logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Gala oficială 'Nadia Comăneci - 50 de ani de la prima notă de 10.00' (29 mai)

Image

La 29 mai 2026, are loc Gala oficială 'Nadia Comăneci - 50 de ani de la prima notă de 10.00', la Palatul Parlamentului din București, cu începere de la ora 19:00.

Evenimentul, organizat de Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR), reprezintă momentul central al programului național 'Anul Nadia', dedicat celebrării a jumătate de secol de la performanța care a schimbat definitiv istoria gimnasticii mondiale, arată cosr.ro.

Gala aniversează momentul 18 iulie 1976, atunci când Nadia Comăneci a devenit prima gimnastă din istorie care a primit nota perfecta 10.00 la Jocurile Olimpice de vară de la Montreal. Performanța Nadiei Comăneci a redefinit standardele gimnasticii, iar elementele de dificultate introduce de ea, precum celebrul 'Salto Comăneci', sunt incluse și astăzi în codul de punctaj.

Potrivit președintelui COSR, Mihai Covaliu, la Gala de la Palatul Parlamentului participă, alături de 'Zeița de la Montreal', Nadia Comăneci, personalități de marcă, precum Thomas Bach, președintele de onoare al Comitetului Internațional Olimpic, Spyros Capralos, președintele Comitetelor Olimpice Europene, Marta Karoly, antrenoarea Nadiei, alături de foști mari gimnaști, antrenori legendari și campioane olimpice.

Programul galei include momente artistice și coregrafice inspirate din exercițiile Nadiei Comăneci, proiecții multimedia cu imagini de arhivă din Montreal 1976, interviuri și discursuri ale personalităților sportive. Nu vor lipsi secvențele dedicate moștenirii tehnice lăsate de Nadia Comăneci în gimnastică.

Totodată, va fi prezentată colecția aniversară de costume de gimnastică, realizată în colaborare cu designerul Cristian Moreau, în ediție limitată de 200 de piese.

Evenimentul are loc într-un cadru solemn, în Sala Unirii a Palatului Parlamentului, spațiu ales pentru a sublinia caracterul național și simbolic al aniversării.

Gala de la Palatul Parlamentului este transmisă în direct, simultan, de TVR 1 și TVR Sport.

Gala oficială 'Nadia Comăneci - 50 de ani de la prima notă de 10.00' face parte dintr-o serie amplă de manifestări dedicate Nadiei Comăneci. În ziua premergătoare Galei, la 28 mai, Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din aur, o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 50 de ani de la obținerea primei note de 10 din istoria Jocurilor Olimpice în proba de gimnastică feminină.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO


La 31 mai, în orașul natal al marii campioane olimpice, Onești - Oraș European al Sportului în 2026, va avea loc Gala Campioanelor, începând cu ora 19:00, pe Stadionul Carom, care a fost recent reabilitat. Alături de Nadia Comăneci, vor participa legende ale gimnasticii și sportului românesc, precum Ecaterina Szabo, Simona Amânar, Cătălina Ponor, Sandra Izbașa, Larisa Iordache, Andreea Răducan, Ana Maria Brânză și Constantina Diță.

Sursa foto: CSM Onesti/Facebook.com


La data de 14 mai 2025, Senatul României a adoptat proiectul inițiat de vicepreședintele COSR, Elisabeta Lipă, ca anul 2026 să devină 'Anul Nadia Comăneci', pentru a promova sportul și a celebra performanțele legendarei fostei gimnaste supranumite 'Zeița de la Montreal'.

La 10 iulie 2025, președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind instituirea anului 2026 ca 'Anul Nadia Comăneci'. COSR a fost desemnat ca instituție coordonatoare a întregii activități derulate în cursul anului 2026.

'Anul Nadia 2026 nu este o aniversare, ci un program național dedicat excelenței, care celebrează o valoare universală: perfecțiunea', precizează COSR. 'Acest an nu este despre trecut, ci despre continuitate. Despre generațiile de gimnaste care au urmat, despre copiii care intră astăzi într-o sală de sport, despre valori precum disciplina, rigoarea și excelența', punctează sursa citată.

Foto: (c)  CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO


Startul oficial pentru Anul Nadia 2026 a fost dat la 16 ianuarie, în cadrul unui eveniment special, de către președintele COSR, Mihai Covaliu.

În ziua de 17 martie 2026, Nadia Comăneci împreună cu o delegație a României formată din mari campioni olimpici au fost prezenți în Parlamentul European, pentru a transmite 'un mesaj puternic despre tradiția și performanța sportului românesc', notează www.cosr.ro.

În data de 20 aprilie 2026, Nadia Comăneci a primit prestigiosul premiu pentru întreaga carieră la Gala Premiilor 'Laureus' World Sports, premiile Oscar din sport, în cadrul unui eveniment desfășurat la Madrid.

