Fostul mare atacant italian Sandro Mazzola, care a jucat 17 ani la clubul de fotbal Inter Milano, a murit la vârsta de 83 de ani, a anunțat formația italiană, la 19 septembrie 2026, conform Reuters.

Sandro Mazzola, considerat drept unul dintre cei mai mari fotbaliști ai clubului italian Internazionale Milano și ai naționalei Italiei, s-a născut la 8 noiembrie 1942 la Torino. A jucat atât ca atacant cât și ca mijlocaș ofensiv, având calități care l-au plasat în galeria celor mai mari jucători ai fotbalului mondial.

Cariera sa a fost legată de Internazionale Milano chiar dacă s-a născut la Torino, unde tatăl său scrisese istorie ca fotbalist. Contribuția în îmbrăcarea tricoului lui Inter a avut-o un apropiat al tatălui său, atacantul lui Inter, Benito Lorenzi, care a determinat-o pe mama tânărului fotbalist ca acesta din urmă și fratele său Ferruccio să semneze cu echipa rivală a lui AC Milan, potrivit https://www.italyonthisday.com/.

Debutul său pentru Internazionale Milano a avut loc la 10 iunie 1961 împotriva lui Juventus Torino. A câștigat patru titluri de campion al Italiei și două cupe europene cu Internazionale Milano, mare parte dintre acestea sub bagheta marelui antrenor Helenio Herrera.

A îmbrăcat de 70 de ori tricoul echipei naționale a Italiei și a făcut parte din echipa care a câștigat Campionatul European în 1968 și a jucat finala Cupei Mondiale la ediția din 1970, din Mexic.

Sandro Mazzola a purtat o nespusă povară pe terenul de joc, și anume renumele de jucător al tatălui său, marele Valentino Mazzola. A recunoscut chiar el pentru presa din Peninsulă că la un moment dat chiar a vrut să renunțe la fotbal, fiind apreciată prestația sa într-o continuă comparație cu jocul tatălui său, potrivit https://thesefootballtimes.co/ și https://forzaitalianfootball.com/.

Tatăl său Valentino a fost un jucător remarcabil, căpitan al lui Torino, dar a sfârșit tragic în accidentul de avion de la Superga, din mai 1949, care aducea echipa de la un meci amical desfășurat în Portugalia, la Lisabona.

Reușita lui Internazionale Milano în 1963 de cucerire a titlului în Italia a condus echipa milaneză și spre câștigarea Cupei Campionilor Europeni și a participării în trei finale consecutive. Primele două finale au fost câștigate de ''nerrazzuri'' cu Real Madrid și Benfica Lisabona, în cea de-a treia pierzând în fața campioanei Scoției, Celtic. Sandro Mazzola a fost hotărâtor în primele două finale câștigate și a marcat și în cea de-a treia. Au urmat victorii importante și în campionatul Italiei încununate de câștigarea unor noi titluri pentru echipa sa, care a fost denumită în acea perioadă drept La Grande Inter, cu Mazzola în rolul de pivot central al întregului angrenaj ofensiv, conform https://thesefootballtimes.co/.

În anii 1970 a devenit căpitanul lui Inter Milano, a obținut titlul de campion al Italiei în sezonul 1970/1971 și a condus ca lider echipa ''nerrazzurilor'' până la retragerea sa din activitatea sportivă în 1977, potrivit https://www.byfarthegreatestteam.com/.

În 1971 a fost al doilea cel mai bun jucător în clasamentul pentru desemnarea Balonului de Aur, după câștigătorul trofeului olandezul Johan Cruyff.

A marcat 22 de goluri pentru Squadra Azzura, pentru care debutase la 20 de ani în 12 mai 1963, împotriva Braziliei, și a fost parte din echipa care a participat la edițiile Cupei Mondiale din 1966, 1970 și 1974. Stilul său de joc se asemăna cu cel al scoțianului Kenny Dalglish. La ediția din 1970 a Cupei Mondiale, unde Italia a fost considerată una dintre favorite, antrenorul selecționatei italiene Ferruccio Valcareggi a considerat că Mazzola nu poate juca, la mijlocul terenului, alături de alt mare nume al fotbalului italian Gianni Rivera, astfel că fiecare a jucat câte o repriză și și-au adus aportul pentru succesul Squadra Azzura. Apreciind calitățile celor doi, selecționerul Valcareggi a implementat un sistem pe care el avea să îl denumească drept ''Staffetta'', fiecare dintre cei doi mari mijlocași schimbând rolurile la pauză. Sistemul a funcționat, Italia ajungând în finală unde a înfruntat naționala Selecao. În finală, Ferruccio Valcareggi a renunțat la implementarea acestui sistem și a jucat cu Sandro Mazzola în teren până în minutul 82, când l-a introdus pe teren pe Rivera, iar Brazilia a câștigat la un scor confortabil de 4-1 și a cucerit trofeul. După ce s-a retras din activitatea competițională în 1977, Sandro Mazzola a lucrat în cadrul clubului Internazionale Milano în diferite posturi. A fost director sportiv (1995-1999), ulterior deținând poziții similare la formația Torino (2000-2003). A lucrat și în televiziune, în calitate de comentator și expert în fotbal, comentând pentru rețeaua Telemontecarlo atunci când Italia a câștigat Cupa Mondială din Spania în 1982 și apoi, în 2006, pentru televiziunea Rai când Squadra Azzura a obținut trofeul Cupei Mondiale, ediția găzduită de Germania. AGERPRES/(Documentare - editor: Liviu Tatu, editor online: Anda Badea)