Începând cu 1990, data de 3 octombrie este Ziua Națională a Germaniei - Ziua Unității Germane, când a avut loc reunificarea celor două state germane. Ziua Unității Germane - 3 octombrie - a înlocuit sărbătoarea națională a Republicii Federale din data de 17 iunie și pe cea din 7 octombrie a fostului RDG, notează https://www.casaschiller.ro/.

'Unitatea germană redobândită pe cale pașnică, curajul civil încununat de succes de care au dat dovadă mulți oameni (...), ne întăresc și astăzi certitudinea că nicăieri în lume nu există un zid atât de înalt și nicio prăpastie atât de adâncă, care să nu poată fi depășite.'', a evidențiat Angela Merkel, cancelarul Germaniei în perioada 2005-2021, în: '25 de ani de Libertate și Unitate', buletin informativ al Guvernului Republicii Federale Germania, potrivit sursei citate.

Timp de 45 de ani, Germania a fost împărțită în două. Mai multe generații de germani își amintesc încă viața de atunci: Estul administrat de Uniunea Sovietică, iar Vestul de Aliații Occidentali, arată articolul 'German Reunification'', publicat pe https://www.nato.int/.

În 1945, forțele aliate au împărțit al Treilea Reich învins în patru zone de ocupație militară. Franța, Regatul Unit și Statele Unite au ocupat Vestul, care a devenit Republica Federală Germania (RFG) când cele trei zone au fuzionat pe 23 mai 1949; iar Uniunea Sovietică a ocupat Estul, care a devenit Republica Democrată Germană (RDG) pe 7 octombrie 1949. Berlinul a suferit aceeași soartă. A fost împărțit în două și, în ciuda faptului că se afla adânc în Estul dominat de sovietici, Berlinul de Vest a rămas o enclavă a Aliaților occidentali.

Relațiile dintre Est și Vest au degenerat curând în Războiul Rece. Iar metafora lui Winston Churchill despre Cortina de Fier a fost înlocuită de cea a Zidului Berlinului, care a ajuns să simbolizeze această perioadă tulbure, mai amintește sursa amintită anterior.

NATO a primit Germania de Vest ca membru pe 6 mai 1955, la o zi după ce statutul său de țară ocupată a încetat (convențiile Bonn-Paris au intrat în vigoare pe 5 mai 1955). Germania de Est a devenit membră a Pactului de la Varșovia, când acesta a fost fondat câteva zile mai târziu, pe 22 mai 1955.

Berlinul ocupat de sovietici a rămas capitala Germaniei de Est, în timp ce Germania de Vest a ales Bonn.

Germania de Est a construit Zidul Berlinului în 1961, în jurul Berlinului de Vest, pentru a opri fluxul de est-germani spre Berlinul de Vest, ce amenința să lase statul comunist fără unii din cei mai bine pregătiți oameni ai săi. La 13 august 1961, confruntat cu un exod de lucrători bine specializați, guvernul a început construcția Zidului Berlinului și a securizat granița cu Germania de Vest. Guvernul argumenta acțiunea susținând că forțe ostile capitaliste au încercat să devalizeze Germania de Est și că spionajul și organizațiile teroriste operau din Berlinul de Vest.

Potrivit lucrării ''The Walls Came Tumbling Down. The Collapse of Comunism in Eastern Europe'', de Gale Stokes (1993), în timp ce Republica Federală Germania se prezenta simplu drept ''Germania'', cel mai bun lucru pe care Republica Democrată Germană putea să-l facă era să se prezinte ca ''primul stat al muncitorilor și țăranilor pe teritoriu german''. Timp de 20 de ani, guvernele vest-germane conduse de Konrad Adenauer (1949-1963) și succesorii săi creștin-democrați au încurajat acest sentiment de inferioritate prin împiedicarea obținerii recunoașterii diplomatice a Germaniei de Est de către comunitatea internațională. Această doctrină a izolat diplomatic Germania de Est până în anii '70. În tot acest timp, populația est-germană nu a înregistrat creșteri. În 1989, era la aproximativ același nivel (17 milioane de locuitori) ca în 1961 și la un nivel mai mic decât în 1949, mai notează sursa citată.