La 24 aprilie 2026, președintele COSR, Mihai Covaliu și ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu au semnat un document de colaborare dedicat marcării 'Anului Nadia Comăneci' și susținerii acestuia prin activități de diplomație publică și culturală, arată cosr.ro.

Sursa foto: Ministerul Afacerilor Externe/Facebook


***
Nadia Comăneci este una dintre cele mai mari legende ale sportului românesc și mondial, fiind prima gimnastă din istorie care a obținut nota 10 la Jocurile Olimpice. Cele 7 note de 10 la Jocurile Olimpice de la Montreal, 1976, cucerite la vârsta de 14 ani și jumătate, au făcut înconjurul planetei, au revoluționat gimnastica mondială și au adus faima României.

A câștigat 9 medalii olimpice, dintre care 5 de aur, 2 de aceeași valoare la Campionatele Mondiale și alte 9 medalii de aur la Campionatele Europene.

'Nadia Comăneci a fost considerată o gimnastă perfectă, un adevărat fenomen, impunându-se prin grație, precizie, armonie, simț artistic, amplitudine și îndrăzneală în abordarea unor elemente de mare dificultate. S-a scris despre ea că reprezintă desăvârșirea în sportul pe care-l practică, fiind, totodată, o gimnastă încântătoare și uimitor de expresivă, strălucitoare și plină de temperament, care a adus o notă deosebită, originală nu doar în acrobatică', potrivit ''Enciclopediei Educației Fizice și Sportului din România'' (Volumul II, București, 2002).

S-a născut la 12 noiembrie 1961 în orașul Onești, județul Bacău.

Gimnasta Comăneci în timpul orelor de curs, 1976.

Foto: (c)  VASILE MOLDOVAN/Arhiva istorică AGERPRES


Cariera sportivă
A făcut cunoștință cu gimnastica la vârsta de 5 ani, în timpul grădiniței. A fost descoperită de antrenorul Marcel Duncan. Din 1971, a fost antrenată de soții Bela și Martha Karoly.

Gimnasta Nadia Comăneci în timpul unui antrenament, 1976.

Foto: (c)  VASILE MOLDOVAN/Arhiva istorică AGERPRES


A participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice, în 1976, la Montreal și în 1980, la Moscova.

Este supranumită 'Zeița de la Montreal' după ce, în 1976, a obținut titlul olimpic absolut, cucerind 3 medalii de aur (la individual compus, bârnă și paralele), una de bronz (sol) și argint cu echipa, la Jocurile Olimpice din orașul canadian.

Lucrarea 'Campionii Secolului XX' (București, Editura Fundația Rompres, 2000) notează că, în 1976, la Montreal, a avut loc afirmarea unei tinere gimnaste care a intrat imediat în paginile celebrei 'Guiness Book', cu prima notă de 10 la gimnastică din istoria Olimpiadelor, cel mai mare total în concursul individual compus - 79,275 din 80 puncte posibile, cea mai tânără campioană olimpică (triplă - la individual compus, paralele și bârnă), la numai 15 ani.

Ceremonia de decorare a sportivilor români, participanţi la Olimpiada de la Montreal

Foto: (c)  Arhiva istorică AGERPRES


Deoarece nimeni nu credea posibilă obținerea unei note de 10.00 la gimnastică, tabela electronică fusese programată să afișeze doar trei cifre, maxim 9.99. Astfel, nota '10.00' a fost anunțată ca '1.00', singura opțiune disponibilă din punct de vedere tehnic. A fost un moment istoric care a redefinit standardele gimnasticii mondiale și care simbolizează perfecțiunea atinsă în sport.

La Jocurile Olimpice de la Moscova, 1980, și-a adăugat în palmares două titluri olimpice, la bârnă și sol, precum și două medalii de argint, la individual compus și cu echipa.

La Campionatul Mondial din 1978, de la Strasbourg, cucerește prima medalie de aur la bârnă obținută la 'mondiale' pentru gimnastica românească și 2 medalii de argint, la sărituri și cu echipa. Un an mai târziu, la Campionatul Mondial de la Forth Worth, SUA, Nadia Comăneci are o contribuție esențială la câștigarea de către lotul feminin de gimnastică al României a primului titlu de campioană mondială pe echipe.

La Campionatul European, a cucerit, în 1975, la Skien, Norvegia, 4 medalii de aur - la individual compus, sărituri, paralele și la bârnă, precum și medalia de argint la sol. La ediția din 1977 a 'europenelor' de la Praga, s-a clasat pe locul I la individual compus și la paralele iar la cea de la Copenhaga, din 1979, a cucerit trei titluri de campioană europeană, la individual compus, sărituri și la sol.

În 1979, la 'Cupa Mondială', desfășurată la Tokio, Japonia, a obținut locul I la sol și la sărituri, locul II la bârnă și locul III la individual compus.

