Vintilă Horia a fost profesor de literatură universală și comparată la Universidad Complutense din Madrid, de literatură contemporană la Universitatea Catolică din Paris, apoi la Universitatea din Alcalá de Henares. Este singurul scriitor român distins cu Premiul Goncourt, acordat pentru romanul 'Dumnezeu s-a născut în exil' (1960). (sursa: https://muzeulexiluluiromanesc.ro)

A fost unul dintre marile spirite românești și europene din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, pentru care datoria fundamentală a intelectului uman era construcția unei lumi unde libertatea interioară să fie principiul diriguitor, notează 'Dicționarul general al literaturii române' (Ed. Univers Enciclopedic, 2005, București).

S-a născut la 18 decembrie 1915, la Segarcea. A urmat, la București, Colegiul Național 'Sf. Sava' (absolvit în 1933) și Facultatea de Drept; obține și licența în litere a Universității Catolice din Paris.

În iunie 1940 a fost numit atașat de presă la Legația României din Roma, dar în urma schimbării regimului de la București, în octombrie același an este rechemat în țară.

În 1941 i se acordă o bursă Humboldt în Austria, și în anul următor primește numirea ca atașat de presă la Consulatul român din Viena.

Considerat 'cetățean al unei țări inamice' în august 1944 este internat pe rând în mai multe lagăre din Germania și Austria. Evacuat de armata engleză la Bologna, în alt lagăr, a fost eliberat la sfârșitul războiului.

A refuzat să se întoarcă în țară și a rămas în Italia. De altfel, în țară a fost condamnat, sub acuzația de înaltă trădare.

Vintilă Horia, împreună cu soția, a ajuns, în 1947, la Florența, unde l-a întâlnit pe scriitorul italian Giovanni Papini. Mai târziu, în 1963, legat de această întâlnire, publică la Paris interviuri cu Papini, scrie 'Dicționarul general al literaturii române'.

În 1948 emigrează în Argentina. La Buenos Aires lucrează ca funcționar la o societate comercială și ca lector de limba și literatura română la Facultatea de Litere și Filosofie. Tot aici fondează revista 'Noutăți despre Argentina și România'.

S-a întors în Europa, în 1953, cu o bursă de studii a Institutului de Studii Hispanice, stabilindu-se la Madrid, unde s-a angajat ca funcționar la un hotel, apoi ca redactor la Radiodifuziunea Spaniolă și, în cele din urmă, a fost numit profesor la Școala Oficială de Jurnalism.

A redactat, în franceză, romanul 'Dumnezeu s-a născut în exil' (''Dieu est né en exil''), care apare în 1960, obținând un mare succes și fiind distins cu Premiul Goncourt.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Contestat dur de mediile literare de extremă stânga de la Paris, care, potrivit 'Dicționarului general al literaturii române', reproșau juriului că a premiat un fost membru al unui partid fascist, scriitorul a renunțat la acest premiu, printr-o scrisoare adresată juriului Academiei Goncourt. Premiul însă nu i-a fost retras niciodată.

Despre aceasta Vintilă Horia avea să scrie un an mai târziu un eseu autobiografic în care mărturisea: ' 'Dumnezeu s-a născut în exil' a fost destinat de la început să atragă ura Calomniatorilor. N-a fost însă atacat decât atunci când un premiu literar îl propunea atenției unui vast public de cititori. Această operă contrazicea o întreagă tradiție, de origine recentă, e adevărat, dar puternică și mondenă, goală de conținut, dar gălăgioasă. Eu lansam contemporanilor mei un mesaj la speranță, și acest fapt nu putea să-mi fie iertat. Mă ridicam împotriva totalitarismelor de oriunde ar fi venit, împotriva oricărei idei de constrângere și de umilire, împotriva oricărei forme de opresiune individuală sau colectivă. Făceam din Augustus echivalentul altor auguști, mai puțin frumoși, dar mai feroce, vizibili ca lipitorile pe propria noastră carne. Nici acest fapt nu putea să-mi fie iertat. Acestui antitotalitarism, prezent în fiecare pagină a cărții și în toate paginile cărților mele scrise de la 1936 încoace, au încercat să-i opună câteva fraze alese și izolate în mod deliberat din unele scrieri ale mele din tinerețe. S-au prezentat ca probă a fascismului meu fragmente de articole, omițându-se, tot deliberat, să se citeze alte articole scrise de mine în aceeași perioadă și în aceleași jurnale, împotriva lui Hitler și a lui Mussolini'. (sursa: 'Dumnezeu s-a născut în exil' - Despre degradare și risc, Ed. Art, 2008)

Foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO

Întors în Spania, în 1964, scriitorul, care colaborează la câteva dintre cele mai reputate reviste madrilene, dar și din alte orașe spaniole, precum și din alte țări, se integrează în viața culturală spaniolă, primind, în 1972, cetățenia acestei țări.