Căderea Zidului Berlinului

Istoria zidului păstrează însemnate câteva momente marcante, ilustrate în lucrarea 'The Fall of the Berlin Wall: 25 Years Later: A look Back' (2015), publicată de Associated Press: la 21 decembrie 1972, Germania de Est și Germania de Vest semnează un tratat de îmbunătățire a relațiilor inter-germane. RDG ajunge să aibă relații diplomatice cu 100 de state; la 7 septembrie 1987, Erich Honecker devine primul lider est-german care efectuează o vizită oficială în RFG; în august și septembrie 1989, zeci de mii de est-germani care încercau să treacă în RFG încep să aglomereze ambasadele Germaniei de Vest din Ungaria, Cehoslovacia și Polonia; la 10 septembrie 1989, începe exodul odată ce Ungaria acceptă să deschidă granițele pentru cetățenii est-germani; la 30 septembrie 1989, RDG și RFG cad de acord ca refugiații aflați în ambasadele de la Praga și Varșovia să primească permisiunea de a pleca în Vest. Peste 45.000 de est-germani ajung în Germania de Vest până la începutul lunii octombrie; la 4 octombrie 1989, aproximativ 10.000 de aspiranți la emigrare se ciocnesc cu forțele de poliție în Dresda, eveniment urmat de încă o demonstrație o zi mai târziu; la 6-7 octombrie 1989, Germania de Est sărbătorește cea de-a 40-a aniversare cu ceremonii umbrite de exodul refugiaților și de numeroase demonstrații. Guvernul respinge necesitatea reformelor democratice.

Erich Honecker decide să demisioneze, iar pe 7 noiembrie întregul SED Politburo i-a urmat exemplul. Pe 9 noiembrie, granița dintre RFG și RDG a fost deschisă tuturor, fără a fi necesare formalități. La Berlin, mulțimi de oameni au început să demoleze Zidul Berlinului.

Căderea Zidului Berlinului în noaptea de 9-10 noiembrie 1989 a survenit într-un moment de confuzie deplină pentru liderii comuniști din Germania de Est, evidențiază ''The Walls Came Tumbling Down. The Collapse of Comunism in Eastern Europe''. O sesiune specială a Comitetului Central era în desfășurare când Zidul a căzut.

În contextul acestor presiuni din partea populației și a Republicii Federale Germania, Partidul Comunist est-german a luat extraordinarele decizii din 9 noiembrie privind spargerea Zidului, renunțarea la rolul conducător și acceptarea alegerilor libere. În zilele următoare, zeci de mii de manifestanți din Leipzig sau Berlin scandează: ''Suntem un popor!''.

Pe 8 decembrie, la Congresul SED, prim-ministrul Hans Modrow a declarat că nu ar trebui să se vorbească deloc despre reunificarea Germaniei. Între timp, la Bundestag, Helmut Kohl - prim-ministrul RFG-, a prezentat un plan cu 10 puncte pentru reunificarea Germaniei. Prim-ministrul britanic, Margaret Thatcher, a răspuns rapid, spunând că implementarea planului este exclusă, deoarece încălca inviolabilitatea frontierelor garantată de Conferința de la Helsinki din 1975, potrivit paginii organizației European Network Remembrance and Solidarity - https://enrs.eu/article/3-october-1990-reunification-of-germany.

Pașii spre Reunificare

Astfel a început o adevărată bătălie pentru reunificarea Germaniei. Pe 18 martie 1990, în RDG au avut loc alegeri, creștin-democrații obținând peste 40% din voturi. Acest lucru l-a încurajat pe Kohl să-și continue eforturile de reunificare. El a anunțat un curs de schimb garantat de 1:1 între mărcile germane estice și vestice, permițând astfel formarea unei uniuni monetare la 1 iulie 1990.

