Michelangelo Buonarroti a fost unul dintre cei mai importanţi artişti în perioada de vârf a Renaşterii Italiene. De la sculptura sa monumentală David (1501-1504), până la frescele din Geneza de pe tavanul Capelei Sixtine, expertiza artistului în artă, în general, a fost comparabilă doar cu cea a conaţionalului său Leonardo da Vinci, potrivit www.artnet.com. "În fiecare bloc de marmură văd o statuie la fel de simplă, ca şi cum ar fi fost în faţa mea, modelată şi perfectă în atitudine şi acţiune", reflecta uneori Michelangelo.

Geniul său universal este deopotrivă oglindit de pictură, desen, sculptură şi arhitectură. A scris şi poezii, în special în sonete şi madrigal. Michelangelo Buonarroti a desăvârşit o operă remarcabilă în stilul Renaşterii italiene, printre cele mai celebre lucrări ale sale fiind picturile de pe plafonul Capelei Sixtine de la Vatican şi cele de deasupra altarului, având ca temă ''Judecata de Apoi'', dar şi statuile ''David'' şi ''Pieta''.

Michelangelo di Lodovico Buonarroti Simoni s-a născut la 6 martie 1475, într-o familie de clasă mijlocie, în orăşelul Caprese, din apropiere de Arezzo, în frumoasa Toscana, potrivit www.treccani.it. Când avea doar şase ani, mama sa a murit, iar el a continuat să locuiască alături de familia doicii în grija căreia fusese dat pentru a fi crescut, notează https://www.theartstory.org.

La 13 ani, tatăl său a înţeles că Michelangelo nu avea aptitudini pentru viaţa de familie. A fost trimis să fie ucenic în studioul de lucru al renumitului Domenico Ghirlando. După numai un an, Lorenzo de Medici i-a cerut acestuia să-i trimită pe doi dintre cei mai buni elevi ai săi. Michelangelo şi Francesco Granacci au fost aleşi să participe la academia umanistă a familiei de Medici. Era o perioadă înfloritoare în Florenţa Renaşterii, când artiştii erau încurajaţi să studieze ştiinţele umaniste, consolidându-şi perspectivele creatoare cu bagajul de cunoştinţe al artei şi filosofiei romane şi greceşti. Arta parcurgea drumul de la iconografia gotică şi munca evlavioasă către o celebrare a omului şi a importanţei sale în lume.

Michelangelo a studiat sub îndrumarea sculptorului Bertoldo di Giovanni, obţinând expunere la marile sculpturi clasice în palatul lui Lorenzo de Medici. În acest timp, Michelangelo a obţinut permisiunea să studieze cadavre într-un spital pentru a înţelege mai bine anatomia umană. Această muncă de documentare l-a ajutat să redea perspectiva musculară realistă a corpului uman, aspect evidenţiat în două sculpturi care au supravieţuit artistului: ''Madonna pe trepte'' şi ''Bătălia Centaurilor''.

După moartea lui Lorenzo de Medici, în 1492, Michelangelo a rămas în Florenţa fără cel mai important protector al său. A fost nevoit să se mute la Bologna, pe fondul tulburărilor politice care au cuprins Florenţa, primind misiunea de a definitiva Mormântul Sfântului Dominic.

S-a întors la Florenţa, în 1494, unde a lucrat la două statui - Sfântul Ioan Baptistul şi un cupidon, care a fost vândut cardinalului Riario de San Giorgio. Acesta din urmă a fost impresionat de sculptură şi l-a invitat la Roma pentru a-i încredinţa o nouă lucrare. Michelangelo a realizat statuia lui Bacchus, respinsă, însă, de cardinal care a considerat că este imprudent din punct de vedere politic să fie asociat cu un asemenea personaj.

Natura impetuoasă a artistului îi creionase acestuia reputaţia unei persoane care cu indignare făcea ceea ce dorea, deseori eschivându-se dorinţelor celor care-i cereau să realizeze anumite lucrări sau eşuând să le definitiveze.

A rămas la Roma până în 1497, când ambasadorul francez, cardinalul Jean Bilheres de Lagraulas, i-a încredinţat realizarea operei ''Pieta'' pentru capela regelui Franţei. ''Pieta'' a devenit una dintre cele mai impresionante sculpturi ale lui Michelangelo, făcându-l pe Giorgio Vasari să sintetizeze ca fiind ceva ce ''natura abia dacă poate crea în carne şi oase''. Agerimea pentru redarea expresiei emoţionale şi realismul veridic au captat atenţia şi admiraţia lumii.

După ce a definitivat ''Pieta'', timp de aproape doi ani nu a primit nicio lucrare, însă acest lucru nu l-a afectat, declarând, spre sfârşitul vieţii, biografului său Condivi că: ''oricât de bogat aş fi fost, aş fi trăit mereu ca un om simplu''.

În 1501 a început să lucreze la un proiect al lui Agostino di Duccio, demarat în urmă cu 40 de ani. A reuşit să încheie, în 1504, ceea ce avea să devină statuia maiestuoasă a eroului biblic David.

Una dintre picturile definitivate păstrate de la Michelangelo este ''Doni Tondo'' (''Familia Sfântă'', în 1504). Perioada de înflorire renascentistă a Florenţei a însemnat o competiţie acerbă cu ceilalţi reprezentanţi ai breslei, legendară fiind întrecerea artistică a lui Michelangelo cu Leonardo Da Vinci.