În anii 1969 și 1970 întreprinde lungi călătorii în Europa și în America de Nord, ca reporter al revistei 'Tribuna Medica' din Madrid, realizând interviuri cu importante personalități literare și științifice, care au fost adunate în volumul 'Viaje a los centros de la tierra', 1971.

În țară înființează revista 'Meșterul Manole', 1939-1941 (în colaborare cu Ovid Caledoniu, Virgil Carianopol, Miron Suru). După plecarea în exil este redactor-șef al revistei 'Dinamica Social' (Buenos Aires, 1949-1953), fondator și director al revistei de cibernetică și futurologie 'Futuro Presente' (Madrid, 1971-1976), codirector al revistei 'Metapolitica' (Roma), fondator și director al colecției universitare 'Punto Omega' (Madrid, 1966-1969), în care îi editează, alături de alți autori importanți, pe Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Ștefan Lupașcu, fondator, în 1983, al Fundației Culturale Române, cu sediul la Madrid.

Se impune și ca istoric literar. De asemenea, traduce în spaniolă opere ale unor scriitori italieni, francezi, germani și, nu în ultimul rând, români: printre altele, scrieri ale lui Panait Istrali ('Ciulinii Bărăganului', 1973) sau George Uscătescu ('Oameni și realități ale timpului nostru', 1961). Alcătuiește antologiile 'Poezia românească nouă' (1956) și 'Antologia poeților români în exil' (1950).

Laureat al premiilor 'Il Conciliatore' (Milano, 1961), 'Bravo a los hombres que unense en la verdad' (Madrid, 1972), 'Dante Alighieri' (Florența, 1981).

Începând cu 'Dumnezeu s-a născut în exil', la care s-au adăugat volumele 'Le Chevalier de la resignation' (1961) și 'Perseguid a Boecio' (1983), Vintilă Horia scrie o trilogie: 'în care tragedia exilului, deopotrivă a celui fizic și a celui spiritual, capătă sensuri universale', notează 'Dicționarul general al literaturii române'.

S-a stins din viață la 4 aprilie 1992, la Villalba, Spania.

Lucrări din opera sa: 'Procesiuni', București, 1936; 'Cetatea cu duhuri', București, 1939; 'Cartea omului singur', București, 1941; 'A murit un sfânt', Buenos Aires, 1951, ediția a 2-a, București, 2000; 'Eseu despre interpretarea ciclică a istoriei', Madrid, 1953; 'Presencia del mito', Madrid, 1956; 'Pocsia y libertad', Madrid, 1959; ''Les Impossibles'', Paris, 1962; ''Quaderno italiano'', Pisa, 1962; ''Diccionario de los Papas'', Barcelona, 1963; ''Giovanni Papini'', Paris, 1963; ''La Septicme lettre'', Paris, 1964; ''Journal dun paysan du Danube'', Paris, 1966; ''El hombre de las nieblas'', Barcelona, 1970; ''Espanayotros mundos'', Barcelona, 1970; ''Viajea los centros de la tierra'', Barcelona, 1971; ''Introduccion a la literatura del siglo XX'', Madrid, 1976; ''Consideraciones sobre un mundo peor'', Barcelona, 1978; ''Literatura y disidencia'', Madrid, 1980; ''Perseguid a Boecio'', Madrid, 1983; ''Un sepulcro en el cielo'', Barcelona, 1987; ''Mai bine mort decât comunist'', București, 1990; ''Reconcjuista del Descubrimiento'', Madrid, 1992; ''Mai sus de miazănoapte'', București, 1992; ''Introducere în istoria filosofiei românești modeme'', București, 1999; ''Moartea morții mele'', Cluj-Napoca, 1999; ''Sfârșit de exil'', București, 2001; ''Credință și creație'', Cluj-Napoca, 2003. (surse: Academia Română - ''Dicționarul general al literaturii române''; Ed. Univers Enciclopedic, 2005, București; https://www.editura-art.ro)

În 1946, scriitorul Vintilă Horia a făcut obiectul unei sentințe judecătorești dispuse de Tribunalul Poporului prin care era condamnat pentru crime de război la 'pedeapsa detențiunii grele pe viață și degradare civică pe timp de zece ani'. În baza acestei decizii, dar și a unei solicitări formulate de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România 'Elie Wiesel' a fost dispusă în 2016 retragerea titlului de cetățean de onoare al orașului natal Segarcea, oferit post-mortem, cu un an înainte, conform Muzeului Cărții și Exilului Românesc. (sursa: https://muzeulexiluluiromanesc.ro)

Demersurile juridice realizate de Cristina Horia, fiica scriitorului, au condus, în decembrie 2018, la anularea de către o instanță a Secției de Contencios Administrativ a Tribunalului Dolj a hotărârii Consiliului Local Segarcea prin care i se retrăsese lui Vintilă Horia titlul de cetățean de onoare al orașului, potrivit sursei citate anterior. AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Horia Plugaru, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.biografiasyvidas.com