În ciuda dorinței și eforturilor germane de unitate, cele patru puteri au rămas responsabile pentru Germania în ansamblu, așa cum fusese garantat Aliaților în temeiul Tratatului de la Paris privind suveranitatea Republicii Federale Germania, încheiat la 23 octombrie 1954. Pe 5 mai, a început la Bonn 'Conferința 2+4' (Zwei-plus-Vier-Vertrag), la care au participat miniștri din Germania de Est și de Vest și din cele Patru Puteri. Acordul s-a încheiat pe 12 septembrie 1990, după dezbateri aprinse, cu 'Tratatul privind soluționarea finală a problemei Germaniei', notează sursa amintită anterior. Punctul 1 al Tratatului prevedea că Germania unită nu avea și nu va avea nicio pretenție teritorială împotriva altor state. Armata germană urma să fie redusă la 370.000 de militari, iar trupele sovietice urmau să se retragă până în 1994. În plus, cele patru puteri au renunțat la responsabilitatea față de Germania.

În primele ore ale zilei de 23 august 1990, a zecea Cameră a Poporului din RDG a luat, în cadrul unei sesiuni speciale istorice, decizia de a adera la Republica Federală Germania în conformitate cu articolul 23 din Legea fundamentală și, astfel, de a deveni parte a entității federale care este Germania, punctează https://www.deutschland.de/.

Pe 31 august 1990, guvernele ambelor state germane au semnat cuprinzătorul 'Tratat dintre Republica Federală Germania și Republica Democrată Germană privind stabilirea unității germane', care intra în vigoare la 3 octombrie 1990.

Alegerile parlamentare au avut loc pe 2 decembrie 1990, iar rezultatele au fost următoarele: creștin-democrați 44%, social-democrați 33,5%, liberali 11%, Alianța '90/Verzii 4% și comuniști 2%, potrivit https://enrs.eu.

Unificarea a determinat ciocnirea a două sisteme economice - socialismul și capitalismul. Situația din partea de est, mai puțin populată și mai slabă din punct de vedere economic, a fost mult mai dificilă. Acest lucru a impus o povară financiară uriașă asupra Germaniei, iar în perioada de cinci ani dintre 1990 și 1995, guvernul a cheltuit de două ori bugetul federal pentru dezvoltarea fostei RDG. Programul, cunoscut sub numele de 'Reconstrucția economică a Germaniei de Est', a avut ca scop crearea de oportunități egale și introducerea statelor federale estice în piața liberă. Potrivit unor estimări date publicității în toamna anului 2005, costurile totale ale reunificării se ridicau la 1,5 - 1,6 trilioane de euro. În ciuda reunificării, divizarea în 'Ossis' (estici) și 'Wessis' (vestici) nu a fost eradicată și a continuat să divizeze cetățenii acestui stat reunit ani de zile după unificarea formală, menționează sursa citată anterior.

Sfârșitul Războiului Rece a reprezentat o schimbare radicală în relațiile internaționale. S-a întâmplat într-o perioadă scurtă de timp și a fost rezultatul unei serii de factori - politici, economici și militari - care au culminat cu dizolvarea Uniunii Sovietice în 1991. Însă căderea Zidului Berlinului a marcat o schimbare radicală în relațiile internaționale, întruchipând începutul unei noi ere. Reunificarea Germaniei a fost un alt pas înainte pentru Germania și pentru întreaga Europă, arată https://www.nato.int/.

Odată cu reunificarea Germaniei, la 3 octombrie 1990, Berlinul a fost restabilit capitală a Germaniei unite, iar landurile fostei Republici Democrate Germane s-au alăturat Republicii Federale Germania în calitate de membru NATO. Germania se retrăsese din Pactul de la Varșovia în septembrie 1990, cu doar câteva zile înainte de unificarea germană. Timp de decenii, sprijinul NATO pentru reunificarea Germaniei a fost constant și cu atât mai special cu cât, atunci când s-a întâmplat, secretarul general de atunci, Manfred Worner, era primul german care a ocupat acest post.

'Germania și-a depășit diviziunea dureroasă și nefirească. Astfel, s-a făcut un pas vital pentru a depăși divizarea Europei. (...) Nicio pace permanentă, nicio nouă ordine europeană de libertate, democrație și prosperitate nu putea fi construită în jurul unei Germanii divizate sau în opoziție cu dorințele germanilor înșiși de a trăi într-o singură națiune. Astăzi am lăsat în urmă aproape o jumătate de secol de confruntare și frustrare.', a susținut atunci Manfred Worner, secretar general al NATO în perioada 1988-1994. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Ionela Gavril, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto din deschidere: www.enrs.eu