CONSTRUCŢII CELEBRE: Castelul Sforzesco, Milano, Italia
Timp de secole milanezii au considerat castelul Sforzesco ca fiind o emblemă atât a tiraniei, cât şi a dominaţiei străine şi, în consecinţă, au încercat să asalteze şi să demoleze fortăreaţa. Abia după unificarea Italiei, castelul a devenit cu adevărat drag inimii milanezilor şi, ca atare, un simbol al oraşului.
Între 1360 şi 1370, ducele de Milano Galeazzo Visconti al II-lea a construit un fort care se întinde pe zidul medieval şi acoperă intrarea din spate şi anume Porta Giovia sau Zobia. Succesorul său, Gian Galeazzo, a adăugat cazărmi pentru trupe în 1392. Cele două părţi ale clădirii erau împărţite de o structură defensivă medievală, aşa-numitul şanţ mort şi aveau să fie unite doar sub domnia lui Filippo Maria, ultimul dintre Visconti, menţionează www.milanocastello.it. În această perioadă castelul, cel mai mare dintre cele construite de Visconti, a fost reşedinţă oficială a familiei. La acea vreme, castelul cu plan pătrat avea 180 de metri lungime, fortificat cu patru turnuri pătrate şi delimitat de un zid de apărare. Câmpurile necultivate din nord-vest au fost transformate într-o grădină mare cunoscută sub numele de "zardinum" sau "barcho".

Ultimul membru al dinastiei şi-a petrecut viaţa aici, limitându-se la curtea sa, unde a şi murit fără a lăsa moştenitori. Singura sa fiică, Bianca Maria, susţinută de împăratul Sigismund în 1426, a fost căsătorită cu liderul militar Francesco Sforza, pe care Filippo Maria Visconti se bazase pentru a apăra Ducatul de veneţieni. În 1447, la moartea lui Filippo Maria, locuitorii din Milano au proclamat Republica Ambrosiană şi au deteriorat parţial reşedinţa Porta Giovia, emblema puterii ducale. Bateriile cenuşii de piatră de Serizzo din şanţul mort şi de pe pereţii exteriori ai Rocchettei şi ai Curţii Ducale reprezintă tot ce s-a păstrat până astăzi din cetatea Visconti, mai menţionează www.milanocastello.it.

Originar din Romagna, Francesco Sforza a fost un lider militar extrem de capabil, precum şi un politician priceput. Fiind angajat anterior să apere Milano de către Filippo Maria Visconti, a fost primit de către populaţie ca un eliberator. La 25 martie 1450, Sforza şi soia sa Bianca Maria Visconti au fost salutaţi drept conducători ai oraşului. Odată ajuns la putere, Francesco Sforza s-a apucat repede de a adăuga alte construcţii la Castelul Visconti. Cunoscând ura milanezilor faţă de clădire, el a justificat reconstrucţia acesteia pe baza dorinţei de a înfrumuseţa oraşul apărat în acelaşi timp de inamicii din afară.

Porivit www.milanocastello.it. în 1452, Francesco l-a desemnat pe inginerul civil, florentinul Antonio Averulino, cunoscut sub numele de il Filarete, să lucreze alături de inginerii militari, Giovanni da Milano, Jacopo da Cortona şi Marcoleone da Nogolarolo. Antonio Averulino a fost însărcinat cu proiectarea faţadei pe partea laterală a oraşului şi a turnului central înalt care se ridica deasupra porţii castelului. Arhitectul toscan a fost însă la scurt timp demis, iar proiectul a fost condus de Bartolomeo Gadio, un arhitect militar care avea încrederea soţilor Sforza şi care preluase funcţia de comisar al cetăţii în acelaşi an.
Planurile originale pentru faţadă au fost modificate de Bartolomeo Gadio pentru a include două turnuri masive de colţ rotunde acoperite cu piatră de Serizzo în formă de diamant, care era mai rezistentă la artileria vremii. De cealaltă parte a castelului a fortificat şi extins şi "Ghirlanda", un zid preexistent al epocii Visconti, care, împreună cu cele două turnuri de colţ şi un drum acoperit, a constituit apărarea nordică.

Eforturile de a finaliza şi înfrumuseţa castelul au fost intensificate sub domnia succesorului lui Francesco Sforza. În 1468, Galeazzo Maria, primul în linie la titlu, s-a mutat în castel împreună cu soţia sa, Bona di Savoia, cumnata regelui Ludovic al XI-lea al Franţei. În doar câţiva ani au fost finalizate Rocchetta, un complex pătrat fortificat, şi Curtea Ducală, camerele castelului decorate cu fresce şi Capela Ducală decorată. Castelul era compus din clădirile care înconjurau curtea spaţioasă a armelor pe partea laterală a oraşului, iar apartamentele ducale şi Rocchetta spre parc, mai precizează www.milanocastello.it.
În decembrie 1476 Galeazzo Maria a căzut victima unei conspiraţii şi a fost asasinat. Văduva sa, Bona di Savoia, a devenit regentă în numele tânărului duce, Gian Galeazzo Maria. Ea s-a retras împreună cu fiul ei în turnul central, pe care l-a ridicat pentru a controla întregul castel şi care până astăzi îi poartă numele.

