La 15 august 1945, împăratul Hirohito al Japoniei a anunțat, în primul său discurs difuzat la radio, acceptarea de către statul japonez a condițiilor de capitulare avansate de Puterile Aliate, punându-se astfel capăt celui de-Al Doilea Război Mondial, potrivit Reuters.

Japonia intrase în conflict în decembrie 1941, prin atacul asupra bazei americane de la Pearl Harbour, determinând implicarea Statelor Unite ale Americii în operațiunile militare ale celui de-Al Doilea Război Mondial.

La 26 iulie 1945, în Conferința de la Potsdam, Aliații au stabilit, sub forma unei Proclamații, termenii capitulării Japoniei. Suveranitatea niponă trebuia limitată la insulele Honshu, Hokkaido, Kyushu, Shikoku și asupra altor insule mici ce urmau să fie stabilite de reprezentanții Aliaților. Forțele armate nipone trebuiau dezarmate complet, iar militarilor să li se permită să revină la casele lor, guvernul nipon să îndepărteze barierele în calea refacerii și consolidării direcțiilor democratice, restabilirea libertății de expresie, a religiei și a libertății de gândire, precum și respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Articolul 11 al declarației viza păstrarea acelor industrii care să ofere cadrul necesar funcționării economiei să permită plata reparațiilor de război, însă nu acele ramuri industriale care ar fi oferit posibilitatea reînarmării pentru a putea duce un război, conform www.atomicheritage.org.

Prezidarea de către împăratul Hirohito a Consiliului de Război a contribuit la adoptarea hotărârii prin care executivul nipon și-a asumat transmiterea deciziei de încheiere a ostilităților. ''Este evident că națiunea nu mai poate purta războiul, iar abilitatea sa de a-și apăra granițele este îndoielnică'', a menționat împăratul Hirohito cu prilejul ședinței Consiliului de Război, ai cărui membrii aveau opinii împărțite privind asumarea capitulării, potrivit history.com. Adoptarea acestei decizii a fost luată și din perspectiva invaziei sovietice în Manciuria. Ministrul nipon de război, generalul Anami Korechika, a fost unul dintre susținătorii continuării războiului, însă nu putea să susțină o poziție opusă împăratului, indică www.osti.gov.

Executivul de la Tokyo a transmis un mesaj diplomatic către ambasadorii săi din misiunile diplomatice din Elveția și Suedia, care a fost ulterior transmis Aliaților. Conținutul mesajului făcea referire la acceptarea formală a Declarației de la Potsdam, incluzând prevederea potrivit căreia ''Declarația de capitulare nu va conține nicio cerere care să prejudicieze prerogativele Majestății Sale în calitate de conducător suveran''. După transmiterea mesajului, au fost demarate negocieri între administrațiile de la Washington și de la Tokyo, pe fondul luptelor crâncene dintre Japonia și Uniunea Sovietică în Manciuria, potrivit history.com.

La 10 august 1945, Japonia a transmis Aliaților consimțământul asupra condițiilor de capitulare necondiționată propuse la Conferința de la Potsdam, potrivit history.com.

Decizia monarhului japonez a fost semnificativ determinată de bombardamentele din 6 și 9 august 1945, când bombardiere strategice americane B-29 au lansat, pentru prima dată în istorie, bombe cu încărcătură nucleară asupra Japoniei. Întreaga Japonie fusese blocată, iar factorii de decizie erau șocați de amplitudinea atacului și căutau cu orice preț să găsească un numitor comun privind capitularea.

La doar câteva ore după atacul care avusese loc deasupra orașului Nagasaki, premierul Suzuki Kantaro a convocat o conferință imperială, la care au luat parte toți membrii executivului, membrii Consiliului Suprem și împăratul Hirohito. Timp de câteva ore, împăratul Hirohito a ascultat toate opiniile grupului care se opunea capitulării, dar și-a respectat rolul de simplu observator al dezbaterii politice din cabinet, fără să intervină decisiv.

Decizia capitulării a fost intens dezbătută de împăratul Hirohito, cei din guvern și reprezentanții Consiliului Suprem pentru Coordonarea Războiului într-o întâlnire specială desfășurată pe durata a trei săptămâni, din 26 iulie până la 14 august.

Analizând situația critică în care se afla Japonia, împăratul a susținut în dimineața zilei de 10 august un discurs amplu prin care, făcând apel la rolul moral și spiritual al Japoniei, a îndemnat factorii politici să înțeleagă ca trebuie ca statul japonez să accepte termenii avansați la Conferința de la Potsdam și să capituleze.

În cadrul mesajului difuzat la radio, la nivel național, împăratul Hirohito a transmis, la 15 august 1945 (data de 14 august 1945 în alte state de pe glob, în funcție de fusul orar - n.red.), poporului nipon decizia capitulării Japoniei, conform history.com. Acesta a fost momentul public prin care a fost anunțată națiunea japoneză și comunitatea internațională privind încheierea războiului din Pacific.

În discursul său, împăratul a motivat decizia prin evitarea pierderii a numeroase vieți omenești pe fondul pregătirilor inamicului de a purta noi atacuri devastatoare cu ''o bombă nemiloasă a cărei putere de distrugere este nemăsurabilă'', indică www.history.com. ''Situația războiului a evoluat în dezavantajul Japoniei'', explica, în prima parte discursului, împăratul, conform www.osti.gov. Potrivit memoriilor împăratului japonez Hirohito, temerea sa la momentul luării deciziei de capitulare era deplin întemeiată că ''rasa niponă va fi complet distrusă dacă războiul continua''.

La scurt timp după discursul împăratului, membrii cabinetului și cei ai Consiliului Suprem s-au întrunit și au votat în unanimitate acceptarea condițiilor de la Potsdam, dar cu specificația clară ca împăratul Hirohito să rămână conducătorul suveran al țării.

Astfel, executivul de la Tokyo a avut drept obiectiv protejarea funcției imperiale, însă Aliații nu au fost de acord cu includerea anumitor condiții în procesul de purtare a negocierilor privind capitularea. A fost obținută o înțelegere, împăratul și-a păstrat titlul imperial, însă a fost determinat să renunțe public la statutul divin al funcției sale. Generalul american Douglas MacArthur considerase că o astfel de expunere publică a împăratului cu prilejul ceremoniei avea să acționeze ca un factor stabilizator pentru Japonia postbelică, indică history.com.

Timp de două săptămâni, delegațiile administrațiilor Statelor Unite și Japoniei au desfășurat negocieri ample pentru stabilirea detaliilor capitulării. Evenimentul oficial s-a desfășurat, în cadrul unei ceremonii formale, la 2 septembrie 1945, la bordul navei americane de luptă USS Missouri, indică www.osti.gov. Oficialii guvernului nipon au semnat documentul capitulării intitulat ''Instrumentul capitulării japoneze''. Din partea Aliaților au fost prezenți reprezentanți ai guvernelor SUA, Marii Britanii, Chinei, Uniunii Sovietice, Canadei, Australiei, Noii Zeelande, Franței și Olandei, care, de asemenea, au semnat documentul capitulării Japoniei, potrivit www.warhistoryonline.com. După ceremonie, au avut loc manifestări, organizate în cadrul ''V-J Day'' (Ziua Victoriei Asupra Japoniei), în statele aliate, atât în rândul civililor cât și în cadrul structurilor militare aliate. Ostilitățile militare ample s-au încheiat imediat, după semnarea capitulării, în câteva insule din Pacific luptele au mai continuat timp de câteva luni, potrivit www.warhistoryonline.com. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.qmagazine.ro