Comunicat de presă - Europarlamentar Georgiana Teodorescu (AUR/ECR)
Vicepreședinta EMPL, Georgiana Teodorescu, solicită Comisiei Europene garanții concrete că drepturile românilor din străinătate nu vor depinde exclusiv de utilizarea portofelului digital al UE
Vicepreședinta Comisiei pentru Ocuparea Forței de Muncă și Afaceri Sociale a Parlamentului European, eurodeputata AUR/ECR, Georgiana Teodorescu, i-a solicitat vicepreședintei executive a Comisiei Europene, Roxana Mânzatu, garanții concrete că drepturile sociale ale celor 3 milioane de români care locuiesc în alte state membre ale UE nu vor depinde exclusiv de portofelul digital pe care Uniunea Europeană se pregătește să-l lanseze.
Într-o intervenție în Comisia EMPL, eurodeputata AUR a solicitat alternative nedigitale reale, termene respectate și mecanisme eficiente de protejare a drepturilor sociale. Intervenția a fost prilejuită de schimbul de opinii cu reprezentanta Comisiei Europene în contextul pachetului Fair Labour Mobility - Mobilitatea Echitabilă a Forței de Muncă - ce urmărește, între altele, digitalizarea documentelor și simplificarea procedurilor administrative transfrontaliere.
'Potrivit celor mai recente date Eurostat, peste 3 milioane de români locuiau într-un alt stat membru al UE, ceea ce ne plasează pe primul loc în rândul comunităților de cetățeni europeni care trăiesc într-un alt stat membru. Pentru acești cetățeni, problema nu este întotdeauna lipsa drepturilor pe hârtie, ci dificultatea de a le obține efectiv atunci când interacționează cu administrații naționale diferite.
Accesul la drepturile sociale nu trebuie să depindă de utilizarea unei anumite tehnologii. Digitalizarea trebuie să simplifice viața cetățenilor, nu să creeze noi obstacole pentru cei care nu doresc sau nu pot să utilizeze instrumentele digitale', este mesajul central al intervenției vicepreședintei EMPL.
Georgiana Teodorescu a subliniat necesitatea menținerii unei alternative nedigitale permanente, gratuite și la fel de eficiente, astfel încât cetățenii care aleg documentele în format fizic să nu fie supuși unor proceduri suplimentare, întârzieri sau dezavantaje în exercitarea drepturilor lor.
'Nu este suficient să simplificăm procedurile pe hârtie. Trebuie să ne asigurăm că această simplificare produce rezultate concrete pentru cetățeni. Românii care muncesc în alte state europene au dreptul la proceduri corecte, la termene respectate și la soluții atunci când autoritățile nu își îndeplinesc obligațiile', a subliniat eurodeputata AUR.
De asemenea, Georgiana Teodorescu a solicitat clarificări privind mecanismele concrete de remediere de care vor putea beneficia lucrătorii mobili atunci când termenele administrative nu sunt respectate.
'Uniunea Europeană trebuie să demonstreze că este capabilă să își protejeze cetățenii nu doar prin declarații și regulamente, ci și prin rezultate concrete. Românii care muncesc în alte state membre contribuie la economia europeană și trebuie să beneficieze de respectarea drepturilor lor, fără să fie puși în situația de a lupta cu birocrația pentru a obține ceea ce li se cuvine', a încheiat vicepreședinta Comisiei EMPL, Georgiana Teodorescu.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.