SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 18 decembrie

Ortodoxe
Sf. Cuv. Daniil Sihastrul; Sf. Mc. Sebastian şi Zoe; Sf. Ier. Modest, arhiepiscopul Ierusalimului
Greco-catolice
Sf. m. Sebastian şi cei împreună cu el
Romano-catolice
Ss. Malahia, profet; Graţian, ep. R.
Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul este sărbătorit în ziua de 18 decembrie.
"Cuviosul Părintele nostru Daniil Sihastrul a fost unul din cei mai mari sfinţi pe care i-a odrăslit pământul Moldovei, mare dascăl al pustiei şi povăţuitor al călugărilor". (Vieţile Sfinţilor)
S-a născut într-o familie de oameni săraci de pe moşia Mănăstirii Sfântul Nicolae din Rădăuţi, la începutul secolului al XV-lea, primind din botez numele de Dumitru. La vârsta de zece ani a fost dat să înveţe carte în Mănăstirea Sfântul Nicolae din Rădăuţi, iar după alţi cinci ani a fost făcut monah în această mănăstire, primind numele prorocului şi împăratului David.
După multă nevoinţă în post şi ascultare, monahul David a fost hirotonit preot, făcându-se cunoscut în părţile de nord ale Moldovei ca un mare duhovnic.
Iubitor de linişte, a luat binecuvântare de la episcopul de Rădăuţi şi s-a retras la Mănăstirea Sfântul Lavrentie (Laurenţiu). Dar şi acolo îl căutau credincioşii, precum şi cei bolnavi. Aşa că ziua făcea ascultare şi stătea între oameni, iar noaptea priveghea, se ruga şi împletea coşuri de nuiele pentru obşte.
La Mănăstirea Sfântul Lavrentie a îmbrăcat marea schimă, schimbându-şi numele din David în Daniil. Apoi, tăinuindu-se de lume, cu puţin înainte de anul 1450, s-a retras singur în adâncul codrilor pe valea pârâului Secu din judeţul Neamţ, unde mai târziu a luat fiinţă Mănăstirea Sihăstria. Aici s-a nevoit paisprezece ani în aspre osteneli călugăreşti. Dar, văzându-se din nou înconjurat de lume, s-a retras în nordul Moldovei, aproape de Sihăstria Putnei.
Într-o stâncă din acel loc, în care şi-a săpat două încăperi, s-a nevoit Cuviosul Daniil mai mult de douăzeci de ani.
Nevoinţa sa în chilia de la Putna era aceasta: ziua şi noaptea priveghea în neîncetată rugăciune şi cugetare la cele dumnezeieşti, postind până la asfinţitul soarelui şi dormind foarte puţin pe un mic scaun de lemn. Din chilie nu ieşea deloc toată săptămâna. Mâncarea lui era formată din pesmeţi de pâine, rădăcini şi ierburi. Duminica săvârşea Sfânta Liturghie, apoi primea pe cei ce veneau la el pentru vindecare de boli şi pentru cuvânt de folos. În posturi se înfrâna câte trei şi uneori cinci zile şi avea darul rugăciunii şi al lacrimilor.
Domnul Moldovei Ştefan cel Mare (1457-1504), fiu duhovnicesc al Sfântului Cuvios Daniil, a fost îndemnat de acesta să zidească, în apropiere de chilia sa, o mănăstire de călugări şi ascultându-l, Ştefan Voievod a început în anul 1466 zidirea Mănăstirii Putna. Iar în anul 1470, când s-a sfinţit acest locaş, a participat şi Cuviosul Daniil, fiind cinstit ca un al doilea ctitor.
După anul 1470, văzând că la Putna nu mai are linişte din cauza mulţimii credincioşilor, Sfântul Daniil a părăsit chilia în care se nevoise peste douăzeci de ani şi s-a retras în taină, în pădurile seculare din jurul Mănăstirii Voroneţ, unde, aflând un loc retras, şi-a făcut o mică chilie sub stânca numită Şoimul.
Timp de douăzeci de ani cât a sihăstrit la Voroneţ, Cuviosul Daniil a creat acolo o nouă vatră isihastă, tot atât de importantă ca cea de la Putna. Foarte repede s-au adunat în jurul său zeci de sihaştri, care se osteneau fie în codrii Voroneţului, fie în munţii Rarăului, fie de-a lungul Carpaţilor Răsăriteni.
În timpul egumeniei sale, Mănăstirea Voroneţ a trăit cea mai înfloritoare perioadă duhovnicească din istoria sa, fiind socotită multă vreme lavra isihasmului din Moldova.
Trecând de vârsta de nouăzeci de ani, Sfântul Daniil, marele sihastru al Moldovei, dascălul pustiei şi făcătorul de minuni, şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos la sfârşitul secolului al XV-lea (1496). A fost îngropat în pronaosul bisericii Voroneţ, cum se vede până astăzi, punându-se deasupra o piatră cu inscripţia: "Acesta este mormântul părintelui nostru David, schimonahul Daniil".
Sfântul Daniil Sihastrul a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1992.
* Sfinţii Mucenici Sebastian şi Zoe au murit pentru Hristos în timpul împăratului roman Diocleţian (284-305).
Sfântul Mucenic Sebastian s-a născut în cetatea Narvoniei şi a crescut în Mediolan (Milan - Italia). Era comandant al gărzilor imperiale. Îşi ţinea credinţa creştină tăinuită pentru a putea să îi ajute pe creştinii care se aflau prigoniţi şi în mari suferinţe.
