Producătorul de film de origine italiană Dino De Laurentiis va intra probabil în istoria filmului ca ultimul magnat 'transatlantic', nota www.theguardian.com/ la moartea sa, în noiembrie 2010. De-a lungul unei cariere de peste 60 de ani, producând filme de ambele părți ale oceanului, pe lângă succese lovindu-se de tot atâtea eșecuri, De Laurentiis a reușit aproape întotdeauna să se mențină pe linia de plutire, mai evidenția publicația amintită.

La Roma, a produs filmul lui Federico Fellini, premiat cu Oscar, 'La Strada' (1954), și grandiosul 'Război și pace' (1956), dar a mai realizat și 'Biblia'/ 'The Bible in the Beginning...' (1966) și 'Waterloo' (1970), care nu și-au recuperat niciodată costurile. Mutându-se în SUA, s-a bucurat de succes cu 'Serpico' (1973), 'Dorința de a ucide' (1974), 'Trei zile ale condorului' (1975) și 'Conan barbarul' (1982), dar a trecut și prin dezastre financiare, cum a fost în cazul producției 'Anul dragonului (1985)'. De Laurentiis a fost, de asemenea, un creator de vedete, atât în Italia, unde a lansat cariera actriței Silvana Mangano, care i-a devenit soție, cât și în SUA, unde a impulsionat cariera lui Al Pacino, menționează sursa citată.

Născut la 9 august 1919, în Torre Annunziata, provincia Napoli, De Laurentiis a fost fiul unui producător de paste făinoase pentru care a lucrat ca agent ambulant în adolescență. În timp ce vindea paste făinoase în Roma, la mijlocul anilor '30, a decis, impulsiv, să se înscrie ca actor la școala de film a orașului, Centro Sperimentale di Cinematografia. Și-a dat seama curând că talentul său era mai degrabă pentru producție. A reușit să acumuleze experiență în majoritatea sectoarelor industriei, înainte de a produce primul său film, 'L'Amore Canta'/ 'Cântec de dragoste' (1941), la vârsta de 22 de ani.

După ce a lucrat în armată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, De Laurentiis a devenit producător executiv la una dintre cele mai importante companii de film din Roma - Lux. Printre filmele pe care le-a produs pentru Lux s-a numărat 'Riso Amaro'/ 'Orez amar' (1949), regizat de Giuseppe De Santis. Un produs al genului ce devenea cunoscut pe atunci sub numele de ''neorealism'' și reflectând opiniile politice de stânga ale regizorului, 'Riso Amaro' a avut un succes fenomenal la box-office în țară și în străinătate.

S-a mândrit că a semnat producția filmului 'Napoli Milionaria' (1950), pe care marele actor și dramaturg Eduardo De Filippo l-a adaptat după succesul său de scenă, prezentând o felie de viață din Napoli, din timpul și după cel de-al Doilea Război Mondial.

În 1950, De Laurentiis și un alt membru al echipei Lux, Carlo Ponti, și-au format propria companie, Ponti-De Laurentiis Cinematografica, producând filme precum 'Europa '51' (1952), regizat de Roberto Rossellini. Ponti și De Laurentiis au avut succes atât la critici, cât și la public cu filmul 'La Strada' al lui Fellini, în care au jucat Anthony Quinn și Giulietta Masina. Filmul a câștigat premiul Oscarul pentru cel mai bun film străin în 1957.

Ani mai târziu, regizorul Jean-Luc Godard, într-un discurs în care a adus un omagiu producătorilor de film, a declarat la Festivalul de Film de la Veneția: 'Fără Ponti și De Laurentiis, 'La Strada' nu ar fi fost niciodată realizat.' Fellini, care era prezent, a strigat sarcastic: ''La Strada' a fost realizat în ciuda lui Ponti și De Laurentiis!' Filmul său ulterior, 'Le Notti di Cabiria' (1957), a fost, de asemenea, produs de De Laurentiis, care se despărțisese deja de Ponti, amintește sursa citată.

Între timp, De Laurentiis își începuse demersul de 'americanizare a cinematografiei italiene' cu prima sa superproducție istorică, 'Ulisse' (1954). Filmul a fost realizat cu familiarul gust italian pentru gen, dar cu o mare vedetă americană, Kirk Douglas. Regia trebuia să fie realizată de Georg Wilhelm Pabst, dar acesta a renunțat în ultimul moment, iar filmul a fost regizat, în schimb, de un respectat artist, Mario Camerini, cunoscut mai ales pentru comediile sale sofisticate, evoca The Guardian.

În 1955, a decis să-l aducă pe King Vidor la Roma pentru a regiza 'Război și Pace'. Un alt producător, Michael Todd, plănuia, de asemenea, să filmeze romanul lui Lev Tolstoi și ambii o doreau pe Audrey Hepburn pentru rolul Natashei. De Laurentiis a făcut cunoscut faptul că negocia cu Jean Simmons și Stewart Granger pentru personajele principale și a plecat în secret în Elveția, unde a obținut un angajament din partea lui Hepburn și a lui Mel Ferrer.

