logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Sesiunea omagială ''Ana Aslan - 50 de ani în Academia Română'', pe 12 iunie, în Aula Academiei Române

Imagine din galeria Agerpres

Sesiunea omagială "Ana Aslan - 50 de ani în Academia Română" are loc la 12 iunie 2024, în Aula Academiei Române, de la ora 10.00. Cu această ocazie, Academia Română şi Comisia Naţională a României pentru UNESCO (CNR UNESCO) omagiază remarcabila personalitate şi excelenţa rezultatelor obţinute în domeniul medical şi al cercetării ştiinţifice de Prof. Dr. Ana Aslan, la 50 de ani de la primirea ca membru titular al Academiei Române.

Medicul Ana Aslan, unul dintre pionierii gerontologiei medicale, şi-a câştigat renumele mondial prin rezultatele cercetărilor sale privind procesul de îmbătrânire, prin celebrele produse ''Gerovital H3'' şi ''Aslavital'', precum şi prin crearea Institutului de Geriatrie (1952).

După absolvirea Facultăţii de Medicină din Bucureşti (1922), în 1924 şi-a susţinut teza de doctorat cu tema ''Cercetări asupra inervaţiei vasomotorii'', conform Dicţionarului ''Membrii Academiei Române'' (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).

''Numai o longevitate activă reprezintă cu adevărat un succes. Cine nu ar vrea să trăiască cât mai mulţi ani fără a fi însă confruntat cu neplăcerile şi suferinţele legate de bătrâneţe? Or, tocmai în acest fel acţionează produsele noastre. Problema fundamentală în munca noastră este să redăm viaţă anilor şi ani vieţii! (...)'', spunea Ana Aslan, citată în volumul ''Dialoguri întâmplătoare despre lumea în care trăim'', autor Viorel Sălăgean (Bucureşti, 1987).

 



A fost medic intern la spitale din Bucureşti, în perioada 1922-1925, apoi medic cardiolog la Spitalul C.F.R. (1931-1943), şef de lucrări la Clinica Medicală a Facultăţii de Medicină din Bucureşti (1940-1946), medic şi şef de secţie la Clinica Universitară a Spitalului ''Filantropia'' din Bucureşti (1943-1947).

Profesor titular de medicină internă la Facultatea de Medicină din Timişoara (1945-1949), Ana Aslan a ocupat, apoi, poziţia de şef al Secţiei de Fiziologie la Institutul de Endocrinologie din Bucureşti (1949-1958), iar din 1952 până în 1988 a fost director al Institutului de Geriatrie, devenit, în 1974, Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie. Începând din 1992 acesta se numeşte Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie "Ana Aslan". "Fondat în 1952, Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie "Ana Aslan" este primul institut din lume dedicat creării premiselor unei longevităţi active prin protejarea, menţinerea şi îmbunătăţirea sănătăţii pacienţilor vârstnici", indică site-ul Institutului, https://ana-aslan.ro.

Ana Aslan s-a îndreptat, începând din 1949, spre studiul procesului de îmbătrânire, cercetările originale din domeniul biologiei vârstelor permiţându-i elaborarea criteriilor pentru aprecierea ritmului de îmbătrânire, cunoaşterea mecanismelor procesului de involuţie şi a fiziopatogeniei bolilor degenerative. S-a preocupat de gerontologia socială, indicând măsuri organizatorice privind crearea unui sistem de stimulare a activităţilor specifice ''vârstei a treia''. A descoperit acţiunile terapeutice de tip biotrofic ale procainei prin tratament de lungă durată, în doze mici, cu rol curativ şi profilactic. A elaborat, în colaborare cu farmacista Elena Polovrăgeanu, medicamentul ''Gerovital H3'', cu efecte profilactice şi curative asupra îmbătrânirii premature şi a bolilor legate de vârstă, demonstrând eficacitatea noului medicament în reumatism, stări depresive, arterioscleroză, maladia ''Parkinson'', regenerarea şi repigmentarea părului, vitiligo şi alte boli cronice.

 


"În 1956, Gerovitalul este prezentat pentru prima dată lumii medicale internaţionale la Congresul Therapiewoche de la Karlsruhe şi apoi la Congresul European de Gerontologie de la Basel. Din acest moment, cercetările româneşti în domeniu se impun pe plan internaţional" (https://ana-aslan.ro). ''În general, pot spune că drumul nu a fost nici uşor, nici scurt. În 1958 produsul nostru pe bază de procaină a fost omologat şi oferit la export după experienţa dobândită în cadrul tratamentelor de lungă durată efectuate pe vârstnici, în institut. La început părea o aventură. În tot ce am întreprins am avut mult curaj, multă intuiţie, dar şi şansă. Tot timpul am fost susţinută şi ajutată de oameni cu înaltă ţinută ştiinţifică, cum au fost profesorii Danielopolu şi C.I. Parhon, alături de care am lucrat mulţi ani (...)'', mărturisea Ana Aslan, citată în volumul ''Dialoguri întâmplătoare despre lumea în care trăim''.

