Opera de Stat din Viena era redeschisă, la 5 noiembrie 1955, cu opera ''Fidelio'' de Ludwig van Beethoven, sub bagheta dirijorului Karl Böhm, în noua sală de concerte, dotată cu tehnologie de ultimă generație. Evenimentul a fost transmis de Televiziunea Națională, putând fi astfel urmărit și din fața televizoarelor. Astăzi este una dintre cele mai importante Opere din întreaga lume, fiind instituția cu cel mai mare repertoriu: cele 350 de reprezentații pe sezon sunt urmărite de 600.000 de spectatori, au loc 9 premiere, 60 de spectacole de operă și balet, de la genul baroc la cel contemporan, potrivit https://www.wiener-staatsoper.at/.

Distrusă aproape în totalitate de bombardamentele din 12 martie 1945 - au rămas aproape neatinse fațada principală, scările și foaierul - reconstrucția Operei de Stat din Viena a fost anunțată de secretarul de stat Julius Raab pe 24 mai 1945. Războiul nu se terminase, când s-a început îndepărtarea molozului, acțiune urmată de lucrări de securizare și diverse investigații precum și de îndelungate lucrări de curățare și restaurare, care au durat câțiva ani din cauza lipsei de materiale de construcție și forță de muncă. Asemenea Catedralei Sfântul Ștefan, Opera de Stat, unul dintre cele mai importante monumente formatoare de identitate ale Austriei, a fost prima reconstruită. În 1946, a fost înființat în acest scop Comitetul consultativ pentru construcția Operei, iar în 1947 Fondul de Reconstrucție. În 1949, arhitectul austriac Erich Boltenstern (1896-1991) a primit sarcina privind direcția artistică generală a reconstrucției, precum și pentru proiectarea auditoriului conform modelului anterior. Arhitecților Ceno Kosak (1904-1985) și Otto Prossinger (1906-1987) le-a fost încredințată reproiectarea actualei Săli 'Gustav Mahler' și a Sălii de Marmură, notează https://bittergrounds.com/.

Auditoriul Operei de Stat din Viena a fost complet reconstruit. S-a pus întrebarea dacă designul tradițional al lojelor ar trebui abandonat în favoarea unui teatru mai 'democratic' - o idee susținută, printre alții, și de primarul Vienei de la acea vreme, Theodor Körner. A fost discutată și o propunere a arhitectului Clemens Holzmeister de a crea auditorii separate și convenabile deasupra scenei, care a fost însă respinsă. Arhitectul Erich Boltenstern, însărcinat cu reconstrucția, a decis să păstreze aspectul original în formă de potcoavă al auditoriului și să îl reconstruiască într-o formă modernizată. Structura spațiului a fost reproiectată ținând cont de cerințele de siguranță și de materialele din acea perioadă. Au fost create rute de evacuare suplimentare, iar galeria a fost eliberată de arcadele care anterior restricționau vederea publicului. În designul decorațiunilor interioare, Boltenstern a ales o estetică deliberat minimalistă pentru a oferi sălii un aspect atemporal. Roșu închis, auriu și ivoriu domină schema de culori și păstrează tradiția stilului imperial, dar cu linii discrete și clare care amintesc de anii 1950.

Cladirea Operei de Stat din Viena, distrusă aproape în totalitate de bombardamentele din 12 martie 1945.

Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES 

Cu o capacitate de 2.284 de locuri, inclusiv 567 locuri în picioare, precum și locuri dedicate utilizatorilor de scaune cu rotile și persoanelor însoțitoare, auditoriul oferă astăzi o acustică excelentă și un confort modern.

Piesa centrală a iluminatului este candelabrul de cristal de 3.000 kg, care este amplasat pe tavanul auditoriului. Cu un diametru de șapte metri, este echipat cu 1.100 de becuri și oferă, de asemenea, spațiu pentru un stand de întreținere.

Pictorul Rudolf Eisenmenger (1902-1994) a realizat 'Cortina de Fier', care separă auditoriul de scenă, cu un motiv din opera 'Orfeu și Euridice' de Gluck. Din 1998, această cortină a fost completată în mod regulat de opere de artă de mari dimensiuni, curatoriate sub inițiativa 'muzeu în curs de desfășurare'. Aceste lucrări ce se schimbă creează spațiu pentru arta contemporană în cadrul clădirii încărcate de tradiție și asigură un dialog interesant între designul istoric și cel modern.

Fosa orchestrei a fost proiectată pentru 110 muzicieni și acoperă 123 de metri pătrați, oferind Orchestrei Operei de Stat, care alcătuiește Orchestra Filarmonică din Viena, condiții optime de realizare a actului artistic.

Privită dinspre Opernring, se poate observa partea istorică care s-a păstrat din clădirea originală de la 1869. Fațadele sunt în stil arcadă renascentist, iar loggia de pe partea Ringstrasse este menită să sublinieze caracterul public al clădirii. Cele două reprezentări ecvestre de deasupra fațadei principale a loggiei au fost realizate în 1876. Acestea au fost create de sculptorul german Ernst Julius Hähnel (1811-1891) și înfățișează doi cai înaripați conduși de Armonia și Muza Poeziei (Erato). Cele cinci statui de bronz (de la stânga la dreapta: Eroismul, Melpomene, Fantezia, Thalia și Iubirea), care stau pe piedestaluri în arcadele logiei, aparțin aceluiași artist.