Totuşi, regenţa ei nu a durat, fratele lui Galeazzo Maria, Ludovico Maria, cunoscut sub numele de il Moro, a preluat curând puterea şi a trimis-o pe Bona în exil. Cunoscător al artelor, il Moro a transformat curtea din Milano într-una dintre cele mai rafinate ale vremii, cu artişti precum Donato Bramante şi Leonardo da Vinci beneficiind de patronajul său. Printre capodoperele care stau drept mărturie pentru domnia sa se numără Sala delle Asse a lui Leonardo şi decorarea Camerei comorii pe care ducele a comandat-o, în 1490, lui Bartolomeo Suardi, cunoscut şi sub numele de il Bramantino, scrie www.milanocastello.it.
Proiectele de a face castelul din ce în ce mai somptuos au fost întrerupte în 1497, când, soţia sa, Beatrice d'Este a murit, iar trupele franceze mărşăluiau spre Milano. Ducele a făcut pregătiri pentru a rezista atacului iminent prin curăţarea şanţurilor, acoperirea fortificaţiilor pentru porţi, umplerea zidurilor castelului, adunând provizii, muniţie şi artilerie. Temându-se şi de o revoltă populară, Ludovico il Moro a decis să caute refugiu la curtea împăratului habsburgic Maximilian I, lăsându-l pe guvernatorul castelului responsabil de apărarea cetăţii. După o serie de peripeţii, în cele din urmă a recucerit Milano în 1500. Ludovico il Moro a murit prizonier în Franţa în 1508.

În timp ce oraşul Milano era sub ocupaţia franceză de la începutul secolului al 19-lea, bastioanele în formă de stea ale castelului au fost dărâmate. La sfârşitul anilor 1800 se vorbea chiar despre dărâmarea completă a întregului castel dar din fericire pentru oraş, arhitectul Luca Beltrami s-a luptat pentru a-l păstra în picioare. Acesta a venit cu propunerea de a găzdui aici diverse colecţii de artă ale oraşului Milano. Între anii 1893 şi 1904, Beltrami a supravegheat restaurarea castelului, iar eforturile sale au fost cele care au salvat edificiul de la pierzanie.
Turiştii intră în Castello Sforzesco prin piazza d'Armi; porţile îi aduc în Rocchetta - cea mai veche parte a castelului şi în Cortile (curtea castelului), unde sunt expuse în dese rânduri tot felul de sculpturi. Palazzo della Corte Ducale se află în partea dreaptă în stil renascentist. Tot aici se găseşte şi intrarea la multitudinea de muzee din cadrul castelului - Civici Musei.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, castelul a suferit daune majore în urma bombardamentelor, şi a trebuit să fie iarăşi restaurat pentru a fi adus în starea de astăzi. Castello Sforzesco găzduieşte astăzi Muzeul de Mobilă, Muzeul de Artă Antică, Muzeul Instrumentelor Clasice, Colecţia de Artă Aplicată, Secţiunile Egiptene şi Preistorice ale Muzeului de Arheologie şi Colecţia de Tipărituri Achille Bertarelli. Cel mai important muzeu al castelului este însă Pinacoteca del Castello Sforzesco, care expune manuscrisul de la Codex Trivulzianus al lui Leonardo da Vinci, Rondanini Pietŕ de Michelangelo si Trivulzio Madonna de Andrea Mantegna. AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Andreea Preda)
Sursa fotografiilor: Castello Sforzesco di Milano /Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
12 octombrie - Ziua mondială a artritei
Ziua mondială a artritei (World Arthritis Day - WAD) este marcată, în fiecare an, la 12 octombrie. A fost stabilită de către Arthritis and Rheumatism International (ARI) în 1996, menționează www.awarenessdays.com. Este o zi de conștientizare la nivel mondial, dedicată unei mai bune î
12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene
În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a
Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)
Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 octombrie
Este a 285-a zi a anului 2026. Au mai rămas 80 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 27 m și apune la 18 h 37 m. Luna răsare la 09 h 26 m și apune la 19 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Luke Perry
Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune 'Beverly Hills 90210', s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit orașul natal și s-a îndreptat spre Hollywood în 1984, pentru a urma o carieră actoricească. Aici, pentru a-și plăti cursuri de actorie, a efect
11 octombrie - Ziua Școlii Ardelene
La 11 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Școlii Ardelene, instituită prin Legea nr. 93 din 2014. Inițiativa acestui proiect legislativ, la care au aderat ulterior mai mulți parlamentari, îi aparține reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. 'De-a lungul ist
11 octombrie - Ziua internațională a fetelor (ONU)
Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din î
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei Duminica a 21-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 21-a după Rusalii. Sf. ap. Filip, dintre cei 7 diaconi; Sf. cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. papă Ioan al XXIII-lea Romano-catolic
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 octombrie
Este a 284-a zi a anului 2026. Au mai rămas 81 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 25 m și apune la 18 h 39 m. Luna răsare la 08 h 15 m și apune la 18 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)
La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu
PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont
Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a
10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești
Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,
10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea
Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliției mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeași dată este marcată și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și
10 octombrie - Ziua mondială a sănătății mintale (ONU)
Ziua mondială a sănătății mintale, sărbătorită în fiecare an pe 10 octombrie, are rolul de a reaminti că nu există sănătate fără sănătate mintală. Obiectivul general al Zilei mondiale a sănătății mintale este de a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de sănătate mintală la nivel global și de a mobiliza eforturile în sprijinul să