În 1970, Ana Aslan a creat un alt produs, ''Aslavital'', lărgind aplicabilitatea terapeutică a produsului ''Gerovital H3'', cu precădere asupra îmbătrânirii sistemului nervos şi cardiovascular, asupra reducerii stărilor depresive şi a anxietăţii, asupra îmbunătăţirii memoriei, auzului, văzului, mirosului etc., iar în 1973 - ''Aslavitalul de uz infantil'', folosit în terapia copiilor cu deficienţe mintale. ''La persoanele care au urmat tratamentul profilactic cu Gerovital H3 s-a putut constata o creştere a capacităţii de muncă, a randamentului şi a rezistenţei organismului faţă de factorii de mediu dăunători, cum sunt bolile infecţioase, virozele, stress-ul sau diferite noxe.'', menţiona Ana Aslan, citată în volumul amintit.

Dintre lucrările semnate de Ana Aslan, amintim: ''Tratamentul interarterial cu procaină în artrite şi artroze'' (1950, în colaborare); ''Acţiunea eutrofică şi de întinerire a procainei'' (1952, în colaborare); ''Novocaina - factor entrofic şi regenerativ în tratamentul preventiv şi curativ al bătrâneţii'' (1952, în colaborare); ''Action de la procaine - Gerovital H3 - au course de l'arteriosclerose experimentale chez les lapins'' (1959, în colaborare); ''Une nouvelle methode pour la prophylaxie et le traitement du veillissement par la procaine (Gerovital H3)'' (1961); ''Tratamiento con procaina (Gerovital H3) della poliartritis cronica evolutiva'' (1961); ''Tratament cu Gerovital H3 în îmbătrânire'' (1973); ''Les etats depressifs du troisieme age'' (1977, în colaborare); ''Theoretical bases of Procaine Therapy - Gerovital-H3 and Aslavital in the Prophylaxis of Aging'' (1980); ''Tehnica şi acţiunea tratamentului cu Gerovital H3'' (1985) ş.a.

La 1 martie 1974, Ana Aslan a devenit membru titular al Academiei Române.

A fondat şi a condus, din 1980, ''Revista Română de Gerontologie şi Geriatrie''.

I-a fost decernat titlul de Doctor Honoris Causa şi doctor emerit al Universităţii ''Braganza Paulista'' din Brazilia, a fost distinsă cu ''Merrito della Repubblica'' (Italia), cu Ordinul ''Palmes Academiques'' (Franţa, 1974), cu medalia Institutului de Ştiinţe Medicale din New Delhi (1981), cu medalia de aur a Universităţii ''Jan Komensky'' din Praga (1980), cu medalia de aur a Societăţii de Gerontologie ''J.E. Purkyne'' din Praga (1981), cu premiul şi medalia ''Leon Bernard'', decernate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (1982), cu Premiul ''Marie Curie'' al Academiei Mediceea din Italia (1984) etc.

Ana Aslan s-a stins din viaţă la 10 mai 1988, la Bucureşti, la vârsta de 91 de ani.

La 23 mai 2024 a avut loc evenimentul de Excelenţă "Ana Aslan - Personalitate a României în Calendarul Aniversar UNESCO al Anului 2024", organizat de Fundaţia Ana Aslan Internaţional, în colaborare cu Comisia Naţională a României pentru UNESCO şi Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti.

Elogierea Acad. Prof. Dr. Ana Aslan este realizată în anul în care, prin includerea în calendarul aniversărilor UNESCO, toate cele 194 de state membre UNESCO au ocazia de a evidenţia realizări de notorietate internaţională, în domeniile medicale şi ştiinţifice. Este anul în care, şi prin contribuţia extraordinară a "fenomenului Ana Aslan", diplomaţia ştiinţifică românească este din nou evidenţiată la feminin, informează comunicatul de presă trimis AGERPRES. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, Roxana Losneanu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Andreea Preda)

 

 

Afisari: 23

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Documentare 15-06-2025 11:15

CITATUL ZILEI

''Urmașii patriarhilor sunt aici, trăiesc printre noi, spunea cineva și, mai mult ca sigur, fără să­și cunoască strămoșii. Dacă socotim în medie 3 generații pe secol (la oamenii biblici erau de fapt mai multe), de Iona, care a trăit, probabil, în secolul 8 î.Hr., ne despart în jur de 90 de generații. Nu e chiar așa de mult, doar că urma se

Documentare 15-06-2025 09:10

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 15 iunie

Ortodoxe Sf. Proroc Amos; Sf. Mc. Isihie; Fericiții Ieronim și Augustin Duminica întâi după Rusalii Greco-catolice Duminica 1 dR. Sf. pf. Amos; Sf. Ieronim Romano-catolice Preasfânta Treime Ss. Amos, profet; Abraham, călug. Sfântul Proroc Amos este pomenit în

Documentare 15-06-2025 09:00

15 iunie - Ziua internațională a energiei eoliene

Ziua internațională a energiei eoliene se marchează la 15 iunie, cu scopul de a promova acest tip de energie, puterea și posibilitățile pe care le deține și rolul acesteia în reducerea poluării cauzate de obținerea energiei prin arderea combustibililor fosili. Energia eoliană este în prezent una dintre cele mai ieftine forme de generare a energiei