La fel ca studiourile Cinecitta, deținute de stat, construite de Mussolini în anii 1930, noul complex de studiouri construit la inițiativa sa, la începutul anilor 1960, la sud de Roma, se afla pe un teren deschis. Acolo a filmat John Huston 'Biblia', care a depășit absurd bugetul, și unde Serghei Bondarciuk a realizat uriașa coproducție italo-sovietică ''Waterloo'', pentru care singurele economii de costuri au venit din filmările la Moscova, unde mii de soldați ai armatei sovietice au făcut figurație gratuit, potrivit sursei citate.

Până la sfârșitul anilor 1960, studiourile se aflau într-o situație financiară gravă. Un proiect costisitor care nu a fost niciodată realizat a fost 'Il Viaggio di G. Mastorna' de Fellini, pentru care au construit o piață principală și o catedrală, care au rămas ca decor ani de zile, după ce studiourile au fost abandonate. De Laurentiis spera să recupereze după ce a ratat producția filmului 'La Dolce Vita' (1960), cel mai mare succes comercial și artistic al cinematografiei italiene din acele vremuri. El refuzase să accepte proiectul pentru că îl dorea pe Paul Newman în locul lui Marcello Mastroianni în rolul principal. De Laurentiis s-a consolat în 1959 cu ideea inspirată de a-i pune în echipă pe cei mai populari doi actori italieni, Vittorio Gassman și Alberto Sordi, în rolul a doi soldați sordizi din Primul Război Mondial în filmul 'La Grande Guerra' (1959), de Mario Monicelli, care a câștigat Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneția.

De Laurentiis a abandonat în cele din urmă Italia la mijlocul anilor '70, în mijlocul unui scandal financiar legat de încercările sale de a-și salva studiourile, supranumite Dinocitta. A fost o ieșire nedemnă, dar a aterizat pe picioare în SUA, chiar dacă unul dintre primele sale filme acolo, un remake din 1976 al filmului 'King Kong', a fost ridiculizat de mulți, amintește publicația britanică.

În timpul filmărilor pentru drama despre mafie 'Dosarele Valachi' (1972), regizată de Terence Young și cu Charles Bronson în rolul lui Joseph Valachi din Cosa Nostra, De Laurentiis a declarat că a primit amenințări. În anul următor, a realizat o altă dramă polițistă, 'Serpico', regizată de Sidney Lumet, cu Al Pacino în rol principal, pe care De Laurentiis îl văzuse într-o piesă de teatru. A fost impresionat de asemănarea actorului cu detectivul real.

De Laurentiis a produs și 'Conan Barbarul' (1982), care a contribuit la lansarea carierei lui Arnold Schwarzenegger. Atât Milos Forman, cât și David Lynch au reușit să supraviețuiască la două eșecuri exorbitante cu De Laurentiis, 'Ragtime' (1981) și, respectiv, 'Dune' (1984).

A devenit cetățean american în 1986, dar a continuat să se întoarcă în Italia, unde a realizat drama despre submarinul 'U-571' (2000) la Cinecitta  și a filmat pentru 'Hannibal' (2001) la Florența. L-a întâlnit prima dată pe autorul Thomas Harris în timpul filmărilor pentru 'Manhunter' (1986), o adaptare a romanului 'Red Dragon', despre criminalul în serie Hannibal Lecter, interpretat în film de Brian Cox.

De Laurentiis i-a plătit lui Harris 10 milioane de dolari pentru drepturile celui de-al treilea roman despre criminalul în serie, după ce ratase producția 'Tăcerea mieilor' (1981), cu Anthony Hopkins. Rezultatul a fost 'Hannibal' (2001), regizat de Ridley Scott și cu Hopkins în rol principal. În anul următor, a produs un remake al filmului 'Red Dragon', din nou cu Hopkins, care i-a înmânat lui De Laurentiis premiul Irving G. Thalberg Memorial la Oscarurile din 2001.

De Laurentiis a dedicat premiul celor șase femei din viața sa: cele trei fiice ale sale cu Silvana Mangano: Raffaella și Francesca și Veronica, Martha Schumacher, pe care a cunoscut-o la New York în timpul filmărilor pentru 'Dune' și cu care s-a căsătorit în 1990, și fiicele lor, Carolyna și Dina. Singurul fiu al lui De Laurentiis și al lui Mangano, Federico, a murit într-un accident de avion în 1981, după care Mangano a părăsit SUA și s-a întors în Europa, stabilindu-se la Madrid. Ea și De Laurentiis au divorțat cu puțin timp înainte de moartea ei, în 1989, mai amintește sursa citată.

Ultimele producții semnate de Dino De Laurentiis au fost 'Hannibal: În spatele măștii', 'Ultima legiune' și 'Virgin Territory', lansate în 2007, conform https://www.imdb.com/.

A murit pe 10 noiembrie 2010, în Beverly Hills, și a fost înmormântat în Torre Annunziata, Italia. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Andreea Preda)

Sursa fotografiilor: cinemagia.ro