3 martie - Ziua mondială a vieții sălbatice (ONU)
Ziua mondială a vieții sălbatice este sărbătorită în data de 3 martie a fiecărui an. La 20 decembrie 2013, în cadrul celei de-a 68-a sesiuni, Adunarea Generală a ONU a proclamat această dată drept Ziua mondială a vieții sălbatice pentru a celebra și a crește interesul asupra faunei și florei sălbatice din întreaga lume. La 3 martie 1973 era semnată, la Washington, Convenția privind comerțul internațional cu specii sălbatice de floră și faună pe cale de dispariție (CITES), un tratat multilateral care monitorizează activitățile internaționale de comerț, pentru a nu fi puse în pericol speciile amenințate cu dispariția, enumerate în anexele CITES, indică https://www.genevaenvironmentnetwork.org/.
Convenția de la Washington a intrat în vigoare la 1 iulie 1975 și protejează, astăzi, împotriva supraexploatării prin comerțul internațional, peste 40.900 de specii - aprox. 6.610 specii de animale și 34.310 specii de plante -, care au fost catalogate în trei anexe, pe baza gradului de periclitate în care se află. Conform prevederilor CITES, comerțul internațional cu specii de floră și faună sălbatice este reglementat printr-un sistem de permise și certificate, care asigură controlul acestor operațiuni, indică https://cites.org/eng/disc/species.php.
CITES (183 de țări și Uniunea Europeană) este unul dintre cele mai puternice instrumente de conservare a vieții sălbatice din lume prin reglementarea comerțului internațional. O țară sau o organizație de integrare economică regională, pentru care Convenția a intrat în vigoare, este numită de CITES 'parte', precizează site-ul https://www.cites.org. România a aderat la CITES prin Legea nr. 69 din 15 iulie 1994, potrivit https://www.cdep.ro/.
În 2025, Ziua mondială a vieții sălbatice este sărbătorită sub tema 'Finanțări pentru conservarea vieții sălbatice: investiții în oameni și planetă', cu scopul de a explora modul în care se poate finanța conservarea vieții sălbatice în mod mai eficient și durabil și pentru a construi un viitor rezistent atât pentru oameni, cât și pentru planetă. Tot în 2025, se împlinesc 50 de ani de la intrarea în vigoare a CITES.
Cu peste 1 milion de specii estimate, în prezent, a fi amenințate cu dispariția și cu tripla criză planetară care se intensifică, finanțarea inovatoare pentru conservarea vieții sălbatice nu a fost niciodată mai urgentă. Fluxurile financiare actuale s-au dovedit insuficiente pentru ca guvernele să își atingă obiectivele naționale de biodiversitate, în special în țările cu venituri mici sau medii, unde se află cele mai importante zone de biodiversitate ale lumii. Deși, în prezent, sunt investite, anual, 143 de miliarde de dolari în conservarea biodiversității, din care 80-85% provin din sectorul public, această sumă este semnificativ mai mică decât suma estimată de 824 de miliarde de dolari necesară, în fiecare an, pentru a proteja și a restabili în mod adecvat natura.
Soluții inovatoare de finanțare a vieții sălbatice apar, astăzi, în vederea deblocării sectorului financiar și pentru a integra în mod pozitiv importante analize ale vieții sălbatice în sfera investițiilor și a politicilor decizionale. Schimburile datorii - natură și-au demonstrat potențialul convertirii datoriilor naționale în fonduri de conservare, protejând simultan habitatele critice și atenuând poverile financiare asupra guvernelor. Prima Obligațiune pentru Conservarea Vieții Sălbatice (Wildlife Conservation Bond) a creat o oportunitate de a atrage investiții private pentru protejarea anumitor specii de animale sălbatice și are potențialul de a fi extinsă pentru alte specii și servicii ecosistemice.
Niciun mecanism financiar unic nu va umple toate golurile de finanțare pentru conservare. Prin urmare, mobilizarea resurselor financiare pentru protejarea vieții sălbatice la scară largă necesită crearea de condiții favorabile, construirea încrederii și aplicarea unei abordări de colaborare, pe mai multe direcții, care implică guvernele, instituțiile financiare, companiile și societatea civilă și care ia în considerare nevoile și expertiza popoarelor indigene, comunităților locale, femeilor și tinerilor.
Celebrarea Națiunilor Unite, la nivel înalt, a Zilei mondiale a vieții sălbatice din acest an va avea loc la Geneva. Ziua mondială a vieții sălbatice 2025 (WWD2025) va explora modul în care finanțarea inovatoare poate transforma eforturile de conservare, oferind în același timp rezultate de dezvoltare durabilă, cu scopul: de a evidenția mecanismele financiare inovatoare pentru conservarea faunei sălbatice; de a prezenta povești de succes și inițiative globale în finanțarea conservării vieții sălbatice; creării de sinergii între guverne, instituții financiare, întreprinderi și organizații ale societății civile; de a explora căile de acțiune pentru a mobiliza resursele financiare necesare pentru a atinge obiectivele Cadrului global de biodiversitate Kunming-Montreal (KMGBF) și Agenda de dezvoltare durabilă 2030, potrivit https://www.genevaenvironmentnetwork.org/.