Întreaga fațadă principală și vestibulul principal, scara centrală (a cărei parte inferioară este cunoscută și sub numele de 'Feststiege'), foaierul și logia, precum și salonul de ceai de la etajul al doilea au fost păstrate în forma lor originală. Pe primul palier al scării mari, în lateralul intrării centrale, se află portretele primilor arhitecți ai Operei, August Sicard von Sicardsburg și Eduard van der Nüll, în două medalioane proiectate de sculptorul Josef Cesar (1814-1876). Deasupra lor se află două reprezentări în alt relief de sculptorul Johann Preleuthner (1807-1897), simbolizând baletul și opera.

Un ornament special al scării este pictura de pe tavan 'Fortuna, împărțind darurile', proiectată de pictorul Franz Dobiaschofsky (1818-1867). De asemenea, el a creat cele trei picturi murale pe pânză din arcadele rotunde, care înfățișează baletul, opera comică și tragică. Cele șapte statui alegorice, proiectate de Josef Gasser, întruchipează cele șapte arte liberale: Arhitectura, Sculptura, Poezia, Dansul, Arta Muzicală, Drama și Pictura.

Salonul de ceai, cunoscut anterior sub numele de salonul imperial, este o relicvă impresionantă din epoca imperială și este situat între scara ceremonială și loja centrală. Rezervată cândva exclusiv curții, camera a servit drept loc de retragere și recepție pentru împărat și oaspeții săi. Astăzi, salonul de ceai este unul dintre cele mai bine conservate exemple de arte decorative din această epocă. Pictura de pe tavanul central al salonului de ceai, 'Music on Eagle's Wings' de Karl Madjera, prezintă figura alegorică a muzicii înconjurată de reprezentări ale muzicii lirice și tragice. Această reprezentare plină de viață a artelor și-a păstrat prospețimea culorilor și strălucește puternic și astăzi datorită foițelor de aur folosite. Decorațiunile de pe pereți și tavan cu foiță de aur de 22 de carate, precum și tapiseriile cu inițialele lui Franz Iosif I, mărturisesc splendoarea și măiestria cu care s-a decorat salonul.

În dreapta scării centrale se află Sala 'Gustav Mahler' iar în stânga Sala de Marmură, iar între cele două săli se află 'Schwindfoyer-ul', care împreună cu logia formează fațada dinspre Ringstrasse. Sala de Marmură este una dintre cele mai mari săli de spectacole ale Operei de Stat din Viena și a fost reconstruită în anii 1950 într-un stil simplu. Diferite tipuri de marmură din aproape toate țările europene au fost combinate pentru a simboliza o Europă unită. Marmură regională din Salzburg a fost folosită pentru podea, tocuri de uși și masa mare de bufet.

'Schwindfoyer', numit după pictorul Moritz von Schwind (1804-1871), este una dintre părțile originale ale Operei de Stat din Viena care s-au păstrat și combină stilul romantic cu elemente de gotic târziu. Proiectată inițial ca o sală de pauză pentru clasele de mijloc superioare sub numele de 'Promenadensaal', camera impresionează prin decorațiunile sale bogate în foiță de aur de 22 de carate. Un detaliu remarcabil este tavanul: bolțile ascuțite taie suprafețele boltite în forme triunghiulare, aducând o caracteristică stilistică gotică în sala neorenascentistă.

După război, scena Operei de Stat din Viena a fost reconstruită în interiorul zidurilor de fundație. Această reconstrucție a creat săli de repetiții necesare, care anterior lipseau. În plus, o cantină a teatrului, precum și săli de management și administrație, care fuseseră mutate din auditoriu, au fost amplasate în sala de scenă. Pentru a facilita repetițiile și spectacolele, vestiarele artiștilor și majoritatea sălilor au fost dotate cu difuzoare și monitoare video, astfel încât acțiunea de pe scenă să poată fi urmărită de oriunde. Scena principală a Operei de Stat din Viena, o scenă combinată retractabilă și glisantă cu acționare hidraulică și electrică, a fost construită după război și complet renovată în anii 1990. Scena este împărțită în patru secțiuni: scena principală, cea din spate, laterală și inferioară. Scena principală acoperă 675 de metri pătrați și oferă mai mult spațiu decât auditoriul.

Clădirea istorică a Operei de Stat din Viena a fost inaugurată pe data de 25 mai 1869, cu spectacolul ''Don Giovanni' de W.A. Mozart, în prezența împăratului Franz Iosif I și a împărătesei Elisabeta. Proiectanții clădirii au fost arhitecții vienezi August Sicard von Sicardsburg (1813-1868) și Eduard van der Nüll (1812-1868), iar Josef Hlávka (1831-1908), arhitect și constructor, a fost responsabil pentru lucrările de construcție. Costurile ridicării edificiului s-au ridicat la 6.116.647 guldeni. Opera de Stat din Viena este gazda renumitului Bal al Operei, o tradiție care a început oficial în 1921. A fost întreruptă în 1939 și reluată la un an după inaugurarea noii Opere de Stat din Viena, la 9 februarie 1956. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto din deschidere: On this day in history/X