FRAGMENT DE ISTORIE: A fost inaugurat drumul naţional Transfăgărăşan (20 septembrie 1974)

Flux: Documentare
Data: 20-09-2024 12:00
Foto: ION DUMITRU/Arhiva istorică AGERPRES

A- A A+

Construit între anii 1970-1974, la realizarea spectaculosului drum, care a implicat şi numeroase sacrificii, ''au lucrat mii de oameni (...) militarii forţelor armate, unităţi de genişti, care au adus o contribuţie hotărâtoare la realizarea Transfăgărăşanului'' şi ''mii de muncitori, mineri, tehnicieni, ingineri şi proiectanţi la unităţile Ministerelor Energiei Electrice, Transporturilor şi Telecomunicaţiilor'', potrivit relatărilor presei de la acea vreme (''România Liberă'', 21 septembrie 1974).

"Au fost mai întâi trei ani de studiu, de elaborare a proiectului şi de pregătiri (1967-1969). Transfăgărăşanul a fost conceput, mai întâi, pentru caracteristici de drum forestier, cu un singur fir, între barajul hidrocentralei de pe Argeş şi până în comuna Arpaşul de Jos, peste masivul Făgăraşului, trecând prin valea Capra, pe lângă lacul Bâlea şi apoi pe la Bâlea Cascadă. Proiectanţii povestesc acum despre marile dificultăţi pe care au trebuit să le depăşească. Existau, desigur, studii topometrice pe curbe de nivel, dar ele nu puteau urmări întocmai configuraţia exactă a tuturor accidentelor de relief. Aşa încât proiectarea s-a făcut, practic, în multe etape, din aproape în aproape, străbătând cu pasul fiecare metru, iar acolo unde acest lucru nu era posibil - şi au fost nenumărate asemenea locuri, mai ales pe versantul nordic, pe unde nu erau poteci şi pe care nimeni, niciodată, nici măcar sălbăticiunile munţilor nu le străbătuseră - acolo au fost chemaţi în ajutor alpiniştii şi vânătorii de munte care au făcut măsurătorile agăţaţi în frânghii, suspendaţi deasupra marilor prăpăstii. Începuse construcţia, se executase o parte din ea când s-a văzut că ar fi posibilă, totuşi, realizarea unui drum cu două fire de circulaţie... În februarie 1971, proiectanţii şi-au reluat, astfel, munca. Conceperea acestui drum, proiectarea, trasarea, şi echiparea lui cu lucrări de artă (poduri, viaducte, podeţe) sau de asigurare (ziduri de sprijin, paraavalanşe, copertine, drenuri, consolidări etc.) au fost, prin ele însele, un examen de capacitate pentru gândirea ştiinţifică şi tehnică românească." se arăta într-un articol scris la zece ani de la inaugurarea acestui drum ("Scânteia", 18 mai 1984).

Inaugurarea oficială a Trănsfăgărăşanului, 1974.

Foto: (c) ION DUMITRU /Arhiva istorică AGERPRES

Tot presa scria că lucrările, demarate în luna martie a anului 1970, au fost realizate în condiţii meteorologice grele: ''Din martie 1970, de când geniştii au primit această misiune, atacul s-a articulat după o tactică şi o strategie ferme, zi de zi. Dacă a nins, dacă a plouat, dacă a dat lapoviţă sau grindină, dacă a fost ger, munca a continuat ca şi pe vreme bună: cei de la înaintări s-au căţărat pe ţancuri legându-se cu coarde de vreun brad şi acolo unde nu mai erau brazi de-un colţ de stâncă: au săpat găuri adânci cu ranga şi cu târnăcopul, au cărat explozibilul, au dat foc fitilelor detonante şi numai ei ştiu cum s-au grăbit spre adăposturi; buldozeriştii au împins vagoane de rocă, conducându-şi maşinile la înălţimile la care zboară avioanele, pe acolo pe unde nu trecuse picior de om, drum tăiat în stâncă la marginea unor adâncimi de zeci şi de sute de metri (...).'' (''Scânteia'', 17 iunie 1971)