtu (Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996).

Viața politică românească din următorii ani a fost puternic marcată de dispute între PNL și viitorul PNȚ pe acest subiect, indică și volumul 'Istoria României în date'. Constantin Argetoianu nota: 'Oamenii politici și partidele au fost supuși unei noi clasificări și socotiți apți sau inapți pentru guvernare, după cum puteau fi sau nu fi bănuiți că ar favoriza o eventuală revenire a prințului Carol.' ('Istoria României în anii 1918-1940. Evoluția regimului politic de la democrație la dictatură', autor Ioan Scurtu)

Noul guvern condus de Iuliu Maniu a depus jurământul la 10 noiembrie 1928. După venirea la guvernare a Partidului Național-Țărănesc, o problemă care a frământat mult viața politică a României din acei ani a fost cea a crizei dinastice. Printre cei care s-au pronunțat în sprijinul reîntoarcerii lui Carol în țară s-au numărat Alexandru Averescu, președintele Partidului Poporului, precum și Nicolae Iorga, care continua să fie un adept convins al restaurației. În timp ce șeful guvernului, Iuliu Maniu, căuta să obțină din partea lui Carol 'angajamente solemne', unii miniștri și alți fruntași ai Partidului Național-Țărănesc acționau - mai mult sau mai puțin fățiș - pentru restaurație, se arată în lucrarea 'Din viața politică a României (1926-1947)', autor Ioan Scurtu (Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983).

La 6 iunie 1930, prințul Carol a revenit în țară. Revenirea sa pe tron a fost sprijinită de Partidul Național Țărănesc, respectiv de Iuliu Maniu, în dubla sa calitate de șef de guvern și de partid, cu unele condiții, între care renunțarea la concubinajul cu Elena Lupescu. Bucurându-se de sprijinul armatei, Carol determină accelerarea demersurilor pentru proclamarea sa ca rege, se arată în volumul 'Istoria României în date'. La 8 iunie 1930, Parlamentul îl proclamă pe principele Carol rege al României, sub numele Carol al II-lea, iar regele Mihai redevine prinț moștenitor, primind titlul de 'Mare Voievod de Alba Iulia'.

'Crizei economice avea să i se asocieze criza politică, latentă, este adevărat, dar nu mai puțin profundă. La originea ei s-a aflat reîntoarcerea în țară a prințului Carol, care l-a înlăturat pe propriul său fiu, Mihai, și a devenit, la 8 iunie 1930, regele Carol al II-lea', se arată în volumul 'O istorie sinceră a poporului român', autor Florin Constantiniu (Editura Univers Enciclopedic, București, 2002). AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto din deschidere: peles.ro