Papa Iulius al II-lea l-a chemat la Roma, încredinţându-i mai multe lucrări. A început să lucreze, dar nu a reuşit să le definitiveze pe unele dintre ele. A reuşit, totuşi, să încheie, în cinci ani, mormântul Papei Iulius al II-lea. A primit, chiar de la papă, misiunea de a picta Capela Sixtină. Potrivit legendei epocii, arhitectul Donato Bramante, cel care fusese însărcinat cu reconstruirea Basilicii Sfântu Petru, ar fi fost cel care l-a convins pe papă să-i încredinţeze lui Michelangelo pictarea capelei în speranţa că acesta va eşua şi-l va arunca dincolo de cortina artiştilor populari ai vremii. Timp de patru ani, Michelangelo a lucrat cu o determinare titanică reuşind să ofere umanităţii ca moştenire una dintre cele mai apreciate opere de geniu ale culturii mondiale. Contrar aşteptărilor lui Bramante, Capela Sixtină a reconfirmat succesul lui Michelangelo în fruntea artiştilor vremii. Disputa cu pictorul Rafael a reprezentat un schimb de polemici prin reprezentarea artistică de la distanţă a celor doi. Având o acuitate extraordinară pentru anatomia umană, Rafael a fost acuzat de Michelangelo că îi copiază modul de expunere, în replică, mai tânărul pictor l-a pictat pe Buonarroti în reprezentarea lui Heraclit în faimoasa frescă ''Şcoala din Atena'' (1509-1511).

A primit, în 1520, misiunea de realizare a capelei familiei de Medici, în Basilica din San Lorenzo, pentru care şi-a dedicat următorii douăzeci de ani, perioadă în care a definitivat şi Biblioteca Laurentiană.

Papa Clement i-a cerut să realizeze mormântul Papei Iulius al II-lea, precum şi pictura pentru fresca ''Judecata de Apoi'' pe altarul Capelei Sixtine, proiect întins pe durata a şapte ani.

A pictat în 1546 ''Pieta pentru Vittoria Colonna'', dedicată femeii care a marcat o etapă semnificativă din viaţa sa. A lucrat la diferite proiecte, precum Biserica Santa Maria degli Angeli, Capela Sforza din Bazilica Santa Maria Maggiore şi la două fresce Capela Paolina.

A realizat numeroase Pieta, ultima fiind ''Rondanini Pieta'', la care a lucrat până în ultimele săptămâni ale vieţii sale.

Michelangelo avea un temperament dificil. Toate biografiile scrise despre el îl prezintă ca pe un personaj intransigent, deseori nepoliticos, taciturn, nesociabil. Era retras, comunica foarte greu cu cei din jur, de aceea se pare că nici nu avea prea mulţi ucenici. Cel mai mare adversar al său a fost, însă, Leonardo da Vinci, care era cu 20 de ani mai în vârstă. În 1538, a cunoscut-o pe poeta Vittoria Colonna, cu care a legat o strânsă prietenie şi pentru care a scris peste 300 de poeme şi sonete.

Ultimii ani de viaţă, Michelangelo i-a petrecut în singurătate. Vittoria Colonna şi prietenul său, Luigi del Riccio, muriseră deja, iar în 1556 a murit şi Urbino, cel care îl servise ani de zile cu devotament. În ultimele săptămâni de viaţă a lucrat la ultima sa sculptură, ''Pieta Rondanini''. Pentru că prefera liniştea şi singurătatea, lucra numai noaptea. Aşa cum obişnuise şi în trecut, îşi făcuse o cască pe care fixase o lumânare. Astfel, putea să lucreze la lumina lumânării, având mâinile libere.

Michelangelo a murit la 18 februarie 1564, în locuinţa sa din Roma, cu doar câteva săptămâni înainte de a împlini 89 de ani. Trupul său a fost aşezat într-un sarcofag, la Biserica Santi Apostoli (Sfinţii Apostoli), dar câteva zile mai târziu, nepotul său, Lionardo Buonarroti, l-a mutat la Florenţa, în Bazilica Santa Croce (Sfânta Cruce), acolo unde artistul însuşi dorise să fie înmormântat.

Spre deosebire de mulţi alţi artişti, Michelangelo Buonarroti s-a bucurat de faimă şi de recunoaşterea măiestriei sale încă din timpul vieţii. Numele său a rămas un simbol al artei universale până în zilele noastre, reprezentativ pentru perioada Renaşterii. Testamentul său a fost cât se poate simplu, spunând: ''las sufletul meu Domnului, trupul - pământului şi toate bunurile materiale - rudelor celor mai apropiate''.

Pieta, David şi Capela Sixtină atrag anual mii de vizitatori de pe întreg mapamondul pentru a cuprinde cu ochii geniul unui muritor. Opera sa i-a confirmat în istorie renumele de ''Il Divino''. Astăzi, lucrările sale sunt păstrate în colecţiile Muzeului Luvru din Paris, Rijksmuseum din Amsterdam şi Muzeul Metropolitan de Artă din New York, printre altele. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, Cristian Anghelache, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.britannica.com