La acest palmares remarcabil se adaugă titlurile de campioană națională și numeroasele medalii, în special de aur, câștigate în diverse competiții și turnee internaționale, precum și aprecierile deosebite ale spectatorilor și specialiștilor.


După retragerea din activitatea competițională
S-a retras din activitatea competițională la 6 mai 1984, când a avut loc, la Palatul Sporturilor și Culturii din București (actuala Sală Polivalentă) gala de adio a gimnastei. Prezent la eveniment, președintelui de atunci al Comitetului Internațional Olimpic, Juan Antonio Samaranch, i-a înmânat Ordinul Olimpic 'Colanul de argint' pentru contribuția sa excepțională la mișcarea sportivă mondială.

 Gala de retragere a gimnastei Nadia Comăneci a avut loc la 6 mai 1984; la Palatul Sporturilor din Capitală.

Foto: (c)  MIRCEA HUDEK/Arhiva istorică AGERPRES


În calitate de antrenor federal, funcție pe care a îndeplinit-o în perioada 1984-1989, Nadia Comăneci a adus o însemnată contribuție la pregătirea loturilor naționale de gimnastică.

Fosta gimnastă Nadia Comăneci vizitează sala GymNadia.

Foto: (c)   ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO


În 1999, Nadia Comăneci devenea primul sportiv invitat să vorbească la Națiunile Unite, pentru a lansa Anul 2000, Anul Internațional al Voluntariatului.

Nadia Comăneci este ambasador global al Special Olympics International, președinte onorific al Federației Române de Gimnastică (din 1996), președinte onorific al Comitetului Olimpic Român (martie 2002), Ambasadorul Sporturilor Românești, vicepreședinte în Consiliul Director al Asociației Distrofiei Musculare și membră a Fundației Federației Internaționale de Gimnastică.

Foto: (c)  GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO


În anul 2000, a primit Ordinul Național 'Steaua României' în grad de Comandor, iar în 2009, Patriarhul Daniel i-a acordat Ordinul 'Sfinții Împărați Constantin și Elena'. La 11 noiembrie 2021, Nadia Comăneci a fost decorată cu Ordinul Național 'Steaua României' în grad de Mare Ofițer, potrivit Administrației Prezidențiale.

Este primul sportiv român inclus în International Gymnastics Hall of Fame, în 1993, potrivit www.cosr.ro.

Gala 'Nadia Comăneci - Sportiva Secolului XX'. În imagine: Nadia Comăneci şi Octavian Bellu

Foto: (c)  CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO


Cu doar câteva săptămâni înainte de Revoluția Română din decembrie 1989, Nadia Comăneci a părăsit clandestin România, pe fondul restricțiilor severe impuse de regimul comunist și dificultăților financiare.

La 1 decembrie 1989, s-a prezentat la Ambasada SUA din Viena pentru a solicita azil politic, ajungând ulterior în Statele Unite. Acolo și-a construit o carieră diversificată, devenind o figură centrală în promovarea gimnasticii la nivel global, o femeie de afaceri de succes și o filantroapă activă.

La 27 aprilie 1996, s-a căsătorit cu gimnastul american Bart Conner, în cadrul unei ceremonii fastuoase desfășurate la București. Împreună cu soțul ei, administrează o școală de gimnastică de elită situată în Oklahoma, o publicație de referință în domeniul gimnasticii, 'International Gymnast Magazine', precum și o companie de producție TV specializată în evenimente sportive.

Foto: (c)   MIHAI SAVU / AGERPRES FOTO


În decembrie 2003, a publicat cartea 'Scrisori către o tânără gimnastă'. Structurată sub forma a 13 scrisori adresate imaginar unei tinere aflate la început de drum, cartea surprinde momente-cheie din cariera sportivă și viața Nadiei Comăneci, precum începuturile în Onești, momentul Montreal 1976, dificultățile trăite în timpul regimului comunist, noua viață în SUA și activitățile sale caritabile.

Foto: (c)  ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO


Anul 2026 a fost declarat oficial 'Anul Nadia Comăneci' în România, pentru a celebra 50 de ani de la istoricul '10 perfect' obținut la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu ,editor online: Andreea Preda)

 

Sursa foto din deschidere: Nadia Comaneci/Facebook

Afisari: 2494

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 24-10-2026 10:00

Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)

Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf

Documentare 24-10-2026 09:00

24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)

Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O

Documentare 24-10-2026 08:00

24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)

Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD

Documentare 24-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie

Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal

Documentare 24-10-2026 05:29

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie

Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 23-10-2026 13:52

Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026

Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa

Documentare 23-10-2026 12:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai

Documentare 23-10-2026 11:00

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant

Documentare 23-10-2026 10:00

Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)

Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr

Documentare 23-10-2026 09:00

23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)

Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ

Documentare 23-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.

Documentare 23-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie

Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 22-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î

Documentare 22-10-2026 09:30

PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)

Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din

Documentare 22-10-2026 09:00

Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)

În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc. &#