Documentare 15-06-2025 08:15

15 iunie - Ziua mondială a conștientizării abuzului față de vârstnici (ONU)

La data de 15 iunie este marcată, anual, Ziua mondială de conștientizare a abuzului față de vârstnici. Inițial, această zi a fost instituită de Rețeaua internațională pentru prevenirea abuzului asupra vârstnicilor, fiind apoi recunoscută de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, prin Rezoluția 66/127, din 19 decembrie 2011, conform

Documentare 15-06-2025 08:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 iunie

Este a 166-a zi a anului 2025. Au mai rămas 199 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 31 m și apune la 21 h 02 m. Luna nu răsare în această zi. Apune la 09 h 06 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Suzana Cristache Drăgan)

Documentare 15-06-2025 08:00

15 iunie - Ziua Banatului Montan

La 15 iunie 2025 este marcată, pentru prima dată, Ziua Banatului Montan, instituită prin Legea nr.60/2025. O propunere legislativă privind instituirea zilei de 15 iunie ca Ziua Banatului Montan pentru a celebra identitatea istorică a acestei regiuni a fost inițiată, la începutul anului 2025, de mai mulți senatori și deputați aparținând PSD, PNL, AU

Documentare 14-06-2025 09:00

DOCUMENTAR: 40 de ani de la semnarea Acordului Schengen (14 iunie)

Prin semnarea Acordului Schengen la 14 iunie 1985, Belgia, Germania, Franța, Luxemburg și Țările de Jos au convenit să elimine treptat controalele la frontierele lor interne și să introducă libertatea de circulație pentru toți resortisanții țărilor semnatare, ai altor state membre ale UE și ai unor țări din afara UE, potrivit

Documentare 14-06-2025 08:00

14 iunie - Ziua Regelui - Trooping the Colour

La 14 iunie 2025 se desfășoară, la Londra, de-a lungul arterei The Mall, între Palatul Buckingham și Horse Guards Parade, parada 'Trooping the Colour', ceremonia militară a regimentelor armatei britanice, o manifestare specială ce marchează ziua de naștere oficială a suveranului britanic Charles al III-lea. Cele șapte regimente din cadrul Diviziei Regale de Gar

Documentare 14-06-2025 07:45

CITATUL ZILEI

''În cea mai mare parte a ultimilor 2000 de ani, creștinii au urmat îndemnul teologului elvețian Rudolf Walther (1519-1586), dedicându-se identificării Anticristului. Ei au trăit cu așteptarea că sfârșitul istoriei este aproape și credeau că el constituia cel mai evident semn în acest sens. Prin urmare, a presupune și, cel puțin, a estim

Documentare 14-06-2025 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 iunie

Ortodoxe Sf. Proroc Elisei; Sf. Ier. Metodie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului Greco-catolice Sf. pf. Elisei; Sf. aep. Metodie Mărturisitorul al Constantinopolului Romano-catolice Ss. Valeriu și Rufin, m.; Elizeu, profet R. Sfântul Pr

Documentare 14-06-2025 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 iunie

Este a 165-a zi a anului 2025. Au mai rămas 200 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 31 m și apune la 21 h 01 m. Luna răsare la 23 h 53 m și apune la 07 h 54 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Suzana Cristache Drăgan)

Documentare 13-06-2025 15:02

Săptămâna europeană 9-13 iunie 2025

Adoptarea unor modificări specifice ale normelor UE în materie de lichiditate pentru sectorul bancar, aprobarea mandatului de negociere al Consiliului cu privire la revizuirea Regulamentului privind examinarea investițiilor străine directe (ISD), numirea unui judecător la Curtea de Justiție și a șapte judecători la Tribunal, al 10-lea raport intermediar referit

Documentare 13-06-2025 14:12

Retrospectiva evenimentelor interne 9-13 iunie 2025

Vizita președintelui Nicușor Dan în Republica Moldova, participarea președintelui român la al patrulea Summit Ucraina - Europa de Sud-Est de la Odesa, vizita în România a Regelui Felipe al VI-lea al Spaniei, continuarea discuțiilor între partide în ceea ce privește formarea viitorului guvern, protestul Confederației Naționale Sindi

Documentare 13-06-2025 11:00

DOCUMENTAR: 35 de ani de la prima mineriadă (13 iunie 1990)

Evenimentele violente din 13-15 iunie 1990 au rămas cunoscute în memoria postcomunistă cu numele de 'Mineriada din 13-15 iunie 1990' și se referă la reprimarea, de către forțele de ordine, cu ajutorul minerilor, a mitingurilor de protest din Piața Universității din acea perioadă. Manifestațiile din Piață, revendicate ca fiind anticomuniste, erau îndreptat

Documentare 13-06-2025 10:30

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

* Leonardo Padura, unul dintre cei mai importanți scriitori cubanezi, lansează vineri, 13 iunie, romanul 'Bărbatul care iubea câinii' (trad. de Ileana Scipione). Evenimentul de lansare și sesiunea de autografe au loc la Institutul Cervantes din București, la ora 19:30, conform unui comunicat al Editurii Litera. Evenimentul are lo