Antropologul, profesorul universitar și directorul general al Muzeului Țăranului Român din București (2005-2010), Vintilă Mihăilescu, s-a născut la 23 mai 1951. Domeniile sale de specializare au fost etnopsihologia, identitatea și etnicitatea, studiul comunităților, scrie site-ul https://www.fundatiacaleavictoriei.ro/.

A absolvit Facultatea de Psihologie a Universității din București (1974), fiind cercetător în psihologie al Institutului de Geriatrie (1974-1978) și cercetător al Centrului de Antropologie în cadrul Academiei Române, între 1979-1991.

În 1993, a obținut titlul de doctor în psihologie, cu teza ''Ungureni și pământeni. O analiză etnopsihologică''. A fost profesor universitar și șeful catedrei de Sociologie a Facultății de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Aici a predat cursuri precum ''Introducere în antropologie'', ''Privirea antropologică'', ''Comunități sociale'', conform biografiei de pe site-ul instituției, httpfc://snspa.ro/.

A inițiat, în 1990, organizarea Societății de Antropologie Culturală din România (SACR), al cărei președinte a fost în perioada 1994-2000. Între 1992 și 2000 a fost membru al Société des Européanistes, cu funcția de secretar pentru Europa de Est. În perioada 1997-1999 a fost directorul ''Observatorului București'' în cadrul programului PHARE de Dezvoltare rurală.

Începând cu anul 1998, a fost colaborator permanent la revista ''Dilema Veche'', cu rubrica ''Socio-hai-hui''. În intervalul 1998-2000, a fost editor șef al ''Yearbook of the Romanian Society of Cultural Anthropology''.

În anul 2000, a înființat, la Facultatea de Științe Politice (SNSPA), cel mai longeviv și mai consecvent program de masterat în antropologie din România, notează http://politice.ro/.

A fost membru în consiliul științific/director al Center for the Study of Balkan Society and Culture (Graz), Ethnobarometer (Roma/Amsterdam), International Association of South-east European Anthropology (Londra) și South-east European Academic League (Sofia). A fost visiting professor la multe universități și centre de studii avansate din Franța, Elveția, Germania, Belgia, Canada, Ungaria și Bulgaria, potrivit http://snspa.ro/.

În anul 2006, a fost decorat de Președintele României cu Ordinul Național ''Serviciul Credincios'', în rang de Cavaler, iar în anul 2007, cu Ordinul Meritul Cultural, în rang de Mare Ofițer, informează pagina de facebook a Institutului Cultural Român.

Din 2005 până în mai 2010, a fost director general al Muzeului Național al Țăranului Român. În această calitate, a dat o față nouă și actuală Muzeului, a propus înființarea cinematografului și a Clubului Țăranului, a încurajat realizarea multor proiecte culturale, expoziții, târguri, lansări de carte, conferințe etnologice și antropologice, dar și proiecții și festivaluri cinematografice. În mai 2010, când a părăsit poziția de director al Muzeului, a definit perioada în care s-a aflat în fruntea instituției ca fiind de ''o minimă normalitate'', caracterizată prin ''trecerea de la muzeul-templu la muzeul-forum'', după cum se arată pe site-ul http://www.muzeultaranuluiroman.ro/.

Despre antropologia relațiilor umane și a atașamentelor, Vintilă Mihăilescu afirma, în 2018, citat de site-ul https://www.fundatiacaleavictoriei.ro/: ''Astăzi, despărțirea de natură a dus la pierderea naturii și la crizele ecologice; despărțirea de moarte a făcut din aceasta un obiect de servicii publice; despărțirea de corp ne-a făcut să uităm că nu avem un corp, ci suntem un corp; despărțirea de Dumnezeu ne-a făcut să ne pierdem reperele transcendentale și să le căutăm în altă parte sau să le regăsim habotnic în religiozitate; despărțirea de ceilalți ne-a făcut liberi, dar singuri''.

Referindu-se la conceptul de autenticitate, Vintilă Mihăilescu afirma, în aprilie 2015, în cadrul conferinței ''Muzee, case și sîni. Despre autenticitate'': ''Autentic, o știm, se referă la ceva conform cu originalul. Dar știm care este acest ''original''? Inițial era vorba de Autenticus (de aici vine și termenul de autenticitate), cel îndreptățit să stabilească un text ca originar: acesta este un adevărat Platon. Apoi au venit notarii și alți experți în depistarea falsurilor. În prezent, se vorbește despre o ''epocă a autenticității'', în care autenticitatea a devenit problema fiecărui individ față de el însuși: să fie autentic, adică în conformitate cu el însuși, cu deplina sa originalitate', mai scrie site-ul https://www.fundatiacaleavictoriei.ro

Dintre lucrările publicate, amintim: ''Fascinația diferenței'' (1999), ''Socio hai-hui. O altă sociologie a tranziției'' (2000), ''Svakodnevica nije vise ono sti je bila'' (Belgrad, 2002), ''Vecini și Vecinătăți în Transilvania'' (coord., 2002), ''Socio-hai-hui prin Arhipelagul România'' (2006), ''Antropologie. Cinci introduceri'' (2007), ''Etnografii urbane. Cotidianul văzut de aproape'' (coord., 2009), ''Sfârșitul jocului. România celor 20 de ani'' (2010), ''Scutecele națiunii și hainele împăratului. Note de antropologie publică'' (2013), ''Povestea Maidanezului Leuțu'' (2013), ''Fascinația diferenței. Anii de ucenicie ai unui antropolog'' (2014), ''Apologia pîrleazului'' (2015), ''De ce este România astfel?: avatarurile excepționalismului românesc'' (coordonator, 2017), ''Hotel Ambos Mundos. Scurt eseu de antropologie borgsiană'' (2017), ''Etnogeneză și țuică'' (2018), ''În căutarea corpului regăsit. O ego-analiză a spitalului, autoanaliză și autobiografie antropologică'' (2019), se arată la sursa menționată.

Antropologul a încetat din viață la 22 martie 2020. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Gabriela Badea)