Cadrul Global de biodiversitate Kunming-Montreal (KMGBF) a fost adoptat la 19 decembrie 2022, în timpul celei de-a cincisprezecea reuniuni a Conferinței părților (COP 15), în urma unui proces de consultare și negociere de patru ani. KMGBF sprijină atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă și se bazează pe planurile strategice anterioare ale Convenției privind biodiversitatea, stabilește o cale ambițioasă pentru atingerea viziunii globale a unei lumi care trăiește în armonie cu natura până în 2050. Printre elementele cheie ale Cadrului se numără patru obiective pentru 2050 și 23 de obiective pentru 2030, potrivit https://www.un.org/.
Prima ediție a Zilei mondiale a vieții sălbatice a fost sărbătorită la 3 martie 2014. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Doina Lecea, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: wildlifeday.org
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Retrospectiva evenimentelor interne 5-9 octombrie 2026
Nouă nominalizare de premier de către președintele Nicușor Dan în persoana secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Luca Niculescu, participarea președintelui Nicușor Dan la o discuție prin videoconferință a Grupului 'Prietenii Competitivității', discuțiile premierului desemnat Luca Niculescu cu liderii PSD, PNL și UDMR în vederea form
Săptămâna europeană 5-9 octombrie 2026
Setul de propuneri avansat de Comisia Europeană care include, între altele, trecerea de la unanimitate la majoritate calificată sau aprofundarea integrării europene în anumite domenii, decizia Consiliului UE de a prelungi măsurile restrictive individuale la adresa Rusiei, mai multe rezoluții adoptate de PE privind situația drepturilor omului în Iran, Georgi
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*În perioada 9-11 octombrie se va defășura, la Brăila, cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Jazz 'Johnny Răducanu'. Evenimentul va cuprinde concursuri pentru formații, soliști instrumentiști și vocali, recitaluri, precum și o serie de evenimente dedicate personalității marelui muzician brăilean, potrivit informa
PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul, profesorul și activistul Daniel Vighi
Fondator al Societății Timișoara și membru al Alianței Civice, Daniel Vighi a fost una dintre cele mai respectate voci ale societății civile românești, nota pagina https://www.memorialsighet.ro/ în noiembrie 2022. A fost prozator al generației literare din anii '80, eseist și profesor de lite
DOCUMENTAR: 20 de ani de la punerea pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România (9 octombrie)
În ziua de 9 octombrie 2006, a avut loc ceremonia punerii pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România. La evenimentul din București a fost prezent președintele României de atunci, Traian Băsescu, alături de miniștri, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, membri ai comunității evreiești din România.
Cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii (9-11 octombrie)
Între 9 și 11 octombrie 2026, este programată cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii, eveniment dedicat instalațiilor de light art, video mapping și experiențe interactive. Sub tema 'Playground', festivalul propune 19 proiecte, dintre care 13 instalații și șase spectacole de video mapping, realizate de artiști și studiouri din R
9 octombrie - Ziua mondială a poștei (ONU)
Anual, la 9 octombrie, este marcată Ziua mondială a poștei, dată la care, în 1874, a fost înființată Uniunea Generală a Poștelor, prin semnarea Tratatului de la Berna (Elveția). Ziua mondială a poștei a fost stabilită de Congresul Uniunii Poștale Universale (UPU), desfășurat la Tokyo, Japonia, în 1969, potrivit
9 octombrie - Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România
Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România este marcată, în fiecare an, la 9 octombrie, fiind stabilită prin Hotărârea de Guvern nr. 672/5 mai 2004, dată ce reprezintă începutul deportării evreilor din România în Transnistria, se arată pe https://roholocaust.com/.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Cuv. Andronic și Atanasia Greco-catolice Sf. ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Andronic și Atanasia Romano-catolice Ss. Dionisie, ep. și îns., m.; Ioan Leonardi, pr.; Abraham, patriarh Sfântul Apos
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 octombrie
Este a 282-a zi a anului 2026. Au mai rămas 83 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 23 m și apune la 18 h 42 m. Luna răsare la 05 h 54 m și apune la 17 h 54 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului în Republica Coreea
Kimchi este denumirea coreeană pentru legumele conservate, condimentate cu mirodenii și fructe de mare fermentate. Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului, reafirmă identitatea coreeană și reprezintă o oportunitate excelentă de a consolida cooperarea în cadrul familiei, explică site-ul
8 octombrie - Ziua mondială a vederii
Ziua mondială a vederii ('World Sight Day' - WSD) este marcată anual, în cea de-a doua zi de joi a lunii octombrie, respectiv la 8 octombrie anul acesta, pentru a sublinia importanța sănătății ochilor și necesitatea ca toți să aibă acces egal la îngrijire oftalmologică, conform https:/
Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) (8-10 octombrie)
Ziua Europeană a Donării (European Donation Day - EDD) - oficial, Ziua Europeană a Donării de Organe, Țesuturi și Celule - reprezintă o rază de speranță pentru cei care au nevoie de un tratament capabil să le salveze sau să le schimbe viața. Este un prilej de a recunoaște generozitatea donatorilor și a familiilor acestora, de a crește gradul de conștientizare cu privire la i
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia Greco-catolice Sf. cuv. Pelaghia Romano-catolice Ss. Ioan Calabria, pr.; Pelagia, fc. m. Sfânta Cuvioasă Pelaghia este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 8 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 octombrie
Este a 281-a zi a anului 2026. Au mai rămas 84 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 22 m și apune la 18 h 44 m. Luna răsare la 04 h 42 m și apune la 17 h 35 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)