Mărturisind în cele din urmă că este creştin, a fost legat de un stâlp pe un câmp şi străpuns cu săgeţi de soldaţi. Scăpând viu din această încercare a fost dus în hipodrom, unde a fost bătut până la moarte. (sursa: Vieţile Sfinţilor - paginiortodoxe.tripod.com) AGERPRES/ (Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Irina Andreea Cristea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SÃRBÃTORI: Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile)
Biserica sărbătorește în acest an Pogorârea Sfântului Duh - Rusaliile în ziua de 8 iunie. În cea de-a cincizecea zi de la Învierea Lui Hristos, în Ierusalim, când Duhul Sfânt a venit în lume și S-a pogorât peste Sfinții Apostoli, s-a întemeiat Biserica lui Hristos. Cincizeci
DOCUMENTAR: Celebrul interpret galez Tom Jones împlinește 85 de ani (7 iunie)
Tom Jones este unul dintre cei mai longevivi interpreți de faimă mondială, având o carieră ce depășește cinci decenii. S-a remarcat prin timbrul său vocal plin și robust, precum și datorită multitudinii de genuri muzicale abordate, de la pop, R&B și country la dance, soul, folk, disco și gospel. De-a lungul timpului, a avut 36 de piese intrate î
CITATUL ZILEI
'Viața ta ar trebui să vină întotdeauna cu sos de ciocolată, cu frișcă și cu o cireașă deasupra.' - A.D. Posey (sursa: https://www.goodreads.com/)
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 7 iunie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Teodot, episcopul Ancirei; Sf. Mc. Zenaida (Sâmbăta celor adormiți - Moșii de vară) Greco-catolice Sf. m. Teodot al Ancirei. Pomenirea morților Romano-catolice Sf. Robert, abate Sfântul Mucenic Teodot al Anc
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 iunie
Este a 158-a zi a anului 2025. Au mai rămas 207 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 32 m și apune la 20 h 58 m. Luna răsare la 17 h 29 m și apune la 03 h 00 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Irina Andreea Cristea)
Săptămâna europeană 2-6 iunie 2025
Comisia Europeană a actualizat lista Uniunii Europene (UE) a companiilor aeriene sigure, precum și lista companiilor aeriene care fac obiectul unei interdicții de exploatare sau al unor restricții de exploatare pe teritoriul UE. Executivul comunitar a propus prelungirea cu un an, până în martie 2027, a protecției acordate refugiaților ucraineni în UE. Un gr
Retrospectiva evenimentelor interne 2-6 iunie 2025
Participarea președintelui Nicușor Dan la Summitul B9 și Țările Nordice de la Vilnius, discuții informale privind formarea viitorului guvern și programul de guvernare, recomandarea Comisiei Europene prin care îndeamnă Consiliul să adopte o decizie prin care să constate că România nu a luat măsuri eficiente pentru corectarea dezechilibrului bugetar, recoma
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Vineri, 6 iunie, debutează, la București, cea de-a IX-a ediție a American Independent Film Festival, conceput ca un omagiu adus regizorului David Lynch și actorului Gene Hackman, arată filmedefestival.ro. În centrul atenției se vor afla peliculele 'Inland Empire'
CITATUL ZILEI
'Mi se mai coc / Lângă urechi / Astăzi perechi / Mâine deloc / Cireșe dulci / Copilărești' - Ana Blandiana, 'Portret cu cireșe la urechi' (sursa: https://poetii-nostri.ro/)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 iunie
Ortodoxe Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii lui Dalmat; Sf. Cuv. Visarion Greco-catolice Sf. cuv.Visarion, făcătorul de minuni și Ilarion cel Nou Romano-catolice Sf. Norbert, ep. Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Mănăsti
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 iunie
Este a 157-a zi a anului 2025. Au mai rămas 208 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 32 m și apune la 20 h 57 m. Luna răsare la 16 h 25 m și apune la 02 h 42 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Irina Andreea Cristea)
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Universitatea și clădirile istorice din Alcalá de Henares (Spania)
Alcala de Henares a fost primul oraș universitar planificat din lume, înființat la începutul secolului al XVI-lea de cardinalul Jimenez de Cisneros. A fost considerat tiparul original pentru Civitas Dei (Orașul lui Dumnezeu), comunitatea urbană ideală pe care misionarii spanioli au dus-o cu ei în America. A constituit, de asemenea, un model pentru universit
5 iunie - Ziua internațională pentru lupta împotriva pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat (ONU)
Ziua internațională pentru lupta împotriva pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat este marcată anual la data de 5 iunie. În 2015, Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO) a propus lansarea unei inițiative pentru declararea unei Zile internaționale pe
Bienala de Design de la Londra 2025 (5-29 iunie)
A cincea ediție a Bienalei de Design de la Londra/ London Design Biennale are loc anul acesta între 5 și 29 iunie la Somerset House, avându-l ca director artistic pe dr. Samuel Ross, anunță https://londondesignbiennale.com/. Tema stabilită pentru acest an este 'Surface Reflections'/'Refle
5 iunie - Ziua mondială a mediului înconjurător (ONU)
Ziua mondială a mediului înconjurător este marcată anual la 5 iunie, sub coordonarea Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), și reprezintă principalul mijloc al Organizației Națiunilor Unite pentru încurajarea conștientizării și acțiunilor pentru mediu la nivel mondial. La 15 decembrie 1972, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Uni